Familie Casatorie Copii

STAREA DE COPIL
In fiecare om: in mine, in tine, in el, in fiecare adolescent, tanar, matur sau batran este ascuns un
copil. Copilaria nu piere niciodata; "e frumusetea cea dintai si visul de pe urma". Ea poate fi uitata
complet, dar nicicand nu poate fi pierduta definitiv. "Fiica ta n-a murit, ci doarme", ii spune Iisus lui Iair,
preotul sinagogii. N-a murit copilaria ta Iair, inca n-a murit si nici nu va putea sa moara vreodata, ea
doarme doar. Batranului preot i s-a imbolnavit fiica, ba chiar unii din fruntea sinagogii, ii spuneau ca a
murit de tot, insa Iair s-a dus la Iisus si acesta i-a spus: "Nu- ti fie teama! Crezi numai si va fi scapata."
Sa nu ne temem, sa credem numai si copilaria noastra poate fi trezita din nou la viata. De fiecare data
cand in inima mea, in inima ta, in inima lui apare credinta, iubirea, copilul, razand, se manifesta din nou
ca o dovada vie a eternitatii sale.
Sfintii, marii intelepti, toate cartile intelepciunii vorbesc despre necesitatea de a ne apropia de
marile adevaruri spirituale cu o inima de copil. Fie ca intuim doar acest lucru, fie ca il intelegem sau nu,
este absolut necesar sa ajungem sa traim aceasta stare de copilarie in noi insine, nu neaparat
raportandu-ne la propia copilarie, ci la starea arhetipala de copil, cu tot ceea ce implica si simbolizeaza
ea. Sa evocam, de exemplu, cat mai des urmatoarea imagine.
Sa ne gandim ca suntem copii mergand printr-o bolta de lumina. Ne simtim usori si liberi. Nu ne
intereseaza cararea pe care mergem, atata timp cat ea se indreapta spre Imparatie. Privim in jur cu
genele umede de lumina, suntem usori si liberi si luminosi. Stim ca cineva are grija de noi si tocmai de
aceea suntem lipsiti de orice ingrijorare legata de ziua de maine. Nu ne gandim la ce vom manca, la ce
vom simti, unde vom dormi. Nu avem nici o problema. Nu suntem legati de trecut, nu exista decat clipa
prezenta. Tot ceea ce vedem in jur vedem ca atare, fara a face aprecieri. Nu exista bine sau rau, frumos
sau urat, nu exista decat lumina. Nu ne intereseaza sa avem ceva, sa acumulam lucruri, sa avem o
pozitie sociala. Existam pur si simplu si nu ne consideram a fi intr-un anumit fel.
Sa comparam aceasta imagine cu a unui sfant. El stie ca este copilul lui Dumnezeu, stie ca
Dumnezeu are grija de el si-i va da tot ceea ce ii este neaparat necesar. El este indiferent la parerea
oamenilor despre persoana lui, poate fi oricum doreste, dar in esenta ramane mereu acelasi copil al lui
Dumnezeu. Nu-l intereseaza ziua de ieri, sau de maine, el incearca sa traiasca identitatea cu Tatal aici si
acum. Pentru el nu exista bine sau rau, frumos sau urat, totul este de natura divina de aceea el vede
lucrurile asa cum sunt fara a categorisi. El este pur, luminos si liber.
Iata de ce este necesar sa ne apropiem de invatatura cu o inima de copil, pentru ca a deveni
sfant inseamna a urmari sa traiesti ca un sfant. Practicantul spiritual trebuie sa-si doreasca cu multa
fervoare sa obtina inainte de orice starea de candoare in inima sa, pentru ca in trup sa se cumuleze forta
si puritatea, iar in minte intelepciunea. Starea de candoare implica sa avem un suflet curat si neatins de
pasiuni sau emotii negative, distructive, precum supararea, gelozia sau ura. Urmarind sa adoptam
aceasta stare de candoare, vom vedea cu bucurie cum toate starile si emotiile negative nu ne mai pot
atinge sau influenta. De ce? pentru ca sunt incompatibile cu starea launtrica de puritate, care, prin
natura ei, este foarte elevata. Este ca atunci cind ai aprins o luminare - intunericul dispare pur si simplu,
pentru ca el este incompatibil cu lumina. Practic, vom vedea ca atunci cand suntem confruntati cu stari
sufletesti negative, adoptarea atitudinii de copil le face sa dispara instantaneu - si aceasta nu prin lupta,
opunandu-ne in forta, ci prin transcendere, prin intrarea intr-o stare net superioara, ca si cum ne-am
ridica deasupra furtunii. Iar abordarea atitudinii de copil este foarte usoara si accesibila oricui. Putem
porni chiar imaginandu-ne (atunci cand ne cearta iubita de exemplu) ca avem ochii foarte puri si
luminosi, evocand imaginea prezentata mai sus si aproape instantaneu cel infuriat se calmeaza.
Vom descoperi cum o infinita lumina ne invadeaza practic instantaneu si ne vom simti foarte usori
si liberi. Surprinzator pentru multi poate fi faptul ca starea de copil trezeste intuitia, deschiderea fata de
cunoasterea superioara si permite unificarea celor trei dimensiuni temporale (trecut-prezent-viitor) intr-un
prezent etern. Un copil nu este legat sau determinat de trecut prin amintiri nostalgice, fericite sau
obsesive. La fel viitorul nu este o anumita directie, o succesiune legata de evenimente sau realizari
dorite, ci este dezvoltarea si extinderea plenara a clipei de fata. Dincolo de orice consideratii logice sau
intelectuale, dincolo de toate tehnicile pe care le cunoastem pentru transcenderea timpului, abordarea
atitudinii interioare de candoare, a starii de copil, ne va face sa atingem aceasta transcendere a timpului

uimitor de usor. Dar este esential sa nu urmarim aceasta realizare ca atare, ca ceva de cucerit, ci s-o
privim ca pe o stare fireasca, care ne apartine de drept si pe care o vom regasi spontan, ca printr-un fel
de declic magic interior, prin regasirea copilariei arhetipale.
Iata alte cateva caracteristici ale copilului ideal pe care ar fi bine sa ni le insusim: el nu minte, nu
mananca decat atat cat ii trebuie si doar atunci cand ii este foame, nu acumuleaza lucruri inutile, se
joaca fara a fi atasat de jucarii, este neobosit, poate abandona orice preocupare si sa se apuce de alta
cu o concentrare totala, isi imparte dulciurile cu ceilalti copii, vede totul ca pe un joc, nu se preocupa de
ziua de miine si mai ales - este fericit.
"Lasati copilasiii sa vina la mine, nu-i opriti, caci Imparatia Cerurilor este a celor ca ei." Cu cine
vorbea Iisus cand rostea aceste cuvinte? Vorbea cu discipolii sai: cu Petru, cu Ioan, cu Iacov, cu Matei,
cu Filip, cu Andrei, cu Toma... Daca nici ei nu pricepeau ce inseamna a fi copil ne intrebam cu
indreptatita temere: putem noi sa intelegem mai mult?
A urmari sa trezim starea de copil in inima este in primul rand o necesitate pentru ca ea
inseamna A FI, este o inexprimabila pace launtrica, pe care nimeni si nimic nu ne-o poate lua si care ne
face sa avem privirea luminoasa si fata zimbitoare sa ne simtim usori si liberi. Iisus s-a referit adeseori la
starea de copil in mod direct ca atunci cand i-a vorbit lui Nicodim, sau in mod alegoric ca atunci cand i-a
inviat fiica lui Iair. Pentru Iisus starea de copil este identica cu starea paradisiaca: "a celor ca ei este
Imparatia Cerurilor" - spunea in timp ce imbratisa copiii care au venit sa-l vada, ceea ce practic spune
totul.
Cand a trebuit sa le dea apostolilor o lectie in ceea ce priveste smerenia si umilinta, Iisus s-a
raportat din nou la starea de copil care inglobeaza aceste atitudini intr-un mod admirabil. " Cine primeste
acest copilas (starea de copil sau starea de candoare in inima), pe mine ma primeste, iar cine ma
primeste pe mine il primeste pe Acela care m-a trimis. Caci cine este cel mai mic printre voi acela este
mare."
Adeseori Iisus a insitat ca noi toti sa ne simtim ca fiind copiii lui Dumnezeu. El chiar il numeste pe
Dumnezeu "Tata" subliniind astfel dragostea infinita cu care ne cuprinde. Evocand starea de candoare,
vom ajunge treptat sa ne regasim sentimentul de filiatie fata de Divin. Astfel se va trezi in noi o credinta
de nezdruncinat, bazata pe perceperea directa a Divinului, care echivaleaza cu stari mistice foarte inalte.
Trairea permanenta si intensa a faptului ca suntem copiii lui Dumnezeu nu numai ca ne va ajuta sa fim
mai fericiti, dar ea este chiar o modalitate practica de evolutie spirituala.
Vom descoperi paradoxal prin aceasta atitudine ca suntem mult mai puternici, dar nu ca niste
uriasi definiti de forta, ci simtim ca dispunem de o capacitate uluitoare de a actiona cu energii uriase
tocmai datorita faptului ca suntem deasupra. In plus, aceasta atitudine confera o imensa bucurie si
veselie, o stare permanenta de siguranta si optimism, sentimentul ca suntem protejati. Si vom vedea
cum devenim chiar mai intelepti, ca intelegem lucruri care nu ne erau accesibile anterior, pentru ca
incepem sa traim efectiv in noi adevarurile spirituale. Este uimitor cate realizari pot fi obtinute concret
prin simpla abordare a atitudinii de candoare si de aceea este regretabil faptul ca uitam de ea atat de
des. Toate lucrurile despre care am scris aici pot fi experimentate de catre oricine, necesitand desigur un
efort si o vigilenta permanenta la inceput, dar devenind pe zi ce trece mult mai usor.
Sa nu uitam niciodata ca Realizarea spirituala nu inseamna a sti de la altii, a intelege sau a
accepta ca ceva este adevarat, ci de a trai in noi insine lucrurile minunate despre care ni s-a vorbit si
chiar descoperind altele. Este esential deci sa traim autentic si aceasta stare de candoare, pentru ca ea
este foarte necesara si chiar este ca un fel de "scurtatura" care ne va feri de multe eforturi inutile sau
ocolisuri.
Cristian Turcanu, decembrie 1997