Sunteți pe pagina 1din 37

PRESCRIPIA EXTINCTIV

5.1. Consideratii generale referitoare la prescriptia extinctiva


5.1.1. Definitia si reglementarea prescriptiei extinctive
A. Precizari introductive
n viata social juridica, timpul ocupa un rol deosebit de important, astfel timpul desemnat
n unitati fragmentate, ore, zile, luni sau ani, denumite ntr-o expresie cu caracter general termen,
poate sa duca la producerea unor efecte juridice n sensul dobndirii unor drepturi sau la
ncetarea altor efecte juridice n sensul stingerii unor drepturi. Sub acest din urma aspect, timpul,
respectiv notiunea de "termen" exprima ideea de sanctiune. Ideea de sanctiune n sensul stingerii
unor drepturi poate viza deopotriva greseala, neglijenta sau imprudenta celor n cauza de a urma
sau respecta dispozitiile legii, n ceea ce priveste unitatile de timp n care drepturile lor trebuie sa
fie exercitate.
Sanctiunile nerespectarii termenelor n care drepturile subiective trebuiau sa fie
exercitate, sanctiuni ce se aplica n cazul nerespectarii unitatilor de timp prevazute de lege n
exercitarea unor drepturi sunt prescriptia si decaderea.
Activitatea de jurisdictie n materie civila constituie principalul mod de aparare a
drepturilor civile subiective n cazul ncalcarii sau nesocotirii lor.
Institutia prescriptiei extinctive si are originea n dreptul roman vechi n care actiunile
erau perpetue, mai putin un numar dintre ele care erau temporare.
n conceptia Codului civil de la 1865, prescriptia era definita n art. 1837 astfel:
"Prescriptia este un mijloc de a dobndi proprietatea sau de a se libera de o obligatie sub
conditiile determinate de lege".
Observam asadar, n conceptia codului nostru civil inspirat din Codul napoleonian ca
institutia prescriptiei cuprinde de fapt ambele prescriptii, respectiv prescriptia achizitiva, ca mod
de dobndire a unui drept si prescriptia extinctiva, ca mod de stingere a unei obligatii, n acelasi
text de legea ntr-o constructie unitara.
Asadar, prin prescriptie se stinge obligatia si dreptul subiectiv corelativ. Dupa stingerea
vechii obligatii ar ramne nsa o obligatie naturala, lipsita de sanctiune, dar care poate forma
obiectul uneia voluntare. ntr-o asemenea mprejurare, debitorul platind o datorie stinsa prin
prescriptie face o plata, iar nu o liberalitate[1].
B. Definirea notiunii de prescriptie extinctiva
n baza precizarilor facute, putem spune ca prescriptia extinctiva reprezinta sanctiunea
stingerii dreptului la actiune care nu a fost exercitat n termenul prevazut de lege. Definitia
corespunde si art. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 conform caruia "dreptul la actiune avnd un
obiect patrimonial se stinge prin prescriptie daca nu a fost exercitat n termenul prevazut de
lege".
1

Asa cum rezulta si din definitie, este necesar sa retinem ca titularul dreptului civil ncalcat
sau nerecunoscut daca nu actioneaza n termenul prevazut de lege pierde concursul instantei
competente n vederea apararii dreptului sau.
C. Reglementarea prescriptiei extinctive
Normele juridice n vigoare care formeaza institutia prescriptiei extinctive se gasesc n
mai multe acte normative, astfel:
- Decretul nr. 167 / 1958 privind prescriptia extinctiva, aceasta constituind dreptul comun n
materia prescriptiei extinctive;
- Codul Civil (n special titlul XX - "Despre prescriptie");
- Codul familiei (art. 21, art. 52, art. 55, art. 60);
- Alte acte normative: legea nr. 29 / 1990 privind contenciosul administrativ; Legea nr. 31 / 1990
privind societatile comerciale, Legea nr. 11 / 1991 privind combaterea concurentei neloiale;
Legea nr. 7 / 1996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara; Legea nr. 10 / 2001 privind
regimul juridic al unor imobile preluate n mod abuziv n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie
1989 etc..
Potrivit art. 26 din Decretul nr. 31 / 1954 au fost abrogate orice late dispozitii contrare
acestui decret cu exceptia acelora care stabilesc termene mai scurte. Aceasta, deoarece n
reglementarea anterioara, pna la aparitia Decretului nr. 165 / 1958 , reglementarea prescriptiei
extinctive era facuta n cuprinsul Codului Civil.
n ceea ce priveste obiectul si efectele prescriptiei extinctive n reglementarile facute n
Codul Civil erau determinate prin dispozitii confuze si deseori contradictorii (ex. n art. 1837 din
vechiul Cod Civil se prevedea ca "prescriptia este un mijloc de a dobndi proprietatea sau a se
libera de o obligatie"). Tot n vechiul Cod Civil erau prevazute termene prea lingi (ex. potrivit art.
1900 alin. 1, actiunea n nulitate se putea introduce ntr-un termen de 10 ani).
5.1.2. Caracterul normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva
O problema strns legata de reglementarea prescriptiei extinctive este aceea a caracterului
imperativ sau dispozitiv al normelor care formeaza aceasta institutie[2].
De lege lata, caracterul imperativ al normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva
este nendoielnic. Aceasta, deoarece interesul ocrotit este , conform Decretului nr. 167 / 1958, de
ordine publica[3].
Astfel, alineatul ultim al art. 1 prevede ca "orice clauza care se abate de la reglementarea
legala a prescriptiei este nula", iar art. 18 dispune ca "instanta de judecata si organul arbitral sunt
obligate ca din oficiu, sa cerceteze daca dreptul la actiune sau executarea silita este prescrisa".

A.

Natura juridica a prescriptiei extinctive

Prescriptia extinctiva este o institutie juridica cu caracter complex, fiind cunoscuta de


toate ramurile de drept.
Prin urmare, natura sa juridica urmeaza a fi stabilita n carul f 15415c24p iecarei ramuri
de drept.
Pentru o buna determinare a naturii juridice a prescriptiei extinctive trebuie stabilit ce
reprezinta pentru dreptul civil prescriptia extinctiva.
in definitie rezulta ca prescriptia stinge dreptul la actiune n sens material ceea ce
nseamna ca, daca subiectul activ intenteaza actiune dupa mplinirea termenului de prescriptie,
aceasta va fi respinsa ca prescrisa, titularul dreptului subiectiv supus prescriptiei extinctive
nemaifiind ajutat de forta de constrngere a statului.
Pentru dreptul civil, prescriptia extinctiva este o sanctiune ndreptata mpotriva pasivitatii
titularului dreptului subiectiv civil, sanctiune ce urmeaza a fi privita diferit, dupa cum este vorba
pe de o parte de un drept de creanta sau un drept real accesoriu, ipoteza n care prin prescriptia
extinctiva se stinge o componenta a dreptului la actiune, iar pe de alta parte, de un drept real
principal sau de un drept nepatrimonial (doar daca legea prevede n mod expres
prescriptibilitatea unui astfel de drept), ipoteza n care prescriptia extinctiva stinge nsusi dreptul
subiectiv[4].
B.

Delimitarea prescriptiei extinctive

Prescriptia extinctiva trebuie delimitata de prescriptia achizitiva (uzucapiunea), de


decadere si de termenul extinctiv.
a)

Prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva (uzucapiunea)


ntre prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva exista urmatoarele asemanari:

- ambele sunt sanctiuni de drept pentru titularii drepturilor subiective civile inactivi;
- ambele sunt concepte sau institutii de drept civil;
- ambele presupun termene.
Deosebirile dintre prescriptia extinctiva si prescriptia achizitiva vizeaza urmatoarele
aspecte:
- prescriptia extinctiva este reglementata n principal n Decretul nr. 167 / 1958, n timp ce
prescriptia achizitiva este reglementata n Codul civil;

- termenele de prescriptie extinctiva sunt mai scurte si mai numeroase, n timp ce termenele
pentru prescriptia achizitiva sunt mai lungi si mai putine;
- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune (n sens material), iar prescriptia achizitiva
conduce la dobndirea unui drept real principal;
- fiecare prescriptie are reguli proprii de suspendare si ntrerupere, iar "repunerea n termen" este
aplicabila numai prescriptiei extinctive.
b)

Prescriptia extinctiva si decaderea

Decaderea, ca sanctiune de drept civil reprezinta stingerea dreptului subiectiv civil care
nu a fost exercitat n termenul prevazut de lege.
Decaderea se aseamana cu prescriptia extinctiva deoarece:
- ambele sunt sanctiuni de drept civil;
- ambele au efect extinctiv;
- ambele presupun termene.
Principalele deosebiri dintre acestea doua sunt urmatoarele:
- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune n sens material, n timp ce decaderea stinge
nsusi dreptul subiectiv civil;
- termenele de prescriptie extinctiva sunt mai numeroase si mai lungi, iar termenele de decadere
sunt mai putine si mai scurte;
- suspendarea, ntreruperea si repunerea n termen sunt schimbari proprii termenului de
prescriptie, termenul de decadere nefiind susceptibil de suspendare, ntrerupere si repunere n
termen.
C.

Delimitarea prescriptiei extinctive fata de termenul extinctiv

Reliefam urmatoarele asemanari dintre prescriptia extinctiva si termenul extinctiv:


- ambele presupun efectul extinctiv;
- ambele sunt concepte de drept civil.
Dintre deosebirile mai importante mentionam:
- termenele de prescriptie pot fi numai legale, n timp ce termenele extinctive pot fi dupa caz:
conventionale, legale sau jurisdictionale;
4

- prescriptia extinctiva este att un mod de transformare a continutului raportului juridic civil
obligational, ct si o sanctiune, iar termenul extinctiv este o modalitate a actului juridic civil;
- suspendarea, ntreruperea si repunerea n termen sunt schimbari proprii termenului de
prescriptie;
- prescriptia extinctiva stinge dreptul la actiune, iar termenul extinctiv stinge dreptul subiectiv
civil si obligatia civila corelativa.
5.1.4. Efectul prescriptiei extinctive
A.

Controversa privind efectul prescriptiei extinctive

n doctrina exista o controversa privind problema de a sti ce se stinge prin prescriptia


extinctiva, controversa care si are originea n dispozitiile Codului Civil privitoare la acest aspect.
Astfel, art. 1091 din Codul Civil enumera prescriptia printre modurile de stingere a
obligatiilor civile; art. 1837 din acelasi cod prevede: "Prescriptia este un mijloc de a se elibera de
o obligatie", iar art. 1890, 1900, 1903, 1904 din Cod fac referire la prescriptia actiunilor n
justitie, de unde reiese ca prin prescriptia extinctiva nu se stinge dreptul subiectiv n ntregul sau,
ci doar actiunea n justitie.
Dupa aparitia Decretului nr. 167 / 1958, care prevede ca prescriptia extinctiva stinge
"dreptul la actiune", totusi controversa cu privire la ce se stinge prin prescriptia extinctiva a
continuat.
Astfel, ntr-o parere izolata s-a considerat ca prin prescriptie se stinge nsusi dreptul
subiectiv civil, alaturi de dreptul la actiune. n argumentarea tezei s-a invocat faptul ca este de
neconceput supravietuirea dreptului subiectiv civil, de vreme ce se stinge posibilitatea ocrotirii
lui pe cale de constrngere statala.[5]
n cealalta opinie se sustine ca prin prescriptie se stinge dreptul la actiune. n acest sens se
considera ca dreptul subiectiv ramne neatins prin mplinirea termenului de prescriptie,
pierzndu-se prin aceasta numai posibilitatea de a obtine concursul organelor de justitie
competente pentru realizarea sa.
Daca prin mplinirea termenului de prescriptie s-ar stinge nsusi dreptul subiectiv civil, nu
s-ar mai justifica repunerea n termenul de prescriptie extinctiva, reglementat de articolul citat
mai sus, deoarece instanta nu ar mai avea ce ocroti.
- urmatorul argument are n vedere interpretarea art. 20 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958:
"Debitorul care a executat obligatia dupa ce dreptul la actiune al debitorului a fost prescris, nu
are dreptul sa ceara napoierea prestatiei chiar daca la data executarii nu stia ca termenul
prescriptiei era mplinit". Solutia stingerii numai a dreptului la actiune rezulta din interpretarea
gramaticala a textului, coroborata cu valabilitatea platii facuta dupa mplinirea termenului de
prescriptie extinctiva.
5

Daca se admite ca prescriptia extinctiva stinge numai "dreptul la actiune" n sens material,
rezulta urmatoarele consecinte juridice:
- supravietuirea dreptului subiectiv civil si a obligatiei civile corelative, acestea fiind
transformate, devenind imperfecte, din calitatea pe care o aveau, de a fi perfecte;
- imprescriptibilitatea dreptului la actiune n sens procesual, ceea ce nseamna ca, desi s-a
mplinit termenul de prescriptie extinctiva, titularul dreptului la actiune poate sesiza organul de
jurisdictiei.
B.

Principiile efectului prescriptiei extinctive

Stingerea dreptului material la actiune este crmuita de doua principii consacrate astfel:
- art. 1 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958: "Odata cu stingerea dreptului la actiune privind un
drept principal se stinge si dreptul la actiune privind drepturile accesorii";
Acest principiu este o aplicatie a cunoscutului principiu de drept, accesorium sequitur
principale.Prin urmare, odata cu stingerea dreptului la actiune, privind un drept de creanta
principal se stinge si dreptul la actiune privind eventualele dobnzi, garantii reale sau
personale.
- art. 12 din Decretul nr. 167 / 1958, potrivit caruia "n cazul cnd un debitor este obligat la
prestatiuni succesive, dreptul cu privire la fiecare dintre aceste prestatiuni se stinge printr-o
prescriptie deosebita".
5.1.5. Rolul prescriptiei extinctive
Cu privire la justificarea rolului prescriptiei extinctive, a dreptului la actiune se pot
formula doua motivatii:
a) una care priveste consecintele la care s-ar putea ajunge n cazul n care prescriptia dreptului
la actiune nu ar fi reglementata;
b) functiile pe care prescriptia dreptului la actiune le are de mplinit ca institutie juridica.
a) Consecintele la care s-ar putea ajunge n cazul n care prescriptia dreptului la actiune nu ar fi
reglementata.
Ex. n cazul persoanelor fizice, consecintele negative ar fi urmatoarele:
dificultatea administrarii probelor n cazurile devenite litigioase cu mult timp n urma;
nesiguranta si incertitudine n ceea ce priveste circuitul civil n general;
punerea persoanelor obligate n situatia de a nu-si mai achita datoriile pe care nu le aveau n
vedere, datorita scurgerii unei perioade prea mari de timp.

Fata de consecintele negative mentionate mai sus se poate desprinde urmatoarea


concluzie: ca numai limitarea n timp de a obtine pe cale judecatoreasca apararea drepturilor
civile subiective ncalcate sau nerecunoscute le poate nlatura.
b) Functiile pe care prescriptia dreptului la actiune le are de ndeplinit ca institutie juridica
Stingerea prin prescriptie a dreptului la actiune constituie o sanctiune a neglijentei
titularului acestui drept care l-a exercitat n termenul prevazut de lege.
Asa fiind, se poate retine ca o prima functie a prescriptiei extinctive, functia educativa si
mobilizatoare, aceasta n sensul ca titularii drepturilor civile ncalcate sau nerecunoscute sunt
nevoiti sa se adreseze organelor de jurisdictie competente pentru a obtine aprobarea drepturilor
lor.
O ultima functie o reprezinta functia sanctionatorie, aceasta n sensul ca odata constatata
prescriptia dreptului la actiune de organul jurisdictional competent, l lipseste pe titularul
dreptului civil ncalcat sau nerecunoscut de a mai putea obtine proteguirea judiciara necesara de
care are nevoie, ceea ce reprezinta o sanctiune a neglijentei lui.
5.2. Domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive
5.2.1. Definitie si criterii de determinare
A.

Definitie

Prin domeniul prescriptiei extinctive se ntelege sfera drepturilor subiective civile ale
caror actiuni cad sub incidenta acestei institutii.
A determina "domeniul prescriptiei extinctive" nseamna a stabili drepturile subiective
civile prescriptibile extinctiv si deci, de a deosebi fata de cele imprescriptibile extinctiv[6].
Domeniul de aplicare al prescriptiei extinctive poate fi desprins cu usurinta chiar din
regula cu caracter de generalitate, consacrata din Decretul nr. 167 / 1958, art. 1
B.

Criterii de determinare a domeniului prescriptiei extinctive

Criteriile de determinare a domeniului prescriptiei extinctive vizeaza numai drepturile


subiective civile ale caror actiuni sunt prescriptibile extinctiv.
n functie de natura drepturilor civile subiective, distingem:
- domeniul prescriptiei extinctive n categoria drepturilor patrimoniale (este necesara distinctia
ntre domeniul prescriptiei extinctive n categoria drepturilor de creanta, domeniul prescriptiei
extinctive n categoria drepturilor reale accesorii si domeniul prescriptiei extinctive n categoria
drepturilor reale principale;
-domeniul prescriptiei extinctive n categoria drepturilor nepatrimoniale.
7

n functie de actul normativ care reglementeaza prescriptia, distingem:


- domeniul prescriptiei extinctive guvernat de Decretul nr. 167 / 1958;
- domeniul prescriptiei extinctive guvernat de Codul Civil;
- domeniul prescriptiei extinctive rezultat din aplicarea altor acte normative (ex. Codul familiei,
Legea nr. 31 / 1990 etc. ).
5.2.2. Prescriptia extinctiva n cadrul drepturilor patrimoniale
5.2.2.1. Precizari prealabile
Drepturile civile subiective patrimoniale sunt drepturi care se releva n comparatie cu cele
personal nepatrimoniale prin continutul lor economic sau au o valoare economica.
Drepturile civile subiective cu caracter patrimonial se clasifica n doua mari categorii:
1. Drepturi reale
2. Drepturi de creanta
Sub aspectul care ne intereseaza este de mentionat ca n caz de nevoie, protectia juridica a
drepturilor civile subiective cu caracter patrimonial este asigurata prin actiunile civile
corespunzatoare:
- actiunile reale pentru drepturile reale;
- actiunile de creanta pentru drepturile de creanta.
5.2.2.2. Prescriptia extinctiva si drepturile de creanta
n categoria drepturilor la actiune avnd un obiect patrimonial prescriptibil din punct de
vedere extinctiv se ncadreaza cu pretentii deduse judecatii continutului raporturilor juridice
civile formate din drepturi de creanta si obligatiile corelative.
Drept urmare, actiunile de creanta sunt supuse regulilor generale si de principiu nscrise
n art. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 "sunt prescriptibile din punct de vedere extinctiv".
Avnd n vedere ca drepturile de creanta sunt nelimitate ca numar, rezulta ca si actiunile
de creanta necesare pentru valorificarea lor sunt nelimitate. Asadar, pentru promovarea cu succes
n fata instantelor judecatoresti a actiunilor de creanta trebuie respectata conditia de timp.
Retinem ca n practica judiciara s-au facut numeroase aplicatii a principiului nscris n Decretul
nr. 167 / 1958, precizndu-se astfel diferitele actiuni civile care se ncadreaza n categoria
actiunilor privind apararea unor drepturi de creanta supuse unor drepturi de prescriptie extinctiva.
Astfel, au fost considerate prescriptibile urmatoarele:

- actiunea pentru plata contravalorii fructelor percepute fara drept;


- actiunea n rezolutiunea contractului de vnzare-cumparare cu clauza de ntretinere;
- actiunea revocatorie sau pauliana provocata de creditorii chirografari (art. 974 Cod Civil);
- actiunea oblica sau subrogatorie (art. 974 Cod Civil).
Trebuie sa retinem ca prescriptie dreptului la actiune se rasfrnge si asupra drepturilor
accesorii. Aplicabilitatea acestui principiu este statornicita prin art. 1 alin. 2 din decretul nr. 167 /
1958: "odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal se stinge si dreptul la
actiune privind drepturile accesorii (ex. n practica judiciara o aplicare a acestui principiu o
gasim n privinta platii unor dobnzi). O ultima precizare se impune a fi facuta n legatura cu
dreptul la actiune care se refera la valorificarea pe cale judiciara a continutului raporturilor
juridice civile formate din dreptul subiectiv si obligatia sa corelativa cu prestatie succesiva. n
aceasta privinta, prin art. 12 din Decretul nr. 167 / 1958 se prevede ca: "n cazul cnd un debitor
este obligat la prestatii succesive, dreptul la actiune cu privire la fiecare din aceste prestatii se
stinge printr-o prescriptie deosebita".
Textul enuntat reprezinta o regula de principiu.
De la principiul prescriptibilitatii drepturilor de creanta sunt urmatoarele exceptii:
actiunea n restituirea depunerilor la Casa de Economii si Consemnatiuni (art. 4 alin. 1 din
legea nr. 66 / 1996 privind neorganizarea Casei de Economii si Consemnatiuni din Romnia n
societate bancara pa actiuni.
Potrivit acestui articol, "sumele depuse de persoanele fizice la Casa de Economii si
Consemnatiuni pe instrumente de economisire, precum si dobnzile si cstigurile cuvenite pentru
acestea sunt garantate de stat. Acestea se restituie la cererea titularului sau a reprezentantilor
legali ai acestora. Drepturile de creanta asupra sumelor, dobnzilor si cstigurilor sunt
imprescriptibile".
actiunea avnd ca obiect partea cuvenita din rezerva de prime n asigurarile facultative de
persoane, mai precis, drepturile asiguratilor asupra sumelor ce rezulta din rezerva de prime care
se constituie la asigurarile de persoane pentru obligatii de plata n viitor, conform art. 40 din
Legea nr. 136 / 1995 privind asigurarile si reasigurarile din Romnia.
5.2.2.3. Prescriptia extinctiva si drepturile reale accesorii
Din interpretarea per a contrario a art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958 care prevede ca "
Dispozitiilor Decretului de fata nu se aplica dreptul la actiune privitor la drepturile de proprietate,
uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie" reiese ca drepturile reale succesorii sunt supuse
prescriptiei extinctive potrivit dispozitiilor Decretului nr. 167 / 1958.
5.2.2.4. Prescriptia extinctiva si drepturile reale principale

Drepturile reale sunt drepturile civile subiective n virtutea carora titularii lor pot sa-si
exercite atributele asupra unui lucru determinat mobil sau imobil n mod direct si nemijlocit, fara
interventia unei alte persoane.
n ceea ce priveste drepturile reale subiective sub aspectul posibilitatii apararii lor pe cale
judiciara, trebuie avute n vedere dispozitiile art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958 potrivit caruia
"dispozitiile Decretului de fata nu se aplica dreptului la actiune privitor la drepturile de
proprietate, drepturile de uzufruct, uz, abitatiune, servitute si superficie". Avnd n vedere ca
toate aceste drepturi, daca sunt ncalcate sau nerecunoscute, urmeaza a fi aparate pe calea unei
actiuni n revendicare, vom conchide ca aceasta actiune este imprescriptibila din punct de vedere
extinctiv.
Dintre actiunile reale imprescriptibile extinctiv, enumeram:
actiunea n revendicare imobiliara ntemeiata pe dreptul de proprietate privata (cu exceptia
situatiei n care este paralizata prin invocarea uzucapiunii);
actiunea n revendicare mobiliara sau imobiliara ntemeiata pe dreptul de proprietate
publica;
actiunea de partaj;
actiunea confesorie n scopul apararii unui drept de superficie etc.
Regula mentionata (imprescriptibilitatea) comporta nsa si unele exceptii, n consecinta
actiunile reale prescriptibile sunt urmatoarele:
actiunea n revendicare mobiliara, ntemeiata pe dreptul de proprietate privata;
actiunea n revendicare imobiliara, n situatiile prevazute de art. 498 Cod Civil (avulsiunea)
si art. 520 Codul de procedura civila privind revendicarea imobilului adjudecat n carul
procedurii de urmarire silita imobiliara;
actiunea confesorie, prin care se urmareste apararea dreptului de uzufruct (art. 557 Cod
Civil), a dreptului de uz sau abitatie (art. 565 Cod Civil) si a dreptului de superficie (art. 639 Cod
Civil).

5.2.3. Prescriptia extinctiva n cadrul drepturilor nepatrimoniale


5.2.3.1. Precizari prealabile
Drepturile personale nepatrimoniale sunt acele drepturi civile subiective al caror continut
nu poate fi exprimat valoric, n sume de bani, aceasta pe motiv ca aceste drepturi sunt strns
legate de existenta si atributele persoanelor fizice si servesc la individualizarea lor.
Potrivit art. 54 alin. 2 din Decretul nr. 31 / 1954 se recunoaste posibilitatea apararii
acestor drepturi n cazul ncalcarii sau nesocotirii lor, fara a se fixa o limita de timp n care cei
interesati sa se adreseze instantelor judecatoresti. Retinem, n concluzie, ca apararea pe cale
judiciara a acestor drepturi nu este limitata n timp si, deci, este consacrata imprescriptibilitatea
dreptului la actiune n privinta apararii pe cale judiciara a drepturilor civile subiective.
10

5.2.3.2. Principiul imprescriptibilitatii drepturilor personale nepatrimoniale


Principiul imprescriptibilitatii drepturilor personale nepatrimoniale reprezinta regula de
drept potrivit careia protectia drepturilor nepatrimoniale pe calea actiunii n justitie nu este
limitata n timp, putndu-se obtine oricnd.
Acest principiu nu este consacrat n terminis, dar este necunoscut n doctrina si n
practica.
Imprescriptibilitatea dreptului la actiune n cazul drepturilor personale nepatrimoniale si gaseste
justificarea n primul rnd prin faptul ca aceste drepturi sunt legate strns de persoana umana ca
subiect de drept si, ca atare, nu pot fi negate sau lipsite de aparare fara a nega sau lipsi de aparare
pe nsasi titularul lor.
n al doilea rnd, aceste drepturi sunt perpetue si prin urmare netransmisibile ceea ce
impune n mod necesar ca ele sa fie aparate oricnd ca durata n timp pentru a le asigura n acest
fel finalitatea pentru care prin lege sunt necunoscute titularilor lor.
n al treilea rnd, se poate vorbi si de o justificare legala formulata si dedusa pe baza
interpretarii per a contrario prin art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 31 / 1954.
Constituie exceptii de la regula imprescriptibilitatii dreptului la actiune atunci cnd are ca
obiect un drept personal nepatrimonial urmatoarele actiuni:
-

actiunea n declararea nulitatii relative reglementata de art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958;
actiunea n nulitatea relativa a casatoriei (art. 21 Codul familiei);
actiunea n tagada paternitatii (art. 55 alin. 1 Codul familiei);
actiunea n cercetarea si stabilirea paternitatii (art. 60 alin. 1 Codul familiei);

Este de observat ca ncalcarea sau nesocotirea unor drepturi civile subiective cu caracter
nepatrimonial pot genera sau pot da nastere unor consecinte cu caracter patrimonial. Avnd n
vedere obiectul lor, actiunile n repararea unui asemenea prejudiciu sunt prescriptibile (ex. plata
remuneratiei dreptului de autor, desi acest drept este nepatrimonial, este supusa prescriptiei de
drept comun).
5.2.4. Unele probleme speciale privind domeniul prescriptiei extinctive
A.

Situatii juridice n care se ridica problema prescriptibilitatii

Pentru o buna ntelegere a problemei prescriptibilitatii este necesara explicarea anumitor


situatii care n practica au primit solutii diferite.
Aceste situatii sunt urmatoarele:
- valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea exceptiei;

11

- actiunea n constatare;
- actiunile mixte;
- dualitatea de actiuni;
- actiunea n repararea unei daune morale;
- actiunea n restituirea prestatiilor executate n baza unui act juridic civil anulat;
- actiunea n protectia unor drepturi reale principale corespunzatoare dreptului de proprietate;
- actiunile n materie de carte funciara;
- actiunile privind un drept secundar;
- unele actiuni n materie succesorala.
B.
1.

Solutii adoptate n rezolvarea problemei prescriptibilitatii

Valorificarea dreptului subiectiv civil pe calea exceptiei

Din definitie rezulta ca dreptul subiectiv civil este posibilitatea recunoscuta, n limitele
normelor juridice civile de a recurge, atunci cnd dreptul subiectiv este nesocotit sau ncalcat, la
forta coercitiva a statului.
Valorificarea dreptului subiectiv civil poate fi obtinut att pe calea actiunii, ct si pe calea
exceptiei. Exceptia care se ridica n cursul dezbaterilor unui proces sunt exceptiile de procedura
si exceptii de fond, acestea din urma fiind cele care trebuie avute n vedere pentru a desemna
apararea de fond.
n ceea ce priveste prescriptibilitatea apararii dreptului civil pe calea exceptiei s-au
formulat mai multe opinii.
ntr-o prima opinie, larg raspndita n doctrina, se considera ca apararea dreptului civil pe
cale de exceptie este imprescriptibila, aceasta bazandu-se pe regula de drept conform careia que
temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum (ceea ce e prescriptibil pe cale de
actiune este imprescriptibil pe cale de exceptie).
ntr-o alta[7] opinie se considera ca este necesar a se face distinctie ntre exceptiile
imprescriptibile (prin care se valorifica un simplu mijloc de aparare) si exceptiile prescriptibile
(cele prin care se valorifica un drept ce ar putea fi ocrotit pe cale de actiune).
n sistemul Decretului nr. 167 / 1958, solutia care se impune datorita caracterului
imperativ de ordine publica al normelor care reglementeaza prescriptia dreptului la actiune, este
aceea a necesitatii de a distinge urmatoarele situatii[8]:
12

- daca dreptul subiectiv civil putea valorificat, aparat pe calea actiunii, iar aceasta actiune este
potrivit legii prescriptibila, rezulta ca si exceptia trebuie sa fie prescriptibila n aceleasi conditii
ca si actiunea, solutia bazndu-se att pe necesitatea de a opri posibilitatea eludarii normelor
imperative, privind caracterul prescriptibil al actiunii, ct si pe un argument de analogie: ubi
eadem est ratio, ibi eadem solutio esse debet;
- daca actiunea este imprescriptibila, atunci si ocrotirea dreptului subiectiv civil pe calea
exceptiei este imprescriptibila.
2.

Actiunea n constatare

Conform art. 111 din Codul de procedura civila este actiune n constatare acea actiune n
justitie prin care reclamantul solicita instantei sa constate existenta unui drept subiectiv al sau
fata de prt sau, dupa caz, inexistenta unui drept subiectiv al prtului mpotriva sa.
Att n doctrina, ct si n jurisprudenta a fost adoptata solutia imprescriptibilitatii actiunii
n constatare.
Dintre actiunile n constatare imprescriptibile extinctiv, mentionam: actiunea n
constatarea nulitatii absolute a unui act juridic civil, actiunea n declararea simulatiei etc.
3.

Actiunile mixte

Sunt actiuni mixte acele actiuni care au caracteristici de actiuni reale, personale ori n
constatare, prescriptibilitatea sau imprescriptibilitatea lor fiind determinata separat pentru fiecare
caz, n functie de calificarea data actiunii dupa scopul urmarit la intentarea ei (ex. plata unei
creante).
4.

Dualitatea de actiuni

Dualitatea de actiuni este acea situatie n care titularul dreptului subiectiv si poate proteja
dreptul sau prin doua actiuni:
1.o actiune bazata pe un contract civil (ex contractu), supusa prescriptiei extinctive;
2.o actiune reala, n revendicarea bunului, supusa prescriptiei de 30 de ani potrivit art. 1890 Cod
Civil.
ntre dualitatea de actiuni si actiunile mixte prin care se solicita predarea bunului ce a
format obiectul derivat al unui act juridic constitutiv sau translativ de drepturi reale exista
urmatoarele deosebiri[9]:

n cazul dualitatii de actiuni nu este vorba de un act juridic constitutiv sau translativ de
drepturi reale, deci dreptul real si dreptul de creanta nu au aceeasi cauza generatoare, ci izvorul
dreptului real preexista izvorului dreptului de creanta;

13


n cazul actiunii mixte este suficienta dovedirea actului juridic respectiv, n vreme ce, n
cazul dualitatii de actiuni, daca a intervenit prescriptia extinctiva a actiunii personale, admiterea
actiunii reale este conditionata de dovedirea dreptului de proprietate.

n cazul actiunii mixte, fiind vorba nu de doua actiuni, ci de o singura actiune, pretentia
constnd n predarea lucrului se fundamenteaza pe nsusi actul juridic constitutiv sau translativ
de drepturi reale, iar prescriptia extinctiva se va raporta numai la dreptul real, iar n cazul
dualitatii de actiuni, daca pretentia n restituire este fundamentata pe contractul de depozit,
comodat, locatiune etc., cererea va fi respinsa ca prescrisa, daca prin raportare la dreptul de
creanta, ar fi mplinit termenul de prescriptie extinctiva la data exercitarii actiunii personale,
urmarind ca deponentul, comodantul, locatarul etc. sa introduca o noua actiune n justitie pe un
alt fundament, adica o actiune reala.
5.
Actiunea n repararea unei daune morale
Dauna morala poate fi reparata att patrimonial ct si nepatrimonial.
Decretul nr. 31 / 1954, prin art. 54 - 56 dispune ca repararea nepatrimoniala a unei daune
morale este imprescriptibila extinctiv.
Nu acelasi lucru se poate spune si despre actiunea n repararea patrimoniala a unei daune
morale, aceasta fiind o actiune n justitie prin care se valorifica un drept de creanta, o actiune
patrimoniala si personala si care este prescriptibila extinctiv.
6.

Actiunea n restituirea prestatiilor exercitate n baza unui act juridic civil anulat

Actiunea n nulitate (prescriptibila sau imprescriptibila, dupa cum este vorba despre
nulitate relativa sau nulitate absoluta) nu se confunda cu actiunea n restituirea totala sau partiala
a obligatiilor efectuate n baza unui act civil anulat, aceasta din urma fiind prescriptibila, fiind
considerata o actiune bazata pe mbogatirea fara just temei.
7.
Actiunea n protectia unor drepturi reale principale corespunzatoare dreptului de
proprietate
Este o asemenea actiune, actiunea n revendicare ntemeiata pe "dreptul de administrare
directa". Anterior revolutiei din 1989, partile acestei actiuni erau organizatii socialiste de stat
nsa, ncepnd cu anul 1990, "dreptul de administrare directa", devenind "drept de folosinta", al
unui organ sau institutii de stat asupra bunurilor ce se afla n proprietatea statului.
n stabilirea prescriptibilitatii sau imprescriptibilitatii unei asemenea actiuni, se iau n
considerare dispozitiile art. 1884 din Codul Civil, potrivit carora "nu se poate prescrie domeniul
lucrurilor care, din natura lor proprie, sau printr-o declaratie a legii, nu pot fi obiecte de
proprietate privata, ci sunt scoase afara din comert".
8.

Actiunile n materie de carte funciara

n aceasta materie sunt aplicabile dispozitiile Legii nr. 7 / 1996 privind cadastrul si publicitatea
imobiliara.
14

Astfel, conform art. 37 alin. 1 din legea mentionata, "actiunea n rectificare, sub rezerva
prescriptiei dreptului patrimonial la actiunea de fond, va fi imprescriptibila". Din coroborarea
acestui articol, cu dispozitiile art. 1890 din Codul Civil se va aplica principiul accesorium
sequitur principale.
Conform art. 37 alin. 2 din Legea nr. 7 / 1996 "Fata de tertele persoane care au dobndit
cu buna credinta un drept real prin donatie sau legat, actiunea n rectificare nu se va putea porni
dect n termen de 10 ani, socotiti din ziua cnd s-a nregistrat cererea lor de nscriere, cu
exceptia cazului n care dreptul material la actiunea de fond nu s-a prescris mai nainte". Prin
urmare, actiunea n rectificare mpotriva tertilor dobnditori de buna credinta este prescriptibila
n termen de 10 ani de la data nregistrarii cererii prin care tertul solicita nscrierea dreptului sau
n cartea funciara.
Daca tertul dobnditor de buna credinta a dobndit dreptul real cu titlu oneros, termenul
de prescriptie a actiunii n rectificare este de 3 ani de la data nregistrarii cererii prin care tertul a
solicitat nscrierea dreptului sau n cartea funciara, conform art. 38 din aceeasi lege.
Potrivit art. 37 si art. 55 alin. 2 din legea mentionata, actiunea n rectificarea erorilor
materiale cuprinse n cartea funciara este imprescriptibila sau prescriptibila extinctiv, de la caz la
caz.
9.

Actiunile privind un drept secundar

Drepturile secundare au fost definite n doctrina ca fiind "prerogative ce constau n


puterea de a da nastere prin act de formatie unilaterala unui efect juridic si interesele altei
persoane, precum dreptul de alegere n cazul unei obligatii, dreptul de denuntare unilaterala a
unui contract".
Aceste actiuni sunt imprescriptibile extinctiv.
10.

Unele actiuni n materie succesorala

Potrivit art. 700 alin. 1 din Codul Civil "dreptul de a accepta succesiunea se prescrie
printr-un termen de 6 luni socotit de la data deschiderii succesiunii", prin urmare, dreptul de
optiune succesorala este supus prescriptiei extinctive.
Potrivit dispozitiilor art. 728 din Codul Civil ". un cocrede poate cere oricnd mparteala
succesiunii, chiar cnd ar exista conventii sau prohibitii contrarii", actiunea privind iesirea din
indiviziunea succesorala fiind astfel imprescriptibila extinctiv.
De asemenea, este imprescriptibila extinctiv actiunea n constatarea masei succesorale, a
calitatii de mostenitor sau a actelor succesorale, fiind o actiune n constatare, nsa n ceea ce
priveste actiunea privind raportul donatiilor, aceasta avnd un caracter personal si patrimonial,
poate fi introdusa n termenul de iesire din indiviziunea succesorala.

15

n ceea ce priveste actiunea prin care se cere executarea legatului cu titlu particular,
trebuie sa deosebim, dupa cum urmeaza:
- daca legatul cu titlu particular are ca obiect drepturi de creanta sau bunuri de gen, actiunea
avnd astfel caracter patrimonial si personal, aceasta este supusa regulilor de drept comun
referitoare la prescriptia extinctiva;
- daca legatul cu titlu particular are ca obiect dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra
unui bun individual determinat, fiind vorba astfel despre o actiune reala, urmeaza a fi aplicate
regulile ce guverneaza actiunea n revendicare sau, dupa caz, actiunea confesorie.
Daca este lovita de o cauza de nulitate relativa, actiunea n declararea nulitatii legatului
este prescriptibila extinctiv n termenul general de prescriptie, de 3 ani de zile, iar daca este lovita
de o cauza de nulitate absoluta, aceasta actiune este imprescriptibila extinctiv.
e asemenea, este supusa termenului de prescriptie extinctiva de 3 ani de zile, actiunea n
revocarea legatului pentru neexecutarea sarcinii, aceasta fiind o actiune patrimoniala si
personala.
5.3. Termenele de prescriptie extinctiva
5.3.1. Definitie si clasificare
A. Definitia termenelor de prescriptie extinctiva
Termenele de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune reprezinta intervalele de timp
stabilite de lege nauntrul carora trebuie sesizate instantele judecatoresti competente sub
sanctiunea pierderii n ntregul ei a posibilitatii de a mai putea obtine protectie judiciara a
drepturilor civile ncalcate sau nerecunoscute.
B. Clasificarea termenelor de prescriptie extinctiva
Un prim criteriu de clasificare si cel mai important se refera la sfera de aplicare. Potrivit
acestui criteriu, termenele de prescriptie a dreptului la actiune se mpart n: termene generale si
termene speciale de prescriptie extinctiva.
Normele care stabilesc un termen general reprezinta norma generala, iar normele care
stabilesc termene speciale, reprezinta norme speciale, corelatia dintre aceste norme fiind
crmuita de legilegeneralio specialibus non derogant si specialio generalibus derogant.
Cel de-al doilea criteriu de clasificare are n vedere izvorul normativ al termenelor, fiind
vorba astfel despre: termene instituite de Decretul nr. 167 / 1958 si termene instituite n alte
izvoare de drept civil (Codul Civil, Codul familiei, legile nr. 31 / 1990 si nr. 11 / 1991).
Ultimul criteriu de clasificare este cel al marimii sau ntinderii lor, astfel termenele
speciale se mpart n: termene mai mari dect termenul general, termene egale cu termenul
general; termene mai mici dect termenul general de prescriptie extinctiva.
16

5.3.2. Termenele generale de prescriptie extinctiva


5.3.2.1. Precizari prealabile
Termenele generale de prescriptie sunt acele termene care se aplica n practica atunci cnd
nu si gaseste aplicatie un termen special de prescriptie extinctiva ntr-un anume caz dat.
Doctrina si jurisprudenta califica un termen ca fiind general, interpretul tinnd seama de
modul de consacrare, de redactarea textului legal pe care l consacra.
Aceasta s-a ntmplat cu art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 potrivit caruia
"Termenul prescriptiei este de 3 ani, iar raporturile dintre organizatiile socialiste de 18 luni".
inndu-se seama de solutia de principiu adoptata n privinta normelor din materia
prescriptiei extinctive care privesc exclusiv raporturile "dintre organizatiile socialiste" - n sensul
neaplicarii lor, deoarece ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex (unde nceteaza motivatia legii,
nceteaza legea nsasi); conceptul juridic de "termen general de prescriptie extinctive" trebuie
reexaminat, regndit si reformulat.
n primul rnd nu mai trebuie luat n considerare termenul de 18 luni, prevazut de art. 3
alin. 1, dupa disparitia raporturilor "dintre organizatiile socialiste", n raporturilor ulterioare fiind
aplicabil termenul general de prescriptie, aplicabil si altor raporturi de acelasi fel, facndu-se
abstractie de calitatea subiectelor raportului juridic civil, adica termenul de 3 ani.
Un alt aspect care trebuie luat n considerare n precizarea termenelor generale de
prescriptie extinctiva consta n solutiile adoptate n ce priveste domeniul prescriptiei extinctive:
- n principiu, drepturile nepatrimoniale sunt imprescriptibile extinctiv, exceptiile de la acest
principiu fiind cazuri n care se aplica fie un termen special de prescriptie (ex. cele prevazute de
Codul familiei), fie termenul general de prescriptie (de 3 ani);
- n principiu, drepturile patrimoniale sunt prescriptibile extinctiv; este necesara distinctia ntre
actiunile personale care nsotesc drepturile de creanta si care sunt supuse dispozitiile din acest act
normativ si actiunile reale, care nsotesc drepturi reale principale (proprietati, uz, uzufruct,
abitatie, superficie, servitute), actiune care sunt supuse prescriptiei reglementata de Codul Civil.
5.3.2.2. Termenul general de prescriptie de 3 ani, aplicabil actiunilor personale care nsotesc
drepturi subiective civile de creanta
Art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 instituie termenul de prescriptie extinctiva cu
caracter general, aplicabil raporturilor juridice obligationale. Potrivit acestui articol, "termenul
prescriptiei este de 3 ani (.)".
Acest termen general de prescriptie extinctiva se aplica ori de cte ori nu exista termene
speciale de prescriptie extinctiva. Acest termen general de prescriptie extinctiva se aplica si la
pretentiile patrimoniale care nsotesc o actiune care este sau nu prescriptibila extinctiv (ex.
actiunea n nulitate, actiunea n rezolutiune sau reziliere etc.). prin analogie, acest termen general
17

de prescriptie extinctiva este aplicabil si actiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru


care nu este stabilit prin lege un termen special de prescriptie extinctiva, nsa nu poate fi extins si
la actiunile sale, deoarece potrivit dispozitiilor art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958, generalitatea
termenului de 3 ani nu se extinde si la actiunile reale care intra sub incidenta Codului Civil.
Termenul reglementat de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 prezinta urmatoarele
caracteristici:
- n comparatie cu termenele de prescriptie anterioare, prevazute de Codul Civil este mult mai
scurt;
- termenul general de prescriptie se aplica ori de cte ori legea nu prevede un terme special.
Avnd n vedere cele subliniate, putem concluziona ca termenul general constituie regula,
iar termenele speciale, exceptia.
5.3.2.3. Termenul general de prescriptie de 30 de ani, aplicabil actiunilor reale care nsotesc
drepturile reale principale prescriptibile extinctiv
Deoarece potrivit dispozitiilor art. 21 din Decretul nr. 167 / 1958, "Dispozitiilor
Decretului de fata nu se aplica dreptul la actiune privitor la drepturile de proprietate, uzufruct, uz,
abitatiune, servitute si superficie", rezulta ca pentru drepturile reale principale prescriptibile
extinctiv, termenul general de prescriptie extinctiva este cel instituit de art. 1890 din Codul Civil,
care dispune ca "toate actiunile, att reale ct si personale, pe care legea nu le-a declarat
neprescriptibile si pentru care n-a defipt un termen de prescriptie se vor descrie prin treizeci de
ani, fara ca cel ce invoca aceasta prescriptie sa fie obligat a produce vreun titlu si fara sa i se
poata opune reaua-credinta."
Acest text se aplica actiunilor reale ori de cte ori nu exista un termen special de
prescriptie extinctiva.
Caracterul general al termenului prevazut n art. 1890 din Codul Civil rezulta si din
dispozitiile art. 1894 Cod Civil, potrivit carora "Regulile prescriptiei relative la alte obiecte dect
cele cuprinse n acest titlu si care sunt expuse la locurile respective din acest codice exclud
aplicarea dispozitiilor acestui titlu n toate cazurile cnd sunt contrarii lor".
Continutul real al generalitatii termenului de prescriptie de 30 de ani prevazut de art. 1890
din Codul civil, se obtine prin scoaterea din totalul actiunilor reale a:
1. actiunilor reale imprescriptibile extinctiv;
2. actiunilor reale supuse unor termene speciale de prescriptie[10];
n concluzie, acest termen se aplica:
- actiunii n revendicare mobiliara, ntemeiata pe dreptul de proprietate privata;
18

- actiunii confesorii (cu exceptia situatiei n care prin aceasta se apara dreptul de superficie).
5.3.3. Termenele speciale de prescriptie extinctiva
5.3.3.1. Precizari prealabile
Termenele speciale de prescriptie a dreptului la actiune sunt termene care deroga de la
reglementarea de principiu nscrisa n art. 3 alin. 1din Decretul nr. 167 / 1958 si se disting prin
particularitatea de a fi aplicate numai n cazurile expres prevazute de lege.
Aceste termene speciale de prescriptie extinctiva sunt reglementate att n Decretul nr.
167 / 1958. ct si n alte acte normative.
5.3.3.2. Termenele speciale aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale
Termenele speciale aplicabile actiunilor personale nepatrimoniale sunt prevazute n Codul
familiei:
- termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni, aplicabil actiunii n anulabilitatea casatoriei,
prevazut de art. 21 alin. 2: "Anularea casatoriei din aceste cauze poate fi ceruta de cel al carui
consimtamnt a fost viciat, n termen de 6 luni de la ncetarea violentei ori de la descoperirea
erorii sau a vicleniei";
- termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni aplicabil actiunii n tagada paternitatii copilului din
casatorie, stabilit de art. 55 alin. 1: " Actiunea n tagada paternitatii se prescrie n termen de 6
luni de cnd tatal a cunoscut nasterea copilului";
- termenul de prescriptie extinctiva de 1 an, aplicabil actiunii n stabilirea paternitatii copilului
din afara casatoriei, prevazut de art. 60 alin. 1: "Actiunea n stabilirea paternitatii copilului din
afara casatoriei poate fi pornita n termen de un an de la nasterea copilului".
5.3.3.3. Termene speciale aplicabile actiunilor personale, ntemeiate pe drepturi de creanta
Exista situatii care au determinat instituirea unor termene speciale de prescriptie a
dreptului la actiune chiar prin Decretul nr. 167 / 1958. n toate aceste cazuri, respectarea acestor
termene se impune a fi facuta dupa dovedirea aspectului sau motivului care a determinat
reglementarea lor. Aceste termene sunt:
a) termenul de prescriptie extinctiva de 2 ani, aplicabil pentru unele raporturi contractuale de
asigurare de bunuri, prevazut de art. 3 alin. 2, astfel: "Prin derogare de la dispozitiile alineatului
precedent, n raporturile ce izvorasc din asigurarile de persoane, termenul de prescriptie este de 2
ani, n afara acelor raporturi ce izvorasc din asigurarile de persoane n care obligatiile devin
exigibile prin ajungerea la termen sau prin amortizare .";
b) termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni, aplicabil actiunii pentru daunele rezultate din
vicii ascunse fara viclenie, prevazut de art. 5: "Dreptul la actiune privitor la viciile ascunse ale
unui lucru transmis sau ale unei lucrari executate, se prescrie prin mplinirea unui termen de 6
luni n cazul n care viciile nu au fost ascunse cu viclenie". Analiza acestui text, avnd n vedere
19

conditia impusa ca viciile sa nu fi fost ascunse cu viclenie, impune aplicarea sa n mod restrictiv,
n caz contrar fiind aplicabil termenul de prescriptie de drept comun (3 ani);
c) termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, aplicabil unor sume aflate "n depozit", prevazut
de art. 23 alin. 1: "Dreptul la actiunea privitoare la suma de bani consemnate sau depuse la
institutiile de banca, credit si economie sau la orice alte organizatii de stat, pe seama statului ori a
organizatiilor de stat, se prescrie n termen de 3 ani de la data consemnarii sau depunerii".
n alineatele 2 si 3 ale aceluiasi articol sunt stabilite cazurile cnd nu se aplica acest termen de 3
ani, astfel:
1.termenul este de 1 an, cnd eliberarea sumelor este conditionata de un act al organului
judecatoresc sau al altui organ de stat;
2.termenele de prescriptie pentru sumele constituite drept garantie, pe baza normelor legale sau a
clauzelor contractuale, sunt cele stabilite n reglementarile speciale privind constituirea de
garantii.
d) termenul de prescriptie extinctiva de 60 de zile, prevazut de art. 24: "Dreptul la actiune
privitoare la sumele de bani ncasate din vnzarea biletelor pentru spectacolele care nu au mai
avut loc se prescrie n termen de 60 de zile de la data cnd trebuia sa aiba loc spectacolul".
n Codul Civil sunt stabilite urmatoarele termene speciale de prescriptie extinctiva:
a. termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni, aplicabil dreptului de optiune succesorala,
prevazut de art. 700 alin. 1: "Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6
luni, socotit de la data deschiderii succesiunii";
b. termenul de prescriptie extinctiva de 1 an, prevazut n art. 1334: "Actiunea vnzatorului pentru
complinirea pretului si a cumparatorului, pentru scaderea pretului sau pentru stricarea
contractului se prescriu printr-un an din ziua contractului";
c. termenul de prescriptie extinctiva 6 luni, stabilit de art. 1903, astfel: "Actiunea medicilor, a
chirurgilor si a apotecarilor pentru vizite, operatii si medicamente; a negustorilor pentru marfurile
ce vnd la particularii care nu sunt negustori (negutatori); a directorilor de pensionate, pentru
pretul pensiunii scolarilor si altor maistri, pentru pretul uceniciei; a servitorilor care se tocmesc
cu anul, pentru plata simbriei lor; se prescriu printr-un".
Termene speciale de prescriptie extinctiva se regasesc si n alte acte normative (unele
termene interesnd alte ramuri de drept), astfel:
a. termenul de prescriptie extinctiva de 30 de zile, prevazut de art. 5 alin. 2 din Legea
contenciosului administrativ nr. 29 / 1990: "n cazul n care cel care se considera vatamat nu este
multumit de solutia data reclamatiei sale, el poate sesiza tribunalul n termen de 30 de zile de la
comunicarea solutiei".

20

b. termenul de prescriptie extinctiva de 1 an, prevazut de art. 505 alin. 2 din Codul de procedura
penala pentru actiunea n repararea pagubei, n cazul condamnarii sau luarii unei masuri
preventive pe nedrept, acest termen fiind socotit de la data ramnerii definitive a hotarrii de
achitare sau de la data ordonantei de scoatere de sub urmarire penala;
c. termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, prevazut de art. 67 alin. 5 din legea nr. 31 / 1990,
pentru restituirea dividendelor platite cu ncalcarea prevederilor legale;
c. termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, prevazut de art. 63 din Ordonanta Guvernului, nr.
42 / 1997 privind navigatia civila, pentru plata de daune, cheltuieli sau retributii datorate pentru
asistenta sau salvarea navei sau ncarcaturii:
d. termenul de prescriptie extinctiva de 15 luni, prevazut de art. 46 alin. 5 din legea nr. 10 /
2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate n mod abuziv pentru actele juridice de
nstrainare avnd ca obiect imobile preluate fara titlu valabil;
e. termenul de prescriptie extinctiva de 6 luni , pentru trimiterile postale interne si de un an
pentru trimiterile internationale, pentru actiunea n raspunderea furnizorului de servicii postale,
prevazute de art. 41 alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 31 / 2002 privind serviciile postale,
aprobata prin legea nr. 642 / 2002 etc.
5.3.3.4. Termene speciale aplicabile unor actiuni reale
Aceasta categorie de termene cuprinde:
a) termenul de prescriptie extinctiva de un an, prevazut de art. 498 din Codul Civil (n caz de
avulsiune);
b) termenul de prescriptie extinctiva de 3 ani, prevazut de art. 520 din Codul de procedura
civila, n cazul revendicarii imobilului adjudecat n cadrul urmaririi silite imobiliare sau al
pretinderii unui dezmembramnt al dreptului de proprietate avnd ca obiect acest imobil (aceasta,
n ipoteza n care executarea silita a avut ca obiect un imobil care, n realitate nu era proprietatea
debitorului urmarit, iar ulterior apare o terta persoana (adevaratul proprietar) care revendica acest
imobil de la adjudecator);
c) termenul de prescriptie extinctiva de un an, prevazut de art. 674 din Codul de procedura
civila, n cazul actiunilor posesorii;
d) termenul de prescriptie extinctiva de 30 de ani, prevazut de art. 840 din Codul Civil, aplicabil
actiunii n restituirea bunului care a format obiectul unei donatii revocate (de drept) pentru
survenienta de copil, astfel "Prescriptia actiunii de revocare se mplineste dupa 30 de ani de la
nasterea fiului".
5.4. nceputul prescriptiei extinctive
5.4.1. Regula generala privind nceputul prescriptiei extinctive
A.

Consacrarea legislativa a regulii generale

n ceea ce priveste nasterea dreptului la actiune si respectiv a nceperii cursului


prescriptiei extinctive care poate sa duca la stingerea lui, regula generala o gasim nscrisa n art. 7
alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958. potrivit acestui articol, "prescriptia ncepe sa curga de la data
cnd se naste dreptul de actiune sau dreptul de a cere executarea silita."

21

Regula prevazuta n art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 si gaseste aplicatie practica
roi de cte ori nu se aplica o regula speciala, prevazuta pentru un caz particular.
B.

Justificarea regulii generale

Aceasta regula este specifica si i se aplica numai n categoriile raporturilor juridice civile
cu subiecte pasive nedeterminate; este cazul raporturilor juridice civile n continutul carora se
includ drepturile reale si celelalte drepturi patrimoniale absolute (ex. dreptul de autor) n care
titularii lor sunt si apar ca persoane determinate, iar persoanele obligate, ca fiind nedeterminate.
n cazul acestor drepturi pna n momentul ncalcarii sau nesocotirii nu apare necesitatea
apararii lor pe cale judiciara, aceasta pentru ca persoana obligata nu este nca individualizata. n
ipoteza n care dreptul subiectiv este ncalcat sau nerecunoscut, raportul juridic civil se
concretizeaza si n ceea priveste si subiectul pasiv. Ca urmare, totodata n favoarea titularului se
naste dreptul la actiune pentru a-si valorifice pe cale judiciara dreptul sau ncalcat sau
nerecunoscut.
5.4.2. Reguli speciale privind nceputul prescriptiei extinctive
A.

Ipoteze pentru care sunt instituite reguli speciale

Acestea sunt urmarea regulii generale, n sensul ca se precizeaza data cnd se naste
dreptul la actiune supus prescriptiei extinctive, n diferite situatii si ipoteze. Adaugam la aceasta
precizare si faptul ca, de data aceasta, ne aflam n prezenta unor raporturi juridice civile a caror
subiecte, cu unele exceptii, sunt determinate, n consecinta, ncalcarea dreptului civil subiectiv nu
poate fi pusa dect pe seama persoanelor obligate chiar de la data nasterii raportului juridic.
Prin urmare, putem vorbi despre urmatoarele ipoteze:
1.Ipoteza dreptului subiectiv civil pur si simplu;
2.Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o conditie suspensiva;
3.Ipoteza raspunderii civile pentru fapta ilicita si cazuri asimilate;
4.Ipoteza actiunii n anulabilitate;
5.Ipoteza raspunderii pentru viciile lucrului, lucrarii ori constructiei;
6.Alte situatii speciale.
B. Continutul regulilor speciale privind nceputul
prescriptiei extinctive
1. Ipoteza dreptului subiectiv civil pur si simplu;
22

n aceasta situatie, dreptul nu este afectat de modalitati (cnd nu exista termen sau
conditie suspensiva sau cnd obligatia urmeaza sa se execute la cererea creditorului).
Aceasta regula este nscrisa n art. 7 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958 potrivit caruia "n
obligatiile care urmeaza sa se execute la cererea creditorului, precum si n acelea al caror termen
de executare nu este stabilit, prescriptia ncepe sa curga de la nasterii raportului de drept".
Pentru o buna ntelegere a domeniului de aplicare a acestei reguli speciale trebuie avute n
vedere urmatoarele[11]:
1) prin expresia "n obligatiile ce urmeaza sa se execute la cererea creditorului" trebuie sa se
nteleaga att situatia - regula n care nu exista termen sau conditie, suspensive, care sa afecteze
dreptul subiectiv civil si obligatia corelativa, ct si situatiile n care exista un termen suspensiv,
dar este n favoarea creditorului (putnd renunta la beneficiul lui, cum este cazul deponentului)
sau exista o conditie care este rezolutorie (stiut fiind ca pura est sed sub conditione resolvitur);
2) prin expresia "n obligatiile al caror termen de executare nu este stabilit" se ntelege situatia
obligatiilor n care termenul lipseste cu desavrsire.
2. Ipoteza dreptului subiectiv civil afectat de un termen suspensiv sau de o conditie
suspensiva
Aceasta regula speciala se refera la acele situatii n care dreptul subiectiv civil este
"afectat de modalitati", acestea fiind, aici, termenul suspensiv si conditia suspensiva.
Potrivit art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167 / 1958, "Daca dreptul este sub conditie
suspensiva sau termen suspensiv, prescriptia ncepe sa curga de la data cnd s-a mplinit conditia
sau a expirat termenul".
Aceasta regula este consacrata si n Codul Civil, prin art. 1885 alin. 1, conform caruia:
"Prescriptia unei creante conditionate sau cu termen nu poate ncepe dect din momentul cnd s-a
mplinit conditia sau a expirat termenul".
3. Ipoteza raspunderii civile pentru fapta ilicita si cazuri asimilate
n cazul n care raspunderea civila are la baza savrsirea unei fapte cauzatoare de
prejudicii, precum si n cazurile asimilate (mbogatirea fara justa cauza), prescriptia ncepe sa
curga de la data cnd pagubitul a cunoscut sau trebuia(ori putea) sa cunoasca paguba si pe cel
care raspunde de ea.
Aceasta regula speciala este consacrata n art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958,
potrivit caruia "Prescriptia dreptului la actiune n repararea pagubei pricinuita prin fapta ilicita
ncepe sa curga de la data cnd pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca att paguba, ct si
pe cel care raspunde de ea." Alineatul 2 al aceluiasi articol prevede: "Dispozitiile alineatului
precedent se aplica prin asemanare si n cazul mbogatirii fara just temei."

23

De asemenea, art. 12 din Legea nr. 29 / 1990 privind contenciosul administrativ stabileste
ca "n cazul n care cel vatamat a cerut anularea actului administrativ, fara a cere n acelasi timp
si despagubiri, ntinderea pagubei nefiindu-i cunoscuta la data judecarii actiunii n anulare,
termenul de prescriptie pentru cererea de despagubiri curge de la data la care a cunoscut sau ar fi
trebuit sa cunoasca ntinderea pagubei."
Prin aceasta regula, instituita de art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958, se face referire
att la raspunderea civila delictuala, ct si la raspunderea civila contractuala[12], (n cazul n care
neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei contractuale constituie un delict civil,
se admite ca, n principiu, va fi angajata raspunderea civila contractuala, iar nu raspunderea civila
delictuala). Cu conditia sa nu fie incidenta o alta regula.
Dupa cum este prevazut expres n lege, aceasta regula se aplica si n ceea ce priveste
nceputul prescriptiei extinctive n cazul actiunii izvorte din mbogatirea fara just temei,
termenul de prescriptie ncepnd sa curga de la data cnd cel care a fost saracit a luat la
cunostinta att de faptul producerii, ct si de cel care s-a mbogatit n dauna sa.
4) Ipoteza actiunii n anulabilitate
Aceasta regula este prevazuta n art. 9 din Decretul nr. 167 / 1958, potrivit caruia
"Prescriptia dreptului la actiune n anularea unui act juridic pentru violenta ncepe sa curga de la
data cnd aceasta a ncetat. n caz de viclenie ori eroare sau n celelalte cazuri de anulare,
prescriptia ncepe sa curga de la data cnd cel ndreptatit, reprezentantul sau legal sau persoana
chemata de lege sa-i ncuviinteze actele, a cunoscut cauza anularii, nsa cel mai trziu de la
mplinirea a 18 luni de la data ncheierii actului".
Aceasta regula nu este aplicabila n cazul cererii de anulare a casatoriei pentru eroare sau
viclenie, deoarece aceasta se face n termen de 6 luni "de la ncetarea violentei sau de la
descoperirea erorii sau vicleniei", de catre persoana a carui consimtamnt a fost viciat, conform
dispozitiilor art. 21 din Codul familiei. De asemenea, aceasta regula nu se aplica n cazul cererii
de anulare a unui legat, deoarece prescriptia ncepe sa curga de la data deschiderii succesiunii.
Legea distinge situatia n care cauza de anulare este violenta, de cea n care anulabilitatea
actului se datoreaza celorlalte cauze (eroare, dol, leziune, incapacitate, nesocotirea altor dispozitii
legale ce ocrotesc interese personale)[13].
n cazul violentei, prescriptia extinctiva ncepe sa curga din momentul n care a ncetat
acest viciu de consimtamnt (moment obiectiv).
n ceea ce priveste celelalte cauze de nulitate, n nceputul cursului prescriptiei extinctive
se disting doua momente:
a) un moment subiectiv, care se aplica ori de cte ori cunoasterea cauzei de anulabilitate a avut
loc n intervalul de timp cuprins ntre momentul ncheierii actului juridic si momentul n care se
mplinesc 18 luni de la ncheierea actului;

24

b) un moment obiectiv, care se aplica de la data mplinirii a 18 luni calculate de la ncheierea


actului juridic numai daca, n acest interval de 18 luni, nu a fost cunoscuta cauza de anulabilitate
de cel sau cei ndreptatiti sa ceara anularea.
n sistemul Legii nr. 10 / 2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate n mod
abuziv n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, indiferent de cauza de nulitate (absoluta
sau relativa), termenul de prescriptie extinctiva (un an) a nceput sa curga de la data intrarii n
vigoare a acestei legi (14 februarie 2001).
5) Ipoteza raspunderii pentru viciile lucrului, lucrarii ori constructiei
Aceasta regula speciala este prevazuta n dispozitiile art. 11 din Decretul nr. 167 / 1958,
potrivit carora: "Prescriptia dreptului la actiune privind viciile ascunse ale unui lucru transmis
sau ale unei lucrari executate ncepe sa curga de la data descoperirii viciilor, nsa, cel mai trziu
de la mplinirea unui an de la predarea lucrului sau lucrarii.
Prescriptia actiunii privind viciile unei constructii ncepe sa curga de la data descoperirii
viciilor, nsa cel mai trziu de la mplinirea a 3 ani de la predare.
Prin dispozitiile prezentului articol nu se aduce nici o atingere termenelor de garantie,
legale sau conventionale".
Aceasta regula priveste acele vicii care nu pot fi descoperite prin mijloace obisnuite cu
ocazia predarii sau receptiei, nu nsa si dreptul la actiune privind viciile aparente - cele care pot fi
depistate fara nici o dificultate la predare sau receptie.
Potrivit art. 1352 din Codul Civil, aceasta regula speciala se aplica doar n privinta
viciilor ascunse de lucrului transmis, lucrarii executate sau constructii, vicii care sunt de natura sa
mpiedice folosirea lucrului, lucrarii sau constructiei potrivit destinatiei lor sau sa fie de natura a
diminua considerabil folosirea acestora.
Regulile privind nceputul prescriptiei pentru viciile lucrului, lucrarii sau constructiei
prezinta caracteristica stabilirii - alternativa a doua momente de la care poate ncepe sa curga
prescriptia:
1) un moment subiectiv, constnd "n data descoperirii viciilor";
2) un moment obiectiv, constnd n data expirarii termenelor de garantie, de un an, pentru lucru
ori lucrare si de 3 ani pentru constructie[14].
n cazul constructiilor aflate sub incidenta Legii nr. 10 / 1995 privind calitatea n
constructii, prin art. 29 se stabilesc doua termene speciale de garantie:
a) un termen determinat, de 10 ani de la receptia lucrarii pentru viciile ascunse obisnuite;

25

b) un termen nedeterminat, pe toata durata de existenta a constructiei pentru viciile structurii de


rezistenta.
6) Alte situatii speciale
1) Art. 23 din Decretul nr. 167 / 1958 instituie o regula n ceea ce priveste prescriptia dreptului la
actiune asupra sumelor de bani consemnate sau depuse la institutiile de banca, credit si economic
pe seama statului ori a institutiilor de stat, pentru care termenul de prescriptie ncepe sa curga de
la data consemnarii ori depunerii.
2) Regula speciala prevazuta de art. 24 din Decretul nr. 167 / 1958, reglementeaza prescriptia
dreptului la actiune privitoare la sumele de bani ncasate din vnzarea biletelor pentru
spectacolelor ce nu au mai avut loc, prescriptia care ncepe sa curga de la data cnd urma sa aiba
loc spectacolul.
3) Articolul 674 din Codul de procedura civila reglementeaza prescriptia dreptului la actiunea
posesorie, care ncepe sa curga de la data primului act de tulburare a posesiei.
4) Articolul 700 alin. 1 din Codul Civil prevede prescriptia dreptului de optiune succesorala care
ncepe sa curga de la deschiderea succesiunii (care este data mortii lui de cujus).
De la aceasta regula exista urmatoarele exceptii:
- n cazul unui copil conceput, dar nenascut la data deschiderii succesiunii, termenul de
prescriptie ncepe sa curga de la data nasterii, cu conditia ca acesta sa se nasca viu;
- n cazul declararii judecatoresti a mortii, data succesiunii este data prevazuta n hotarrea
judecatoreasca definitiva ca fiind data mortii, dar prescriptia dreptului de optiune succesorala
ncepe sa curga de la data ramnerii definitive a hotarrii judecatoresti declarative de moarte,
deoarece dreptul de optiune succesorala poate fi exercitat numai din acel moment[15];
- n cazul unei mosteniri testamentare, cnd testamentul din care rezulta calitatea de mostenitor a
unei persoane a fost descoperit mai trziu, termenul de prescriptie a dreptului de optiune
succesorala se calculeaza de la data cunoasterii calitatii de mostenitor a unei persoane.
5) Potrivit art. 55 din Codul familiei "Actiunea n tagada paternitatii se prescrie n termen de 6
luni de la data cnd tatal (sotul mamei sau fostul sot al mamei) a cunoscut nasterea copilului.
6) Articolul 60 din Codul familiei reglementeaza prescriptia dreptului la actiune n stabilirea
paternitatii copilului din afara casatoriei, astfel: "Actiunea n stabilirea paternitatii din afara
casatoriei poate fi pornita n termen de un an de la nasterea copilului."
Potrivit alin. 2 al aceluiasi articol, "Daca n cazul prevazut de art. 54 alin. 1, un copil a
pierdut calitatea de copil din casatorie prin efectul unei hotarri judecatoresti, termenul de un an
pentru primirea actiunii n stabilirea paternitatii din afara casatoriei, va curge de la data cnd acea
hotarri a ramas definitiva", chiar daca a trecut mai mult de un an de la nasterea copilului.
26

Potrivit dispozitiilor alin. 3 ale art. 60 "n cazul n care mama a convietuit ci pretinsul tata ori
daca acesta din urma a prestat copilului ntretinerea, termenul de un an va curge de la ncetarea
convietuirii ori a ntretinerii".
7) Articolul 520 din Codul de procedura civila instituie regula speciala potrivit careia prescriptia
dreptului la actiune n revendicarea imobilului ce a format obiectul urmaririi silite imobiliare
ncepe sa curga de la data nscrierii actului de adjudecare n cartea funciara.
8) Prescriptia extinctiva a actiunii n raspunderea pentru daunele efective cauzate de operatorii
publici si furnizorii de servicii de telecomunicatii ncepe sa curga de la data primirii raspunsului
la reclamatie sau, daca nu s-a raspuns la reclamatie, de la exprimarea termenului de solutionare a
acesteia (art. alin. 2 din Ordonanta de Guvern nr. 31/ 2002, aprobata prin Legea nr. 642 / 2002).
9) Prescriptia dreptului la actiune n rectificarea nscrierii n cartea funciara exercita mpotriva
tertului dobnditor de buna credinta ncepe sa curga de la data la care a fost nregistrata cererea
prin care tertul respectiv a solicitat nscrierea dreptului sau n cartea funciara (art. 37 alin 2 si art.
38 din Legea nr. 7 / 1996).
5.5. Suspendarea prescriptiei extinctive
5.5.1. Precizari prealabile cu privire la calcularea termenelor de prescriptie a dreptului la actiune
Termenele de prescriptie au o durata n timp. Aceasta durata mai mica sau mai mare este
determinata de momentul nceperii termenului de prescriptie avut n vedere si, respectiv, de
mplinirea lui. n determinarea momentului de ndeplinire, trebuie avut n vedere si modul de
calcul. Calculul termenelor de prescriptie, indiferent de unitatile de timp n care sunt stabilite
(luni sau ani), se face potrivit sistemului calcului intermediar, aceasta n sensul ca ziua cnd
ncepe curgerea termenului de prescriptie termenul este inclusa n calcul.
Calculul termenului de prescriptie se face ntotdeauna prin determinarea momentului
nasterii la actiune, adica a zilei care marcheaza dies a quo (ziua cnd ncepe termenul)
urmnd dies a quam (ziua cnd se sfrseste termenul) sa fie determinata n functie de ctimea
termenului avut n vedere.
Situatiile care pot interveni n ceea ce priveste nceperea si mplinirea termenului la
actiune - n determinarea momentului nceperii si mplinirii termenului de prescriptie, trebuie
avute n vedere si anumite necesitati prevazute n mod expres prin lege care pot determina
suspendarea, ntreruperea si repunerea n termen.
5.5.2. Definitie
Dupa cum am mai aratat, rolul si importanta prescriptiei extinctive se concretizeaza n
ideea de sanctiune a persoanelor interesate care din neglijenta sau pasivitate nu sesizeaza
organele de justitie n termenul prevazut de lege pentru a-si valorifica dreptul subiectiv pretins a
fi ncalcat sau nerecunoscut.

27

Prin suspendarea prescriptiei dreptului la actiune urmeaza sa ntelegem oprirea de drept a


curgerii termenului de prescriptiei pe timpul ct dureaza situatiile limitate prevazute de lege care
l pun pe titularul dreptului n imposibilitatea de a actiona. Asadar, putem retine ca situatiile
reglementate de art. 13 din Decretul nr. 167 / 1958 vizeaza o imposibilitate juridica de a actiona,
iar art. 14, din acelasi decret, vizeaza o imposibilitate morala de a actiona.
5.5.3. Cauzele de suspendare
A. Enuntare
Cauzele de suspendare a prescriptiei extinctive sunt legale si limitative. Acestea rezulta
din continutul art. 13 si 14 din Decretul nr. 167 / 1958.
Potrivit art. 13 din Decretul nr. 167 / 1958, cursul prescriptiei dreptului la actiune este
suspendat:
1) ct timp cel mpotriva caruia ea curge este mpiedicat de un caz de forta majora sa faca acte de
ntrerupere.
2) pe timpul ct creditorul sau debitorul face parte din fortele armate ale Romniei, iar acestea
sunt puse pe picior de razboi;
3) pna la rezolvarea reclamatiei administrative, facute de cel ndreptatit cu privire la despagubiri
sau restituirii, n temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si
telecomunicatii,nsa cel mai trziu pna la expirarea unui termen de trei luni, socotit de la
nregistrarea reclamatiei.
Potrivit art. 14 din Decretul nr. 167 / 1958, cursul prescriptiei dreptului la actiune este
suspendat n urmatoarele situatii:
"ntre parinti sau tutori si cei ce se afla sub ocrotirea lor, ntre curatori si acei pe care-i reprezinta,
precum si ntre orice alta persoana, care n temeiul legii sau al hotarrii
judecatoresti, administreaza bunurile altora si cei ale caror bunuri sunt astfel administrate
prescriptia nu curge, ct timp socotelile nu au fost date si aprobate.
Prescriptia nu curge mpotriva celui lipsit de capacitatea de exercitiu, ct timp nu are
reprezentant legal si nici mpotriva celui cu capacitatea restrnsa cu timp nu are cine sa-i
ncuviinteze actele.
Prescriptia nu curge ntre soti n timpul casatoriei."
B. Analiza cauzelor de suspendare a cursului
prescriptiei extinctive

28

1) Forta majora. Textul art. 13 litera a, foloseste notiunea de forta majora fara a da o definitie
acesteia, nsa doctrina si jurisprudenta definesc forta majora ca fiind un eveniment imprevizibil si
insurmontabil precum cutremurul de pamnt, inundatia si altele asemenea.[16]
2) Participarea la fortele armate ale Romniei, care sunt puse pe picior de razboi.
Art. 13 lit. 4 prevede ca n aceasta situatie trebuie sa se afle "creditorul sau debitorul". Va
opera suspendarea si n situatia n care att creditorul ct si debitorul fac parte din fortele armate
ale Romniei, iar acestea sunt pe picior de razboi; simpla participare la fortele armate ale tarii (ca
militar activ ori pentru satisfacerea stagiului militar) nu constituie cauza de suspendare a
prescriptiei extinctive.
si aceasta cauza pune titularul dreptului la actiune n imposibilitatea materiala (fizica) de
a actiona.
3) Reclamatia administrativa
Potrivit prevederilor art. 13 lit. c, pentru ca prevederile sa fie suspendata, trebuie
ndeplinite urmatoarele conditii:
- reclamatia administrativa prealabila sa aiba ca obiect "despagubirii ori restituiri" n termenul
unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de posta si telecomunicatii;
- sa nu treaca mai mult de 3 luni de la nregistrarea reclamatiei; daca petitionarul primeste
raspuns, care nu-i convine, nainte de mplinirea celor 3 luni, prescriptia este suspendata numai
pna la primirea acelui raspuns, nefavorabil; daca reclamatia ramne nerezolvata, neprimindu-se
raspuns, n cele trei luni, suspendarea nceteaza, iar titularul dreptului la actiune este n drept sa
formuleze cerere de chemare n judecata la organul de jurisdictie competent.
Articolul 13 lit. c se aplica si ipotezei actiunii n contencios administrativ, deoarece
potrivit art. 5 alin. 5 din Legea nr. 29 / 1990, "nainte de a cere instantei anularea actului sau
obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vatamat se va adresa pentru apararea dreptului
sau, n termen de 30 de zile de la data cnd i s-a comunicat actul administrativ sau la exprimarea
termenului prevazut la art. 1 alin. 2, autoritatii emitente, care este obligata sa rezolve reclamatia
n termen de 30 de zile de la aceasta", se aceasta data suspendarea opernd pna la rezolvarea
reclamatiei administrative, dar nu mai mult de 30 de zile.
4) ntre ocrotitor si ocrotit, prescriptia e suspendata ct timp socotelile nu au fost date si aprobate,
potrivit art. 14 alin. 14 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958.
Aceste dispozitii se aplica raporturilor dintre parinte, tutore si curator, pe de o parte, si
cele ale carui bunuri sunt administrate de ocrotitorul legal pe de alta parte (minor, interzis, cel
ocrotit prin curatela).
5) Prescriptia este suspendata:

29

a) ct timp cel lipsit de capacitate de exercitiu nu are reprezentant legal;


b) ct timp cel cu capacitate de exercitiu restrnsa nu are ocrotitor legal care sa-i ncuviinteze
actele.
Aceasta cauza de suspendare priveste minorul sub 14 ani, aceasta fiind interzisul
judecatoresc si minorul ntre 14 - 18 ani, aceasta fiind aplicata pe toata durata lipsei
reprezentantului legal sau a ocrotitorului legal, dupa caz. Din cele prezentate rezulta ca putem
vorbi despre o imposibilitate de natura juridica.
6) Prescriptia este suspendata n raporturile dintre soti
Potrivit acestui alineat, prescriptia este suspendata pe toata durata casatoriei, fara a avea
importanta daca sotii sunt sau nu despartiti n fapt, n text nefiind explicat acest aspect.
Ne aflam aici ntr-o imposibilitate morala de a actiona.
Alaturi de cauzele generale de suspendare prevazute de art. 13 si 14 din Decretul nr. 167 /
1958, Legea nr. 64 / 1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului instituie o
cauza speciala prin art. 32 : "deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a
actiunilor prevazute la art. 31. Termenele vor ncepe sa curga dupa 30 de zile de la ncheierea
procedurii".
5.5.4. Efectele suspendarii prescriptiei extinctive
A. Efectele generale ale suspendarii
Potrivit art. 15 alin. 1 din Decretul nr. 167 / 1958 "Dupa ncetarea suspendarii, prescriptia
si reia cursul socotindu-se si timpul scurs nainte de suspendare."
Potrivit acestor prevederi se face astfel distinctie ntre:
- efectul anterior cauzei de suspendare;
- efectul pe durata cauzei de suspendare;
- efectul ulterior cauzei de suspendare.
Pentru perioada anterioara cauzei, suspendarea nu produce efecte juridice, intrnd n
calculul termenului de prescriptie si timpul scurs ntre nceputul prescriptiei si data suspendarii
acesteia.
B. Efectul special al suspendarii
Acest efect este reglementat de art. 15 alin. 2, potrivit caruia: "prescriptia nu se va mplini
totusi nainte de expirarea unui termen de 6 luni socotit de la data ncetarii cauzei de suspendare,

30

cu exceptia prescriptiilor mai scurte de 6 luni care nu se vor mplini dect dupa exprimarea unui
termen de o luna de la suspendare".
Prin urmare, acest efect special se produce doar n cazurile n care:
- pna la mplinirea termenului de prescriptie a ramas mai putin de 6 luni, daca termenul de
prescriptie aplicabil este mai mare de 6 luni (ex. termenul general de prescriptie de 3 ani);
- pna la mplinirea termenului de prescriptie a ramas mai putin de o luna daca termenul de
prescriptie aplicabil este mai mic de 6 luni (ex. termenul de 60 de zile prevazut n art. 24 din
Decretul nr. 167 / 1958).
5.6. ntreruperea prescriptiei extinctive
5.6.1. Definitie
Problema ntreruperii cursului prescriptiei dreptului la actiune pune n discutie atitudinea
celor doua persoane care urmeaza sa figureze n cadrul procesului civil n calitate de parti,
respectiv titularul dreptului subiectiv n calitate de reclamant si titularul obligatiei n calitate de
prt.
n baza acestor consideratii, putem defini ntreruperea cursului prescriptiei dreptului la
actiune n felul urmator:
"Oprirea cursului unei prescriptii ncepute datorita atitudinii luate de una sau alta dintre viitoarele
parti a procesului civil fara a se mai tine seama de timpul care s-a scurs deja cu consecinta
nceperii, daca sunt ntrunite conditiile cerute de lege unui nou termen de prescriptie a dreptului
la actiune".
5.6.2. Cauzele de ntrerupere
Cauzele de ntrerupere sunt grupate n art. 16 din Decretul nr. 167 / 1958. Este de
observat ca cele doua cauze avute n vedere privesc atitudinea persoanei obligate (prima cauza) si
atitudinea titularului dreptului ncalcat sau nerecunosut (a doua cauza).
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 16 din Decretul nr. 167 / 1958 "Prescriptia se ntrerupe:
a) prin recunoasterea dreptului a carei actiune se prescrie, facuta de cel n folosul caruia curge
prescriptia";
b) "prin introducerea unei cereri de chemare n judecata ori de arbitrare, chiar daca cererea a fost
introdusa la o instanta judecatoreasca ori la un organ de arbitraj necompetent".
c) "printr-un act ncepator de executare", aceasta fiind o cauza de ntrerupere a prescriptiei
dreptului de a cere executarea silita, fiind studiata de dreptul procesual civil.

31

Articolul 16 din Decretul nr. 167 / 1958 mai prevede ca "prescriptia nu este ntrerupta
daca s-a pronuntat ncetarea procesului, daca cererea de chemare n judecata sau executare a fost
respinsa, anulata sau daca s-a perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea."
Aceste cauze de ntrerupere a cursului prescriptiei extinctive sunt legale, limitative,
producnd efecte de drept (ope legis).
5.6.3. Efectele ntreruperii prescriptiei extinctive
A. Reglementarea efectelor ntreruperii prescriptiei extinctive
Aceste efecte sunt reglementate n art. 17 din Decretul nr. 167 / 1958 care stabileste ca:
"ntreruperea sterge prescriptia nceputa nainte de a se fi ivit mprejurarea care a ntrerupt-o.
Dupa ntrerupere, ncepe sa curga o noua prescriptie.
n cazul cnd prescriptia a fost ntrerupta printr-o cerere de chemare n judecata ori de
arbitrare sau printr-un act ncepator de executare, noua prescriptie nu ncepe sa curga ct timp
hotarrea de admitere a cererii nu a ramas definitiva sau, n cazul executarii, pna la ndeplinirea
ultimului act de executare."
B. Analiza efectelor ntreruperii prescriptiei extinctive
Dupa cum rezulta din prevederile art. 17 alin. 1 si 2 din Decretul nr. 167 / 1958,
ntreruperea prescriptiei extinctive produce un efect anterior si un efect posterior.
stfel, anterior datei ntreruperii, prescriptia este nlaturata astfel nct timpul scurs ntre
momentul de nceput al prescriptiei si data cauzei de ntrerupere este socotit necurs.
Efectul posterior ntreruperii consta n nceperea unui nou termen de prescriptie.
Daca n cazul ntreruperii prin recunoastere efectele se produc instantaneu, n cazul
ntreruperii prin cererea de chemare n judecata, efectele se produc definitiv, pe data ramnerii
definitive a hotarrii judecatoresti de admitere a cererii, aceasta nsemnnd ca ntre data sesizarii
instantei si data ramnerii definitive a hotarrii opereaza o ntrerupere provizorie, sub conditia
admiterii cererii si ramnerii definitive a hotarrii.
Efectele ntreruperii prescriptiei extinctive se produc de plin drept (ope legis), organul de
jurisdictie urmnd sa constate doar producerea lor.
5.7. Repunerea n termenul de prescriptie
5.7.1. Definitie. Reglementare
Repunerea n termenul de prescriptie este acel beneficiu acordat de lege titularului
dreptului la actiune, care din motive temeinice nu a putut formula actiunea n justitie nauntrul

32

termenului de prescriptie, astfel ca organul jurisdictional este ndreptatit sa solutioneze, n fond,


cererea de chemare n judecata, desi a fost introdusa dupa mplinirea termenului de prescriptie.
Repunerea n termenul de prescriptie este o institutie juridica consacrata cu caracter
general n art. 19 din Decretul nr. 167 / 1958: "Instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate,
n cazul n care constata ca fiind temeinic justificate, cauzele pentru care termenul de prescriptie
a fost depasit sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau rezolvarea actiunii ori sa ncuviinteze
executarea silita.
Reglementari cu caracter special ntlnim n dispozitiile art. 13 din Legea nr. 18 / 1991,
potrivit carora "Calitatea de mostenitor se stabileste pe baza certificatului de mostenitor sau a
hotarrii judecatoresti definitive ori, n lipsa acestora, prin probe din care rezulta acceptarea
mostenirii.
- Art. 5 alin. 4 din Legea nr. 112 / 1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu
destinatie de locuinta trecute n proprietatea statului, prevede : "Mostenitorii, n sensul prezentei
legi sunt socotiti de drept acceptantii succesiuni de la data depunerii cererii prevazute la art. 14
pentru restituirea n natura a apartamentelor, sau, dupa caz, pentru acordarea de despagubiri."
- Art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213 / 1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia
stabileste ca "Bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea
consimtamntului pot fi revendicate de fosti proprietari sau succesorii acestora, daca nu fac
obiectul unor legi speciale de reparatie".
- Potrivit art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10 / 2001, privind regimul juridical unor imobile preluate n
mod abuziv n perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie1989, se stabileste ca: "Succesibilii care
dupa data de 6 martie 1945 nu au acceptat mostenirea, sunt repusi de drept n termenul de
acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi .".
5.7.2. Domeniul repunerii n termenul de prescriptie extinctiva
Cauzele de repunere n termen nu sunt enumerate cu titlu limitativ, de lege, organul de
jurisdictie putnd considera "cauza de repunere n termen", orice cauza temeinic justificata".
n teoria si practica judiciara s-a ajuns si s-a relevat ntr-un consens unanim ca prin cauze
temeinic justificate trebuie sa se nteleaga numai acele mprejurari de fapt care fara a avea
gravitatea fortei majore si fara a implica culpa proprie, l-au mpiedicat pe titularul dreptului sa
sesizeze instantei cu pretentia sa n termenul prevazut de lege.
n practica judiciara au fost considerate cauze care justificata repunerea n termen:
- existenta unor mprejurari speciale n care s-a gasit mostenitorul, care l-au mpiedicat sa afle
despre deschiderea unei mosteniri la care era chemat;
- executarea unei pedepse privative de libertate, care nu a permis darea unui mandat pentru
ntreruperea prescriptiei (n prezent, solutia e greu de admis fata de garantiile procesual - penale);
33

- cunoasterea unor fapte, stabilite de organele de urmarire penala, numai dupa mplinirea
termenului de prescriptie;
- spitalizarea ndelungata ori repetata;
- parasirea minorului.
Au fost apreciate drept cauze care nu justifica repunerea n termen:
- eroarea de drept, invocata de titularul dreptului la actiune;
- absenta ori aglomerarea cu probleme a conducatorului persoanei juridice sau juristului
acesteia[17];
- depasirea culpabila a termenului de acceptare a mostenirii.[18]
5.7.3. Termenul de repunere n termenul de prescriptie extinctiva
Potrivit art. 19 alin. 2 din Decretul nr. 167 / 1958, "Cererea de repunere n termen va
putea fi facuta numai n termen de o luna de la ncetarea cauzelor care justifica depasirea
termenului de prescriptie".
Textul acestui articol stabileste doua aspecte ale termenului n care poate fi ceruta
repunerea n termenul de prescriptie:
1) durata lui, care este de o luna;
2) nceputul acestui termen, care este marcat de data ncetarii cauzei care justifica depasirea
termenului de prescriptie.
Se pune ntrebarea: care este semnificatia termenului de o luna n care se face vorbire n
alin. 2 al art. 19. Termenul de o luna are o dubla semnificatie si anume: priveste pe de o parte
introducerea cererii de repunere n termen, iar pe de alta parte, introducerea cererii de chemare n
judecata care priveste fondul litigiului.
5.7.4. Efectul repunerii n termenul de prescriptie extinctiva
Datorita repunerii n termen, prescriptia extinctiva este considerata ca fiind nemplinita,
desi termenul de prescriptie a expirat.
Prin repunerea n termenul de prescriptie extinctiva, efectul extinctiv al prescriptiei este
anihilat, organul de jurisdictie avnd astfel posibilitatea sa treaca la solutionarea pricinii pe fond.
n conditiile prevazute de art. 13 alin. 2 di Legea nr. 18 / 1991, art. 5 alin. 4 din Legea nr.
112 / 1995 si art. 4 alin. 3 din Legea nr. 10 / 2001, efectul repunerii n termen a constat n
ndrituirea mostenitorului de a solicita "reconstituirea" dreptului de proprietate asupra pamntului
34

sau restituirea n natura a imobilului ori acordarea de despagubiri, dupa caz, n conditiile legilor
mentionate.
n ceea ce priveste modul de operare, repunerea n termen reglementata de art. 19 din
Decretul nr. 167 / 1958 presupune darea unei hotarri, de catre organul de jurisdictie competent,
hotarre ce trebuie sa fie motivata, pentru a putea fi verificata temeinicia sa.
Repunerea n termen reglementata de prevederile Legilor nr. 18 / 1991, nr.
si nr. 10 / 2002 opereaza de drept (ope legis).

112 / 1995

5.8. mplinirea (calculul) prescriptiei extinctive


5.8.1. Definitie
Prin mplinirea prescriptiei extinctive se ntelege determinarea momentului n care expira
termenul de prescriptie.
5.8.2. Regulile de calcul al termenelor de prescriptie
Regulile de calcul al termenelor de prescriptie sunt stabilite prin Decretul nr. 167 / 1958,
Codul Civil, Codul de procedura civila.
De lege ferenda, se impune ca regulile privind calculul termenelor de prescriptie sa se
regaseasca n acelasi act normativ ce reglementeaza si prescriptia.
Ct priveste modul de calcul al termenului de prescriptie extinctiva stabilit pe ani sau pe
luni, se va aplica prevederile art. 10 alin. 3 si 4 din Codul de procedura civila, astfel aceste
termene ce vor mplini n ziua corespunzatoare din ultimul an sau din ultima luna. Daca ultima
luna nu are o zi corespunzatoare, termenul va fi mplinit n ultima zi a acelei luni (de exemplu, un
termen de prescriptie de o luna care a nceput sa curga la 31 ianuarie, s-a mplinit la 29
februarie).
n cazul termenelor stabilite pe saptamni, termenul de prescriptie extinctiva se socoteste
mplinit n ziua corespunzatoare din ultima saptamna a perioadei.
n ceea ce priveste termenele stabilite pe zile, se aplica dispozitiile art. 1887 din Codul
Civil potrivit caruia termenul se calculeaza pe zile si nu pe ore. Art. 1886 din Codul Civil
dispune: "Ziua se mparte n 24 de ore. Ea ncepe la miezul noptii si se sfrseste la miezul noptii
urmatoare", ziua n care ncepe cursul prescriptiei nefiind luata n calcul.
Art. 1889 din Codul Civil prevede ca "prescriptia nu se socoteste calculata, dect dupa mplinirea
celei de-a doua zi a termenului prevazut de lege." Acest sistem de calcul se numeste
"intermediar", deoarece se plaseaza ntre "sistemul termenului exclusiv" (pe zile libere) n care
nu sunt luate n calcul nici prima si nici ultima zi a termenului si "sistemul inclusiv" (numit si pe
zile pline), n care intra n calcul att prima ct si ultima zi a termenului.

35

[1] A se vedea C. Hamangiu, I. Rosetti-Balanescu, Al. Bicoianu, Tratat de drept civil romn,
Editura Nationala, Bucuresti, vol. II, 1929, p. 656 - 657
[2] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 215
[3] A se vedea A. Hilsenrad, Despre noua reglementare a prescriptiei extinctive, n Legalitatea
populara nr. 8 / 1958, p. 29
[4] A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 257
[5] A se vedea L. Chessler, C. Oprisan, Prin prescriptia extinctiva nu se stinge oare nsusi
dreptul subiectiv civil?, n J. N. nr. 4 / 1961, p. 32 - 48
[6] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 224
[7] A se vedea M. Eliescu, Unele probleme privitoare la prescriptia extinctiva, n cadrul unei
viitoare reglementari legale, n revista "Studii si cercetari juridice", nr. 1 / 1956, p. 263 - 264
[8] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 230
[9] A se vedea Gabriel Boroi, op. cit., p. 271
[10] A se vedea Petrica Trusca, op. cit., p. 230
[11] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 246
[12] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p.248
[13] A se vedea Petrica Trusca, op. cit., p. 239
[14] A se vedea Ghe. Beleiu, op. cit., p. 250
[15] A se vedea Tribunalul Suprem, s. civ., dec. nr. 617 / 1974, Culegere de decizii, 1974, p. 156
[16] Prin decretul nr. 1860 / 1968, sectia civila a fostului Tribunal Suprem s-a pronuntat n sensul
ca "prin cauza de forta majora trebuie nteleasa acea situatie pe care partea nu o poate prevedea si
nlatura chiar daca ar fi luat toate masurile de prevenire".
[17] Pentru trimiteri bibliografice, la jurisprudenta a se vedea: P. M. Cosmovici, Tratat de drept
civil, 1989, p. 347 - 348; I. Deleanu, Repunerea n termen n conditiile art. 19 din Decretul
nr. 167 / 1958, n R.R.D. nr. 9 - 12. p. 34 - 35, Ghe. Beleiu, Drept civil. Teoria generala, 1987,
p. 340.
36

[18] Pentru trimiteri bibliografice, la jurisprudenta a se vedea: P. M. Cosmovici, Tratat de drept


civil, 1989, p. 347 - 348; I. Deleanu, Repunerea n termen n conditiile art. 19 din Decretul
nr. 167 / 1958, n R.R.D. nr. 9 - 12. p. 34 - 35, Ghe. Beleiu, Drept civil. Teoria generala, 1987,
p. 340.

37

S-ar putea să vă placă și