LXV

Cnd moartea-i peste tot, n lut, n ape,

n bronz, n piatr, m ntreb cum oare
Putea-va frumuseea ta s-i scape,
Cu brau-i slab, netiutor, de floare?
Ar fi n stare dulcea ei lumin
S-nduplece a Timpului stihie,
Cnd pori de-oel ruginei se nchin
i-n praf s-a-ntors a stncilor trie?
Ce gnd nfricoat! i oare unde
S i ascunzi, tu, Lume, giuvaerul
Cel mai de pre, cnd criptele-s flmnde?
E cineva s-opreasc Temnicerul?
Nu-i nimeni, doar miracolul ce-mi duce
Cerneala-n vers, iubirea cnd strluce.