Înălţarea Domnului
Şi dacă-n cer ai să Te-nalţi -
Acolo unde-s doi, sau trei,
În al Tău nume, adunaţi,
Nu vei fi-n cer, ci jos, cu ei –
Şi dacă-n cer ai să rămâi -
În cel flămând, setos, străin,
Bolnav, în temniţi, Tu, deplin,
Vei fi, cu noi, la căpătâi –
Şi dacă-n cer vei veşnici,
Tot crucea fraţilor mai mici
Vei coborî, să o ridici,
Căci crucea Ta, este aici –
Şi peste mii, şi mii, de ani,
Şi peste o eternitate,
Iisus răscumpără păcate
Cu viaţa-I, fraţilor, sărmani –
El e acelaşi, de e sus,
De este jos, pe-aceeaşi cruce,
Iubirea e Hristos, Iisus,
Nu poate, fără noi, să urce –
Aşa că nu vă înăltaţi –
Nu cumpăraţi vreo galaxie,
Cât timp aveţi pe Terra, fraţi,
Din care luaţi, de-o veşnicie –
Să ne rugăm să nu plutim,
Să nu fim chiar, din viaţă, îngeri -
Cât timp, de dor de om, nu ştim
Că eşti pe cruce, şi mai sângeri –
Dragilor Eroi!
Voi aţi fost eroi!
Voi sunteţi eroi!
Voi veţi fi eroii
României noi!
Pentru a noastră ţară
Aţi luptat din greu,
Pentru a noastra vatră
V-aţi dat sufletul mereu.
Dulcea noastră ţară,
Aţi salvat-o voi!
Glorie eternă
Dragilor eroi!
Nu plânge, Maică Românie
“Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit….
Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!
Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!”
Pe lespedea eroilor
Eugen Jebeleanu
 
Ei au căzut cu faţa la duşmani
Dar nu sunt morţi, căci inima lor bate
De dincolo de moarte şi de ani,
De-a pururi pentru veci şi libertate.
 
Ei au căzut luptând pentru cei mulţi,
Pentru cei goi şi pentru cei desculţi.
Zid au făcut din trupurile lor,
Pentru dreptatea noastră-a tuturor.
 
N-au murit la Plevna în zadar
Străbunii din legende şi poveşti.
O dovedesc prea clar
Cuvintele: sunt, eşti.
 
N-au murit în zadar
Părinţii părinţilor noştri
La Mărăşeşti, o dovedeşte prea clar,
Vorba pe care-o zic: sunt, eşti.
 
În Tatra n-au murit în zadar
Părinţii noştri cei tineri, cereşti.
Iată-ne rostim cu mândrie şi
Clar: sunt, eşti!
 
Ferestrele deschise azi spre soare
Azi nu mai au nici gratii, nici zăvoare.
Şi nici o mână nu le-a mai închis.
Ce-a fost doar vis azi nu mai este vis.
 
Cât a trecut de-atunci? Un an? Un veac?
Poporul tău îngenunchiat, popor sărac,
Azi şi-a-nălţat o altă soartă,
Şi-un alt nume,
Că nu mai este singur el pe lume.
 
Şi-stele-aproape, cum aproape
Ţi-e ceru-ntreg răsfrânt.
 Pământul vechi, bun doar pentru morminte
Acum ţi-e frate harnic şi cuminte.
 
De-aceea piatra dacă o asculţi
Auzi un vuiet nou în depărtare
Şi nu ştii: este Mărăşti, Oituz sau Mărăşeşti
Glasul şoptit al celor fără moarte.
 
Avem o mândră ţară
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singuri, noi românii,
Suntem îm ea stăpânii!