c.

Hipnoza
O altă formă de modificare a stării de
conştiinţă este hipnoza, fenomen deosebit de
interesant şi foarte controversat. În 1766,
fizicianul austriac Frantz Anton Mesmer a utilizat
pentru tratarea pacienţilor cu probleme medicale
sau psihologice, o tehnică destul de răspândită în
epocă, bazată pe acţiunea exercitată, în anumite
condiţii, de corpurile cereşti asupra organismelor
vii prin intermediul unui lichid denumit
“magnetismul animal”. El folosea tehnica paselor,
a mişcării mâinilor de-a lungul corpului, sau
atingerea zonelor dureroase, obţinând astfel
rezultate spectaculoase în tratarea diferitelor
afecţiuni. În 1784, în Franţa a fost numită o
comisie formată din oameni de ştiinţă şi medici
pentru a evaluare practicile lui Mesmer şi pentru
a stabili dacă există fluidul magnetic animal.
Concluzia comisiei a fost că nimic nu probează
existenţa magnetismului animal, iar bolnavii
reacţionau numai dacă ştiau că vor fi
magnetizaţi, indiferent de faptul dacă erau atinşi
sau nu cu magneţi reali. Comisia a reţinut trei
cauze responsabile pentru efectele provocate de
procedeul lui Mesmer: imitaţia, imaginaţia şi
atingerea (V.A. Gheorghiu, 1977).
Termenul de hipnoza este utilizat pentru a
descrie efectele sugestiei. Hipnoza nu este o
stare de somn, deşi hipnotizatorul spune
pacientului că va cădea într-o stare de somn
adânc. Cu ajutorul EEG s-a evidenţiat că subiecţii
hipnotizaţi sunt treji, dar somnolenţi. Hipnoza
este de fapt un termen folosit pentru a descrie
mai multe fenomene relativ separate. Persoana
hipnotizată îşi centrează atenţia asupra vocii
hipnotizatorului. Starea hipnotică diferă de la un
individ la altul, dar tipic are următoarele
caracteristici: relaxarea, halucinaţiile hipnotice,
analgezia, regresia de vârstă, controlul hipnotic şi
amnezia hipnotică.

Relaxarea are sens de calm profund, adesea

fiind însoţită de modificări ale percepţiilor
corporale (plutirea, scufundarea).
Halucinaţiile hipnotice. Subiectul poate simţi,
vedea sau auzi lucrurile într-un mod distorsionat
sau poate avea experienţe ireale (simte mirosul
unei flori care nu este lângă el).
Analgezia. Subiectul nu mai simte atingerea
sau durerea într-o anumită regiune a corpului.
Acesta este cel mai validat aspect al hipnozei,
ceea ce a dus la utilizarea ei pentru anestezie în
cazul unor intervenţii chirurgicale.
 Regresia de vârstă. Subiectul poare fi făcut să
creadă că s-a întors în timp la un stadiu de viaţă
anterior, cum ar fi de exemplu copilăria. Nu se
ştie dacă subiecţii într-adevăr îşi amintesc fapte
uitate dar procesul pare să fie convingător pentru
subiecţi.

Controlul hipnotic este impresia persoanei

hipnotizate de a-şi simţi corpul în afara propriului
control. De exemplu, dacă i se spune că mâna
pluteşte, atunci aceasta se ridică ca şi cum ar fi
susţinută de un resort invizibil, nu de muşchii
proprii.
Amnezia hipnotică. Cercetările efectuate
asupra manifestărilor amnezice în hipnoză au dus
la unele clarificări, dar multe aspecte sunt încă
necunoscute. Se face distincţia dintre amnezia
spontană şi cea sugerată, dintre amnezia
conţinutului şi cea a sursei de informaţie, dintre
amnezia totală şi cea parţială.
Amnezia hipnotică spontană este acea
manifestare amnezică care apare fără ca cel care
a indus hipnoza să sugereze acest lucru, în timp
ce amnezia hipnotică sugerată este provocată
prin instrucţiuni speciale date de hipnotizator
care sugerează subiectului că la ieşirea din
hipnoză nu-şi va mai aminti ce s-a petrecut în
timpul hipnozei. Amnezia conţinutului de
informaţie este situaţia în care subiectul nu îşi
aminteşte deloc cele întâmplate, iar amnezia
sursei de informaţie se refră la situaţia în care
subiectul îşi aminteşte conţinutul dar uită
împrejurările în care acesta i-a fost transmis. Se
consideră că amnezia parţială este selectivă,
subiectul uită anumite categorii de informaţii. S-a
constatat că subiecţii tind să uite acele sugestii
sau informaţii intrahipnotice cărora nu li s-au
conformat şi să-şi amintească de cele pe care le-
au îndeplinit.
Teorii despre hipnoză: V. Gheorghiu (1977)
face o sinteză a celor mai importante puncte de
vedere teoretice referitoare la hipnoză: hipnoza şi
somnul, teoria rolului, teoriile psihanalitice,
teoriile multidimensionale, teoria “intrare-ieşire”.
1. Hipnoza şi somnul. Este cea mai reprezentativă
dintre teoriile care încearcă să explice natura
hipnozei dintr-o perspectivă fiziologică. Plecând
de la experienţele bazate pe animale, Pavlov a
conchis că “inhibiţia, somnul obişnuit şi hipnoza”
reprezintă unul şi acelaşi proces. Însă cercetările
realizate cu ajutorul EEG au arătat că traseele
înregistrate în stare de hipnoza prezintă aceleaşi
particularităţi cu cel din starea de veghe, fapt
care infirmă ipoteza că hipnoza este o stare
particulară a somnului.
2. Teoria rolului, elaborată de Sarbin, se bazează
pe analiza psihologică a comunicaţiei inter-
umane. Autorul consideră că multe manifestări
ale comportamentului uman, inclusiv cele
hipnotice, pot fi interpretate ca expresii ale
întruchipării unor roluri. Pacientul care manifestă
un grad ridicat de hipnotizabilitate reuşeşte să se
abandoneze pe sine şi să joace rolul care i-a fost
sugerat de hipnotizator. Aceasta teorie
înlocuieşte metafora de “transă” sau “stare” cu
cea de “rol”, fără a da un răspuns unor probleme
fundamentale, în primul rând celor privind
diferenţele inter-individuale.
3. Teoriile psihanalitice. Consideră că hipnoza
generează un proces regresiv, în sensul că
personalitatea hipnotizatorului reactivează trăiri
din copilăria subiectului legate, în special, de
raporturile acestora cu persoanele care şi-au pus
amprenta pe evoluţia sa. Subiectul transferă
aceste simţăminte asupra hipnotizatorului în care
vede figura autoritară a tatălui sau pe cea
protectoare a mamei. Psihanaliza nu oferă
explicaţii pentru situaţiile în care hipnoza se
produce fără hipnotizator (auto-hipnoza).
4. Teoriile multidimensionale. Shoer a elaborat
teoria tridimensională a hipnozei, pe care o
concepe ca o stare modificată a conştiinţei şi care
poate fi înţeleasă ţinându-se seama de: tendinţa
de a juca rolul de persoană hipnotizată,
profunzimea stării sau transei hipnotice,
aspectele regresive, arhaice implicate în starea
de hipnoză. Starea de conştiinţă se
caracterizează prin orientarea generalizată
asupra realităţii, realizată cu ajutorul atenţiei,
care susţine şi dă sens întregii experienţe.
Modificarea conştiinţei, inclusiv cea provocată de
hipnoză, reprezintă distrageri, cu grade diferite
ale articulării funcţionale cu realitatea. Acest
lucru se întâmplă când persoana este absorbită
excesiv de o anumită parte a realităţii. În cazul
hipnozei, atenţia subiectului este orientată
selectiv spre îndeplinirea sarcinilor fixate de
hipnotizator.
5. Teoria “intrare-ieşire”. Baber a elaborat o serie
de procedee care permit compararea reacţiilor
subiecţilor înainte şi după inducerea hipnozei.
Studiile comparative au adus argumente în
sprijinul supoziţei că fenomene ca: amnezia,
analgezia, catalepsia, regresia hipnotică pot fi
provocate şi fără hipnoză. Autorul consideră că
factorii de atitudine, motivare şi aşteptare sunt
responsabili pentru producerea reacţiilor în
concordanţă cu conţinutul sugestiilor. Ceea ce se
înţelege în mod tradiţional prin hipnoză nu
reprezintă altceva decât manifestări mai
accentuate ale receptivităţii la sugestie. În
esenţă, hipnoza reprezintă o manifestare
deosebită a sugestibilitătii, care nu implică
modificări ale stării de conştiinţă.