Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Misterul este un concept central al operei filosofice si al operei poetice. Pentru

filosoful Blaga, exista doua modalitati de cunoastere, de raportare la mister : cunoasterea
luciferica sau minus cunoasterea, care potentiaza misterul si cunoasterea paradisiaca sau
plus cunoasterea, care descifreaza misterul.
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga, face parte din seria artelor
poetice moderne ale literaturii romane. Este o arta poetica, deoarece autorul isi exprima
propriile convingeri despre arta literara si despre viziunea lumii. Prin mijloacele artistice
sunt redate propriile idei despre poezie. Textul operei Eu nu srivesc corola de minuni a
lumii, contine limbaj metaforic.
Atitudinea autorului fata de cunoastere este redata in aceasta poezie. El face diferenta intre
cunoasterea paradisiaca(pe calea ratiunii) si cunoasterea luciferica(intuitiva, din care face
parte si cunoasterea poetica), misterul fiind sporit cu ajutorul imaginatiei poetice si al
trairilor interioare. Optand pentru al doilea tip de cunoastere, poetul desemneaza propria
cale adancirea misterului si protejarea tainei prin creatie.
Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii, ci de a le potenta prin trairea interioara.
Rolul poeziei este acela de a patrunde creatorul in tainele Universului, sporindu-le. Actul
poetic nu reduce misterul, ci il mareste.
Tema poeziei este una filosofica : cunoasterea, descriind prin metafore cele doua tipuri de
cunoastere. Astfel, poetul diferentiaza lumina mea de lumina altora, cunoasterea
luciferica de cea paradisiaca. Lumina este o metafora a cunoasterii, de aceea si titlul
volumului din care face parte poezia este o forma a cunoasterii :Poemele luminii. In poezie,
atitudinea poetica este transmisa in mod direct, prin marci cre sugereaza prezenta eului
liric : pronume personal, verbe, etc.
Titlul este o metafora care semnifica ideea cunoasterii luciferice. Pronumele personal eu
este primul cuvant din titlu si din volum si semnifica atitudinea poetului de a proteja
misterele lumii. Verbul la forma negativa nu strivesc exprima refuzul cunoasterii, optand
pentru cunoasterea luciferica. Metafora corola de minuni a lumii prin ideea de cerc,
semnifica misterele universale, iar rolul poetului este adancirea tainei.
Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau se intregeste cu ultimele
versuri ale poeziei : eu nu strivesc corola de minuni a lumii, caci eu iubesc si flori, si ochi,
si buze si morminte . Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a
misterelor lumii.
Metaforele enumerate surprind teme majore : flori-viata/efemeritatea/frumos ; ochicunoastere/contemplatie a lumii ; buze-iubire ;morminte-tema mortii/eternitate.
Poezia are trei secvente marcate prin scrierea cu majuscula a versurilor.
Prima secventa exprima atitudinea poetica fata de tainele lumii-refuzul cunoasterii logice,
rationale. Verbele se asociaza metaforei :calea mea ;(destinul poetic asumat)
A doua secventa se construieste pe baza unor relatii de opozitie :eu-altii, lumina mealumina altora.
Metafora luminii sugereaza cunoasterea. Plasticizarea ideii poetice se realizeaza cu
ajutorul elementelor :luna, noapte, zare, fiori, mister.
Finalul poeziei constituie a treia secventa, cu rol concluziv. Tot textul contine 20 de versuri
libere, al caror ritm reda fluxul ideilor.

Dorinta
Poezia Dorinta apare in 1876 in Convorbiri literare si in 1883 in volumul
Poezii, incadrandu-se in poeziile optimiste ale lui Mihai Eminescu. Titlul face
legatura cu continutul.
Dorinta =derivatul cuvantului dor.
Dorul =melancolie, usoara tristete, dragoste, amintire.
Dorinta =visare, speranta, aspiratie.
Tema :iubirea si natura, valorifica titlul.
Specia :idila cu elemente depastel
Iubirea naiva se desfasoara intr-un cadru rustic.
Motive literare : izvorul, florile de tei, gesturile de iubire ale indragostitilor, etc.
Prezenta eului liric in text :
Bratele-mi, -mei, sa desprind, sa ridic, sa-mi.
Lirism subiectiv. Iubirea perfecta imaginata de eul liric.
Structura :
Chemarea la iubire intr-un cadru natural (strofa 1)
Spatiu neuniform, prispa cea de brazde, natura se manifesta conform
sentimentelor umane.
Scenariul erotic(str.2,3,4) asteptarea iubitei, indragostitul se afla in asteptarea
momentelor de iubire.
sa-conjunctiv, exprima dorinta. Imaginea in miscare reprezinta asteptarea
momentului intalnirii. Intalnirea indragostitei cu eul liric are loc in cadru izolat.
Repetitia singuri-singurei sugereaza izolarea cuplului de lume. Jocul de
dragoste si portretul iubitei(frumusete perfecta). Epitete cromatice+limbak
popular.
Visul si somnul (strofele 5 si 6)
Visul. Iubire neimplinita, proiectia in vis. Pers. 1, plural, vom visa.
Sincronizare.
Somnul.iubire proiectata in vesnicie. Procedee stilistice+imagini olfactive.
Dorinta contureaza aspiratia iubirii intr-un spatiu vegetal inconfundabil. Incepe
cu o chemare in natura s se incheie cu cufundarea indragostitilor in fosnetul
frunzelor de tei.
Ca specie lirica, dorinta este o idila. In aceasta poezie, Eminescu introduce
proiectia realitatii in vis. Aceasta poezie se integreaza in creatiile lirice de
dragoste ce evoca momentele unei iubiri fericite. Tablourile sunt realizate cu o
mare precizie. Detaliile sunt putine, dar atat de bine conturate, incat creaza o
imagine inconfundabila.
Idila este o specie a genului liric, in care accentul se pune pe viata pastorala,
natura slujind ca decor.