Vntul

de George Cobuc
De fete mari e lunca plin,
Iar vntul, rsfat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colin.
i fetele cu drag suspin:
O, Doamne, Doamne, adu-ni-l!
Pe umeri blondele lui plete
Tresar i sar ncetinel.
El e frumos i tinerel,
Dar e sfios cnd e cu fete.
Iar ele rd i rd irete
i pe furi privesc la el.
El umbl ca la el acas
i-ascult fetele ce zic;
Mai rupe-n palme cte-un spic
i rsfat apoi i las
Pe spate capul i nu-i pas
De fete i de cmp nimic.
i printre spice el optete,
Vorbind aiurea i-alintat!
i, cum se plimb-n lung i-n lat,
Cu fetele s-mprietenete
i din copil sfios el crete
Flcu ntreg de srutat.
Apoi ca-n glum el le prinde
De mnec, i-aprins de dor,
i face joc prin prul lor,
n urm braul i-l ntinde,
Pe cea mai drag o cuprinde
i-o strnge ctre el uor.
Tot mai aprins, tot mai aproape:

S te srut, drguo, vrei?

Ce ochi frumoi ai, viorii,
Ca un ntins adnc de ape.
De el nu-i nici un chip s scape
i-atta lucru-n urm ce-i?
Ea st la pieptul lui pierdut,
Dinti cu ochii la pmnt.
El zice-aa cte-un cuvnt,
Ea zice trei i-l tot ajut,
i uite-l, uite-l c-o srut
Ei, vezi tu, fetele cum snt!
El a crezut c nu se poate,
i iac poi! Dar s te ii!
E greu s dai de cpti
Dar dac dai, merg strun toate;
i fata mult nu se socoate,
Cnd pierde mintea cea dinti.
El o srut-acum pe salb,
i fetele-mprejur se strng!
Dar e prea mult! Am s m plng
La toi vldicii, s dau jalb!
Auzi, s duci tu lume alb
P-un cmp cu oameni, ca-ntr-un crng!
Ba ele-i mai desfac i snul,
i-n sn el li se joac-acum
l prind odat i-l sugrum,
C prea s-obrznici romnul,
Auzi, dar cine-i el, pgnul,
Ca s-mi srute fete-n drum?
Nu tie nimeni de-unde vine,
i capu-i st la srutat!
De-ar fi mcar de-aici din sat
Voi, ci suntei flci ca mine,

S-mi spunei voi acum, e bine

S faci ca vntul, nu-i pcat?
Adic stai! Ce fat moare
Dac-o srui puin? Da zeu!
Cum a voi s fiu mereu
Un vnt i eu, n zi cu soare,
De-ar fi numai secertoare
O fat pe care-o tiu eu!