GHERASIM DIANA

MASTER AN I

Violenta si adevarul
limbajului dur in teatru

n ultima perioada, conceptul de cultur a devenit unul insemnat pentru toate

disciplinele care studiaz universul uman i social. Indiferent de domeniul disciplinelor
i de problemele abordate, referinta la realitatile complexe pe care le exprima cultura sunt
prezente. Cultura este vazuta in zilele noastre ca o forta de propulsie a dezvoltarii.
Am auzit in diverse medii persoane care sustineau cu foarte mare convingere ca
nivelul culturii in zona media s-a diminuat in ultimii ani (referire la un limbaj obscen in
salile de spectacol) . M-am simtit obligata in acel moment sa aduc aminte de celebrul
Aristofan si cu stupoare am realizat ca persoana in cauza, cea care pornise discutia despre
cultura din zilele noastre , a vizionat la teatru Lysistrata , dar a crezut ca limbajul
licentios a fost parte din creatia regizorului.
In Lysistrata femeile ateniene se revolta impotriva barbatilor care nu mai
contenesc cu razboiul, politica i zeii. Incet-incet, femeile i deposedeaza pe barbati
de toate instrumentele puterii lor. Totul incepe cu decizia lor unanima de a nu mai
accepta amorul. Asta, induce rapid o nauceala generala in Atena, care se umple de
barbati nervosi i frustrati, in continua erectie. In Pacea, eroul principal al piesei, si
el satul de razboi, zboara pe spatele unei coleoptere gigantice pe care a adus-o la
dimensiuni colosale hranind-o cu rahatul produs din abunden de Atena.
Trebuie menionat de la nceput c folosirea limbajului vulgar este veche ca i
folosirea limbajului obinuit. n acest caz, cnd se formeaz o interzicere, apare de regul
i o grupare ascuns care foloseste un limbaj specific al lor i care contrazice forma

normalitii. ncet, ncet s-au eliminat vorbele care nu erau frumoase. Cu ct societatea i
cultura erau mai conservatoare, cu att se punea o cenzur mai puternic. S-a pus accent
pe faptul c trebuie s se foloseasc cuvinte frumoase, s existe un respect reciproc. Dar
nu s-a luat n seam c exist, n fiecare om, o smn, mai mic sau mai mare, de
energie, care se acumuleaz i, cu ct persoana este mai bun, cu att aceast smn de
energie din interior crete. Atunci oamenii au gsit o cale ca prin glume i bancuri s
exprime ceea ce era interzis, aceasta fiind pentru ei o refulare, o manifestare a libertii
lor. Oamenii care au tendina de revolt aleg aceast cale a limbajului vulgar.
Unul din motivele pentru care folosim cuvinte vulgare este spre amuzament, din
dorinta de a rade si de a schimba atmosfera. Aici se pot adauga si glumele si bancurile
care, cu cat sunt mai porcoase, cu atat sunt mai excitante, cu atat capteaza mai mult
atentia celor din jur, tocmai pentru ca pot sa vorbeasc altfel decat le este permis in
societate.
Deci s-ar parea ca nu suntem primii, asa cum ne place sa credem, care au adus un
limbaj vulgar in teatru, exemple sunt multe daca stii unde sa cauti. Un lucru ce-i drept a
fost spus bine da vulgaritatea exista dar noi am dus-o la extrem. Piesele noi nu mai
vorbesc in codul nobil al personajului eroic, ci in jargoane rapide si brutale ale
comunicarii verbale eliptice.
Se descopera formele violente ale trairii, de la delincventa juvenila la
consumerismul in exces, cultura tehno ii invadeaza si folosesc, cu dezinvoltura, cuvinte
care le fac pe bunicile lor sa roseasca in mormint. Isi fac piercing in buric si viseaza la
America. Plinsul nu inseamna suferinta, ci neputinta, sexul nu inseamna dragoste, ci un
mod de a te de-stresa, iarba nu mai e pe pajistea bunicilor, ci in fumul care modifica
realul. Codul comportamental s-a schimbat si, odata cu el, si codul scenic.
Cautarea emotiei tragice in spectacol, in nevoia de reprezentare, este un instinct
uman care, era prezent in fiorul multimii care asista la executiile publice, vizionind
reprezentarea violentei finale: moartea. La fel si azi, il regasim in interesul general si,
evident, imoral care tine in viata spectacolul presei, al televiziunii, cu transmisiile ei
live: interesul pentru violenta, crima, incest, paricid, viol, psihoza, nebunie.
Ce mijloace de provocare are teatrul ca sa poata concura cu programele de
Stiri si cu filmele cu violenta, difuzate in serie, in orice minut, la aproape orice

televiziune? Cum ar putea teatrul sa se delimiteze de toate acestea si sa gaseasca forta de

a-si reafirma statutul: arta cu emotie directa? Azi, in consumism, in era violentelor de
multiple soiuri, nu-i raman decat limbajul care scandalizeaza, adevarurile dure, nuditate
din belsug si sex, mult sex.
Teatrul care ar rezona cu masele este Teatrul Cruzimii, care comunic simurilor,
i nu intelectului. Este nevoie de imagini fizice violente care s hipnotizeze sensibilitatea
spectatorului. Teatrul trebuie s ofere spectatorului ocazia s i dea fru liber pe plan
interior gustului pentru crim, slbticie, obsesii erotice, himere.
Nu ma pot decide daca sunt de acord cu aceste concepte, dar cred ca intr-un fel
intortocheat putem spune ca teatrul a evoluat. Am trecut de blocajele suferite de massmedia si in consecinta si de teatru in perioada comunismului, deci ca urmare putem lasa
la latitudinea spectatorului ce doreste sa vizioneze.