Lumina

Lucian Blaga
-ComentariuPoezia "Lumina" face parte din volumul de
debut al poetul, "Poemele luminii" aprut n anul
1919. Poemul se ncadreaz n curentul literar
expresionism deoarece regsim ca tem
principal dorina puternic a iluminrii eului liric
i totodat celebrarea luminii primordiale.
Titlul poeziei este format dintr-un substantiv
comun, simplu, "Lumina" ce reprezint o
metafor revelatorie i sugereaz cunoaterea
prin iubire a Universului, facnd trimitere la
Geneza vieii, constituind un concept esenial
pentru existen.
Poezia este structurat pe cinci strofe de
intindere inegal, poetul folosind versul liber
(regsit si n alte opere ale sale). Prima i ultima
strof ilustreaz monologul eului liric adresat
iubitei; strofele a doua i a treia compun un
tablou cosmogonic, iar strofa a patra exprim,
printr-o interogaie retoric, incertitudinea i
nelinitea provocate de natura misterioas a
luminii.
In prima strofa, eul liric este copleit de
bucurie i ii simte sufletul inundat de iubire la
intalnirea iubitei. Iubirea simboliznd o
modalitate de comunicare cu Universul si timpul.
Se ntretaie dou planuri temporale: prezentul

(care este cel al iubirii) i trecutul scufundat in

mit (cel care este al Creaiei); setea de viat a
luminii primordiale constituie primul element
expresionist.
n a doua i a treia strof regsim un tablou
cosmogonic n miniatura ce face aluzie la Geneza
i crearea luminii:
Nimicul zacea-n agonie,
cand singur plutea-n intuneric si dat-a
un semn Nepatrunsul:
Sa fie lumina!"
n priemele versuri, viziuni emiesciene a
Nefiinei aflate ntr-un somn de veacuri i se
substituie imaginea uria a Nimicului agonic,
plutind peste apele ntunecate ale mrii.
Cel care i d via acestui Nimic este
"Neptrunsul", Demiurgul, echivalent la Blaga cu
Marele Anonim la care mintea omeneasc nu
poate accesa.
La semnul acestuia, lumina nseatata de viaa
se rupe ca o stihie ("vifor nebun de lumina"),
trezind dorinele lumii abia nscute.
n strofa a patra de numai dou versuri, poetul
deplnge dispariia luminii "orbitoare" din prima
zi a Genezei.
n ultima strof, autorul reia monologul adresat
iubitei, gsete rezolvarea: lumina care inund
sufletul poetului la vederea iubitei, este poate
"ultimul strop" din marea revrsare orbitoare
care a chemat lumea la viaa, aceasta

rencarnndu-se n trupul iubitei, trind o dat cu

ea.