DOCUMENT OFICIAL.

Pozitia Patriarhiei Moscovei pe tema PRIMATULUI in

BISERICA UNIVERSALA. Impotriva PAPISMULUI si a ideilor strambe cu privire
la INTAIETATE
13-01-2014 11 minute Sublinieri Print Print
IN CURAND, VA URMA REPLICA TEOLOGILOR GRECI
BISERICA-RUSIEI-1024x837
Pozitia Patriarhiei Moscovei in problema primatului in Biserica Universala
Sursa Online: Mospat.Ru
Problema primatului in Biserica Universala a fost adesea ridicata in timpul sedintelor
Comisiei Internationale Comune a Dialogului Teologic dintre Biserica Ortodoxa si Biserica
Romano Catolica. Pe 27 martie, 2007, Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a cerut Comisiei
Teologice Sinodale sa studieze aceasta problema si sa exprime o pozitie oficiala a Patriarhiei
Moscovei in aceasta privinta (punctul nr. 26 pe ordinea de zi). Intre timp, Comisia Comuna,
la adunarea din 31 octombrie, 2007 din Ravenna, desfasurata in lipsa vreunei delegatii a
Bisericii Ruse si fara considerarea opiniei acesteia, a adoptat un document cu privire la
Consecintele Bisericesti si Canonice ale Naturii Sacramentale a Bisericii. Dupa studiul
documentului de la Ravenna, Biserica Ortodoxa Rusa s-a aratat in dezacord cu el in ceea ce
priveste sinodalitatea si primatul la nivelul Bisericii Universale. Deoarece documentul de la
Ravenna face o distinctie intre cele trei nivele ale administratiei bisericesti, anume cel local,
regional si universal, pozitia urmatoare adoptata de Patriarhia Moscovei in problema
primatului in Biserica Universala se refera la aceasta cuprinzand toate cele trei nivele.
***
1. In Sfanta Biserica a lui Hristos, primatul apartine Capului sau Domnul si Mantuitorul
nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Omului. Dupa Sfantul Pavel, Domnul Iisus
Hristos este capul trupului, al Bisericii; El este nceputul, ntiul nscut din mori, ca s fie El
cel dinti ntru toate. (Col. 1:18).
Dupa invatatura apostolica,

Dumnezeul Domnului nostru Iisus Hristos, Tatl slavei, L-a sculat din morti si L-a asezat dea dreapta Sa, n ceruri, mai presus dect toat nceptoria i stpnia i puterea i domnia i
dect tot numele ce se numete, nu numai n veacul acesta, ci i n cel viitor. i toate le-a
supus sub picioarele Lui i, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, Care este trupul
Lui. (Ef. 1:17-23)
Biserica cea de pe pamant reprezinta nu numai o comunitate a celor care cred in Hristos, dar
si un organism divino-uman: Iar voi suntei trupul lui Hristos i mdulare (fiecare) n parte.
(Cor. 12:27)
Asadar, diversele forme ale primatului din Biserica in calatoria ei istorica din aceasta lume
sunt secundare fata de primatul vesnic al lui Hristos drept Cap al Bisericii prin care
Dumnezeu Tatal le impaca pe toate cu Sine, fie cele de pe pmnt, fie cele din ceruri (Col.
1:20). Primatul in Biserica ar trebui sa fie, in primul rand, o slujire intru impacare cu scopul
de a intari armonia, dupa apostolul care ne cere s pzim unitatea Duhului, ntru legtura
pcii. (Ef. 4:3)
2. In viata Bisericii lui Hristos, care traieste in acest veac, primatul, impreuna cu
sinodalitatea, este unul din principiile fundamentale ale oranduirii sale. La fiecare din nivelele
vietii bisericesti, primatul generat istoric are o natura si o sursa diferita. Aceste nivele sunt 1)
Episcopia (eparhia), 2) Biserica Locala Autocefala si 3) Biserica Universala.
(1) La nivelul eparhiei, primatul apartine episcopului. Primatul episcopului in eparhia sa are
radacini solide, teologice si canonice, ajungand pana la Biserica Primara. Dupa invatatura
Sfantului Pavel, Duhul Sfnt a pus [episcopi] supraveghetori, ca s pstreze Biserica lui
Dumnezeu, pe care a ctigat-o cu nsui sngele Su. (Fapte 20:28). Sursa primatului
episcopal in eparhie este succesiunea apostolica care se transmite prin hirotonirea episcopilor.
[1]
Episcopatul este un fundament esential al Bisericii: Episcopul este in[tru] Biserica si
Biserica in[tru] episcop. Cine nu e cu episcopul, acela nu e in Biserica. (Sf. Ciprian al
Cartaginei[2]). Sf. Ignatie Teoforul compara primatul episcopului in eparhia sa cu suprematia
lui Dumnezeu:
Straduiti-va sa faceti toate lucrurile in dumnezeiasca armonie, cu episcopul veghiind ca
Dumnezeu, cu preotii lucrand ca adunarea apostolilor si cu diaconii, ce imi sunt atat de dragi
mie, incredintati cu slujirea lui Iisus Hristos, Care mai inainte de veci era la Tatal si la sfarsit
S-a aratat (Epistola catre Magenesieni 6, 1).

In eparhia sa, episcopul are putere deplina, sacramentala, administrativa si de autoritate

(magisteriu). Sf. Ignatie Teoforul ne invata:
Nimeni sa nu faca fara episcop ceva din cele ce apartin Bisericii. Acea0eEuharistie sa fie
socotita valida, care este facuta in prezenta episcopului sau de catre cel pe care episcopul l-a
investit Fara consimtamantul episcopului nu este dupa randuiala nici a boteza, nici a face
agapa; ca este bineplacut lui Dumnezeu ceea ce incuviinteaza episcopul, ca tot ce se
savarseste sa fie sigur si intemeiat. (Epistola catre Smirneni 8).
Puterea sfintitoare a episcopului e cel mai deplin exprimata in liturghie. Slujind liturghia,
episcopul este imaginea lui Hristos, reprezentand Biserica credinciosilor in fata lui Dumnezeu
Tatal, pe de o parte, si daruindu-le credinciosilor binecuvantarea lui Dumnezeu si hranindu-i
cu adevarata mancare si bautura duhovniceasca a euharistiei, de cealalta parte. In calitatea sa
de cap al eparhiei, episcopul conduce slujba dumnezeiasca a comunitatii, hirotoneste preotii
si ii trimite in parohii, autorizandu-i sa slujeasca liturghia si alte slujbe religioase.
Puterea administrativa a episcopului reiese din faptul ca preotii, monahii si laicatul eparhiei
sale, parohiile si manastirile, cu exceptia stavropighiilor, precum si diversele institutii
eparhiale (educationale, filantropice, etc.) fac asultare de el. Episcopul face dreptate in cazul
incalcarii randuielilor bisericesti. Canonul Apostolic spune:
Presbiterii i diaconii s nu svreasc nimic fr ncuviinarea episcopului, cci acesta este
cel cruia i s-a ncredinat poporul Domnului i acela de Ia care se va cere socoteal pentru
sufletele lor. (Canonul 39)
(2) La nivelul Bisericii Locale Autocefale, primatul apartine episcopului ales ca Intaistatator
al Bisericii Locale de un Sinod al episcopilor acesteia.[3] Drept consecinta, sursa primatului
la nivelul Bisericii autocefale este alegerea celui dintai episcop de catre un Sinod care detine
puterea eclesiastica deplina. Acest primat are fundamente canonice solide, provenind din
vremea Sinoadelor Ecumenice.
Puterea Intaistatatorului unei Biserici Locale Autocefale e diferita de cea a episcopului in
eparhia sa: este puterea celui dintai dintre episcopii egali. El isi indeplineste slujirea
primatului conform traditiei bisericesti canonice universale exprimata in Canonul Apostolic
34:
Se cade ca episcopii fiecrui neam s cunoasc pe cel dinti dintre dnii i s-l socoteasc
pe el drept cpetenie i nimic mai de seam (nsemnat) s nu fac fr ncuviinarea acestuia;
i fiecare s fac numai acelea care privesc (se refer la) parohia (eparhia) sa i satele de sub
stpnirea ei. Dar nici acela (cel dinti) s nu fac ceva fr ncuviinarea tuturor, cci numai

astfel va fi nelegere i se va mri Dumnezeu prin Domnul n Duhul Sfnt: Tatl i Fiul i
Sfntul Duh.
Atributiile Intaistatatorului unei Biserici Locale Autocefale sunt definite de Sinod si sunt
fixate intr-un statut. Intaistatatorul unei Biserici Locale Autocefale are rolul de presedinte al
Sinodului acesteia. Astfel, Intaistatatorul nu are putere de unul singur intr-o Biserica Locala
Autocefala, ci o conduce in sinod, adica in cooperare cu alti episcopi.[4]
(3) La nivelul Bisericii Universale, ca o comunitate a Bisericilor Locale Autocefale unite intro singura familie prin marturisirea aceluiasi crez si prin comuniunea euharistica a fiecareia cu
celelalte, primatul este determinat dupa traditia sfintelor diptice si este un primat onorific.
Aceasta traditie se trage din canoanele Sinoadelor Ecumenice (Canonul 3 al Sinodului II
Ecumenic, Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic si Canonul 36 al Sinodului VI Ecumenic) si
a fost reconfirmata de-a lungul istoriei bisericesti in actiunile Sinoadelor Bisericilor Locale si
in practica comemorarii (pomenirilor) liturghice prin care Intaistatatorul fiecarei Biserici
Autocefale pomeneste numele celorlalti Intaistatatori in ordinea stabilita de sfintele diptice.
Ordinea dipticelor s-a schimbat de-a lungul istoriei. In primul mileniu al istoriei bisericesti,
primatul onorific apartinea scaunului Romei.[5] Dupa ce comuniunea euharistica dintre
Roma si Constantinopol a fost rupta in mijlocul secolului XI, primatul in Biserica Ortodoxa a
trecut la noul scaun din ordinea dipticelor, anume la Constantinopol. Din acel moment pana
in prezent, primatul onorific in Biserica Ortodoxa la nivel universal a apartinut Patriarhului
Constantinopolului ca cel dintai dintre Intaistatatorii egali ai Bisericilor Locale Ortodoxe.
Sursa primatului onorific la nivelul Bisericii Universale o constituie traditia canonica a
Bisericii stabilita in sfintele diptice si recunoscuta de toate Bisericile Locale autocefale.
Primatul onorific la nivel universal nu este formulat de canoane ale Sinoadelor Ecumenice
sau Locale. Canoanele pe care se bazeaza sfintele diptice nu confera Intaistatatorului (cum ar
fi episcopul Romei pe vremea Sinoadelor Ecumenice) atributii la scara Bisericii Universale.
[6]
Denaturarile bisericesti care atribuie Primatului de la nivelul universal functiile de conducere
inerente primatului de la celelalte nivele bisericesti sunt cunoscute in literatura polemica a
celui de-al doilea mileniu drept papism.
3. Din cauza faptului ca natura primatului de la diferitele nivele ale oranduirii bisericesti
(eparhial, local, universal) variaza, functiile celui dintai de la fiecare nivel nu sunt identice
si nu pot fi transferate de la un nivel la altul.

A transfera functiile primatului de la nivelul eparhial la cel universal inseamna a recunoaste o

forma speciala de slujire unui ierarh universal care ar detine atributiile de autoritate si pe
cele administrative peste intreaga Biserica Universala. Eliminand egalitatea episcopilor,
aceasta recunoastere duce la aparitia jurisdictiei unui ierarh primat universal care niciodata nu
a fost mentionata, nici in sfintele canoane, nici in traditia patristica, si care ar duce la slabirea
sau chiar eliminarea autocefaliei Bisericilor Locale.
La randul ei, extinderea autocefaliei inerente primatului unei Biserici Locale Autocefale
(dupa Canonul Apostolic 34) la nivel universal[7] ar da primatului Bisericii Universale puteri
speciale indiferent daca Bisericile Ortodoxe Locale ar fi de acord sau nu. O asemenea
intelegere a naturii primatului de la nivelul local la cel universal ar cere, deasemenea, ca
procedura alegerii primatului sa fie mutata la nivel universal, ceea ce ar contrazice dreptul
celei dintai Biserici Locale autocefale de a-si alege singura propriul Intaistatator.
4. Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos si-a avertizat ucenicii impotriva iubirii de
stapanire (Mat. 20:25-28). Biserica s-a opus dintotdeauna ideilor strambe cu privire la primat,
care au inceput sa se infiltreze in viata bisericeasca din vremuri stravechi.[8] In deciziile
Sinoadelor si in lucrarile Sfintilor Parinti, astfel de abuzuri de putere au fost condamnate.[9]
Episcopii Romei, care se bucurau de primatul onorific in Biserica Universala, au fost
intotdeauna, din punctul de vedere al Bisericilor din Rasarit, patriarhi ai Apusului, adica
Intaistatatori ai Bisericii Locale Apusene. In orice caz, inca din primul mileniu al istoriei
bisericesti, a inceput sa fie dezvoltata in Apus o doctrina a unei puteri speciale a episcopului
Romei, care ar fi de origine divina si care s-ar intinde pe tot cuprinsul Bisericii Universale.
Biserica Ortodoxa a respins doctrina Bisericii Romei despre primatul papal si despre originea
divina a puterii intaiului episcop in Biserica Universala. Teologii ortodocsi au subliniat
intotdeuna faptul ca Biserica Romei e una din Bisericile Locale Autocefale, fara vreun drept
de a-si extinde jurisdictia pe teritoriul altor Biserici Locale. De asemenea, au mai considerat
ca primatul onorific acordat episcopilor Romei este instituit nu de catre Dumnezeu, ci de
catre oameni.[10]
Pe tot parcursul celui de-al doilea mileniu pana astazi, Biserica Ortodoxa a pastrat structura
administrativa caracteristica Bisericii Rasaritene a primului mileniu. In cadrul acestei
structuri, fiecare Biserica Locala Autocefala, fiind in unitate dogmatica, canonica si
euharistica cu celelalte Biserici Locale, se conduce singura. In Biserica Ortodoxa nu a existat
niciodata vreun centru administrativ la nivel global.

In Apus, dimpotriva, dezvoltarea unei doctrine despre puterea speciala a episcopului Romei,
conform careia puterea suprema in Biserica Universala apartine epsicopului Romei ca
succesor al Sf. Petru si ca vicar al lui Hristos pe pamant, a dus la formarea unui model
administrativ de oranduire bisericeasca complet diferit, cu un singur centru universal la
Roma.[11]
Corespunzator celor doua modele diferite de oranduire bisericeasca s-au format modalitati
diferite de a intelege canonicitatea unei comunitati bisericesti. In traditia catolica, conditia
necesara pentru canonicitate o constituie unitatea euharistica a comunitatii particulare cu
scaunul Romei. In traditia ortodoxa, e canonica acea comunitate care e parte dintr-o Biserica
Locala Autocefala si, prin aceasta, este in unitate euharistica cu celelalte Biserici Locale
canonice.
Dupa cum se stie, incercarile de a impune modelul Apusean al oranduirii administrative in
Biserica Rasariteana au fost intotdeauna intampinate cu rezistenta din partea Rasaritului
Ortodox. Aceasta este reflectat in documente bisericesti[12] si in literatura polemica
indreptata impotriva papismului, care formeaza o parte a Traditiei Bisericii Ortodoxe.
5. Primatul in Biserica Ortodoxa Universala, care e primat onorific prin insasi natura sa si nu
un primat de putere, e foarte important pentru marturisirea Ortodoxiei in lumea moderna.
Scaunul patriarhal al Constantinopolului se bucura de primatul onorific in baza sfintelor
diptice recunoscute de catre toate Bisericile Ortodoxe Locale. Continutul acestui primat e
definit prin consensul Bisericilor Ortodoxe Locale, exprimat la conferintele pan-Ortodoxe
pentru pregatirea unui Sinod Mare si Sfant al Bisericii Ortodoxe.[13]
Exercitand primatul in acest fel, Intaistatatorul Bisericii din Constantinopol poate initia
activitati la nivelul intregii crestinatati si poate vorbi lumii in numele intregii lumi Ortodoxe,
cu conditia ca el sa fie imputernicit in acest sens de catre toate Bisericile Ortodoxe Locale.
6. Primatul in Biserica lui Hristos e menit slujirii unitatii duhovnicesti a membrilor sai si
pentru a mentine viata acesteia in buna randuiala, pentru c Dumnezeu nu este al
neornduielii, ci al pcii. (1Cor 14:33) Slujirea celui dintai din Biserica, straina iubirii
trecatoare de putere, are ca scop zidirea trupului lui Hristos incat noi... innd adevrul, n
iubire, s cretem ntru toate pentru El, Care este capul Hristos. Din El, tot trupul bine
alctuit i bine ncheiat, prin toate legturile care i dau trie, i svrete creterea, potrivit
lucrrii msurate fiecruia din mdulare, i se zidete ntru dragoste. (Efes. 4:12-16)

Note
[1] Include alegerea, hirotonirea si primirea din partea Bisericii.
[2] Ep. 69.8, PL 4, 406A (Scrisoarea 54 in versiunea rusa)
[3] De regula, primul dintre episcopi ocupa scaunul principal (primul) din teritoriul canonic al
Bisericii lui.
[4] Biserica Locala Autocefala poate include entitati bisericesti complexe. De exemplu, in
Biserica Ortodoxa Rusa se gasesc Biserici autonome care se auto-guverneaza, regiuni
metropolitane, exarhate si metropole. Fiecare din ele are forma sa proprie a primatului
definita de un Sinod Local si reflectata in statutul bisericesc.
[5] O referinta la primatul onorific al scaunului Romei si la al doilea loc al scaunului
Constantinopolului este facuta in Canonul 3 al Sinodului II Ecumenic:
Episcopul Constantinopolului trebuie sa aiba intaietatea cinstei dupa episcopul Romei,
deoarece aceasta este Roma noua.
Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic clarifica aceasta regula si arata motivul canonic pentru
care Roma si Constantinopolul se bucura de primatul onorific:
Parintii dupa dreptate i-au conferit privilegiile (care apartin) scaunului Romei celei vechi
pentru ca era orasul imperial. Si astfel, indemnati de aceleasi considerente, cei 150 de
episcopi iubiti de Dumnezeu au acordat privilegii egale sfantului scaun al Noii Rome,
socotind cu dreptate ca cetatea care s-a cinstit cu imparatia si cu senatul si care a dobandit
privilegii egale cu ale Romei -cetatea imparateasca cea veche , trebuie sa fie ridicata si ea
deopotriva cu Vechea Roma in cele bisericesti, fiind a doua dupa aceea.
[6] Exista canoane folosite in scrierile polemice pentru a acorda justificare canonica puterii
judiciare a primului scaun al Romei. Acestea sunt Canoanele 4 si 5 ale Consiliului din Sardica
(343). Aceste canoane, insa, nu afirma ca drepturile scaunului Romei de a primi plangeri se
intind la intreaga Biserica Universala. Se stie din manuscrisele canonice ca aceste drepturi nu
erau nelimitate nici macar in Apus. Astfel, deja Sinodul din Cartagina din 256, condus de Sf.
Ciprian, raspunzand pretentiilor Romei la primat, exprima pozitia urmatoare despre relatiile
dintre episcopi:
nimeni dintre noi nu s-a facut pe sine episcop peste episcopi, nici nu-l sileste vreunul pe altul
sa se supuna; caci oricare episcop, dupa masura propriei libertati si puteri, are dreptul la
propria judecata, si nu poate fi judecat de catre altul dupa cum nici el nu-l poate judeca pe
altul. Haideti sa asteptam cu totii judecata Domnului nostru Iisus Hristos, care e singurul in
masura atat sa ne aleaga in conducerea Bisericii cat si sa ne judece in cele ce facem acolo
(Sententiae episcoporum, PL 3, 1085C; 1053A-1054A).

Acelasi lucru e afirmat in Scrisoarea Sinodului African catre Celestin, papa al Romei (424),
care face parte din toate editiile cu autoritate ale codului canonic, Cartea Canoanelor, ca un
canon al Sinodului din Cartagina. In aceasta scrisoare, Sinodul respinge dreptul papei de la
Roma de a accepta reclamatii impotriva hotararilor luate de consiliul episcopilor africani: Va
rog staruitor ca, pe viitor, sa nu primiti cu usurinta in audienta persoane venite in acest scop,
nici sa intrati in comuniune cu cei care au fost excomunicati de noi Canonul 118 al
Sinodului din Cartagina interzice practica reclamatiilor adresate Bisericilor din alte tinuturi
ceea ce include si Roma: Clericii care au fost osanditi, daca nu sunt de acord cu judecata, nu
vor face reclamatie in alte tinuturi, ci episcopilor din preajma si episcopului locului; daca fac
altfel, sa fie excomunicati in Africa.
[7] Dupa cum e stiut, nu exista nici un canon care sa permita un asemenea lucru.
[8] Inca din vremea apostolilor, Sf. Ioan Teologul il condamna pe Diotref care ine s fie cel
dinti ntre ei (3 Ioan 1:9)
[9] Astfel, Sinodul III Ecumenic, incercand sa apere dreptul Bisericii Ciprului de a avea
propriul intaistatator, spune in Canonul 8:
ntistttorii sfintelor biserici din Cipru s aib putere, fr tulburare i fr sil, dup
canoanele cuvioilor prini i dup vechiul obicei s fie fcute de ctre dnii hirotoniile
preaevlavioilor episcopi. Aceasta s se pzeasc i n celelalte dieceze i n eparhiile
(mitropoliile) de pretutindeni, nct nici unul dintre preaiubitorii de Dumnezeu episcopi s nu
cuprind (s nu apuce) alt eparhie, care nu a fost mai demult i dintru nceput sub mna lui
sau a celor dinaintea lui. Iar dac cineva a cuprins (ocupat) eparhie strin i n chip silnic a
pus-o sub el (sub stpnirea lui), pe aceasta s o dea napoi (restituie), ca s nu se calce
canoanele prinilor i nici sub cuvnt (sub chipul sau pretextul) de lucrare simit s se
furieze trufia stpnirii lumeti, i s nu trecem cu vederea c pierdem cte puin slobozenia
(libertatea) pe care ne-a druit-o nou cu sngele Su Domnul nostru Iisus Hristos,
Izbvitorul tuturor oamenilor.
[10] Astfel, in secolul XIII, Sf. Gherman din Constantinopol a scris,
Sunt cinci patriarhii cu o arie bine precizata pentru fiecare. Dar, in vremurile mai recente a
aparut o schisma intre ele, pornita de o mana indrazneata care cauta sa comande si sa
stapaneasca in Biserica. Hristos e capul Bisericii si orice incercare de a obtine controlul e
impotriva invataturii Lui ( citat in .. -
. ., 2005. .129).
In secolul XIV, Nil Cavasila, Arhiepiscopul Tesalonicului, a scris despre primatul episcopului
Romei:

papa are, intr-adevar, doua privilegii: el este episcopul Romei si este cel dintai dintre
episcopi. De la Petru a primit episcopia Romei; cat despre primat, acesta l-a primit mult mai
tarziu de la preafericitii Parinti si de la Imparatii evlaviosi, caci era de trebuinta ca problemele
bisericesti sa fie rezolvate cu randuiala (De primatu papae, PG 149, 701 CD).
Sfintia Sa Patriarhul Bartolomeu spune:
Noi toti, ortodocsii suntem convinsi ca in primul mileniu al Bisericii, in vremea Bisericii
nedespartite (sic!), primatul episcopului Romei, al papei, era recunoscut. In orice caz, era un
primat onorific, intru iubire, fara a fi o stapanire legala asupra intregii Biserici crestine. Cu
alte cuvinte, dupa teologia noastra, acest primat e de ordin omenesc; a fost stabilit din
necesitatea ca Biserica sa aiba un cap si un centru de coordonare (comunicat catre massmedia Bulgara, noiembrie 2007).
[11] Diferentele in randuiala bisericeasca intre Biserica Romano Catolica si Biserica
Ortodoxa pot fi observate nu numai la nivel universal, dar si la nivel local si eparhial.
[12] In Enciclica din 1848, Patriarhii Rasaritului au condamnat faptul ca episcopii Romei au
transformat primatul onorific in domnie asupra intregii Biserici Universale:
Vedem acest primat transformat dintr-o natura frateasca si un privilegiu ierarhic intr-o
superioritate domneasca. (Par. 13)
Demnitatea Bisericii Romei, spune Enciclica,
nu e aceea a puterii supreme, cu care Sf. Petru insusi nu a fost niciodata investit, ci este un
privilegiu fratesc in Biserica Universala si o cinste acordata Papilor, datorata maretiei si
privilegiului Cetatii (Par. 13)
[13] Vezi, in particular, Decizia celei de-a IV-a Conferinte Pan-Ortodoxe (1968), Par. 6,7;
Procedura Conferintelor Pre-Sinodale Pan-Ortodoxe (1986), Par. 2,13.
Nota noastra:
Desi pare a fi o precizare a Bisericii Rusiei fata de catolici, documentul de mai sus are mai
multa semnificatie in interiorul ortodoxiei decat in afara ei. Reflecta, mai degraba, un joc de
putere intre Patriarhia Rusa si Patriarhia Ecumenica decat o simpla respingere a papismului
(desi una nu o exclude neaparat pe cealalta).
De altfel, Patriarhul Bartolomeu a dat deja o replica acestui document, invocand Biserica
Mama a Constantinopolului in raport cu lumea slava (mai exista o reactie teologica din
spatiul grec pe care o vom anunta imediat ce va fi publicata traducerea in romana). Mai prost

este ca, in aceasta concurenta, Papa ajunge sa fie un actor care poate intari sau slabi prestigiul
si puterea unui centru ortodox in functie de legaturile pe care acesta le dezvolta cu el. Asa
gandeste Patriarhul Ecumenic, care invoca intalnirea ce va avea loc cu Papa Francisc, la
Ierusalim, tocmai pentru a-si demonstra prestigiul deosebit in intreaga lume ortodoxa si faptul
ca o reprezinta in astfel de circumstante. Oare cum va profita iezuitul si mult priceputul in
viclenii Papa Francisc de aceasta rivalitate din sanul ortodoxiei?
In ceea ce priveste pozitia Patriarhiei Moscovei, am avea doua observatii de facut.
Pe langa lucrurile foarte bune si corecte despre papism, se surprinde un oarecare accent
exclusiv episcopal in document. Mai precis, este vorba despre cum sunt definite atributiile
(puterea) episcopului. In document s-a folosit termenul englezesc de magisterial pe care
noi l-am tradus cu cel de autoritate:
Insa sensul magisteriului este cel de autoritate in invatatura. Dupa cum am vazut,
conform documentului rus, episcopul are deplina putere de invatatura, putere dogmatica. Nu
se insista pe aceasta tema, insa, alaturi de expresia deplina putere ecleziastica asociata
Sinodului Autocefal care alege Primatul unei Biserici Locale, parca s-ar vadi o conceptie care
restrange problemele invataturii si cele bisericesti la clerici si mai precis la episcopi. Ceea
ce, chiar conform Enciclicei Patriarhilor Rasariteni din 1848 citata in document, nu ar fi prea
conform Predaniei:
nestricarea dogmei si curatia randuielii nu sunt date in paza unei ierarhii oarecare, ci a
intregului cler si popor bisericesc
Dar, poate specificul subiectului tratat de rusi, problemele puse de traduceri succesive si
nepriceprea noastra in ale teologiei ne fac sa vedem probleme unde nu ar fi. Cat ne pricepem,
le ridicam, insa, pentru a fi lamurite, eventual, de cei care sunt mai competenti.
A doua observatie se leaga de unul din citatele folosite de rusi (vezi nota 9):
Iar dac cineva a cuprins (ocupat) eparhie strin i n chip silnic a pus-o sub el (sub
stpnirea lui), pe aceasta s o dea napoi (restituie), ca s nu se calce canoanele prinilor i
nici sub cuvnt (sub chipul sau pretextul) de lucrare simit s se furieze trufia stpnirii
lumeti, i s nu trecem cu vederea c pierdem cte puin slobozenia (libertatea) pe care ne-a
druit-o nou cu sngele Su Domnul nostru Iisus Hristos, Izbvitorul tuturor oamenilor.
Chiar asa, de ce nu respecta acest canon Patriarhia Moscovei in privinta Basarabiei?
Nelinisti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna

DE LA RAVENNA LA ELOUNTA. Ultimii pasi spre recunoasterea primatului papalitatii

eretice!
Documentul de la Ravenna i primatul papei
ESEC CATOLIC LA VIENA? Adoptarea documentului comun asupra primatului papal in
primul mileniu amanata cu doi ani, DAR NU E DE DORMIT
*
De tinut cont la lucrarile comisiei de dialog ortodoxo-catolic de la Viena (20-27 sept.):
EPISCOPUL AUGUSTIN KANDIOTUL DESPRE PAPISM
SFANTUL IUSTIN POPOVICI DESPRE EREZIA INFAILIBILITATII PAPALE SI
UMANISMELE ANTI-UMANE: Nu-l dati mortii pe pacatos din pricina pacatului!
PRIMATUL PAPAL, OBSESIA ABSOLUTA A VATICANULUI. Interviul cardinalului Kurt
Koch, seful Consiliului de Promovare a Unitatii Crestinilor
Cardinalul

Kurt

Koch

re-afirma

scopul

ecumenismului

catolic:

ACCEPTAREA

PRIMATULUI PAPAL DE CATRE ORTODOCSI

*
Esec pe toata linia in negocierile pregatitoare pentru Sinodul Pan-Ortodox
Mitropolitul Ilarion (Patriarhia Moscovei): Sfantul si Marele Sinod Ortodox NU VA
RECUNOASTE PRIMATUL PAPAL, NU VA SEMNA UNIREA CU CATOLICII SI NU VA
FACE REFORME. Asa sa fie?