Luceafarul

Date despre autor.Mihai Eminescu este cel mai valoros poet roman,fiind denumit de critica
literara"ultimul mare romantic universal".El apartine perioadei marilor clasici ai literaturii
romane ,alaturi de Ion Creanga,Ion Luca Caragiale,Ioan Slavici.Creatia sa este vasta,cuprinzand
cele trei genuri literare-liricul,epicul,dramaticul.Opera eminesciana in versuri reprezinta un
univers al imaginarului cuprinzator si original,imbinand teme si motive romantice,de circulatie
universala,cu elemente autohtone ale specificului national.Singurul volum de versuri publicat
antum este intitulat "Poezii"(1883)si apare sub ingrijirea criticului literar Titu Maiorescu.
Aparitie."Luceafarul" este o capodopera a creatiei romanesti si o sinteza a gandirii
eminesciene.El apare in almanahul Societatii Academice "Romania Juna"din Viena,in aprilie
1883;in august 1883,este publicat in revista "Convorbiri literare" si inclus,ulterior,in volumul
antum "Poezii".
Geneza.Poemul a fost creat intre anii 1880 si 1882,cunoscand cinci variante;cea definitiva
numara 98 de strofe si atinge perfectiunea formei si a fondului de idei.
Principala sursa de inspiratie o constituie folclorul,Eminescu valorificand un basm
popular romanesc cules din Oltenia de germanul Richard Kunisch si publicat la Berlin,in
1861.Acesta se intituleaza "Fata in gradina de aur" si se axeaza pe prezentarea povestii de iubire
dintre o fiica de imparat si un zmeu;ea ii cere acestuia sa devina muritor,iar in timp ce el mergea
la Creator pentru a cere sa-l dezlege de nemurire,fata fuge in lume cu un fiu de
imparat,Florin.Zmeul se razbuna,pravalind o stanca peste cea care l-a tradat.Eminescu versifica
acest basm,schimba finalul si accentueaza problematica omului de geniu.Intruparea
zmeului(geniul) porneste de la un mit fundamental al spiritualitatii romanesti,mitul
Zburatorului(personaj care inoculeaza tinerelor fete primii fiori ai iubirii).
O alta sursa de importanta de inspiratie o constituie filozofia;conceptia lui Arthur
Schopenhauer cu privire la antiteza dintre geniu si omul comun,filozofia greaca(cerul si
pamantul se afla la originea lumii,personajul mitologic Hyperion este fiul Cerului),filozofia
indiana(sistemul gandirii cosmogoniei isi are originea in culegerea "Rig-Veda")sunt sintetizate si
asimilate poetic.
Tema.Unind elemente care apartin celor trei genuri literare:liric (intensitatea emotionala
a sa),epic (aparitia formelor naratiunii),dramatic (conflict,dialoguri)ingloband,de asemenea,teme
si motive din intreaga creatie eminesciana,poemul este,in esenta,o meditatie de natura filozofica
asupra omului de geniu.
De altfel,problematica geniului este filonul care sustine poemul,iar insemnarea
eminesciana gasita pe unul dintre manuscrie lamureste conceptia poetului asupra destinului
fiintei superioare:"In descrierea unui voiaj in tarile romane,germanul Kunisch povesteste legenda
luceafarului.Aceasta e povestea,iar intelesul alegoric ce i-am dat-o este ca daca geniul nu
cunoaste nici moarte si numele lui scapa de noaptea uitarii,pe de alta parte aici,pe pamant,nici e
capabil a ferici pe cineva,nici capabil de-a fi fericit.El n-are moarte ,dar n-are nici noroc.Mi s-a
parut ca soarta Luceafarului din poveste seamana mult cu soarta geniului pe pamant si i-am dat
acest inteles alegoric."
Semnificatia titlului.In sens propriu,Luceafarul este numele popular dat planetei Venus
si altor stele stralucitoare.In poezie,el devine un simbol al unicitatii si superioritatii,intruchipand
1

geniul.
Structura si semnificatii.Criticul literar Tudor Vianu identifica,in acest poem
alegoric,trei niveluri existentiale:om comun,geniu,Demiurg,pe care le numeste "masti lirice"
eminesciene(ipostaze ale eului liric).Muritorul,capabil de o iubire superficiala,este intruchipat de
Catalin;omul superior care aspira spre absolut in ceea ce priveste iubirea si cunoasterea este
Hyperion ("cel care merge deasupra");ipostaza demiurgica reprezinta
perfectiunea,absolutul,eternitatea.
Poemul are 392 de versuri grupate in 98 de catrene,care pot fi structurate in patru parti si
doua planuri(terestru,uman si cosmic,universal).
I.
Prima parte debuteaza cu o formula specifia basmului ("A fost odata ca-n povesti"),care
introduce cititorul in universul imaginatiei eminesciene."Odata" este o referinta asupra timpului
neprecizat,iar "ca niciodata" inceputul prezentarii unei actiuni care nu s-a mai petrecut,care se
remarca prin unicitate.Unica este si fata de imparat,caracterizata prin superlativul de factura
populara "preafrumoasa";ea este "una la parinti","mandra-n toate cele",comparabila cu Fecioara
si luna,ceea ce denota singularitatea ei in plan terestru.
Aspiratia fetei depaseste sfera umanului,caci ea se indragosteste de o stea
(reprezentantul lumii cosmice,al eternului aflat in antiteza cu perisabilul).Iubirea fiintei muritoare
are o latura comuna si deriva din obisnuinta:"Il vede azi,il vede mani,/Astfel dorinta-i
gata";idealul erotic al Luceafarului nu se limiteaza la "dorinta",ci se contureaza treptat din
nevoia de a cunoaste prin intermediul celui mai profund sentiment:"El iar,privind de
saptamani,/Ii cade draga fata."
Cadrul de desfasurare a povestii de iubire este unul romantic,imbinand elemente
cosmice si terestre:steaua apare "sara",luminand " negrul castel"in care se afla fata.
Cei doi indragostiti apartin unor lumi diferite.Luceafarul,care inglobeaza ratiunea
deplina ("recile-i scantei") si iubirea absoluta ("o mreaja de vapaie")i se poate revela fetei doar in
vis (motiv romantic) si prin oglinda,intr-o dubla reflectare.Precum Zburatorul din literatura
populara,el o urmeaza pe fata in "odaie",provocandu-i primii fiori ai iubirii.
Ea ii adreseaza prima chemare,izvorata din dorinta de iubire,de implinire
sufleteasca,pentru ca distanta imensa dintre ei provoaca suferinta fara margini("Oftand din greu
suspina").Invocarea Luceafarului ("Cobori in jos,luceafar bland/Alunecand pe-o raza,/Patrunde-n
casa si in gand/Si viata-mi lumineaza") contine o dorinta puternica de a-l apropia pe acesta de
spatiul ei familiar ("casa") si spiritual ("gand") pentru ca el simbolizeaza "lumina"(cunoasterea
absoluta),aspiratia ei cea mai inalta.
Luceafarul se intrupeaza,mai intai,din cer si mare,precum Neptun,pare "un inger","un
tanar voievod/Cu par de aur moale", ca o sinteza a doua lumi diferite:"Un mort frumos cu ochii
vii."Exprimarea lui este sobra,rece,grava:"Din sfera mea,venii cu greu/Ca sa-ti urmez chemarea"
si totusi incarcata de afectiune,numind-o pe fata "odorul meu nespus" si indemnand-o sa
paraseasca lumea muritoare,in schimbul unui univers vast pe care ea sa-l stapaneasca ("palate de
margean",lumea infinita a oceanului.).Refuzul fetei este categoric:"Dara pe calea ce-ai
deschis/N-oi merge niciodata" si izvoraste din constientizarea incompatibilitatii dintre
planuri:"Caci eu sunt vie,tu esti mort,/Si ochiul tau ma-ngheata".
Ce-a de-a doua chemare adresata de fata,identica structural cu prima,determina o
2

noua intrupare a Luceafarului ,total diferita de cea dintai;el apare ca "un demon",nascut din soare
si noapte;desi "vine trist si ganditor/Si palid e la fata",ochii sai "mari si minunati"sunt comparati
cu "doua patimi fara sat/Si pline de-ntuneric",ceea ce simbolizeaza speranta vie in statornica
iubirii,dar si dezamagirea produsa de primul refuz al fetei.Desi suferinta datorata neimplinirii
sentimentului este resimtita organic de fata ("Ma dor de crudul tau amor/A pieptului meu
coarde"),ea il refuza si de aceasta data,cerandu-i sacrificiul suprem in numele iubirii:"Fii muritor
ca mine".
Iubirea Luceafarului depaseste sfera comunului si de aceea ,in numele ei,accepta
conditia inferioara de muritor:"Da,ma voi naste din pacat,/Primind o alta lege,/Cu vecinicia sunt
legat,/Ci voi sa ma dezlege."
II.
Partea a doua prezinta planul terestru;fata de imparat isi pierde caracterul de
unicitate,devenind Catalina.Ea este,de data aceasta data,atrasa de iubirea comuna,specifica
muritorilor,intruchipata de Catalin,"viclean copil de casa","baiat din flori si de pripas/Dar
indraznet cu ochii".Portretul sau se afla in antiteza cu acela al Luceafarului ,construind fiind intrun limbaj popular,familiar.
Desi fata pastreaza aspiratia catre planul superior ("O,de luceafarul din cer/M-a prins
un dor de moarte"),se lasa ispitita de vorbele pajului care ii arata "din bob in bob amorul".Daca
Luceafarul ii oferea posibilitatea de a depasi conditia umana,prin eternizarea sentimentului
iubirii,Catalin ii propune implinirea sufleteasca imediata,bazata pe compatibilitatea dintre ei:"Hai
s-om fugi in lume".Ea realizeaza ca dorul de Luceafar a ramas doar la stadiul de nostalgie
specific umana si ca o iubire in planul terestru ii poate aduce macar fericirea de o
clipa.Catalin,"guraliv si de nimic",este solutia de compromis,care inlatura drama
incompatibilitatii.
Propunerea lui de a fugi in lume rezolva atat neconcordanta de statut social dintre cei
doi(fata de imparat,"baiat din flori"),cat si aspiratia ei mult prea inalta,oferindu-i posibilitatea
implinirii sufletesti intr-o sfera limitata,supusa legilor sortii neiertatoare.
III.
Poemul continua cu o descriere unica in literatura universala:prezentarea spatiului
infinit al macrocosmosului,unde se poate patrunde doar cu puterea gandului,locul in care timpul
este masurat in viteza luminii(ca in poezia"La steaua").
Luceafarul intreprinde o calatorie catre inceputurile lumii pentru a adresa rugamintea
sa Creatorului suprem(Demiurgul),anume schimbarea ordinii cosmice prin dezlegarea sa de
nemurire.
Pastelul spatiului infinit este redat in limbaj metaforic:"Un cer de stele
dedesubt,/Deasupra-i cer de stele","a chaosului vai","Vedea ca-n ziua cea dentai,/Cum izvorau
lumine".Timpul masurat dupa rotatia astrelor se identifica macrotimpului:"Si cai de mii de an
treceau/In tot atatea clipe".Zborul sau este redat printr-o metafora de factura populara:"El
zboara,gand purtat de dor,/Pan'piere totul,totul."
Luceafarul ajunge intr-un spatiu primordial,necunoscut muritorilor,care constituie
insasi esenta nasterii universului:"Caci unde-ajunge nu-i hotar,/Nici ochi spre a cunoaste,/Si
vremea-ncearca in zadar/Din goluri a se naste".
"Setea" care-l soarbe,"adancul" prefateaza confruntarea cu detinatorul adevarului
suprem:Demiurgul.Luceafarul ii cere dezlegarea "de greul negrei vecinicii",de nemurire,in
3

schimbul careia isi doreste "o alta soarte"(un destin care sa-l guverneze ca pe un om de
rand):"Reia-mi al nemuririi nimb/Si focul din privire,/Si pentru toate da-mi in schimb/O ora de
iubire..."Cerinta lui este cel mai mare sacrificiu care poate fi facut in numele iubirii:renuntarea la
viata vesnica,la unicitate,la o conditie privilegiata pentru iubirea de pe pamant,care dureaza doar
o clipa datorita caracterului perisabil al fiintei umane.Moartea este numita metaforic"Sete de
repaos",iar Luceafarul isi asuma disparitia sa pentru totdeauna in numele iubirii.
"Parintele"lumii il numeste Hyperion("cel care merge deasupra") dezvaluindu-i natura
superioara.El nu-i poate indeplini rugamintea pentru ca disparitia Luceafarului de pe bolta
cereasca inseamna schimbarea ordinii cosmice,revenirea la haosul primordial,moartea
universului.El s-a nascut odata cu lumea si acest fapt nu se poate modifica.Dincolo de tesatura
alegorica a acestei parti,intuim ca geniul este "condamnat"la nemurire,pe altarul careia sacrifica
fericirea si iubirea.
Pentru a motiva refuzul de a-i indeplini rugamintea,Demiurgul reliefeaza caracterul
perisabil al fiintei umane:"Dar piara oamenii cu toti,/S-ar naste iarasi oameni".Ei "dureaza-n
vant/Deserte idealuri","au stele cu noroc"(sunt guvernati de soarta implacabila),pe cand
geniul,fiinta superioara,nu este conditionata de nici un fel de limitare:"Noi nu avem nici
timp,nici loc,/Si nu cunoastem moarte".Creatorul suprem il reinitiaza pe Hyperion,propunandu-i
acceptarea conditiei sale privilegiate .El ii poate oferi orice:ratiunea suprema,statutul de stapan al
universului terestru,calitatea de conducator,tot ceea ce se afla in concordanta cu superioritatea
Luceafarului.
Ultimul argument al Demiurgului este si cel mai puternic,accentuand
superficialitatea lumii terestre:"Si pentru cine vrei sa mori?/Intoarce-te,te-ndreapta/Spre-acel
pamant ratacitor/Si vezi ce te asteapta".
IV.
Ultima parte revine simetric la prezentarea planurilor terestru si cosmic.Peisajul
romantic ("sara-n asfintit","rasare luna") este animat de prezenta a doi tineri izolati in mijlocul
naturii ocrotitoare ("Sub sirul lung de mandri tei/Sedeau doi tineri singurei").
Povestea de dragoste dintre Catalin si Catalina este plina de farmec,ei traind clipa
fericirii si linistii sufletesti,umbrita doar de caracterul ei perisabil ("Caci esti iubirea mea
dentai/Si visul meu din urma").Gesturile tandre,vorbele dulci,izolarea intr-un decor mirific par a
proiecta momentul magic de iubire in eternitate;florile de tei ii acopera sugerand parca o
comunitate a lor de dincolo de moarte.
Fata ,"imbatata de amor",adreseaza o ultima chemare Luceafarului,izvorata din
dorinta de ocrotire;invocatia nu se mai petrece in vis si este schimbata fata de primele doua.Ea ii
cere sa patunda "in codru si in gand" pentru ca astfel sa-i "lumineze" desttinul ("norocul").
Raspunsul Luceafarului dezvaluie constientizarea superioritatii sale si a
imposibilitatii de a se implini prin iubire.Cea care,la inceput,era numita"odor nespus" si in
numele careia era dispus sa faca sacrificiul suprem,devine"chip de lut",ceea ce arata apartenenta
ei la o sfera inferioara,comuna.Ultima strofa este construita pe baza antitezei geniumuritor:"Traind in cercul vostru stramt/Norocul va petrece,-/Ci eu in lumea ma simt/Nemuritor si
rece".Existenta umana sta sub semnul "norocului"de-o clipa,geniul,desi isi asuma atributele
eternitatii,este condamnat la singuratate.Atitudinea superiora,detasata deriva tocmai din
dramatismul acester condamnari.
4