Sunteți pe pagina 1din 1

Pentru cei drepi nu exist moarte ci doar o trecere n viaa

venic
Iar unii vorbind despre templu c este mpodobit cu pietre frumoase i cu podoabe, El a
zis: Vor veni zile cnd, din cele ce vedei, nu va rmne piatr peste piatr care s nu se
risipeasc. i ei L-au ntrebat, zicnd: nvtorule, cnd oare, vor fi acestea? i care
este semnul cnd au s fie acestea? Iar El a zis: Vedei s nu fii amgii, cci muli vor
veni n numele Meu, zicnd: Eu sunt, i vremea s-a apropiat. Nu mergei dup ei. Atunci
le-a zis: Se va ridica neam peste neam i mprie peste mprie. i vor fi cutremure
mari i, pe alocurea, foamete i cium i spaime i semne mari din cer vor fi. Iar cnd
vei vedea Ierusalimul nconjurat de oti, atunci s tii c s-a apropiat pustiirea lui.
Atunci cei din Iudeea s fug la muni i cei din mijlocul lui s ias din el i cei de prin
arin s nu intre n el. Cci acestea sunt zilele rzbunrii, ca s se mplineasc toate
cele scrise. Dar vai celor care vor avea n pntece i celor care vor alpta n acele zile.
Cci va fi n ar mare strmtorare i mnie mpotriva acestui popor. i vor cdea de
ascuiul sbiei i vor fi dui robi la toate neamurile, i Ierusalimul va fi clcat n picioare
de neamuri, pn ce se vor mplini vremurile neamurilor.Luca 21, 5-8/ 10-11/ 20-24
Pericopa evanghelic ne amintete de cuvintele Domnului Iisus Hristos despre vremea
sfritului. Acest sfrit El l leag de destinul Ierusalimului. Aceste cuvinte au fost rostite
pentru ucenici, dar i pentru slujitorii i nchintorii de la Templul din Ierusalim. Templul
era un edificiu impozant care a fost construit cu mult trud i cu eforturi materiale
deosebite. Era locul unde, conform tradiiei iudaice, slluia Dumnezeu. Aceast
construcie era i un prilej de mndrie naional a iudeilor. Mntuitorul le spune c va
veni o vreme cnd nu va rmne piatr pe piatr din acest templu. Timpul acela este n
legtur cu timpul venirii Sale. Venirea a Doua a Fiului lui Dumnezeu va strni deruta i
panica celor care L-au respins pe Domnul Hristos i nvtura Sa. Dac vorbim despre
venirea Mntuitorului, trebuie s fim i pregtii pentru acel eveniment. Sfntul Atanasie
cel Mare aa ne nva: "Pentru cei drepi nu exist moarte, ci doar o trecere n viaa
venic". (Pr. D. Pduraru)

S-ar putea să vă placă și