Cetatea bastionara de tip Vauban este insa construita incepand cu anul 1715 pe

baza unui plan arhitectural realizat de arhitectul Giovanni Morando Visconti.

Ideile lui Visconti au fost puse in practica in proportie de 80% la interior si deloc
pentru exterior, aspect care facea parte parte din planurile de aparare. Cetatea
Alba Iulia are 110 hectare, cu perimetru total al zidurilor de 12 km; dar in
conditiile respectarii planurilor initiale aceasta ar fi avut peste 140 hectare ca
suprafata totala. Scopul pentru care a fost constuita a fost acela de a reprezenta
un principal punct defensiv in Transilvania si in acelasi timp, depozit de armanent
si centru militar.
Caracteristici ale constructiei: trei randuri de ziduri, sub forma heptagonala, cu 7
bastioane dispuse sub forma de stea si prezenta elementelor: bastioane, ravelini,
santuri, antesant, dispuse succesiv de la interior la exterior.
Puncte de atractie la Cetatea Alba Carolina:
Caponiera - o gasim sub forma de galerie acoperita. Pe vremea cand cetatea
avea scop militar, caponiera era folosita pentru a proteja soldatii de atacuri.
Acum, caponiera adaposteste camera de garda a corpului de artilerie si o
expozitie cu imagini ce surprind restaurarea portilor.
Platforma de artilerie printre principalele atractii din Traseul celor Trei Fortificati.
Aici se gasesc trei tunuri, tunuri care inca se afla in stare de functionare. De aici,
sambata de sambata la ora 12.10 se aude o salva de onor in cinstea drapelului
Alba.
Temnita in interiorul cetatii, temnita o gasim pe flancul de S-E a bastionului de
Savoia. Deoarece starea in care aceasta se prezenta la inceputul perioadei in
care cetatea a fost deschisa publicului era deplorabila, aceasta a suferit o serie
de lucrari de consolidare si amenajare. Temnita este un punct turistic important
de pe Traseu Eroii Neamului.
Celula lui Horea parte a traseului Eroii Neamului Romanesc, poarta III.
Bastionul Sasilor pe partea se S-E a cetatii gasim Bastionul Sasilor, parte
a Traseului Celor trei Fortificati. Bastionul a fost construit in trimpul domniei
principelui Transilvaniei Gabriel Bethelm.

La

adapost de Muntii Aninei si Locvei, Lacul Ochiul Beiului sta cuminte si asteapta
vizitatorii pe care ii ademeneste mai apoi cu albastrul si claritatea apei. Desi
traseul pana acolo este unul anevoios, cei care se incumeta sa il strabata raman
pe loc vrajiti de peisaj si sunt gata sa rememoreze legendele care stau la baza
formarii acestuia.
Despre Lacul Ochiul Beului
Lacul este unul de origine carstica si face parte din Parcul National Cheile Nerei
Beusnita; acesta este situat in Muntii Aninei, pe Valea Raului Beu, unde acesta se
intalneste cu raulBeusnita. Din Steierdorf, (mai cunoscut azi ca fiind cartierul de
sud al Aninei), daca se urmareste traseul marcat cu banda albastra, traseu lung
de peste 4 ore, ce trece pe la Sasca Romana, se poate ajunge la Lacul Ochiul
Beului. In celalt sens, plecand din Sasca Romana putem ajunge la lac, urmarind
marcajul cu banda albastra, de la Sasca Romana Podul Beului ( pe o distanta de
2,5 km, timp de 45 min-60 min), dupa care Podul Beului Lacul Ochiul
Beului(aproximativ 7-8 km, cca. 100-110 min).
Bazinul Raului Beu poarta mai multe nume, pe tot parcursul acestuia de la izvor
pana ce ajunge sa se verse. La inceput, pe cursul superior se
numeste Racajdianul; imediat dupa ce firicelul de apa trece de Culmea GoruiaCetatuia, raul are sa se numeasca Beul Sec, nume primit datorita faptului ca pe
timp de vara, cand debitul apei este foarte mic, valea seaca. De la congruenta
raului Beul Sec cu Beusnita, unde acesta primeste o mare cantitate de apa,
cursul apei ia numele de Beu (si este alimentat in permanenta de Beul
Sec, Beusnita si izbucul care alimenteaza Lacul Ochiul Beului).

Situat la o altitudine de 310 m, intr-o cuva ovala, sub forma unui crater, lacul
are o adancime de aproximativ 3.6 m si un diametru total de 15 m (284 mp).
Apa, de o culoare verde albastra, nu ingheata nici macar la temperaturi extrem
de scazute iarna, datorita izvorului care alimenteaza lacul in permanenta cu apa;
dimpotriva, acesta este adapostul a numeroase rate salbatice si pasari
migratoare uitate de timp aici, cum ar fi rate salbatice si starci cenusii. Pe fundul
lacului se pot zari cu usurinta bolovani si pastravi care se plimba. Ici colo, se pot
vede cum de pe fundul lacului izbucnesc mici firicele de apa ce antreneaza in
jocul lor nisip si bule de aer.
La baza formarii lacului stau cateva legende, legende pe care localnicii sunt
dispusi sa le povesteasca iar, si iar, si iar oricarui vizitator ce trece pe aici.
O prima legenda spune ca o frumusete de fata, de prin locurile acestea, a fost
rapita si necinstita de un tanar de vaza al Imperiului Otoman; dupa aceasta
intamplare fata a ales sa isi ia zilele in zona. Cand tanarul bei a vazut una ca
asta, s-a pus pe plans. Din lacrimile lui se zice ca s-a nascul Lacul Ochiul Beiului.
O alta legenda spune ca aceste tinuturi au fost stapanite in trecut de un pasa
rau; pasa avea insa un baiat de o frumusete rara cu ochii de un albastru
patrunzator. Tanarul obisnuia sa mearga des la vanatoare in tinutul peste care
tatal sau domnea; in una din zile, acesta a zarit o fata de valah ce era cu
mioarele la pascut. Tanarul s-a indragostit pe loc de fata, lucru care a fost
impotriva vointei pasei si acesta a ordonat ca fata sa fie ucisa. Cand tanarul a
aflat de fapta tatalui sau, a plans la capataiul fetei, insa in zadar. Negru de
suparare, tanarul a ales sa isi ia viata si el; ca urmare a jertfei tanarului, din
lacrimile varsate si din suferinta lui s-a nascut lacul de un albastru asemeni
ochilor sai.Insa asta nu e tot; localnicii spun ca si in zilele noastre ielele se
aduna in jurul lacului in noaptea de Sanziene, danseaza in jurul lacului si se
imbaiaza in albastrul cristalin al acestuia.

Fenomenele existente in Judetul Buzau, fac ca oamenii care ajung aici in vizita sa
vina ca la o icoana facatoare de minuni, acestia considerand ca sunt daruri ale
naturii facatoare de minuni; nu rar se gasesc oameni care vin aici si se inchina,
invocand diverse dorinte arzatoare pentru fiecare dinte ei.
Despre Focurile Vii din Comuna Lopatari
Fenomenul datorita caruia se produc focurile vii, este unul pe cat de simplu pe
atat de rar intalnit: emanatiile de gaze existente in unele zone, in urma frecarii
cu solul se aprind si produc flacari. Datorita faptului ca acestea apar ici colo, au
fost supranumite flacari vii.
Romania este singurul loc in care acest fenomen este vizibil in Europa, astfel de
fenomente mai putand fi vazute in Turcia, Australia, Asia si Statele Unite.
Rezervatiile de la noi din tara, de la Buzau si Vrancea ademenesc anual mii de
turisti care vin aici ca la o minune dumnezeiasca. Comuna Lopatari se situeaza
in N-E Judetului Buzau, pe Valea Slanicului, la S-E de Muntele Penteleu, cale de
56 km de la municipiul Buzau. Focurile vii de la Lopatari ajung sa masoare pana
la 20 de cm in inaltime si sunt considerate ca fiind printre principalele atractii de
ordin turistic ale Romaniei. Culoarea flacarii bate in albastru si aceasta este
mentinuta vie din cauza gazelor naturale care ies la suprafata prin crapaturile
solului. Pe masura ce timpul a trecut, flacarile vii au stat la baza a nenumarate
povesti si legende, ajungand sa inspire pana si flacara ce ramane aprinsa pe
toata durata Jocurilor Olimpice, avand semnificatia eternitatii.
Zona flacarilor vii, este una marcanta, ea socand prin aspectul sau ciudat, lipsit
de orice urma de vegetatie; singura planta care poate fi observata aici se
numeste garduraita, o planta cu aspect albicios.

Desi
ascunsa de ochii oamenilor, Biserica de sub lac de la Belis, Cluj chiar exista;
aceasta iese la iveala numai pe timpul verilor toride, veri sarace in ploi.
Despre Biserica se Sub Lac
La originile comunei Belis nu exista documente care sa ateste infiintarea
acesteia; unii istorici considera ca aceasta localitate a fost intemeiata de ciobanii
care erau in trecere pe aici cu oile in perioada de pasunat. Deoarece zona era
una prielnica pentru cresterea ovinelor, acestia si-au construit aici locuinte
permanente. Belisul a fost pentru prima data mentionat in documente oficiale in
anul 1737.
Belis este un sat situat in Transilvania, la altitudinea de peste 1000 m, in
zona Muntilor Gilau siBihor Vladeasa.
In zilele de vara rapuse de seceta puternica ies la suprafata ruinele unei
bisericute vechi care dateaza tocmai din secolul XIX; acestea sunt vizibile in
totalitate in aceasta perioada, se lasa mangaiate de razele soarelui, de privirile
curiosilor si sunt imortalizate de aparatele de fotografiat ale curiosilor care trec
an de an sa vada minunea care iese de sub apa. Impreuna cu ruinile bisericii ies
la suprafata picturile care impodobesc aceste ruine, intruchipand ingeri si scene
biblice cunoscute de ochiul omului.
In zilele in care biserica este acoperita de apa, fundatia acesteia se afla la mai
bine de 3o de metri adancime si sta scufundata intr-o apa rece ca gheata. Cei
care au vizitat biserica intr-o astel de perioada au reusit sa ii exploreze fiecare
ungher doar cu ajutorul unei lanterne, deoarece la mai putin de 5 metri sub apa
vizibilitatea este mult redusa.
Inainte ca biserica sa fie inghitita de ape definitiv, aceasta era vizibila de orinde
te uitai deoarece era construita pe o magura, iar casele locuitorilor moti erau
construite in jurul acesteia parca gravitand continuu, atrase de o forta nevazuta
ochiului uman. Indiferent de anotimp, biserica ramanea un punct de reper pentru
moti si acestia faceau ce faceau si mereu se regaseau si se intorceau in sanul
acesteia. Fie batuta de ploaie, fie acoperita de omatul alb si pufos, turla bisericii
a stat mereu de veghe asupra satului si a celor pe care ii adapostea la nevoie si
in zilele de sarbatoare.

Intr-una din toamnele de mult trecuta, un zvon a ajuns la urechile locuitorilor: o

viitura puternica avea sa ia Belisul pe sus si sa il stearga de pe harta acelor
vremuri. Astfel comunistii au hotarat ca in acea zona sa ridice un baraj, o
constructie puternica ce avea sa stavileasca apa care urma sa vina si satenii sa
isi ia familiile, animalele si ce aveau ei mai de pret si sa se mute pe coasta
neroditoare a Ungurului; rand pe rand treceau carele incarcate cu avutiile
oamenilor, felinarele luminau cararile Belisului pana cand din satul motesc nu a
mai ramas decat o amintire.Insa, pe langa amintirea satului, statea acum
biserica. Aceasta a fost rapid evacuata, s-au luat icoanele, candelabrele si
obiectele de pret din aceasta si in urma a ramas doar biserica trista. Cu toate ca
localnicii au luat clopotnita si acoperisul, biserica inca statea falnica de paza
peste ceea ce mai inainte fusese satul Belis si a vegheat asupra a aceea ce avea
sa insemne finele satului: stramutarea mortilor din cimitirul satului; oamenii au
scormonit dupa osemintele celor trecuti in nefiinta si impreuna cu preotul satului
au mutat cimitirul in noul lacas. Oamenii s-au retras incet dar sigur din calea
apelor, cu parere de rau asupra satului care a fost odata si asupra locului in care
acestia si-au trait copilaria. Peste vechiul Belis a cazut apa in timp si a scufundat
biserica numita acum Biserica de sub lac.

Doua dintre cele 3 (sau 4, dupa alte surse) poduri naturale din intreaga lume se
afla in Romania; unul din ele este Podul Lui Dumnezeu -Podul Natural de la
Ponoarele sau Campul Aroditei, acesta reprezentand un pasaj rutier unic
national, traversat de drumul judetean 670 Baia de Arama-Drobeta Turnu
Severin. Acesta reprezinta cel mai mare pod natural din tara, iar la nivelul
Europei este al doilea ca dimensiune si singurul care este deschis circulatiei cu
autovehicule, masurand 30 m lungime, 13 m latime, 22 m inaltime si 9 in
grosime.
Legenda Podului lui Dumnezeu
Se spune ca aici, in pestera Ponoarele, in trecut locuia Diavolul; acesta facea
mult rau localnicilor, asa ca oamenii i-au cerut lui Dumezeu sa il indeparteze de
ei. Dumnezeu, induplecat de rugile oamenilor din zona a dat deodata cu palma
peste tavanul pesterii si stanci s-au rostogolit catre intrare. Acest lucru nu l-a
impiedicat pe Diavol sa iasa la suprafata; a gasit cale de iesire pe sub deal, prin
alta intrare a pesterii, intrare care dadea spre Lacul Zatonul Mare. Mai nervos,
mai manios, mai aprig, Diavolul s-a agatat cu mainile de Dealul Pesterii si a
format santuri de calcar, locurile care astazi sunt numite
lapiezuri: Afrodita si Cleopatra. Tot legenda zice ca sa urcat apoi pe Stanca
Diavolului; de acolo acesta vegheaza localnicii care se perinda prin pestera si pe
care apoi, drept razbunare ii ineaca in Lacul Zatonul Mare.
Multe alte legende se invart in jurului podului natural; acestea ar zice diverse:
cum ca podul ar fi fost constuit de Dumnezeu pentru a-i veni in ajutor Sfantului
Nicodim cand acesta a vrut sa treaca spre Tismana, dupa ce a fost alungat de
satenii din comuna pentru ca a vrut sa construiasca o manastire. Tot legendelele
care circula prin viu grai, spun ca podul a fost construit de legendarul Hercule
sau de Iorgovan Iovan. Legenda lui Nicodim insa parea cea mai plauzibila:
aceasta zice ca un calugar, pe numele sau Nicodim, cauta de zor o cascada care
i se aratase in vis. Deasupra acestei cascade calugarul avea sa contruiasca o
manastire; astfel, calugarul nostru se opreste la Ponoarele. Aici insa nu are viata
lunga, deoarece doua familii il acuza de furt si acesta este nevoit sa plece,
blestemand insa zona: apa avea sa se zbuciume, sa nu creasca pestele in ea si

sa fie inghitita de pamant. Blestemul Calugarului Nicodim s-a lipit de zona ca o

manusa de mana: de-a lungul apei s-au construit 8 mori care au fost ulterior
abandonate, si in apa nu se gaseste nici picior de vietate; apa este inghitita de
pestera la propriu, dar care o arunca afara atunci cand ploua.
De o parte si de alta a Podului lui Dumnezeu se afla lacurile de origine
carstica: Zatonul mare siZatonul Mic.
Zatonul Mare, cel mai mare lac de origine carstica din Romania are o adancime
maxima de 20 de metri si masoara aproape 2 km patrati ca suprafata. Pe timp
de seceta, lacul este inghitit dePestera Bulba; galeriile pesterii se intind aproape
pe toata suprafata comunei Ponoarele si cand ploua, lacul Zanaoaga se revarsa
din galerii de o culoare rosiatica; abia cand malul se retrage pe fundul lacului,
acesta ia culoarea albastra.
Zatonul Mic mai este numit si Lacul Fara Fund, si asta pentru ca niciun scafandu
nu a reusit sa ii atinga fundul; in realitate, acesta este doar o prelungire a
pesterii Bulba, gura care pe timp de ploaie nu poate sa preia toate apele asa ca
se umple si ia forma unui lac. Tot legendele zic ca masinilor care ajung pe pod li
se strica franele -cu ajutorul Necuratului- si ca Dumnezeu este cel care ii
salveaza pe oameni. La baza acestei legende stau doua masini de mare tonaj
care s-au rasturnat in hau, dar ai caror conducatori au scapat nevatamati; Ion
Butnaru, unul dintre soferii care au scapat nevatamati, a ridicat pe pod o cruce in
semn de multumire lui Dumnezeu si an de an vine la locul accidentului sa faca o
pomenire. La fel s-a intamplat si cu un biciclist care s-a ales doar cu cateva
zgarieturi in urma caderii sale in gol.
In aceeasi zona, la Ponoarele, se afla cea mai mare padure de liliac din tara;
aceasta masoara 20 de h si aici se sarbatoreste in fiecare an, la inceputul lunii
mai Sarbatoarea Liliacului.
O alta varianta a aparitiei podului sta scrisa in cartea lui Nicola Densusianu,
Dacia Preistorica; acesta scrie in carte ca Podului Dumnezeu este o creatie a
mainii omului si ca a fost sapat cu multa indemanare in stanca ce se afla aici din
vechime pentru ca lacul sa se scurga.

Printre minunile pe care Muntii Piatra Mare le lasa la vederea omului, se afla
si Canionul 7 Scari. 7 rupturi de panta descriu perfect imaginea care se desfasora
in fata ochiului uman, 7 cascade dau numele Canionului.
Despre Canionul 7 Scari
Cu o lungime totala de 160 m si o diferenta intre nivele de 58 m, canionul
impresioneaza in primul rand prin pesisajul descris pana acolo.
Prima scara a cascadei masoara 8 metri, in comparatie cu ultima care depaseste
35 metri in inaltime . Pana sus, si de o parte si de alta drumul este vegheat de
calcare batrane. Procesul de epigeneza accelerata a dus la adancirea
conglomeratelor cretatice, rezultatul fiind cel de astazi, cele 7 cascade insiruite
pe firul vaii.
Punctul de plecare intr-o scurta vizita la Canionul 7 Scari, il reprezinta Cabana
Dambu Morii, sau mai bine spus ce a mai ramas din aceasta in timp. Traseul de
urmat de aici este cel marcat cu banda galbena, traseu caracterizat de liniste si
curatenie. Cale de 90 de minute, timp in care traseul este unul lin, fara pante
prea abrupte sau obstacole de trecut, ne aflam in fata primei scari din cele 7 ale
canionului. Chiar la punctul de plecare, o placuta ne intampina destul de
neprietenos; placuta ne instiinteaza ca traseul este usor accidentat: una dintre
trepte este lipsa si in zona marcata de podete exista multe goluri; aceste aspecte
pot fi insa depasite cu putina atentie si o doza ceva mai mare de curaj. Dupa ce
am parcurs prima scara fara prea multe probleme, ajungem la cea de-a doua;

aici avem nevoie de putina atentie doarece o sa observam treapta lipsa si o mica
improvizatie pentru a masca absenta ei. Un alt aspect la care trebuie sa fim
atenti este apa care curge pe langa scara si aceasta este alunecoasa.

Lacul Vulturilor, sau asa cum mai este denumit in popor, Lacul Fara Fund, este
situat in imediata apropiere a comunei Siriu, din judetul Buzau, aceasta locatie
fiind cunoscuta in toata tara pentru peisajele sale extraordinare si pentru
frecventa turistica.
Lacul Vulturilor este cu precadere unul dintre obiectivele turistice de mare
anvergura a acestei zone, fiind situat la o altitudine de 1.420 m, in Muntii Siriului,
pe partea estica a versantului Malaia, intinzandu-se pe o suprafata de 0,90 ha si
avand o adancime maxima de 2,5 m, in pofida denumirii populare ce contine
sintagma de ,,lac fara fund.
Fiind un lac periglaciar, Lacul Vuturilor poate fi considerat sinonim cu frumusetea,
pentru ca, peisajele ce il inconjoara sunt rapitoare, iar imaginea lacului in sine
completeaza cu gratie aceasta frumusete, aproape radicand-o la rang de arta.
Legende
Denumirea de Lacul Vulturilor ii revine lacului datorita marelui scriitor Alexandru
Valhuta si a insemnarilor sale facute in opera sa, Romania Pitoreasca. Alexandru
Vlahuta spune ca acesta fi fost salasul de primavara al vulturilor, ei avand
obiceiul sa isi invete puii sa zboare in aceasta regiune. Superba legenda a dat
numele lacului, devenind, datorita lui Vlahuta, cunoscut in toata tara.
Al doilea nume, cel popular, si anume Lacul Fara Fund, este datorat altei legende
cunoscute prin partile locului, ce nu are, asa cum ar fi de inchipuit, nicio legatura
cu adancimea lacului. Se spune ca un cioban, satul de aceasta meserie, si-ar fi
parasit turma de oi, aruncandu-si bata in acest lac. Dupa mult timp, el o
regaseste plutind pe Dunare, moment la care, cuprins de nostalgia locurilor

natale, decide sa se intoarca la vechile lui activitati, cautandu-si turma de oi si

realizand ca oieritul este, cu adevarat menirea sa.
Inedit
Zona din imediata vecinatate a Lacului Vulturilor este cunoscuta ca fiind singura
zona unde pot fi gasite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de
disparitie. Acest lucru este datorat si faptului ca vorbim despre o zona salbatica,
in adevaratul sens la cuvantului.
Trasee turistice
Traseele turistice in aceasta zona nu sunt tocmai unele dintre cele mai accesibile,
mai ales pe timp de iarna, din cauza conditiilor vitrege caracterizate de troiene si
zapezi parca nesfarsite, insa si din cauza diferentelor notabile de temperatura
din zona.
La modul general, traseul dureaza aproximativ 3 ore, trecand prin Valea Neagra,
punctul de final fiind Lacul Fara Fund sau Lacul Vulturilor. Aditional, se poate
folosi si traseul cu bataie spre Intorsura Buzaului, pe autostrada ce duce la
Brasov. Este stiut faptul ca accesul cu masina este, prin excelenta mult mai
eficient, comod, iar de data aceasta chiar si mai accesibil, din toate punctele de
vedere. Astfel, dupa ce se va depasi ceea ce odata a fost Statiunea Baile Siriu,
aflata acum in paragina, se ajunge la cabana ce poarta numele zonei, si anume
Valea Neagra.
Odata ajunsi aici, lucrurile se simplifica considerabil, pentru ca se poate face
cazarea in cadrul cabanei Valea Neagra ce contine 12 locuri. Partea putin
neplacuta o reprezenta faptul ca, in trecut, faptul ca, pentru a obtine cazare aici,
trebuia, in prealabil obtinut si acordul scris a celor de la Societatea Forestiera
Nehoiasu. Cu toate astea, incapand cu anul 2004, Societatea Forestiera Nehoiasu
a fost scoasa din functiune, cabana Valea Neagra apartinand unei persoane fizice
ce faciliteaza accesul turistilor in zona, lucrurile simplificandu-se considerabil.
In cazul in care se va decide mersul mai departe, spre tinta traseului turistic, se
va trece de paraul cu numele omonim al societatii forestiere, si anume Nehoiasu,
urmatoarea miscare fiind grija de a face dreapta pe drumul forestier respectiv. La
capatul acestui drum forestier, se va afla un raulet ce va trebui trecut. In cele ce
urmeaza se recomanda o grija sporita la denivelarile de teren. Drumul este
cunoscut ca fiind periculos. Din acest motiv, trebuiesc urmarite marcajele.
Urmatorul obictiv din acest traseu va fi ceea ce poarta numele de Poarta
Vanturilor.
Odata ajunsi aici, destinatia finala este ca si atinsa, deoarece, Lacul Vulturilor se
va afla foarte aproape. Aici, va va intampina cabana vanatoreasca Lacul
Vulturilor. Lucru cu adevarat frumos il reprezinta faptul ca, in imediata apropiere
a cabanei Lacul Vulturilor, se afla un izvor cu apa potabila.
De aici, singura grija de care trebuie sa mai tineti seama, este sa va bucurati de
imprejurimi si de cadourile ce vi le ofera natura.