Este a doua sotie a lui Ilie Moromete, vaduva de razboi, mama vitrega a lui Paraschiv, Achim si Nila,

mama naturala a Ilincai, a Titei (fata din prima casatorie) si a lui Niculaie.
Multe scene din roman ne-o prezinta coplesita de treburi, impartindu-si puterile intre muncile campului
si gospodarie. Aceasta produce adesea izbucniri manioase ("Veniti de la deal si va lungiti ca vitele si eu
sa indop o ceata de haidamaci.."), ce sunt stopate autoritar de Ilie Moromete.
isi gaseste linistea intr-un soi de bigotism amestecat cu spaime. Exista in relatia cu sotul ei un permanent
motiv de discordie: ar fi trebuit sa treaca pe numele ei casa toata.
Pe de alta parte, baietii fusesera invrajbiti contra ei de mici (de catre Guica, sora lui Ilie Moromete).
Linistea ei prin credinta, renuntarea la pretentii ("ca sa fie liniste in familie", spune) sunt indicii ale
resemnarii, peste care se revarsa, prapastioasa, necontrolata (si de aceea intrucatva artificiala) o "stare
launtrica de sfintenie".
Si ea, ca si Niculaie, il viseaza pe Moromete, "dar nu raspunde" nimic. Moromete ramane pentru ea si
dupa moarte invaluit in solitudine si
tacere.
Motivele economice stau la baza tuturor neintelegerilor. Traieste cu groaza ca se vor intoarce baietii
plecati ("marea ingrijorare a vietii eC). Acesta este unul din putinele personaje ale carui coordonate, fata
de primul volum, nu se schimba in linii mari.
Ura fata de Moromete ia alte proportii. Fuge la fata din prima casatorie, Marita, zisa Alboaica, si nu se va
mai intoarce, decat spre sfarsitul vietii lui Moromete. il iubeste pe Niculaie, de aceea il indeamna sa fuga
de acasa oriunde. Ramane la fel de bisericoasa, in fapt o dorinta apriga de a-si spala pacatele din
tinerete.
Il ocroteste pe Niculaie, vazandu-l bolnav si neajutorat, dar felul in care isi exprima adesea afectiunea
nu-l deruteaza pe copil, obisnuit cu asprimile vietii: "la si mananca, ce vrei sa ti-l torn in cap? zise mama
suparata. Crezi ca mi-e mila de tine? Dar maine-poimaine iar te apuci sa zaci de friguri" Dupa ce copilul
mananca, mama scoate o bucata mica de branza de prin oalele de pe polita, ascunsa pentru el.
Dragostea pentru fiul ei (care ne-ar putea aminti de pagini din Ion Creanga, George Cosbuc, Mihail
Sadoveanu etc.) ii fortifica sufletul, o apara de vinovatie, dovedind ca, in vartejul evenimentelor
tulburatoare, dupa o viata de amaraciuni, insatisfactii, nu s-a abrutizat, a pastrat in tainitele sufletului
candoare si sete de afectiune. intors in sat, deplin matur, barbat, Niculaie dezlantuie in sufletul maniei
emotii puternice: "Si cand se apropiara de tot unul de altul ea ii lua mana dreapta si incepu sa i-o sarute
in timp ce Niculae isi apropia fata fara sa se opreasca".