Sunteți pe pagina 1din 2

Poezia Alt matematic este publicat n volumul din 1972, intitulat Mreia frigului,

avnd ca tem iubirea i ca motiv, cuplul de ndrgostii. Titlul operei este semnificativ i
se poate explica n sensul c iubirea este neleas ca o alt matematic, un sentiment
puternic, nesupus msurrii exacte, matematice.
n prima strof, se remarc dou planuri: unul al cunoaterii, bazat pe logic, pe
raiune; cellalt al sentimentului de dragoste; ele sunt prezentate n antitez. n planul
cunoaterii raionale, matematice, exist reguli clare, precise, aa cum dovedesc
operaiile aritmetice: nmulirea- unu ori unu fac unu, scderea- cinci fr patru fac
unu, mprirea- opt mprit la opt fac unu; adunarea- unu plus unu fac doi. Poetul
folosete n calcule repetarea numeralului unu care simbolizeaz singurtatea,
unicitatea, dar n final, semnaleaz existena numeralului doi care anticipeaz, n plan
sentimental, cuplul. De asemenea, el introduce n aceast demonstraie verbul tim
(cu persoan neutr, generalizat- noi), care desemneaz cunoaterea de ctre toi
receptorii a unor operaii logice, elementare.
n planul sentimentelor erotice, verbul nu mai este la forma afirmativ, ci la cea negativ
nu tim, deoarece n privina iubirii totul este greu de neles, totul este lipsit de logic,
de raiune. Dragostea nu se poate supune regulilor, de aceea limbajul poetic conine
asociaii ciudate, absurde, caracterizate de nonsens, ambiguitate i spirit ludic :dar un
inorog ori o pan/ nu tim ct face; dar un nor fr o corabie/ nu tim ct
face( motivele sunt poetice i simbolice: inorogul indic o lume fantastic, pana- sfera
creaiei, norul- aspiraia spre nalt, corabia- melancolia deprtrilor). n finalul strofei, eul
liric i exprim direct i, evident subiectiv, sentimentele, referindu-se la cuplul de
ndrgostii: dar eu i cu tine,/ nu tim, vai, nu tim ct facem. Lirismul subiectiv este
prezent prin mrcile specifice: pronumele personale la persoana I (eu) i a doua
(tine), singular; prin verbul la forma negativ (nu tim), repetat, la persoana I, plural;
prin interjecia vai.
Cea de-a doua strof debuteaz tot cu o interjecie care exprim subiectivitateaAh i
continu cu suprapunerea celor dou planuri, al cunoaterii i al iubirii, ntr-un limbaj
caracterizat de absurditate, de ambiguitate, ce accentueaz ideea ca n dragoste nu
exist legi, calcule, reguli pentru toi: un cal fr un tramvai/ face un nger,/ o conopid
plus un ou,/ face un astragal Punctele de suspensie din finalul strofei ndeamn
cititorul s-i conduc imaginaia i fantezia n sfera visului, a iubirii greu de descifrat. A
treia strof se concentreaz asupra cuplului de ndrgostii care nu se supun regulilor,
pentru c sentimentele nu in cont de raiune, de logica cea mai simpl: Numai tu i cu
mine/ nmulii i mprii/ adunai i sczui/ rmnem aceiai Punctele de suspensie
din finalul acestei strofe sugereaz c un cuplu rmne neschimbat dac iubirea este
statornic. Distihul final: Pieri din mintea mea! / Revino-mi in inim! conine dou
cuvinte-cheie: mintea i inima. Primul indic raiunea, al doilea este un simbol al iubirii.
Versurile sunt exclamaii retorice prin care eul liric i exprim dorinele puternice,
adresate direct persoanei iubite, prin intermediul verbelor la modul imperativ: pieri,
revino, la persoana a II-a, singular, transmind mesajul clar al iubirii mprtite din
toat inima.
Relaiile de opoziie: ele marcheaz diferenele dintre aria cunoaterii raionale i aria
sentimentelor, prin folosirea alternativ a verbului cnd la forma afirmativ, cnd la
forma negativ: tim-nu tim; se stabilesc n modul de calcul matematic, exact, logic,
pe de o parte i n modul de calcul aberant, hilar , absurd, ludic, pe de alt parte, din
planul iubirii nedescifrabile. Poezia Alt matematic de Nichita Stnescu este un
monolog, o confesiune liric neomodernist, care se caracterizeaz prin: ambiguitatea
expresiei, redescoperirea sentimentului erotic, combinaiile neobinuite, originale ale

cuvintelor, unele dintre ele nepoetice, prin elementele de prozodie, ca: lipsa rimei, versuri
inegale, scrierea unor versuri la nceput cu majuscule i a altora cu litera mic, ceea ce
evidentiaz tehnica ingambamentului.

S-ar putea să vă placă și

  • Psalm 3
    Psalm 3
    Document4 pagini
    Psalm 3
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Auto Cunoaste Re A
    Auto Cunoaste Re A
    Document1 pagină
    Auto Cunoaste Re A
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Nichita S. - Intrebari
    Nichita S. - Intrebari
    Document2 pagini
    Nichita S. - Intrebari
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Nichita Stanescu
    Nichita Stanescu
    Document1 pagină
    Nichita Stanescu
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Auto Cunoaste Re A
    Auto Cunoaste Re A
    Document1 pagină
    Auto Cunoaste Re A
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Riga Crypto Si Lapona Enigel
    Riga Crypto Si Lapona Enigel
    Document3 pagini
    Riga Crypto Si Lapona Enigel
    Iuliana Iulia
    Încă nu există evaluări
  • Varianta - 001 Fizica Mecanica 2007
    Varianta - 001 Fizica Mecanica 2007
    Document0 pagini
    Varianta - 001 Fizica Mecanica 2007
    Silvia Maria
    Încă nu există evaluări
  • Tudor Arghezi
    Tudor Arghezi
    Document2 pagini
    Tudor Arghezi
    Cristina Alexandra
    100% (1)
  • Baudelaire - Bacovia
    Baudelaire - Bacovia
    Document3 pagini
    Baudelaire - Bacovia
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • ENIGMA OTILIEI Rezumat Pe Capitole
    ENIGMA OTILIEI Rezumat Pe Capitole
    Document4 pagini
    ENIGMA OTILIEI Rezumat Pe Capitole
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Metodologia de Admitere Prin Exemple
    Metodologia de Admitere Prin Exemple
    Document1 pagină
    Metodologia de Admitere Prin Exemple
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Magnolia
    Magnolia
    Document1 pagină
    Magnolia
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Magnolia
    Magnolia
    Document1 pagină
    Magnolia
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Ateism
    Ateism
    Document1 pagină
    Ateism
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Ateism
    Ateism
    Document1 pagină
    Ateism
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Magnolia
    Magnolia
    Document1 pagină
    Magnolia
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Rusia:putere Economica
    Rusia:putere Economica
    Document3 pagini
    Rusia:putere Economica
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Rusia:putere Economica
    Rusia:putere Economica
    Document3 pagini
    Rusia:putere Economica
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Ateism
    Ateism
    Document1 pagină
    Ateism
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • ENIGMA OTILIEI Rezumat Pe Capitole
    ENIGMA OTILIEI Rezumat Pe Capitole
    Document4 pagini
    ENIGMA OTILIEI Rezumat Pe Capitole
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Auto Cunoaste Re A
    Auto Cunoaste Re A
    Document1 pagină
    Auto Cunoaste Re A
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Auto Cunoaste Re A
    Auto Cunoaste Re A
    Document1 pagină
    Auto Cunoaste Re A
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări
  • Auto Cunoaste Re A
    Auto Cunoaste Re A
    Document1 pagină
    Auto Cunoaste Re A
    Cristina Alexandra
    Încă nu există evaluări