Sunteți pe pagina 1din 4

10

zrz52qhg

February 20, 2015 at 2:34pm


An nou, varsta noua, job nou, viata noua. Rezolutii?! Hmmmnu le-as numi
chiar asa. Dar nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la singurul lucru constant
din viata mea, a noastra: schimbarea. Se intampla uneori fara sa ne dam
seama, alteori voit. Either way, nu e niciodata comoda. Poate fi doar
atenuata. De circumstante, de oamenii din jur sau poate chiar de noi. Dar e
singurul nostru motor pentru evolutie. Pentru crestere. Pe mine, intotdeauna
o situatie incomoda, in care nu eram neaparat confortabila, m-a facut sa
vreau mai mult si sa cer mai mult de la mine pentru a iesi de acolo. Si de cele
mai multe ori am reusit. Si sunt mandra de asta.
Asa ca, pe langa faptul ca sunt mandra de mine, sunt mandra de oamenii pe
care i-am atras in viata mea, de prietenii pe care ii am si de toti oamenii
frumosi care ma iubesc si pe care ii iubesc la randul meu.
10 Lucruri esentiale invatate pana la 26 anipoate va inspira, poate nu. Dar
ele sunt principiile pe care le-am "cules" din mers de-a lungul timpului si care
m-au ajutat mereu sa schimb ceva, sa ma schimb in bine.

1. Oamenii vin si pleaca. Nu face o tragedie din asta.


Nu trebuie sa iti construiesti fericirea bazandu-te pe alte persoane. Rareori
cineva va fi acolo de la inceput pana la sfarsit. Noi ne schimbam, ei se
schimba, drumurile se despart inevitabil. Insa e sigur: oricine intra in viata
noastra cu un motiv: impartim momente, unele frumoase, altele nu, invatam
lectii, castigam amintiri si mergem mai departe atunci cand e momentul sa o
facem. Si oricat de cinic ar suna, vor exista mereu alti oameni care sa le ia
locul. Important de retinut e ca atragem ceea ce credem ca meritam.

2. Iubirea e mai puternica decat mandria


Cand dorinta de a avea mereu dreptate dispare sau ramane undeva in spate,
pe plan secund, atunci e momentul in care iti dai seama ca iubesti cu
adevarat, matur; cand faci anumite compromisuri si nu ma refer aici la chestii
care contravin cu principiile noastre - aici nu ar trebui niciodata facute
compromisuri - ci la lucruri mai mult sau mai putin marunte, generale la care
de multe ori tinem cu dintii fara sens. Cand iubesti, cand fericirea altcuiva e
importanta pentru tine, inveti sa lasi orgoliul deoparte. Si cand zic "iubesti",
nu ma refer la partenerul de cuplu, ci la relatii de orice fel.

3. Este ok sa nu ai totul pus la punct.


Cum spuneam, schimbarea e singura constanta din viata, iar lucrurile nu mai
sunt ca pe vremea parintilor nostri. Azi avem mult mai multe oportunitati,
avem de unde sa alegem...azi putem sa ne desprindem de la matrita. Dar
asta inseamna si incertitudine si anxietate, frica in ceea ce priveste viitorul.
Inteleg, dar nu rezolvati nimic stresandu-va. De fapt, o sa obtineti exact
contrariul, pentru ca frica paralizeaza. Lucrurile o sa se aseze la un moment
dat. Aveti incredere in voi, aveti incredere ca lucrurile se vor rezolva, aveti
incredere ca meritati mai mult si fiti mai intelegatori cu voi insiva. Traiti in
prezent, bucurati-va de fiecare moment si de lucruri marunte! Sa nu credeti
ca eu sunt scutita, departe de asta. Cand incep sa supra-analizez, incerc sa
ma calmez, sa privesc obiectiv si sa scriu pe hartie toate lucrurile care merg
bine in loc sa ma focusez pe celelalte.

4. Prioritizeaza si investeste in ce conteaza pentru TINE.


Ganditi-va la ce e important pentru voi si investiti in asta. Investiti timp, bani,
energie, pasiune. Nu va mai gasiti scuze si mai ales nu alegeti convenienta
sau confortul. Prioritatile noastre ne definesc. Nu mai pierdeti timpul
ingrijorandu-va pentru chestii de care nu va pasa de fapt, ignorand astfel ce
conteaza. Indiferent de ce alegeti sa puneti in topul prioritatilor voastre, tineti
minte ce conteaza pentru voi si nu lasati alti oameni sa va deraieze de la
traseu. Mai ales, n-o faceti voi!

5. Risca. Da celor din jur o sansa!


Suferi, Cunosti persoane care te-au ranit si care te-au facut sa crezi ca n-are
sens sa mai ai incredere in oameni. Inteleg, inteleg ca vreti sa va simtiti
protejati acum si ca ridicati ziduri uriase in jurul vostru pentru a va asigura ca
nu mai treceti niciodata prin asta. Problema e ca zidurile alea va impiedica nu
numai de la suferinta, dar si de la a avea o viata reala. Riscati! Cand intalniti
pe cineva care credeti ca merita, lasati-l/lasati-o sa intre, s-ar putea sa va
surprinda placut si sa traiti sentimente si experiente pe care nu le credeati
posibile.

6. Renunta la relatiile fara sens.


Uneori ne e frica sa incheiem relatii, fie ele amoroase, de prietenie sau

profesionale, de frica sau din confort. Ne agatam cu dintii de oameni pentru


care nu mai simtim nimic, care au devenit ca niste straini pentru noi, cu care
nu mai impartim nimic din tot felul de motive stupide: "Am investit prea mult
deja.", "Mi-e frica ca n-o sa gasesc pe altcineva.", "Poate eu sunt de vina." si
lista poate continua. Invatati sa renuntati la relatiile fara sens, aveti curajul sa
plecati de langa oamenii care nu aduc nimic bun in viata voastra, care nu va
ajuta sa cresteti, care nu va mai fac fericiti. Relatiile bolnavioase nu fac decat
sa va traga in jos, in orice aspect al vietii voastre. Egoist sau nu, e un sfat cat
se poate de real!

7. Invata sa spui nu
Ca fiinte sociale, vrem ca cei din jur sa ne placa, vrem sa fim considerate
persoane bune, vrem ca ceilalti sa aiba o parere buna despre noi. Din acest
motiv, deseori acceptam sa facem lucruri pe care nu vrem sa le facem sau
renuntam la propriile dorinte si planuri doar pentru a-i multumi pe ceilalti.
Invatati sa spuneti nu, de preferat fara sa fie nevoie sa va motivati refuzul. E
timpul vostru, e viata voastra. Nu zic sa nu va ajutati prietenii cand au nevoie
de voi, nu zic sa nu faceti gesturi frumoase pentru ceilalti, dar totul are o
limita. Ne intoarcem la numarul 5, prioritati!

8. Profita de fiecare oportunitate, chiar daca ti-e teama de esec.


Esuam in viata nu pentru ca nu avem capacitatile necesare pentru a reusi, ci
pentru ca nu credem ca meritam sa castigam. Ne e frica sa profitam de
oportunitatile care apar si inventam tot felul de scuze: "Nu pot.", "Oricum nu
e ceva ce-mi doresc.", "Data viitoare, acum nu am timp.". Si poate ca pe cei
din jur ii putem minti, dar pe noi nu. E oare mai usor sa ne gasim scuze si sa
renuntam decat sa pasim in necunoscut si sa esuam? Eu cred ca nu. Preferati
o viata mediocra si incarcata de "ce-ar fi fost daca"? Si chiar daca dati gres la
inceput, nu trebuie sa lasati asta sa va infranga; poate nu erati pregatiti,
poate nu era momentul potrivit. Trebuie sa va ridicati si sa incercati din nou.
Stiati ca Walt Disney a dat faliment de mai multe ori inainte sa construiasca
Disneyland-ul? Cum ar fi fost lumea de astazi daca ar fi renuntat? Cu cat aveti
mai multa incredere in voi si incepeti sa lucrati activ in acest sens, cu atat
mai multe oportuntati vor aparea.

9. Traieste pentru tine.


Cand luati decizii, n-o faceti ca sa-i multumiti pe ceilalti, fie ei prieteni, colegi
de serviciu, cunostinte de pe facebook. Stiu ca parerea celor din jur conteaza

pentru voi si mai ales conteaza cum sunteti perceputi. Ai vrea sa mergi la
Facultatea X, nu Y, dar ai tai o prefera pe cea din urma si na, sunt parintii tai,
le faci pe plac, o sa faci tu la un moment dat ce vrei. Te duci zi de zi la cursuri
care nu-ti fac placere, traiesti o viata practicand o meserie pe care n-o iubesti
si iti dai seama la 70 de ani ca ti-ai sacrificat fericirea degeaba, mai ales ca
parintii tai te-ar fi iubit orice ai fi ales. Exemple sunt multe, ati inteles ideea
generala: luati decizii in functie de dorintele voastre. Macar daca au fost
proaste / gresite, stiti ca le-ati facut pentru voi, nu pentru ceilalti.

10. Totul trece. Asta e cea mai importanta! Pe mine, cel putin, ma ajuta foarta
mult. Timpul vindeca tot, totul trece sau macar e cu mult atenuat. Oricat de
prost iti merge, oricat de mult te doare acum, oricat de greu pare tine minte
ca suferinta nu e vesnica. Sentimentele se schimba, circumstantele se
schimba, iar dupa furtuna, vine intotdeauna soarele. Si dupa, iar furtuna si tot
asa... Viata e un cumul de momente bune si rele, de bine si rau, de lumina si
intuneric. Important e cum treci prin momentele alea rele, in ce masura le lasi
sa te afecteze si sa-ti dicteze viata.

S-ar putea să vă placă și