Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Conjuncturile
de mare provocare sunt tot mai dese, dar ele nu au fost rare nici n trecut.
Oamenii, de-a lungul existenei lor, au trebuit s evolueze, s progreseze
i pentru a trece la nivele superioare au trebuit s se confrunte cu aspecte
care preau imens de grele sau imposibile. Astfel de situaii sunt n viaa
ta acum sau vor fi n perioada urmtoare. Drumul spre evoluie,
indiferent c e vorba de evoluie spiritual, psihic, intelectual sau
fizic, este greu i presrat cu tot felul de obstacole. Unele acceptabile,
altele sunt ns adevrate provocri pentru renunare, blocare sau
ntoarcere din drum. Evoluie spiritual sfinire. S ajungi la o relaie
mai bun cu Dumnezeu, s respeci ntocmai Cuvntul Scripturii nu este
deloc uor, indiferent de religie. De aceea unele religii au considerat c e
mai bine ca oamenii nici s nu citeasc Scriptura, ci s beneficieze doar
de ce dau clericii. Citind i recitind Scriptura, realizm c Dumnezeu
vrea s ne sfinim n permanen i drumul spre acel stadiu al asemnrii
cu Hristos e plin de provocare i renunare. De multe ori preferm s
rmnem ntr-un stadiu de copii care se hrnesc cu lapte i nu putem
mnca bucate tari. Asta d o ramolire, o lips de putere i implicit
lipsa de implicare i lipsa satisfaciei. Dac m-am nvat s stau i nu
am antrenament spiritual, voi considera extrem de grea viaa de credin,
voi considera un efort prea mare s merg mai aproape de Dumnezeu, i
voi cere Lui s fac minuni n viaa mea, s m fac un Hercule spiritual
fr s depun efort, s m fac imaculat, o Alba ca Zpada, fr s
trebuiasc s renun eu la ceva. Trebuie s recunosc c mi-ar place o
asemenea intervenie divin, s fac un asemenea miracol Dumnezeu cu