Papucii lui Mahmud, din 1932, dovedeste, nainte de toate, precipitarea autorului n creatia

romanesc, anuntnd chiar, la aparitia Roxanei, c va cpta nftisarea unei trilogii, proiect, din
fericire, abandonat. Noul roman se deschide cu scena unui chef, la o crcium din Rosiorii de
Vede. Prilejul e constituit de victoria de la Plevna, despre care tot povestesc participantii
la btlie, ajunsi aici, victoriosi, cu un lot de prizonieri turci. La chef ia parte si Savu
Pantofaru, om cu frica lui Dumnezeu, bun mester dar nepriceput n ale buturii.
Nenorocirea a fcut, ca ageamiu ce era n ale paharului, s se mbete. Cu mintea aprins
de butur si de vitejiile evocate, vrea s ucid si el un turc. l gseste ntr-o magazie, lovit
de tifos si-l ucide cu un par. A doua zi, cnd se trezeste din abureala vinului, realizeaz, ca
suflet cucernic ce era, marele pcat (moarte de om) svrsit. Gseste trupul ucisului, l
car, pe spate, n cimitirul romnesc, si-l ngroap n cripta printilor si. Dup ce si-a
revenit din boala de tifos contractat de la cel ucis, sufletul i este apsat si se chinuie
amarnic. si abandoneaz treburile (avea o chivernisit prvlie de cizmrie, care
confectiona produsele puse n vnzare), se duce spre a se spovedi la un vestit schimnic.
Acesta, cnd afl cu ce si-a mpovrat sufletul Savu i d strasnic canon: s confectioneze o
mie de perechi de papuci pe care s le distribuie, gratuit, n tar si n peninsula balcanic.
Om cu frica lui Dumnezeu, Savu pantofarul desface prvlia si via pe care o avea si trece
la confectionarea, pe cheltuiala sa, a papucilor din canon, vagabondnd peste tot, inclusiv
n Alexandria Egiptului. ntr-un trziu, reajunge n Rosiorii de Vede, mprietenindu-se
frteste cu negustorul turc Ibraim si devenind lucrtor la un cizmar. Canonul continu,
fireste, s fie mplinit. Cei doi prieteni, ortodoxul romn Savu si turcul musulman Ibraim,
se apropie sufleteste de evreul Marcu Goldstein. n prietenia acestui triptic, autorul induce
teza posibilittii nfrtirii ntre religii. Curnd, Savu i salveaz viata lui Ibraim, clcat de
niste tigani hoti si cruzi. Ajunge, rnit, la spital si e pe cale de vindecare: "Savu a trit
ceasuri de mare odihn sufleteasc. I se prea c boala lui de azi este un adevrat
concediu, druit dup attia ani de ncordat strduint si de ndeplinire a canonului pus
asupr-i. Se simtea nevrednic s multumeasc lui Dumnezeu c scpase viata unui om n
schimbul celeilalte, pe care o rpusese... Si admir cu naivitate dumnezeiasc punerea la
cale care l ajutase s se mngie cu mntuirea lui Ibraim de pierzania lui Mahmud."
Pentru Ibraim, Savu devensie prietenul su sufletesc si, cum si-a vndut magazinul,
doreste s plece la copiii si n Turcia, unde Savu s-l nsoteasc. Acesta, dup ce si
mrturiseste pcatul de acum 15 ani, nu accept, deocamdat, propunerea de a pleca n
Turcia, el avnd nc de mplinit canonul. Trec alti 15 ani, Savu, tot mplinind canonul,
salveaz alte dou vieti si nfiaz cinci copii orfani, dintre care pe patru i nvat meseria
de cizmar. Cnd isprveste confectionarea ultimei perechi de ncltminte din cele o mie,
pleac la Tarigrad pentru a-l ntlni pe Ibraim, om cuprins n Turcia. Se revede cu Ibraim,
dar moare pe caicul care l ducea, de pe vapor, la Tarigrad. E nmormntat, simbolic, de
Ibraim, ntr-un cimitir turcesc, ca, altdat, el, n cimitirul romnesc, pe Mahmud. Cum se
vede, sugereaz tezist autorul, Savu n-a trit dect pentru mplinirea canonului, pe care l-a
aplicat cu strsnicie. Clinescu socotea, cu ndrepttire, c aceast carte nu e att un roman, ct o
parabol n chip de lung naratiune stil Vietile Sfintilor, Savu Pantofaru fiind un caz mistic. Mai
concesiv, Pompiliu Constantinescu gsea aici o povestire filosofic n genul romanelor lui
Anatole France si Voltaire, cu tlc de tolerant religioas. Serban Cioculescu, n cronica sa din
Adevrul, observa: "Savu e crestinul primitiv, reintegrat formulei sale firesti printr-un canon
care nu-i diformeaz fiinta, ci o aduce la expresia ei natural. Mai putin individual, asadar, Savu
este act pur de buntate si frtie crestineasc, n traditia evanghelic". Cu toate ntorsturile de
fraz, se vede, din aceste observatii, c romanul este, estetic, ca roman, aproape un esec.