-

Uite ce frumos a cntat!

Exclam un copil n timpul unui concert. i ntr-adevr, cnta frumos. N-a fost
frumoas ns grija excesiv a prinilor de a-l corecta pe micuul lor, cum c nu
e corect s foloseti timpul trecut la o aciune din prezent. Copilul s-a simit mai
degrab vinovat dect corectat, cci fascinaia cu care privise soprana, a fost
nlocuit cu un soi de bnuial, de o nencredere sceptic. Copilul credea c a
greit plcndui cntecul, i nu prin faptul c i exprimase altfel emoiile sale
dect se obinuiete, ceea ce el evident n-o putea nelege atunci. Mi-e mi se
pare c nu e corect s opreti valul de mirare trezit n inima unui copil. i c nici
nu poate fi greit felul n care el se exprimase. Nu tiu din ce considerente copilul
a spus a cntat i nu altfel, dar pe mine gndul m-a dus la filosofia lui Heraclit.
Cci momentul din cntecul sopranei care l-a impresionat pe micu, trecuse deja
cu mult n urm pn a fi asimilat i exclamat n felul n care copilul o fcuse.
Panta Rei.
Nu spun c trebuie s-i lsm pe copii s greeasc continuu, iar noi si
privim dintr-o parte ca cei ce cunoscu adevrul, ncurajndu-i n propria lor
puerilitate. Nu! Doar c nainte de a-l corecta pe un copil, trebuie s nelegem
c e mult mai important s trim odat cu dnsul actul de mirare, s trim
mpreun fascinaia descoperirii, i doar atunci orice corectare, precizare sau
ndemnare va fi fcut ca de la egal la egal, iar copilul o va nelege. i poate ar
mai trebui s tragem mai des cu urechea la exclamaiile copiilor, cci aa s-a
nscut filosofia. Prin mirare.
ns n-a fost s fie, n acea sear, sub vocea rsuntoare a sopranei, a mai
fost omort un filosof.