Publicitatea comerciala

Publicitatea comerciala reprezint complex de activitati promotionale concertate indeplinite in

scopul informarii partenerilor de afaceri si consumatorilor cu privire la produsele si serviciile
oferite, sa le incite interesul asupra acestora si sa-i determine in cele din urma la achizitionarea lor.
Consta in ansamblul mijloacelor de expresie cu efect colectiv ce tind a dezvalui notorietatea
unei marci sau produs si larga lor difuzare. Este un mijloc de a intra in competitie cu alti concurenti
si de a dobandi un loc pe piata.
Cele mai importante trasaturi ale publicitatii sunt:
- este o actiune globala, neselectiva, o comunicare de masa care se adreseaza publicului si
utilizeaza toate canalele posibile;
- este destinata sa actioneze asupra psihicului uman, orientand consumatorul spre o marca
sau spre un produs determinat;
- se organizeaza pe termen lung cu repetitii;
- trebuie sa aiba caracter ofensiv, in scopul de a conserva si largi clientela, dar nu agresiv,
intrucat efectele pot fi contrare celor urmarite.
Publicitatea comerciala este o libertate a fiecarui comerciant care deriva din libertatea
comertului si-i permite agentului economic sa faca reclama produselor sale in scopul de a determina
cumpararea lor de catre consumatori. Aceasta libertate trebuie sa fie exercitata cu buna credinta, cu
respectarea procedeelor si practicilor comerciale cinstite si in anumite limite determinate de:
interesul general; obligatia de a nu aduce drepturilor subiective ale unor terti (inclusiv unor drepturi
de proprietate industriala); etica publicitara care trebuie sa fie loiala; sa nu vina in conflict cu
interesele consumatorilor. Depasirea acestor limite atrage reprimarea faptelor de publicitate prin
sanctiuni civile, contraventionale si penale.
Raspunderea pentru faptele anormale de publicitate poate fi intemeiata pe: vatamarea
drepturilor altora, neloialitate, falsitate, inducerea in eroare a consumatorilor, incalcarea ordinii
publice si a bunelor moravuri.
Publicitatea abuziva poate leza doua categorii de drepturi private: dreptul de autor si dreptul
de proprietate industriala, in conditiile prevazute de legile care reglementeaza acele materii.
Publicitatea neloiala si publicitatea mincinoasa sau cea contrara ordinii publice si bunelor
moravuri vor fi examinate in cadrul actelor de concurenta neloiala.
Promovarea vanzarii
Prin promovarea vanzarilor se intelege acea operatiune cu caracter concurential care
cuprinde totalitatea actiunilor limitate in timp si in spatiu, facute in scopul dezvoltarii, vanzarii
produselor si serviciilor catre o clientela determinata, prin informarea acesteia.
Promovarea vanzarilor prezinta urmatoarele caracteristici:

- actioneaza la nivelul comportamental al vanzatorului pentru a-1 determina pe consumator

sa cumpere produsul;
- este o actiune adresata selectiv unui public delimitat care manifesta interes pentru produsul
sau ori serviciul care face obiectul promovarii;
- se organizeaza independent sau in cadrul unor manifestari comerciale mai largi, la targuri,
expozitii, conferinta;
- este ofensiva, urmarind a-1 convinge pe cumparator sa cumpere produsul sau.
Adesea, pentru a creste atractivitatea si a determina vanzarea produselor, se ofera cadouri sau
premii. Distinctia dintre cele doua notiuni este ca, in timp ce cadoul se acorda oricarei persoane din
magazin, indiferent daca va cumpara sau nu un produs, premiul se acorda numai cumparatorului, ca
un accesoriu de natura a-1 determina sa cumpere produsul in perspectiva de a obtine si o alta marfa
sau serviciu avantajos.
Premiile pot consta dintr-o gratuitate sau dintr-o facilitate. Ele pot fi clasificate in:
- premii permise, implicit in produse sau in servicii, nediferentiate de cel care a facut obiectul
contractului principal, de exemplu - oferirea unui fular celui care cumpara un palton;
- premii expres validate prin lege (Legea nr. 12/1990) sau prin uzurile comerciale, ca de
exemplu - oferirea de recipiente, ambalaje uzuale si alte obiecte de publicitate sau esantioane care
poarta eticheta gratuit';
- facilitati sau premii platite expres', cum ar fi reduceri de preturi la unele sortimente,
restituirea unui procent din volumul cumulat al cumpararilor efectuate de un client intr-o anumita
perioada;
- reduceri de preturi pentru cumpararea ulterioara a aceluiasi produs. Aceste facilitati trebuie
sa fie oferite fara a conditiona vanzarea unui produs de cumpararea altuia, fapta sanctionata
contraventional.
Este posibil insa ca astfel de cadouri sau premii sa modifice jocul concurentei pe o piata si sa
reorienteze masiv clientela.
CONTRACT DE PRESTRI SERVICII
ncheiat ntre:
S.C. ................ S.R.L., cu sediul n ........., str. ......., nr. ...., judeul ............., nregistrat la
Registrul Comerului sub nr. .............., avnd cod fiscal ................... i cont nr. .............. deschis
la ................ n calitate de PRESTATOR, reprezentat prin ..............
i
S.C. ................ S.R.L., cu sediul n ........., str. ......., nr. ...., judeul ............., nregistrat la
Registrul Comerului sub nr. .............., avnd cod fiscal ................... i cont nr. .............. deschis
la ................ n calitate de BENEFICIAR, reprezentat prin ..............
a intervenit prezentul contract de prestri servicii n urmtoarele condiii.
Art. 1. OBIECTUL CONTRACTULUI

Obiectul prezentului contract l constituie realizarea de ctre prestator conform cu solicitarea

beneficiarului a serviciilor de marketing i promovare n publicaia specializat ...................,
constnd n inserarea n interiorul publicaiei a unui pliant de prezentare a beneficiarului.
Art. 2. TERMENUL CONTRACTULUI
Prezentul contract se ncheie pe o perioad de ........... luni.
Art. 3. PREUL
Valoarea total a prezentului contract este de .............. USD fr TVA.
Art. 4. MODALITI DE PLAT
Plata se face n lei la cursul BNR valabil la data facturrii.
Plata se va face prin ordin de plat, n termen de ... zile de la emiterea facturii.
Art. 5. OBLIGAIILE PRILOR
PRESTATORUL se oblig:
a) s asigure inserarea pliantului de prezentare a beneficiarului, n cadrul fiecrui numr al
publicaiei pe toat durata contractului;
b) s emit factura pn cel mai trziu la data de 30 ale lunii;
c) s nu ncheie pe durata desfurrii prezentului contract, alte contracte similare cu firme
concurente beneficiarului.
BENEFICIARUL se oblig:
a) s pun la dispoziia prestatorului pliantul ce va fi inserat n publicaia ..............;
b) s-i achite obligaiile de plat la termen.
Art. 6. n cazul apariiei unor situaii de for major sau situaii asimilate acesteia, partea
care o invoc este exonerat de rspundere. Dup ncetarea evenimentelor, prile de comun acord
vor hotr continuarea sau ncetarea contractului.
ncheiat azi .................... n dou exemplare cte unul pentru fiecare parte.
PRESTATOR,
BENEFICIAR,
Continutul contractului comercial international
1. Aspecte preliminare
1.1. Clauzele contractuale
In temeiul principiului libertatii contractuale, participantii la comertul international au
posibilitatea de a stabili drepturile si obligatiile care constituie continutul contractelor pe care le
incheie; acordul lor de vointa in aceasta privinta este exprimat in clauze contractuale.
Totodata, orice contract comercial international trebuie sa indeplineasca conditiile de
valabilitate ale unui contract, prevazute de dreptul comun intern care constituie lex causae (in
masura in care nu se aplica raportului juridic respectiv un drept uniform in materie), aspect care se
reflecta in clauzele sale.
1.2. Clasificarea clauzelor contractuale
a) Avand in vedere caracterul necesar al unor clauze pentru valabilitatea contractului sau
pentru asigurarea certitudinii drepturilor si obligatiilor partilor, unii autori au impartit clauzele ce
formeaza continutul unui contract de comert international in clauze necesare si clauze optionale.[26]

a1)Sunt considerate clauze necesare stipulatiile care nu trebuie sa lipseasca din

continutul nici unui contract de comert international, fie pentru ca se refera la elemente esentiale ale
contractului, de care depinde valabilitatea acelui contract din punct de vedere juridic (de exemplu,
clauzele privind partile contractante, cele referitoare la obiectul contractului etc.), fie pentru ca
prezinta importanta pentru determinarea cu certitudine a drepturilor si obligatiilor partilor si creeaza
astfel un cadru juridic adecvat pentru indeplinirea corespunzatoare a prestatiilor asumate si pentru
prevenirea litigiilor (de exemplu, clauzele asiguratorii, cele privind legea aplicabila raporturilor
dintre parti si jurisdictia competenta etc.).
b2)Celelalte clauze care pot fi inserate in contracte sunt considerate clauze optionale.
b) Alti autori, avand in vedere particularitatile anumitor contracte comerciale internationale,
au impartit clauzele ce formeaza continutul acestor contracte in clauze comune tuturor contractelor
si clauze particulare, adica folosite indeosebi in anumite contracte, cu referire explicita la clauzele
asiguratorii folosite, de regula, in contractele pe termen lung.[27] In demersul nostru privind analiza
continutului contractului comercial international, am optat pentru aceasta din urma abordare.
2. Clauze comune tuturor contractelor comerciale internationale
Sunt considerate clauze comune tuturor contractelor comerciale internationale
urmatoarele: clauzele privind partile contractante, obiectul contractului, pretul, raspunderea
contractuala, determinarea dreptului aplicabil, preintampinarea si solutionarea litigiilor, clauzele
referitoare la licente sau alte autorizatii de import-export.
2.1. Clauze privind partile contractante
Identificarea partilor constituie conditia de valabilitate a oricarui raport juridic. De
aceea in cuprinsul contractului trebuie precizate atributele lor de identificare si anume denumirea si
sediul, pentru persoanele juridice, numele si domiciliul pentru persoanele fizice.
Daca partile participa la perfectarea contractului prin reprezentanti, trebuie precizate datele
de identificare si calitatea reprezentantilor. De regula se indica si alte aspecte referitoare la statutul
juridic al partilor, precum cetatenia si nationalitatea.

2.2. Clauze referitoare la obiectul contractului[28]

Obiectul contractului il constituie prestatia la care partile, sau numai una dintre ele, se
obliga prin contract si care, in dreptul comun, poate consta intr-o transmitere de bunuri (dare), o
prestatie pozitiva (facere) sau o abstinenta (non facere).
In dreptul comertului international, desi se preia aceasta clasificare din dreptul civil,
se face o disociere, intre prestatiile in natura de orice fel, care pot consta in livrari de marfuri (dare),
indeplinirea de servicii sau executarea de lucrari (facere) si in abtinerea de la anumite fapte,
indeosebi de concurenta neloiala (non facere) si intre contraprestatiile pecuniare (pret, navlu,
comision, prima de asigurare), care implica in toate cazurile o transmisiune de semne monetare
(dare) realizata prin plata efectiva in numerar sau prin decontare bancara.[29]

Obiectul contractului trebuie sa fie determinat sau determinabil. In acest din urma
caz, contractul este valabil incheiat daca precizeaza elemente suficiente pentru determinarea
ulterioara a obiectului sau.[30] Daca elementele mentionate de parti sunt insuficiente pentru
determinarea obiectului contractului, pentru ca prestatia uneia dintre parti nu va putea fi executata
din acest motiv, contractul este anulabil pentru lipsa obiectului.
Cand prestatia consta in livrarea unor bunuri (marfuri), apar si acestea ca obiecte
(derivate) ale contractului. In cazul in care o marfa este obiectul (derivat) al contractului, acesta
trebuie sa cuprinda o serie de clauze cum ar fi: clauze privind identificarea marfii, clauze privind
cantitatea si calitatea marfii, ambalajul si marcarea, reclamatiile de cantitate si calitate, obligatia de
livrare si termenele de livrare a marfii, clauze privind momentul transmiterii riscurilor si dreptului
de proprietate asupra marfii, conditiile de expeditie, incarcare-descarcare, transport si asigurare,
clauze privind obligatia de predare a marfii etc.
2.2.1. Clauze privind identificarea marfii
Contractul trebuie sa cuprinda elemente suficiente pentru identificarea si
determinarea marfii, precum denumirea completa a marfii, tipul, seria, caracteristicile de
identificare etc.
Daca obiectul contractului il constituie bunuri viitoare, contractul trebuie sa contina
clauze prin care sa poata fi determinate caracteristicile marfii respective, pentru ca pe baza acestora
sa fie posibila punerea ei in fabricatie sau procurarea ei de pe piata de catre vanzator.
2.2.2. Clauze privind cantitatea marfii
In contract trebuie sa se precizeze cantitatea de marfa care face obiectul contractului
si sa se arate unitatea de masura folosita pentru determinarea cantitatii, locul, momentul, modul de
determinare a cantitatii, precum si documentul care atesta cantitatea.
In functie de particularitatile marfii si ale mijloacelor de transport, partile pot stipula
clauze de toleranta cantitativa, asemenea clauze avand repercusiuni pe planul raspunderii
contractuale.
Daca se prevede o receptie cantitativa, partile trebuie sa precizeze termenele, locul si
conditiile de efectuare a acesteia.
2.2.3. Clauze privind calitatea marfii
Partile trebuie sa prevada clauze referitoare la calitatea marfurilor care constituie
obiectul contractului, modul de determinare a calitatii, controlul si receptia calitativa a marfurilor,
obligatia de garantie pentru calitate etc.
Contractul trebuie sa precizeze metodologia de determinare a calitatii, intr-o clauza in
cuprinsul careia se stabileste care parte propune specificatiile de calitate, natura acestor specificatii,
termenele si modalitatile de aprobare de catre cealalta parte, consecintele pe care le au asupra
contractului eventualele modificari ulterioare ale specificatiilor etc.

De regula, vanzatorul are obligatia legala de a livra o marfa insotita de documente de

certificare a calitatii, denumite buletin de analiza, atestat de calitate, certificat de garantie, carte
tehnica sau alte documente de certificare a calitatii.
In contract se pot insera si clauze privind controlul si receptia calitativa a marfurilor.
Acest control se poate efectua prin reprezentanti proprii sau de catre unitati specializate de control.
Concluziile organului specializat de control pot fi considerate de parti, ca urmare a unei clauze
contractuale in acest sens, definitive si obligatorii pentru ele. O astfel de clauza constituie o
conventie asupra probelor.
Locul efectuarii controlului si receptiei poate fi locul de fabricatie a marfii (situatie
in care, in contract, trebuie sa se precizeze momentul cand se va efectua controlul, limitele
exercitarii dreptului de control, obligatia furnizorului de a-l instiinta pe cumparator despre data cand
marfa poate fi supusa controlului, consecintele neprezentarii cumparatorului la efectuarea
controlului si la receptia marfii) sau poate fi locul de incarcare a marfii in mijlocul de transport,
locul de descarcare (in porturi sau statii de frontiera), locul de destinatie etc.
De asemenea, prin contract s-ar putea stabili modul de distribuire intre parti a
cheltuielilor legate de controlul calitatii, acest lucru putandu-se face si in mod indirect, de exemplu
prin referirea la o regula Incoterms.
In clauza referitoare la obligatia furnizorului de garantie pentru calitatea marfii, se
va preciza si termenul de garantie, modalitatile de remediere a lipsurilor calitative si sanctiunile care
pot fi aplicate furnizorului pentru neindeplinirea in mod corespunzator a obligatiilor sale.
De asemenea, contractul poate sa prevada conditiile de acordare a asistentei tehnice,
de service si de livrare de piese de schimb, daca pentru aceste operatii nu se incheie contracte
separate.
2.2.4. Clauze privind reclamatiile de cantitate si calitate
Daca partile insereaza in contract clauze privind conditiile, termenele si modalitatile
de rezolvare a reclamatiilor privind cantitatea si calitatea marfurilor, asemenea clauze vor preciza
cuprinsul pe care trebuie sa-l aiba reclamatia,documentele care se anexeaza pentru dovedirea
deficientelor, obligatiile pe care le are cumparatorul pana la rezolvarea reclamatiei (sa conserve
marfa, sa nu o restituie etc.), procedura de comunicare a reclamatiei, termenul si conditiile in care
vanzatorul trebuie sa comunice cumparatorului raspunsul sau la reclamatie, consecintele
nerespectarii acestor termene (de exemplu, dreptul de a sesiza arbitrajul etc.).
2.2.5. Clauze privind ambalajul si marcarea ambalajului
Referitor la ambalaj, partile trebuie sa precizeze in contract felul acestuia, daca trece
si la ce pret in proprietatea cumparatorului sau ramane in proprietatea vanzatorului, eventual
termenul de returnare la vanzator si suportarea cheltuielilor pentru aceasta operatie, masurile de
protectie pentru marfurile care se livreaza neambalate etc.
In legatura cu marcarea ambalajului, se va preciza continutul marcajului, limba sau
codul in care se face marcajul etc.

2.2.6. Clauzele privind obligatia de livrare a marfii si termenul de livrare, momentul

transmiterii riscurilor si dreptului de proprietate asupra marfii
De regula, partile includ in contract clauze referitoare la executarea obligatiei de
predare (livrare) a marfii pentru ca aceasta este principala obligatie a vanzatorului. Astfel, se
precizeaza termenele de livrare, aratandu-se data sau perioada de timp in care va avea loc livrarea,
iar daca aceasta se face intr-o perioada mai indelungata de timp, trebuie sa se precizeze termenele
intermediare si termenul final de livrare.
De asemenea, partile trebuie sa stabileasca daca termenul este esential (in lipsa unei
precizari in acest sens se prezuma ca termenul este uzual), daca termenul convenit poate fi
modificat, conditiile in care cumparatorul poate refuza livrarea, raspunderea vanzatorului pentru
intarzierea livrarii etc.
Partile mai trebuie sa determine locul livrarii si modul de suportare a cheltuielilor
privind livrarea (determinare care se poate face fie in mod direct, fie prin trimitere la o uzanta
codificata de exemplu, Incoterms, R.A.F.D.T. etc.).
Este necesar ca partile sa arate momentul si conditiile transferului riscurilor asupra
marfii, momentul transmiterii dreptului de proprietate asupra marfii de la vanzator la cumparator (de
retinut ca regulile Incoterms nu se refera la acest aspect), iar daca obiectul contractului il constituie
bunuri generice trebuie precizat modul lor de individualizare.
2.2.7. Clauze referitoare la expeditia, transportul si asigurarea marfii
Partile trebuie sa stabileasca fie direct, fie prin referire la uzantele comerciale
internationale, modul de distribuire a cheltuielilor legate de expeditie, transport si asigurarea marfii
pe timpul transportului, precum si orice ale obligatii pe care le are fiecare dintre ele in legatura cu
aceste operatii.
2.2.8. Clauzele privind obligatia de preluare a marfii
De regula, contractul cuprinde si clauze privind obligatia cumparatorului de preluare
a marfii si conditiile in care poate refuza executarea acestei obligatii.
2.3. Clauze privind pretul
In contractele de comert international, pretul poate fi determinat in momentul
incheierii contractului sau determinabil.
De regula, pretul se determina atat pe unitatea de produs, cat si pentru intreaga
cantitate de marfa care este obiect al contractului.
Cand pretul este determinabil in viitor, partile trebuie sa precizeze criteriile pe baza
carora urmeaza sa se calculeze ulterior pretul, indicand eventual limitele maxime si minime intre
care se va determina pretul.[31]

Daca lex causae este legea romana, sunt aplicabile dispozitiile art. 40 C. com. care
defineste notiunea de pret curent (sau adevaratul pret) prin doua reguli, una principala, alta
secundara.[32]
Potrivit regulii principale, pretul curent se ia dupa listele bursei sau dupa
mercurialele locului unde contractul a fost incheiat.[33]
Conform regulii subsidiare, daca nu exista bursa ori mercuriale la locul incheierii
contractului sau daca marfurile ce fac obiectul contractului nu sunt cotate la acea bursa, pretul curent
este cel stabilit la bursa sau prin mercurialele locului cel mai apropiat sau cel stabilit prin orice
altfel de proba.
Art. 40 C. com., stabilind cele doua reguli de definire a notiunii de pret curent, nu
limiteaza libertatea partilor in stabilirea criteriilor ce pot fi folosite pentru determinarea pretului in
sensul ca nu ierarhizeaza probele, ci permit partilor sa utilizeze pentru stabilirea pretului, fie cele
doua reguli prevazute de art. 40 C. com., fie orice alta dovada admisa de legea comerciala (de
exemplu, o expertiza), fara a mai fi nevoie sa stabileasca in prealabil ca nici in localitatea respectiva
si nici in alta localitate din apropiere nu se afla liste ale bursei sau mercuriale dupa care sa se
determine pretul.[34]
Prevederile art. 40 C. com. sunt de generala aplicare, ele fiind valabile atat pentru
pretul din contractele de vanzare comerciala cat si pentru navlu, prime de asigurare, comision sau
orice alta prestatie pecuniara (acest caracter general al dispozitiilor art. 40 C. com. rezulta din
cuprinsul textului, dar si din faptul ca art. 40 face parte din Titlul IV intitulat Despre obligatiile
comerciale in general).
Partile au libertatea de a stipula in contract orice clauze referitoare la stabilirea si
plata pretului (reduceri de pret in anumite conditii de plata a pretului, penalitati pentru intarziere
etc.).[35]
Desi obligatia de plata a pretului este subinteleasa in orice contract in care una dintre
parti isi asuma o obligatie pecuniara, din motive care tin de certitudinea raportului obligational,
partile trebuie sa precizeze obligatia cumparatorului de a plati pretul, conditiile de executare a
obligatiei de plata a pretului si anume modalitatea de plata (acreditiv documentar, incaso etc.),
modul de garantare a platii, momentul si locul de efectuare a platii, documentele necesare efectuarii
platii, instrumentele de plata (valuta, plata prin titluri de credit etc.).[36]
2.4. Clauze privind raspunderea contractuala
Contractul poate sa cuprinda si clauze penale, deci prevederi referitoare la sanctiunile
(penalitati, despagubiri etc.) aplicabile partii care nu isi executa corespunzator obligatiile ce-i revin
(vanzatorului pentru neexecutarea sau executarea defectuoasa ori cu intarziere a obligatiilor de
predare a marfii si obligatiei de garantie pentru vicii, iar cumparatorului pentru nerespectarea
obligatiei de plata), la clauzele de exonerare de raspundere sau de limitare a raspunderii (in aceasta
situatie trebuind sa se enumere, ori sa se defineasca evenimentele care au acest caracter, sa se
precizeze modul de constatare si notificare a cauzelor care impiedica sau agraveaza executarea
obligatiei).[37]

De asemenea, contractul de comert international poate sa cuprinda pacte comisorii,

clauze privind rezolutiunea contractului in cazul in care una dintre parti nu-si executa obligatiile
ce-i revin.
Uneori, in contractele de comert international, se intalneste clauza solve et repete
(plateste si cere inapoi ceea ce ti se cuvine), conform careia debitorul unei prestatii contractuale (de
regula, plata pretului, dar poate fi si alta prestatie) nu poate pune in miscare o actiune in rezolutiune
si nici opune exceptii bazate pe neexecutarea obligatiei celeilalte parti mai inainte de a fi indeplinit
el insusi prestatia la care era obligat prin contract (de exemplu, plata integrala a pretului
contractual). Ca urmare a acestei clauze, o reclamatie de cantitate sau calitate nu poate fi invocata
pentru a refuza sau amana plata pretului, ci pretul trebuie platit la termenul si in conditiile stabilite
prin contract, iar daca reclamatia este intemeiata se aplica remediile specifice (inlocuirea marfii,
remedierea defectelor pe cheltuiala vanzatorului, acordarea unei bonificatii etc.).[38]
Clauza solve et repete este obiect de controversa in doctrina: a)unii autori sustin ca o
asemenea clauza ar fi nula, pentru ca ar rupe echilibrul dintre cele doua parti contractante si ar
incuraja la neexecutare partea in favoarea careia este stipulata;
b) alti autori sustin valabilitatea acestei clauze care-si are temeiul in principiul autonomiei
de vointa si care nu schimba ordinea efectuarii prestatiilor si nu creeaza privilegii vreuneia dintre
parti, pentru ca partea care invoca aplicarea clauzei trebuie sa fie in ordine cu executarea propriei
obligatii (de exemplu, obligatia de livrare a marfii).[39]

2.5. Clauze privind determinarea dreptului aplicabil contractului[40]

De regula, in contractele de comert international, partile, in temeiul principiului
autonomiei de vointa (corespondentul in dreptul comertului international al principiului libertatii
contractuale din dreptul intern), insereaza clauze prin care desemneaza sistemul de drept aplicabil
contractului lor pentru solutionarea unor eventuale litigii ce s-ar putea ivi cu privire la aspectele de
fond ale contractului. Astfel, partile inlatura incertitudinea pe care o prezinta conflictele de legi, in
sensul ca in lipsa clauzei de alegere a dreptului aplicabil nu se poate sti dinainte care lege se va
aplica in caz de litigiu.
Clauza prin care se realizeaza alegerea dreptului (electio juris) aplicabil contractului
se numeste pactum de lege utenda.[41]
Daca partile nu desemneaza legea contractului (lex contractus), aceasta va fi
determinata de organul de jurisdictie competent in temeiul normei conflictuale aplicabile in cazul
respectiv.

2.6. Clauze privind preintampinarea si solutionarea litigiilor (clauze de conciliere si de

arbitraj)[42]
In contractele de comert international, mai ales in cele cu executare succesiva, partile
insereaza frecvent o clauza de prevenire a litigiilor, prin care convin sa organizeze periodic intalniri

intre reprezentantii lor, cu scopul de a examina modul de desfasurare a executarii contractului, de a

analiza dificultatile aparute in indeplinirea prestatiilor reciproce si de a lua masurile care se impun
pentru eliminarea dificultatilor si executarea intocmai a contractului.
Pentru situatia in care litigiile nu pot fi evitate, partile insereaza in contract o clauza
speciala care prevede obligativitatea concilierii, ca modalitate prealabila, nejurisdictionala de
solutionare a neintelegerilor dintre ele.
Acceptand si ipoteza in care nu ar fi posibila rezolvarea amiabila a diferendelor dintre
ele, partile trebuie sa prevada in contract si o clauza de atribuire a jurisdictiei, fie instantelor
judecatoresti (romane sau straine), fie unei instante arbitrale (situatie in care clauza de jurisdictie ia
forma clauzei de arbitraj).
Deci, clauza de arbitraj (numita si clauza compromisorie) exprima acordul de vointa
al partilor in sensul ca un eventual litigiu dintre ele sa fie solutionat pe calea arbitrajului, inlaturand
astfel jurisdictia de drept comun a instantelor judecatoresti.
Cand clauza de arbitraj este insuficienta pentru solutionarea litigiului ivit intre parti,
acestea pot sa incheie, ulterior aparitiei litigiului, un compromis de arbitraj, prin care sa rezolve
problemele suplimentare necesare desfasurarii procedurii arbitrale.
Mai mult, in cazul in care partile nu au inserat in contractul lor o clauza
compromisorie (de arbitraj), dupa ivirea unui litigiu intre ele, pot incheia un compromis de arbitraj
(care constituie un contract separat de cel principal) prin care sa opteze pentru jurisdictia speciala a
organelor arbitrale.

2.7. Clauze referitoare la licente sau alte autorizatii de import-export[43]

Partile contractante au libertatea de a hotari careia dintre ele ii revine obligatia de a
obtine autorizatiile de export/import si care dintre ele va suporta cheltuielile aferente acestor
autorizatii. De regula, fiecare dintre contractanti face demersurile necesare in tara a carei
nationalitate o are pentru obtinerea autorizatiilor de export/import.
Reglementarea acestor obligatii se poate face si in mod indirect, prin referire la
uzante codificate, care contin reglementari in materie (de exemplu, Incoterms, 1990).
Daca partile omit sa stipuleze in sarcina careia dintre ele este obligatia obtinerii
autorizatiilor de export/import, in caz de litigii, stabilirea intentiei lor reale este o chestiune de fapt,
lasata la aprecierea organului de jurisdictie.
Sub aspectul naturii juridice, aceasta obligatie este o obligatie de mijloace, partea
careia ii revine trebuind sa depuna staruinta normala pentru obtinerea autorizatiei.
In caz de litigiu, organul de jurisdictie are dreptul sa aprecieze daca partea care avea
obligatia sa obtina licenta a depus toate diligentele impuse de uzante sau are vreo culpa pentru
intarzierea sau refuzul eliberarii licentei (de exemplu, a depus cu intarziere cererea de licenta sau
documentatia a fost incompleta). Partea careia i se poate imputa o astfel de culpa va suporta

consecintele patrimoniale (de exemplu, va plati penalitati de intarziere daca s-au depasit termenele
de livrare, din cauza intarzierii eliberarii autorizatiei).
Pentru ca eliberarea autorizatiilor de export/import este in competenta exclusiva a
unor organe administrative, deci partea careia ii revine sarcina de a face demersuri pentru obtinerea
acestor autorizatii nu poate garanta eliberarea autorizatiei (obligatia ei nu este de rezultat), prin
clauze contractuale partile pot sa reglementeze efectele autorizatiilor de export/import asupra
contractului, in sensul ca obtinerea lor conditioneaza executarea sau existenta (intrarea in vigoare) a
contractului.
Pentru a facilita schimburile economice internationale prin conventiile bilaterale de
cooperare economica si tehnico-stiintifica statele comunitatii internationale se angajeaza sa asigure,
prin organele lor competente, eliberarea in timp util a autorizatiilor de export/import.[44]

2.8. Alte clauze

In temeiul principiului libertatii de vointa participantii la comertul international pot
insera in contractul pe care-l incheie orice alte clauze pe care le considera utile avand in vedere
natura juridica a contractului, particularitatile obiectului sau, conditiile economice sau de alta natura
din momentul incheierii si executarii contractului.
a)Astfel, contractul poate sa contina clauze asiguratorii care sa evite sau sa
neutralizeze riscurile comerciale economice, politico-administrative etc.
Clauzele asiguratorii sunt specifice contractelor pe termen lung, dar pot sa apara si in
contractele de comert international obisnuite, datorita instabilitatii existente pe unele piete si
conditiilor specifice in care se realizeaza operatiile comerciale internationale.
b)De asemenea, partile pot stipula urmatoarele clauze:
b1)o clauza prin care sa interzica transmiterea catre terte persoane, de catre una dintre parti a
bunurilor care fac obiectul contractului, fara consimtamantul celeilalte parti sau
b2)o clauza prin care partile isi asuma obligatia de a se informa reciproc in caz de
reorganizare sau de schimbare a atributelor de identificare (denumire, sediu, forma juridica)sau
b3)o clauza prin care sa declare caduce, din momentul perfectarii contractului, documentele
preparatorii intocmite in timpul negocierilor si sa mentina ca valabile numai acele documente pe
care partile le mentioneaza expres ca facand parte integranta din contract.
c)In cazul contractelor care se refera la obligatia de a face, se gasesc si clauze
specifice acestora, cum este, de pilda, clauza prin care debitorul se obliga sa depuna maximum de
efort pentru a realiza prestatia la care s-a obligat fata de creditor (numita clauza best efforts). Se
intalneste in contractele de publicitate comerciala, agentie exclusiva, vanzare exclusiva, service,
consignatie etc.

2.9. Mentiuni finale

Doctrina a remarcat ca este obligatorie inscrierea in contractele comerciale internationale a
urmatoarelor mentiuni finale:[45]
a) numarul de exemplare in care se intocmeste contractul (minimum doua, contractele
comerciale internationale fiind, in principiu, sinalagmatice) si precizarea ca fiecare parte primeste
cel putin un exemplar;
b) limba in care se redacteaza contractul si, eventual, exemplarul de referinta pentru ipoteza
aparitiei unor neintelegeri intre parti cu privire la interpretarea contractului;
c) data si locul incheierii contractului (adica data semnarii lui daca s-a incheiat intre persoane
prezente), respectiv data emiterii ofertei sau acceptarii daca s-a incheiat intre absenti;
d) semnaturile partilor sau ale reprezentantilor lor (la cele incheiate intre absenti semnaturile
apar, in principiu, pe oferta si acceptare).
3. Clauzele asiguratorii in contractele pe termen lung
3.1. Riscurile comerciale
Executarea contractelor sinalagmatice poate fi afectata de anumite evenimente care
fac imposibila sau prea oneroasa prestatia uneia dintre partile contractante. Denumite de doctrina
riscuri contractuale, asemenea evenimente se intalnesc atat in dreptul comun, cat si in contractele
comerciale internationale, mai ales in contractele incheiate pe termen lung.[46]
Definitie. Riscul contractual a fost definit ca fiind un eveniment care poate sa se
produca dupa incheierea contractului, independent de culpa vreuneia dintre parti si care, daca se
realizeaza, poate provoca pierderi pentru cel putin una dintre parti, afectand echilibrul stabilit la
data incheierii contractului.[47]
Clasificare. Avand in vedere natura lor, riscurile pot fi economice, politicoadministrative, evenimente naturale.[48]
La randul lor, riscurile economice se impart in riscuri valutare si riscuri nevalutare.
Riscurile economice valutare constau in modificarea cursului de schimb al monedei
de plata fata de moneda de referinta (de calcul, de cont).
Riscurile economice nevalutare constau, in principal, in modificari ale conjuncturii
economice pe o anumita piata comerciala, care pot sa afecteze prestatia unei parti mai ales in
contractele pe termen lung (de exemplu, modificarea preturilor materiilor prime, materialelor,
energiei, fortei de munca, tarifelor de transport, primelor de asigurare, comisioanelor, dobanzilor
bancare, taxelor vamale, schimbarea conditiilor privind transferul de tehnologie si transferul
drepturilor de proprietate industriala in general, schimbarea raportului dintre cerere si oferta cu
privire la bunurile care fac obiectul contractului etc.).

Alte categorii de riscuri economice nevalutare (de exemplu, insolvabilitatea sau falimentul
debitorului, neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiilor contractuale) vizeaza
orice contract de comert international (nu numai contractele pe termen lung) si pot fi contracarate de
parti prin stipularea unor clauze contractuale sau prin alte mijloace juridice de generala aplicare (de
exemplu, constituirea gajului, ipotecii). Asemenea riscuri economice nevalutare se pot produce ca
urmare a vointei debitorului sau independent de vointa lui, datorita unor cauze straine; de aceea in
doctrina s-a remarcat ca aceste imprejurari vor fi luate in considerare ca riscuri contractuale doar
daca s-au produs datorita unei cauze straine.[49] Daca s-au produs din culpa debitorului obligatiei
contractuale, este exclusa ideea de risc si se angajeaza raspunderea civila a acestuia.
Riscurile politico-administrative sunt generate de unele masuri adoptate de state sau
de organizatii internationale intre momentul incheierii contractului si cel al finalizarii executarii lui
(de exemplu, blocada economica, conflictele militare, embargoul, insurectia, adoptarea de masuri
restrictive antidumping sau alte masuri de protectie a concurentei etc.).
Evenimentele naturale (cutremure, inundatii sau alte calamitati) prezinta interes
pentru regimul juridic al contractelor cu executare succesiva mai ales cand au caracteristicile fortei
majore.
Riscurile politico-administrative si calamitatile naturale, impreuna cu riscurile
economice nevalutare formeaza, lato sensu, categoria riscurilor nevalutare, privite ca alternativa la
riscurile valutare. Riscurile valutare si nevalutare, prin specificul lor, sunt imprevizibile, dar nu si
insurmontabile. Numai forta majora este invincibila.

3.2.Mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor in contractele comerciale

internationale[50]
Pentru a raspunde nevoilor comertului international, doctrina a imaginat diverse
mijloace juridice de evitare sau de neutralizare a riscurilor contractuale, cum ar fi: stipularea unor
clauze care sa faciliteze: 1) acoperirea riscurilor prin garantii bancare, 2) acoperirea riscurilor de
societatile de asigurare internationala, 3) intreruperea (temporara sau definitiva) a raportului
contractual, 4) stipularea unor clauze asiguratorii.
A. Acoperirea riscurilor prin garantii bancare.
Garantiile bancare sunt mijloace de acoperire a riscurilor contractuale frecvent
folosite in practica internationala, datorita eficientei lor.
Asistenta bancara poate consta in acordarea de garantii privind:
a) plata marfurilor exportate si serviciilor prestate prin acreditiv documentar irevocabil si
prin scrisori de credit;
b) rambursarea creditelor scadente prin emiterea scrisorilor de garantie bancara si avalizarea
cambiilor;

c) rambursarea avansurilor primite prin emiterea de scrisori de garantie bancara;

d) calitatea marfurilor livrate si livrarile la termenele convenite prin emiterea unor scrisori de
garantie bancara etc.
Garantiile bancare sunt acordate, la cererea uneia dintre partile contractante, de
bancile comerciale, care accepta astfel sa-si asume, ele insele, riscurile garantate.
B. Acoperirea riscurilor de societatile de asigurare internationala.
Unele dintre marile societati de asigurare internationala sunt specializate in operatii
de asigurari impotriva riscurilor care pot sa apara in timpul negocierii sau executarii contractelor de
comert international. In baza contractelor de asigurare convenite cu importatorul sau exportatorul,
asemenea societati preiau asupra lor urmatoarele categorii de riscuri: riscuri comerciale, politice, de
fabricatie.
a) Riscul comercial poate decurge din diverse cauze: lipsa de lichiditati financiare a
debitorului la scadenta obligatiei sale, datorita insolvabilitatii sau insolventei comerciale[51], ori
datorita refuzului creditorului de a accepta cambia sau alte documente de plata prezentate de
creditor.
b) Riscul politic poate fi generat de masuri de politica economica adoptate de un stat (de
exemplu, interzicerea transferului valutar), pierderi in procesul de revalorizare si devalorizare a
monedei de plata, instituirea unui moratoriu privind rambursarea creditelor straine etc.) sau de
masuri cu caracter militar (de exemplu, riscul de razboi si cel de sechestru etc.).
c) Riscul de fabricatie este determinat de diverse imprejurari, precum:
c.1) deteriorarea grava a patrimoniului cumparatorului, care duce la pierderea capacitatii
acestuia de a plati marfa comandata;
c.2) cresterea costurilor de fabricatie a marfii in asa masura incat sunt depasite posibilitatile
financiare ale vanzatorului;
c.3) aparitia unor dificultati majore de aprovizionare cu materii prime, materiale,
combustibili, energie etc., necesare fabricarii marfii ce constituie obiect al contractului.
Societatile de asigurare pot sa preia acoperirea riscurilor in totalitate sau doar partial.
La acoperirea anumitor riscuri asiguratul se obliga, de regula, sa suporte o parte din paguba produsa
(de exemplu, la riscul de interzicere a transferului valutar, la riscul de fabricatie etc.).
C. Stipularea unor clauze care sa faciliteze intreruperea raportului contractual.
In cazul realizarii unui risc contractual, prejudiciul se suporta de catre partea a carei
prestatie a devenit imposibil de executat.
Daca ar constata iminenta realizarii unui risc contractual, debitorul obligatiei
scadente nu ar putea intrerupe in mod unilateral executarea contractului, chiar daca aceasta

intrerupere ar evita sau neutraliza consecintele riscului, ci ar fi necesar acordul celeilalte parti
contractante.
Pentru ca intreruperea raportului contractual prin acordul partilor, in situatia
iminentei realizarii unui risc, nu este intotdeauna posibila ulterior incheierii contractului, este
necesar ca in contract sa fie cuprinse de la inceput clauze suspensive de executare, clauze
rezolutorii sau clauze de denuntare unilaterala a contractului in anumite imprejurari.
a) Clauzele suspensive amana executarea obligatiilor contractuale pana la
indeplinirea unor conditii stabilite de parti, cum ar fi: plata avansului, deschiderea acreditivului,
obtinerea licentelor de import/export, avalizarea cambiilor, efectuarea probelor etc.
b) Clauzele rezolutorii (sau pactele comisorii) permit desfiintarea retroactiva a
contractului si repunerea partilor in situatia anterioara incheierii contractului.
c) Clauzele de denuntare unilaterala a unui contract consfintesc dreptul partii ale carei
interese sunt periclitate de un pericol evident si iminent de a revoca acel contract, pentru protejarea
intereselor sale. Efectele revocarii contractului se produc numai pentru viitor (ca la reziliere), lasand
neatinse efectele produse de contractul revocat pana in momentul revocarii, spre deosebire de
rezolutia contractului si de nulitate care opereaza retroactiv. Daca se refera la un contract translativ
de drepturi reale, revocarea contractului realizeaza un nou transfer, in sens invers, a drepturilor
respective.[52]
Clauza de denuntare unilaterala a contractului trebuie sa precizeze si mijloacele
juridice de protejare a intereselor celuilalt contractant impotriva folosirii ei abuzive. Aceasta clauza
este compatibila cu formalitatea incheierii contractului daca utilizarea ei este benefica ambelor
parti, pentru ca in caz contrar ar fi doar un mijloc juridic de transfer al riscului de la debitorul
obligatiei imposibil de executat, la creditorul acelei obligatii.[53]
D. Stipularea unor clauze asiguratorii.
Clauzele asiguratorii pot fi incluse in orice contract comercial international. Desi
aceste clauze sunt specifice contractelor pe termen lung, pot fi cuprinse si in contractele uzuale,
adica in contractele cu executare succesiva pe termen scurt sau mediu, pentru ca practic nu se
intalnesc in contractele cu executare imediata (care oricum sunt rare in comertul international),
intrucat acestea nu sunt expuse riscurilor contractuale si, deci, asemenea clauze ar fi inutile.[54]
3.3. Necesitatea clauzelor asiguratorii in contractele comerciale internationale supuse legii
romane
In cazul in care dreptul aplicabil unui contract comercial international este dreptul
roman, necesitatea inserarii in contract a unor clauze asiguratorii corespunzatoare particularitatilor
contractului respectiv, este determinata de consacrarea legislativa in sistemul nostru juridic a
principiului intangibilitatii contractului si principiului nominalismului monetar.
a) Principiul intangibilitatii contractului. In dreptul privat roman este consacrat
principiul intangibilitatii contractului (art. 969 C. civ. roman), refuzandu-se desfiintarea sau
adaptarea contractului pe cale judiciara in cazul aparitiei unor imprejurari noi in timpul executarii

sale, care ar face excesiv de oneroasa obligatia unuia dintre debitori, justificarea teoretica a acestui
principiu avand ca argument imperativul garantarii securitatii relatiilor juridice.
In alte sisteme de drept national, este consacrat principiul impreviziunii, care
recunoaste ca subinteleasa in contracte clauza rebus sic stantibus (prescurtare a formulei omnis
conventio intellegitur rebus sic stantibus conventiile raman valabile cat timp se mentin conditiile
in care au fost incheiate).
Potrivit acestei clauze, daca pe parcursul executarii contractului apar evenimente
imprevizibile care schimba esential conditiile existente in momentul realizarii acordului de vointa a
partilor facand excesiv de oneroasa prestatia uneia dintre parti, organul de jurisdictie are dreptul, la
cererea partii interesate, indiferent de existenta unei clauze contractuale in acest sens, sa procedeze
la reasezarea contractului in functie de noile imprejurari sau, daca aceasta nu este posibila, sa
desfiinteze contractul si sa reduca in mod corespunzator responsabilitatea debitorului.[55]
Pentru ca in dreptul roman nu este consacrata teoria impreviziunii, jurisprudenta si
practica arbitrala de comert international au refuzat, in principiu, sa admita alte derogari decat cele
legale si conventionale de la regula fortei obligatorii a contractului si au statuat ca organul de
jurisdictie nu poate modifica un contract pentru a restabili echilibrul contractual intre prestatiile
partilor. Mentinerea unui asemenea contract, chiar daca este inechitabila, este perfect legala dupa
litera art. 969 Cod civil.
Ca urmare a acestui fapt, daca legea aplicabila unui contract comercial international
este legea romana, modificarea acestuia pentru mentinerea valorii lui sau pentru adaptarea lui la
noile imprejurari este posibila numai daca in contract au fost incluse clauze asiguratorii
corespunzatoare. Asemenea clauze sunt compatibile cu principiul fortei obligatorii a contractului si
deci este admisibila includerea lor in contract, pentru ca acest principiu nu este de ordine publica in
dreptul international privat roman.
De altfel, s-a exprimat opinia ca asemenea clauze nici nu pot fi considerate veritabile
derogari de la principiul fortei obligatorii a contractului . . . deoarece reasezarea echilibrului
contractual se face, nu prin vointa unilaterala a uneia dintre parti, ci numai in situatiile si in
conditiile stabilite de comun acord de catre parti, prin continutul clauzei, ceea ce echivaleaza deci cu
un mutuus dissensus, prestabilit si circumstantiat, perfect valabil, conform dreptului roman (art. 969
alin. 2 C. civ.)[56]
Dar clauzele asiguratorii sunt necesare chiar daca legea aplicabila contractului este un
sistem de drept national care consacra teoria impreviziunii, deoarece prin asemenea clauze partile
stabilesc nu numai procedura de reechilibrare a contractului , ci si conditiile in prezenta carora
devine posibila aceasta operatie juridica.
b)Principiul nominalismului monetar
Daca dreptul aplicabil contractului este dreptul roman, este necesar ca partile sa
insereze in contract clauze de evitare a riscurilor valutare si ca urmare a faptului ca in dreptul nostru
este consacrat principiul nominalismului monetar.[57] Conform acestui principiu (reglementat de
art. 1578 Cod civil, in titlul despre imprumutul de consumatie, desi el se aplica tuturor prestatiilor
pecuniare), debitorul unei obligatii pecuniare este obligat pentru suma numerica prevazuta in

contract, chiar daca intre momentul incheierii contractului si cel al platii a intervenit o crestere sau o
scadere a puterii reale de cumparare a monedei de plata.
Principiul nominalismului face ca riscul schimbarii valorii de circulatie a monedei de
plata sa fie suportat de creditor daca valoarea monedei scade sau de debitor daca valoarea monedei
creste. Rolul clauzelor asiguratorii de mentinere a valorii contractului este de a neutraliza riscul
valutar pentru ambele parti, deoarece egalizeaza marfa si pretul, mentinand echilibrul stabilit la
incheierea contractului.[58]
3.4. Momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii
Pentru a cunoaste momentul producerii efectelor clauzelor asiguratorii, trebuie sa
avem in vedere ca unele clauze asiguratorii opereaza automat, iar altele ca urmare a unor negocieri
prealabile.
a) Prin notiunea de actiune automata se intelege faptul ca o clauza isi produce
efectul eo ipso (prin ea insasi), in mod direct, fara sa fie necesare noi negocieri intre parti si, in
principiu, nici interventia arbitrului.[59] Din momentul indeplinirii riscului la care se refera clauza,
prevederea contractuala initiala (de exemplu, privind pretul, la clauzele de mentinere a valorii)
devine caduca sau chiar contractul in intregul sau devine caduc. Ca urmare, partile nu mai sunt
legate obligational in termenii initiali ai contractului, intrucat vechea obligatie este inlocuita cu o
noua obligatie, in conformitate cu clauza asiguratorie. In acest scop, partile trebuie sa precizeze
modalitatea de recalculare a prestatiei in cazul producerii riscului vizat (o formula de calcul sau un
alt procedeu de restabilire a echilibrului contractual).
Recalcularea se face in mod unilateral, de catre partea a carei prestatie se diminueaza
sau de catre partea care este indreptatita la o prestatie majorata, prin efectul clauzei. Functionarea
clauzei cu actiune autonoma implica notificari reciproce intre parti, dupa producerea riscului.
In cazul in care clauza opereaza automat, efectul se produce din momentul aparitiei
imprejurarii mentionate de clauza (de exemplu, de la data cand s-au acordat conditii mai favorabile,
in cazul clientului celui mai favorizat si al ofertei concurente sau cand diferenta de curs dintre valuta
de plata si cea de calcul depaseste procentul de toleranta, la clauzele valutare).
Regula este valabila si in cazul in care restabilirea echilibrului contractual intre
prestatiile partilor a fost decisa prin hotarare arbitrala, pentru ca ea produce efecte nu numai pentru
viitor (adica din momentul ramanerii ei definitive), ci si pentru trecut (din momentul realizarii
imprejurarii prevazute in ipoteza clauzei), intrucat rolul arbitrajului este doar de a constata realizarea
conditiilor prevazute in clauza (dar in cazul clauzelor care opereaza automat interventia arbitrului
este o exceptie).
b) In cazul in care restabilirea echilibrului contractual urmeaza a se face prin
negocieri, partea interesata trebuie sa solicite negocieri celeilalte parti, in acest scop. Daca nu exista
o asemenea solicitare sau daca negocierile nu duc la rezultatul necesar, iar in contract nu s-a
prevazut alta solutie (de exemplu, rezilierea) sau posibilitatea de a se apela, in subsidiar, la un organ
de jurisdictie, obligatia initial stabilita ramane in vigoare.

Daca in cadrul negocierilor s-a convenit reasezarea contractului, aceasta opereaza

numai pentru viitor, adica din momentul realizarii noului acord de vointa. Si in cazul in care
reasezarea contractului a fost decisa prin hotarare arbitrala, aceasta va face parte din contract numai
de la data pronuntarii si, ca urmare, va produce efecte numai pentru viitor (de exemplu, in cazul
clauzei de hardship).[60]
Unii autori considera ca distinctia dintre clauzele de mentinere a valorii contractului
si cele de adaptare a lui la noile imprejurari se face pe criteriul modului lor de operare (nu pe
criteriul obiectului sau finalitatii lor). Astfel, clauzele de mentinere a valorii contractului opereaza
automat, fara sa fie nevoie de noi negocieri intre parti, iar clauzele de adaptare a contractului la noile
imprejurari presupun renegocierea contractului.[61]
Criticandu-se aceasta opinie, in doctrina[62] s-a aratat ca distinctia intre clauzele care
opereaza automat si cele care actioneaza ca urmare a unor negocieri prealabile isi are temeiul in
vointa comuna a partilor de la le face sa actioneze intr-un anumit fel si nu in existenta unor atribute
intrinseci ale clauzelor contractuale. Astfel, in functie de vointa partilor, aceeasi clauza poate opera
in unele cazuri automat, iar in altele prin negocieri. De aceea, organul de jurisdictie, chemat sa
solutioneze eventuale diferende intre parti privind modul de operare a unor clauze trebuie sa aiba in
vedere vointa partilor, semnificatia juridica atribuita de parti acelor clauze.
3.5.Clasificarea clauzelor asiguratorii
Clauzele asiguratorii sunt clasificate de doctrina dupa doua criterii: criteriul finalitatii
urmarite si criteriul riscurilor vizate.
A. Dupa criteriul obiectului lor sau al finalitatii urmarite, sunt clauze de mentinere a
valorii contractului, clauze de adaptare a contractului la noile imprejurari si clauze de mentinere a
stabilitatii contractului prin extinderea in viitor a relatiilor cu partenerul initial, in temeiul unor
prevederi corespunzatoare.[63]
a) Clauzele de mentinere a valorii contractului vizeaza prestatia monetara si au ca finalitate
mentinerea valorii acesteia in parametrii initiali, prin protejarea ei impotriva riscurilor valutare si
nevalutare (de exemplu, devalorizarea oficiala a monedei prin decizia autoritatii publice sau
deprecierea monedei prin inflatie datorita mutatiilor economice).
Sintagma prestatie monetara cuprinde pretul (tariful) serviciilor (inclusiv al
transporturilor - de exemplu, navlul la cele maritime), primele de asigurare, comisionul, ratele de
credit, dobanzile etc.[64]
Sunt clauze de mentinere a valorii contractului urmatoarele: clauza aur, clauzele
valutare, clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii), clauza de revizuire a pretului, clauza de
postcalculare a pretului.
In alta opinie, clauzele de mentinere a valorii contractului sunt urmatoarele: clauza de
indexare (care pentru a evita dificultatile legate de variatia de preturi, prevede legarea pretului
contractual, fie de un etalon monetar - moneda creditorului, debitorului, unei terte tari, aurul
monetar, Drepturile Speciale de Tragere etc., fie de unul sau mai multe produse de prima necesitate,
exprimate prin unitatile de masura respective: o tona de carbune, un kilowatt/ora etc.), clauza de

revizuire a pretului, clauza de variatie a schimbului (clauza valutara), clauza de optiune a monedei
liberatorii.[65]
Clauzele de mentinere a valorii contractului pot fi subclasificate, la randul lor, in
clauze de prevenire a riscului valutar si clauze de prevenire a escaladarii pretului marfii, serviciilor
sau manoperei pe parcursul executarii contractului.[66]
Clauzele de prevenire a riscului valutar pot fi impartite in clauze de consolidare
valutara (clauza aur si clauzele valutare) si clauze de optiune valutara (clauza de optiune a locului de
plata si clauza de optiune a monedei de plata).
Clauzele de prevenire a escaladarii pretului marfii, serviciilor sau manoperei sunt
clauza de recalculare a pretului si clauza de postcalculare a pretului.
b) Clauzele de adaptare a contractului la noile imprejurari vizeaza intregul ansamblu
contractual, adica au ca obiect atat prestatia monetara, cat si alte drepturi si obligatii ale partilor (cele
privind cantitatea si calitatea marfii, conditiile de livrare, de plata etc.).
Fac parte din aceasta categorie urmatoarele clauze: clauza ofertei concurente, clauza
clientului cel mai favorizat, clauza de hardship, clauzele de protectie a concurentei, clauzele de
ajustare cantitativa si de forta majora.
c) Clauzele de mentinere a stabilitatii contractului prin extinderea in viitor a relatiilor cu
partenerul initial, numite si clauze de extindere a relatiilor comerciale sunt impartite de doctrina[67]
in doua categorii: prima categorie este a clauzelor care au caracter ferm si neconditionat de a incheia
ulterior operatia comerciala avuta in vedere (promisiunea unilaterala de contractare), iar a doua
categorie este a clauzelor in care optiunea este acordata beneficiarului, sub conditia ca promitentul
sa se decida sa incheie un nou contract (pactul de preferinta si clauza primului refuz).
B. Dupa criteriul riscurilor vizate cu prioritate, clauzele se impart in clauze de
asigurare impotriva riscurilor valutare, clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare si
clauza de forta majora.[68]
a) Clauzele de asigurare impotriva riscurilor valutare (numite si clauze de variatie a
schimbului) au ca finalitate principala mentinerea valorii contractului. Fac parte din aceasta
categorie de clauze: clauza aur, clauzele valutare, clauza de optiune a monedei de plata, clauza de
optiune a locului de plata etc.
b) Clauzele de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare (de regula de natura economica),
se refera la clauza de revizuire a pretului, clauza de postcalculare a pretului, clauza ofertei
concurente, clauza clientului celui mai favorizat, clauza de hardship sau de impreviziune, clauzele
preventive fata de diferite masuri de protectie a concurentei etc.
c) Clauza de forta majora urmareste evitarea consecintelor negative ale riscurilor politicoadministrative sau ale calamitatilor naturale. Clauza de forta majora are ca efect esential nu
adaptarea contractului la noile imprejurari, ci exonerarea de raspundere a partii a carei obligatie a
devenit imposibil de executat din cauza de forta majora.

Si aceasta clasificare este relativa pentru ca, in temeiul principiului libertatii de

vointa, partile pot face ca o clauza sa aiba finalitati complexe sau sa prevada ca o clauza care, de
regula, se refera la o anumita categorie de riscuri, sa aiba ca finalitate, in concret, asigurarea
impotriva unor riscuri de alta natura (de exemplu, clauzele de hardship si de postcalculare a pretului
pot fi stipulate si pentru neutralizarea riscurilor valutare).
3.6. Clauze de asigurare impotriva riscurilor valutare
3.6.1. Aspecte introductive
Riscurile valutare pot fi prevenite sau diminuate atat prin mijloace contractuale
(clauzele asiguratorii), cat si prin metode extracontractuale, utilizate mai ales cand in contract nu au
fost inserate clauze asiguratorii.[69]
O metoda extracontractuala este, de exemplu, incheierea de catre creditorul obligatiei
pecuniare a unei operatii de hedging valutar, prin care riscul valutar este preluat de o banca
specializata[70]
Clauzele de asigurare contra riscului valutar presupun legarea monedei de plata de un
etalon monetar considerat stabil si in cazul in care, intre momentul incheierii contractului si cel al
executarii lui, apare o modificare a cursului monedei de plata in raport cu etalonul ales, peste o
anumita limita, se face reajustarea corespunzatoare a pretului, pentru a se corecta dezechilibrul care
ar rezulta pentru una din parti, datorita variatiei cursului. Exista si posibilitatea sa nu se stabileasca
un prag de recalculare a pretului, situatie in care modificarea acestuia, in functie de fluctuatia
valutara, se face in fiecare moment al platii pentru orice oscilatie valutara. Recalcularea pretului
poate avea loc in momentul platii sau ulterior.[71]
Clauzele de asigurare impotriva riscului valutar cunosc mai multe forme: clauza aur,
clauzele valutare, clauza de optiune a locului de plata, clauza de optiune a monedei de plata etc.
3.6.2. Clauza aur
Se poate exprima in doua variante: clauza valoare-aur si clauza moneda-aur.[72]
Clauza valoare-aur are ca specific faptul ca pretul contractual este stabilit intr-o
valuta, aurul fiind luat ca etalon al valorii acelei valute.
Clauza moneda-aur se caracterizeaza prin faptul ca pretul este stabilit direct in aur si
urmeaza a fi platit in moneda de aur.
Dintre cele doua variante, numai clauza valoare-aur (denumita de doctrina clauza aur)
urmeaza mecanismul clauzelor asiguratorii (modul de operare al acestei clauze este asemanator cu
acela al clauzei monovalutare).
In temeiul acestei clauze se pleaca de la premisa ca moneda de plata are o anumita
paritate oficiala in aur la momentul incheierii contractului si daca acea paritate va suferi modificari
(in sensul cresterii sau descresterii) pana la data platii, pretul contractual se va modifica in mod
corespunzator, astfel incat echivalentul lui in aur sa ramana neschimbat.

Stipularea clauzei aur in contract este atat in interesul debitorului, pentru acoperirea
riscului de revalorizare a monedei de plata, cat si in interesul creditorului, pentru a fi protejat in
cazul devalorizarii ei.
De regula, partile stabilesc ca mecanismul clauzei aur sa functioneze automat, din
momentul in care se produce modificarea valorii monedei de plata exprimata in aur, dar uneori ele
prevad ca rectificarea pretului initial sa se faca prin negocieri prealabile.
Functionarea clauzei aur este posibila daca este indeplinita conditia esentiala ca
moneda de plata sa fie exprimata in aur printr-o paritate oficiala. Dar aceasta conditie presupune ca
aurul sa indeplineasca rolul de etalon monetar, functie pe care a avut-o in perioada interbelica si
dupa al doilea razboi mondial, cat timp a functionat sistemul monetar international instituit prin
Acordurile de la Bretton Woods din 1944. Prin aceste acorduri au fost instituite doua principii si
anume: cel al paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale F.M.I. si cel al
convertibilitatii in aur a monedelor.
In temeiul principiului paritatilor fixe in aur ale monedelor statelor membre ale
F.M.I., monedele respective aveau un curs fix unele fata de altele, iar aurul care avea rolul de etalon
al acestor monede, nu era considerat marfa si, prin urmare, nu era supus legilor pietei (cererii si
ofertei), fixandu-i-se un pret invariabil. Fixarea paritatii in aur si devalorizarea monedelor erau
dispuse prin acte oficiale ale autoritatilor monetare din statele respective, asa incat clauza aur putea
functiona pe baza unei formule matematice.
Principiul convertibilitatii in aur a monedelor a ramas fara aplicare in anul 1971, cand
a fost suspendata convertibilitatea in aur a dolarului S.U.A.
In anul 1978 s-a renuntat oficial la functiile monetare ale aurului, care a incetat sa
mai fie etalon de valoare pentru monedele nationale, devenind o simpla marfa, supusa legilor cererii
si ofertei.[73]
Datorita acestei situatii, clauza aur, in forma ei traditionala, si-a pierdut utilitatea
practica, pentru ca in conditiile actuale nu ar mai putea mentine echilibrul contractual. De fapt,
legarea pretului contractual de pretul aurului (supus legilor cererii si ofertei) asigura numai o aparare
partiala impotriva riscului valutar pentru ca pretul aurului este el insusi fluctuant.[74]
Clauza aur se aplica in prezent in unele contracte de transport international pentru
calcularea limitelor maxime ale despagubirii datorate de caraus in caz de pierdere sau avariere a
marfii transportate. Aceasta clauza este de drept subinteleasa in temeiul unor conventii
internationale, precum Conventia cu privire la transporturile internationale feroviare (Conventia
C.I.M.), Conventia referitoare la contractul de transport international de marfuri pe sosele (C.M.R.),
Conventia de la Bruxelles din 1924, care a adoptat Regulile de la Haga, referitoare la
transporturile maritime internationale efectuate pe baza de conosament, care au fost incheiate in
perioada in care aurul avea rolul de principal etalon monetar. Nivelul despagubirii se stabilea in
unitati de cont, exprimate, la randul lor, in franci aur.[75]
Dupa ce aurul a pierdut rolul de etalon monetar, in deceniul al optulea, prin
protocoale de modificare a vechilor conventii si prin conventii noi care le-au inlocuit pe cele

existente in materie, sfera de aplicare a clauzei aur a fost mult limitata, locul aurului ca etalon
monetar fiind luat de Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.) ale Fondului Monetar International.
Conform unora dintre aceste conventii, pot apela la unitatea de cont bazata pe aur,
pentru calcularea despagubirilor, numai acele state care nu admit ca etalon de valoare D.S.T.[76]

3.6.3. Clauzele valutare[77]

Sunt stipulatii contractuale care se caracterizeaza prin faptul ca partile stabilesc doua
categorii de monede (una de plata si alta de referinta) si au ca scop protejarea acestora (a partilor)
impotriva riscului determinat de variatia paritatii monedei de plata in raport cu moneda de referinta.
Doctrina distinge trei tipuri de clauze valutare si anume: clauze monovalutare, clauze
multivalutare bazate pe un cos valutar conventional (ales de parti) si clauze multivalutare bazate pe
un cos valutar institutionalizat (sau unitate de cont institutionalizata)[78].
A. Clauza monovalutara
Presupune luarea in considerare de catre partile contractante a doua monede: una de
plata si alta de referinta (de calcul, de cont).
Moneda de plata este mai putin stabila, fiind expusa deprecierii si este acceptata de
parti pentru executarea de catre debitor a obligatiei de plata.
Moneda de referinta este considerata mai stabila si constituie etalonul pentru
stabilirea cantitatii de moneda de plata necesara pentru stingerea datoriei.
Prin clauza monovalutara partile determina pretul marfii (lucrarii, serviciului etc.)
luand in considerare un anumit curs de schimb intre cele doua monede la data incheierii contractului
si, totodata, precizeaza ca daca la momentul platii acest curs se va modifica sa se recalculeze pretul
in mod corespunzator. Astfel, deprecierea monedei de plata nu afecteaza valoarea reala a prestatiei
pecuniare primite de creditor.[79]
De regula, clauza monovalutara opereaza automat, dar partile pot sa stipuleze
necesitatea unor negocieri prealabile in vederea recalcularii pretului.
Partile pot conveni restrangerea efectelor clauzei monovalutare in sensul ca acestea sa
se produca numai daca variatia de curs dintre moneda de plata si moneda de cont depaseste un
anumit nivel procentual stabilit (de exemplu, daca paritatea 1 dolar S.U.A.=1,05 euro va suferi
modificari, in sens pozitiv sau negativ, mai mari de 5%, pretul se va modifica in mod
corespunzator).
Cursul de schimb avut in vedere la calcularea si la recalcularea pretului contractual
este cursul oficial din tara de sediu a debitorului prestatiei pecuniare la data incheierii contractului si
la data platii, in lipsa de clauza contrara a partilor. Dar partile pot conveni sa fie avut in vedere
cursul de schimb dintr-un alt loc sau de la o alta data (de exemplu, sediul creditorului, la momentul
scadentei).[80]

Daca partile au stabilit sa se aiba in vedere cursul de schimb din momentul platii
efective, iar debitorul nu si-a executat obligatia la scadenta, obligatia lui ramane supusa clauzei
valutare pana la scadenta, chiar daca va trebui sa plateasca si daune moratorii creditorului.
Unii autori considera ca aceasta clauza se prezinta sub doua forme:[81]
a)intr-una din forme, clauza presupune ca pretul contractual sa fie exprimat in moneda de
cont (care constituie instrumentul monetar in care se deruleaza operatiile comerciale intre parti); de
exemplu, pretul este exprimat in dolari S.U.A., iar plata se va face in ruble rusesti(moneda locala a
uneia din parti)
b)in cealalta forma, partile exprima pretul contractual in aceeasi moneda in care se face
plata, iar operatiunile comerciale se deruleaza in moneda de plata, dar pretul este recalculat, in
momentul platii, in functie de cursul monedei de referinta; de exemplu, pretul este exprimat in ruble
rusesti, dar in momentul platii va fi calculat in raport cu dolarul S.U.A. (daca acesta a fost ales ca
moneda de referinta). In acest caz, clauza monovalutara ia forma unei clauze de indexare (valutara).
Clauza monovalutara este eficienta numai daca moneda de calcul are stabilitate. In prezent,
datorita instabilitatii cauzate de fluctuatia generalizata a cursurilor de schimb ale principalelor
monede ale tarilor cu economie de piata dezvoltata, clauza monovalutara are o eficienta scazuta,
sfera ei de aplicare fiind tot mai restransa.
B. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar conventional (stabilit de parti)
Cosul valutar este o denumire conventionala atribuita mai multor valute luate la un
loc si utilizate ca etalon monetar in relatiile internationale. Acest etalon artificial de valoare este
menit sa inlocuiasca etalonul aur si etalonul dolar S.U.A., a caror utilizare prezinta inconveniente
datorita instabilitatii lor.
Operatia de stabilire a cosului valutar presupune alegerea de catre parti a valutelor
care urmeaza sa fie cuprinse in cosul valutar si determinarea ponderii fiecarei valute in cosul valutar.
Prin clauza multivalutara partile pot indica si metoda de calcul a modificarii cursului
valutei de plata fata de valutele din cos si modul de operare a unor eventuale schimbari in structura
cosului si in procedura de calcul pe parcursul executarii contractului.[82]
De regula, partile convin sa se procedeze la recalcularea pretului contractual numai
daca intre cursurile de schimb ale monedei de plata fata de monedele de referinta din momentul
incheierii contractului si cele din momentul platii exista o diferenta medie pozitiva sau negativa, mai
mare de un anumit procent fixat de parti.
In unele cazuri se prevede in contracte ca debitorul obligatiei pecuniare sa plateasca
la scadenta suma prevazuta la incheierea contractului, iar diferenta rezultata din recalcularea pretului
contractual sa se stabileasca si sa se plateasca ulterior, la termenele si in conditiile stabilite de parti.
In raport cu clauza monovalutara, clauza multivalutara are avantajul ca asigura o mai
mare stabilitate a pretului si a valorii contractului pentru ca exista posibilitatea compensarii intre

tendintele de crestere si de scadere ale monedei de plata fata de monedele de referinta cuprinse in
cosul valutar.
Dezavantajul acestei clauze este legat de faptul ca presupune negocieri intre parti
pentru stabilirea valutelor din cos si a procedurii de calcul, iar punerea ei in aplicare, in momentul
platii, poate genera complicatii de ordin tehnic.[83]
C. Clauza multivalutara bazata pe un cos valutar institutionalizat (sau pe o unitate de cont
institutionalizata)
In aceasta varianta a clauzei multivalutare, valutele care fac parte din cos, precum si
metodologia de calcul a modificarilor de curs, nu sunt stabilite de parti, ci de un organ international
specializat. Din acest motiv se spune ca valutele care se includ in cos formeaza o unitate de cont
institutionalizata.
Pe plan international exista mai multe asemenea unitati de cont, cea mai utilizata
fiind Drepturile Speciale de Tragere (D.S.T.).
Aceasta unitate de cont a fost introdusa in practica relatiilor valutare de catre Fondul
Monetar International (F.M.I.) in anul 1969.
Numiti figurativ si aur-hartie, D.S.T. sunt bani internationali de cont (scripturali),
care nu au acoperire reala, cu functii limitate de activ international de rezerva, emise pe baza
increderii reciproce dintre membrii F.M.I.[84]
In relatiile comerciale internationale, D.S.T. pot avea functia de principal etalon
monetar sau de instrument de plata. Astfel:
a)ca urmare a adoptarii celui de-al doilea amendament la Statutele F.M.I., in baza
Acordurilor de la Kingston, Jamaica (1976), D.S.T. au devenit principalul etalon monetar
international. De la 1 ianuarie 1981 pana in anul 2002 cosul valutar pe baza caruia se determina
valoarea D.S.T. cuprindea cinci valute, care apartineau principalelor tari exportatoare de bunuri si
servicii (dolarul american, marca germana, yenul japonez, lira sterlina si francul francez), fiecare
valuta avand un anumit coeficient de ponderatie in calcularea D.S.T.;
b)D.S.T. pot avea si functia de instrument de plata (conventional), situatie in care pretul se
exprima direct in D.S.T., ipoteza care este rar intalnita in practica.
In cazul in care D.S.T. are rolul de etalon monetar, pretul contractual exprimat in
moneda de plata se stabileste avandu-se in vedere cursul de schimb intre D.S.T. si moneda de plata
la momentul incheierii contractului. Daca la scadenta exista diferenta intre cursul monedei de plata
fata de D.S.T. si cursul de referinta (cel de la incheierea contractului), pretul contractual va fi
recalculat. Uneori, pentru a se produce efectele clauzei D.S.T. este necesar ca diferenta dintre
cursul de schimb din ziua platii si cel de referinta sa depaseasca un anumit procent prestabilit de
parti.
In unele conventii internationale (incheiate dupa 1976) privind contractele de
transport international de marfuri, D.S.T. sunt prevazute ca unitate de cont pentru calcularea

cuantumului maxim al despagubirilor datorate de caraus pentru pierderea sau avarierea marfii care
constituie obiect al transportului.[85]
Clauza D.S.T. are avantajul stabilitatii cosului valutar care reprezinta elementul de
referinta, ca si in cazul clauzei multivalutare bazate pe un cos valutar conventional, fata de care
asigura facilitatea unei mai bune informari a partilor privind cotatiile D.S.T. fata de monedele din
cosul valutar si fata de alte monede, intrucat aceste cotatii se publica in buletinele F.M.I. si in alte
materiale de specialitate, ceea ce usureaza operatiile de calcul.[86]
3.6.4. Clauza de optiune a locului de plata
Este o varianta a clauzei monovalutare (pe care o dubleaza uneori) si se
caracterizeaza prin faptul ca in temeiul ei, partile stabilesc ca pretul contractual, exprimat intr-o
moneda de referinta, va fi platit intr-unul din locurile de plata mentionate in contract (locuri care,
prin ipoteza, sunt in tari diferite), de regula, la alegerea creditorului, in moneda locala, in functie de
cursul de schimb al acestei monede fata de moneda de referinta la data si la locul platii.[87]
Locurile de plata fiind situate in tari diferite, creditorul care alege un loc de plata,
alege implicit si moneda in care urmeaza sa i se faca plata. De exemplu, daca locurile de plata
mentionate in contract sunt Paris si Tokio, iar moneda de referinta este dolarul S.U.A., plata urmeaza
a se face in euro sau yeni japonezi, la alegerea creditorului, in functie de cursul monedei de plata
fata de moneda de cont la data si locul platii.
a)Intr-o opinie, aceasta clauza este o modalitate separata de mentinere a valorii
contractului, fiind incadrata in grupa clauzelor de optiune valutara, alaturi de clauza de optiune a
monedei de plata. Clauza optiunii locului de plata mentine invariabila valoarea creantei din moment
ce calculul se face in orice moment in functie de acelasi etalon.[88]
b)Intr-o alta opinie, optiunea locului de plata nu constituie o modalitate de evitare a
riscului valutar, pentru ca nu modifica, prin ea insasi, valoarea prestatiei monetare, ci doar schimba
locul de plata (si implicit moneda de plata), scopul principal al acestei clauze fiind acela de a asigura
creditorului incasarea creantei in moneda de care are nevoie in momentul scadentei.[89]
Clauza de optiune a locului de plata este considerata, in aceasta opinie, o varianta a
clauzei monovalutare pentru ca adaptarea pretului contractual la schimbarile valutare nu intervine
prin alegerea locului de plata, ci prin raportarea monedei de la locul de plata ales la moneda de
referinta.
c)In sfarsit, intr-o alta opinie,[90] pe care o impartasim, se sustine ideea potrivit
careia clauza de optiune a locului de plata este o modalitate a clauzei monovalutare (cu argumentul
ca in ambele situatii partile adopta o moneda de referinta considerata mai stabila decat moneda de
plata convenita de ele, care se raporteaza la moneda de referinta atat in momentul incheierii
contractului, cat si in momentul platii; creditorul avand libertatea unei optiuni privind locul de plata,
are implicit libertatea optiunii privind moneda de plata), dar considera ca optiunea locului de plata
constituie o modalitate de evitare a riscului valutar, intrucat recunoscandu-i-se calitatea de varianta a
clauzei monovalutare, trebuie sa i se recunoasca si finalitatea acesteia evitarea riscului valutar.
Rolul de a asigura creditorului moneda de care are nevoie in momentul platii este unul secundar,

deoarece pe piata valutara se poate vinde si cumpara orice valuta liber convertibila, deci nu este
nevoie de o clauza contractuala pentru realizarea acestui scop.
3.6.5. Clauza de optiune a monedei de plata (liberatorii)
Denumita si clauza de monede multiple, se caracterizeaza prin faptul ca partile
exprima pretul convenit in doua sau mai multe monede de plata avand in vedere paritatea dintre
acestea in momentul incheierii contractului, iar la scadenta creditorul (sau debitorul) are dreptul sa
aleaga una din monedele de plata stabilite de parti si sa pretinda debitorului sa-i faca plata in
moneda aleasa.[91]
In principiu, clauza de optiune a monedei de plata are ca rezultat mentinerea valorii
contractului deoarece la scadenta creditorul (sau debitorul, dupa caz) poate sa opteze pentru moneda
al carei curs s-a mentinut cat mai aproape de cel din momentul contractarii.[92]
Dar aceasta clauza dobandeste uneori caracter speculativ, (putand avea ca rezultat un
plus de valoare datorat de debitor sau invers) si in functie de continutul sau, plaseaza riscul valutar
in sarcina debitorului (cand optiunea apartine creditorului) sau in sarcina creditorului (cand optiunea
apartine debitorului).[93]
De exemplu, in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine creditorului
si una dintre monedele de plata a inregistrat pana la data scadentei o crestere de curs datorita unor
factori conjuncturali proprii (cum ar fi, adoptarea unor masuri economice de statul emitent cu scopul
de a consolida propria moneda), in cazul in care optiunea alegerii monedei de plata apartine
creditorului, in mod normal creditorul va alege aceasta moneda ca instrument de plata, iar debitorul
va fi dezavantajat pentru ca va trebui sa deconteze o valoare mai mare decat aceea avuta in vedere in
momentul incheierii contractului, chiar daca sub aspect cantitativ numarul unitatilor monetare care
formeaza pretul este acelasi. In aceasta situatie, riscul valutar apartine debitorului.
In cazul in care optiunea apartine debitorului, iar una dintre monedele de plata sufera
o depreciere conjuncturala, el are interesul sa plateasca in aceasta moneda, riscul valutar fiind in
sarcina creditorului.
3.7. Clauze de asigurare impotriva unor riscuri nevalutare
3.7.1. Clauza de revizuire a pretului
A. Aspecte introductive
Clauza de revizuire a pretului mai este denumita, in doctrina si clauza de indexare
nemonetara, de recalculare a pretului, de escaladare a pretului sau de pret mobil (de scara mobila).
[94]
Procedeul indexarii isi gaseste cel mai important camp de aplicare in cazul clauzei de
recalculare a pretului. De aceea, uneori, ignorandu-se indexarea monetara, se vorbeste numai de
clauza de indexare, sinonima cu cea de revizuire a pretului. In acest caz indexarea este nemonetara
pentru ca elementele de referinta sunt de alta natura decat monetara. Indexarea poate fi si monetara
(valutara), cand pretul contractual este legat de un etalon monetar, dar in aceasta situatie operatiunea

urmeaza mecanismul unei clauze monovalutare (sau al clauzei aur, daca etalonul este pretul aurului),
fiind o varianta a acesteia.[95]
Piata internationala este caracterizata printr-o permanenta fluctuatie a preturilor
datorita fluctuatiei monetare sau altor imprejurari, cum ar fi, de exemplu, modificarea raportului
dintre cerere si oferta la marfuri si servicii. In aceasta situatie riscul contractual poate fi neutralizat
prin stipularea unor clauze contractuale de recalculare sau de postcalculare a pretului.
Clauza de revizuire a pretului este prevederea contractuala prin care partile stabilesc
ca daca intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui au loc modificari semnificative
ale pretului materiilor prime, energiei, fortei de munca sau altor elemente avute in vedere la
stabilirea pretului contractual (tarifele de transport, primele de asigurare, tarifele de depozitare a
marfii in magazii generale, antrepozite, docuri etc.), oricare dintre ele este indreptatita sa procedeze
la recalcularea pretului contractual.
Este necesar ca partile contractante sa precizeze daca orice schimbare a costurilor
poate determina recalcularea pretului sau daca trebuie ca schimbarea sa aiba o anumita importanta,
exprimata procentual fata de costul initial (toleranta de revizie).
De asemenea, partile trebuie sa precizeze daca recalcularea pretului se va face la
fiecare livrare partiala sau numai dupa livrarea finala.
In ce priveste modul de actiune al acestei clauze, intr-o opinie, majoritara, efectele
clauzei se produc automat, adica pretul stabilit initial de parti este inlocuit automat printr-un nou pret
daca schimbarea costurilor a depasit un anumit procent de toleranta. Intr-o alta opinie,[96] clauza de
revizuire a pretului are in mod automat numai un efect negativ si anume de a face ca pretul sa devina
caduc, cand se realizeaza criteriile prevazute in contract. Pretul vechi nu este inlocuit automat
printr-un nou pret, ci in temeiul clauzei de revizuire devine posibila negocierea lui. De aceea este
necesar ca partile sa arate cum se va calcula noul pret si care este toleranta de revizie. Partile pot sa
stipuleze ca revizuirea pretului va opera automat cand procentul de toleranta este depasit. Uneori
partile prevad si formula matematica aplicabila pentru a se calcula noul pret.
Clauza de revizuire a pretului este cuprinsa mai ales in contractele pe termen lung de
engineering, de exporturi complexe, de antrepriza etc.
B. Clasificare
Avandu-se in vedere complexitatea elementului de referinta, clauzele de revizuire a
pretului pot fi de trei feluri:[97] clauze cu indexare unica, cu indexare cumulativa si cu indexare
generala.
a) Clauza de revizuire a pretului cu indexare unica (sau speciala)
Clauza de revizuire a pretului cu indexare unica (sau speciala) se caracterizeaza prin
faptul ca pretul contractual este raportat fie la pretul curent al unui singur produs de referinta
determinant (ales dintre produsele de prima necesitate, de exemplu, o tona de carbune, un baril de
petrol, un Kw/h energie electrica etc.),[98] fie la un indice statistic (care exprima sintetic evolutia
preturilor unui grup de produse determinate, selectionate de parti dintr-o singura ramura economica

sau din diferite ramuri economice). In acest ultim caz etalonul il constituie un indice statistic care
exprima sintetic valoarea medie a preturilor produselor luate in considerare.
Este necesar ca partile sa indice documentul pe baza caruia a fost stabilit etalonul
(elementul de referinta), acesta putand fi jurnalul unei burse de marfuri (caz in care trebuie sa se
arate elementele de individualizare: bursa, data de referinta, denumirea jurnalului etc.), buletinul
unei camere de comert sau al unei asociatii profesionale, o publicatie oficiala de statistica etc. Daca
elementul de referinta nu mai poate fi utilizat la momentul executarii contractului (de exemplu,
pentru ca nu mai este publicat), partile pot sa convina asupra unui element de referinta suplimentar
sau (daca o astfel de intelegere nu se realizeaza) partea interesata poate sa recurga la serviciile unui
expert pentru a calcula indicele (elementul) de referinta, ori poate cere instantei de arbitraj sa
numeasca un expert daca este declansata o procedura de arbitrare.
b. Clauza de revizuire a pretului cu indexare cumulativa (sau complexa)
In acest caz pretul contractual este raportat la valoarea unui grup de produse
determinate, care constituie elemente de referinta privite cumulativ (de exemplu, valoarea materiilor
prime si fortei de munca necesare pentru realizarea marfii convenite).
Aceasta clauza este frecventa in contractele de constructii-montaj, mai ales cand
antreprenorul foloseste forta de munca din tara beneficiarului.
Daca intr-o clauza de indexare cumulativa nu au fost aratate explicit produsele de
referinta, se are in vedere valoarea principalelor materii prime necesare pentru fabricarea marfii ce
constituie obiectul contractului, tinandu-se seama de diferenta dintre pretul lor la data contractarii si
la data executarii obligatiei.[99]
Pentru revizuirea pretului, partile trebuie sa indice formula de calcul, fie direct, fie
indirect prin trimiterea la o prevedere legala sau la o uzanta comerciala codificata aplicabila in
domeniul respectiv.[100]
c. Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala
Clauza de revizuire a pretului cu indexare generala are ca specific faptul ca pretul
contractului este raportat la valoarea tuturor bunurilor si serviciilor care pot fi procurate, cu suma de
bani ce reprezinta acel pret, intr-o zona geografica determinata. In acest scop, se adopta ca element
de referinta un indice statistic sintetic privind evolutia preturilor pe intreaga economie a unei tari, pe
ansamblul economiei unui oras sau a unei unitati administrativ-teritoriale etc.
Aceasta metoda de indexare, care are ca scop mentinerea puterii globale de
cumparare a monedei de plata, este rareori utilizata in practica comertului international, datorita
dificultatii de a gasi un indice statistic de referinta semnificativ pentru un anumit teritoriu geografic.
3.7.2. Clauza de postcalculare a pretului[101]
Aceasta clauza da dreptul furnizorului (vanzator, antreprenor, prestator de servicii) sa
stabileasca pretul dupa executarea integrala a obligatiilor contractuale sau la termene intermediare
convenite de parti, pentru a se putea lua in calcul influenta factorilor economici asupra pretului
contractual intre momentul incheierii contractului si cel al executarii lui.

De regula, clauza de postcalculare a pretului este menita sa neutralizeze riscurile

nevalutare, provenind din eventualele modificari ale cheltuielilor materiale (de productie) si pentru
forta de munca (salarii), dar partile contractante ii pot da si finalitatea de a preveni sau inlatura
riscurile valutare datorate diferentelor de curs valutar.
Dintre clauzele de postcalculare a pretului, in practica este folosita indeosebi clauza
cost + fee (cost si remuneratie), specifica in contractele denumite cu costuri rambursabile. In
acest caz, pretul final este alcatuit din doua elemente principale: cost, care se refera la cheltuielile
de productie formate din pretul materiilor prime, materialelor, energiei, combustibililor etc. si
remuneratie, care se refera la valoarea manoperei, care include salariile, profitul si orice adaosuri
la pretul de productie.
Aceasta clauza il avantajeaza pe debitorul prestatiei in natura (furnizor, antreprenor)
pentru ca riscul cresterii preturilor este suportat exclusiv de beneficiar (cumparator, client etc.),
intrucat furnizorul sau antreprenorul va definitiva pretul contractual folosind ca elemente de calcul
in acest scop preturile curente din momentul executarii, integrale sau partiale, a obligatiei sale,
situatie in care beneficiarul este posibil sa plateasca un pret majorat fata de cel estimat in momentul
incheierii contractului.
De aceea, pentru protejarea debitorului prestatiei pecuniare, partile prevad obligatia
furnizorului de a tine o evidenta contabila a consumurilor de materiale si manopera pentru ca
beneficiarul sa poata verifica aceste cheltuieli, iar in cazul in care costurile de productie au fost
marite artificial, beneficiarul are dreptul de a refuza plata sumelor care in realitate nu au fost
cheltuite.
Avantajul beneficiarului este dat de faptul ca poate obtine imbunatatiri calitative ale
produsului sau lucrarii, in tot timpul cat dureaza executarea contractului, in functie de ultimele
progrese tehnologice din domeniul respectiv de activitate.
3.7.3. Clauza ofertei concurente
A. Aspecte introductive
Clauza ofertei concurente este stipulatia contractuala care da dreptul uneia dintre
partile contractante ca, in situatia in care un tert ii face o oferta de contractare in conditii mai
avantajoase decat cele din contractul in curs de executare, sa solicite modificarea acestui contract in
sensul ofertei tertului, iar daca cealalta parte refuza, contractul sa se suspende sau sa fie reziliat,
direct sau ca urmare a unei hotarari cu caracter jurisdictional.[102]
In mod uzual, clauza este redactata astfel: Daca in cursul executarii contractului,
cumparatorul notifica vanzatorului primirea unei oferte concurente, emanand de la un furnizor
cunoscut si serios, continand un pret inferior celui din contract, celelalte conditii (indeosebi
cantitatea, calitatea si termenele de livrare) ramanand identice, vanzatorul trebuie, in 10 zile de la
primirea notificarii cumparatorului, sa se alinieze la conditiile din oferta concurenta. Daca
vanzatorul nu accepta aceste conditii, cumparatorul este liberat de obligatia de a se aproviziona de la
vanzator, iar contractul va inceta sa produca efecte in termen de 10 zile de la primirea raspunsului
vanzatorului.[103]

De obicei, aceasta clauza este frecventa in contractele internationale pe termen lung,

care privesc aprovizionarea cu materii prime si este stipulata in favoarea cumparatorului
(beneficiarului lucrarii sau serviciului), pentru ca acesta sa poata beneficia de conditiile mai
avantajoase aparute in timpul executarii contractului pe piata internationala (de exemplu, scaderea
pretului la petrolul care face obiectul contractului de aprovizionare).
O asemenea clauza poate fi stipulata si in favoarea vanzatorului (executantului de
lucrari sau prestatorului de servicii) pentru a putea profita de o eventuala crestere a valorii marfurilor
care formeaza obiectul contractului.
B. Caracterul mai favorabil al ofertei tertului conditie a aplicarii clauzei ofertei
concurente.
In majoritatea cazurilor oferta concurenta se refera la modificarea corespunzatoare a
pretului, celelalte elemente ale contractului ramanand neschimbate.[104]
In asemenea cazuri, comparatia intre contractul in curs de executare si oferta tertului
este usor de realizat.
In alte cazuri, oferta tertului nu se refera la pret, ci la alte elemente ale contractului:
cantitate, calitate, termene de livrare, conditii de plata, de transport etc. sau atat la pret, cat si la alte
elemente ale contractului.[105]
In aceste ipoteze, pentru a se putea vedea daca oferta este mai favorabila decat
contractul in curs de executare, trebuie sa se ia in considerare toate clauzele contractului.[106]
Compararea conditiilor din oferta cu cele ale contractului poate fi realizata prin
negocieri intre parti sau prin apelarea la un tert independent si competent, care poate fi un expert
tehnic sau un arbitru.
Aceasta din urma solutie este preferabila uneori, pentru ca punerea la dispozitia
promitentului a ofertei tertului nu este intotdeauna posibila din cauza opozitiei tertului ofertant care
este interesat in pastrarea secretului ofertei sale; de aceea este necesara apelarea la un tert neutru,
care poate pastra confidentialitatea informatiilor.
Pentru a se declansa mecanismul clauzei ofertei concurente trebuie indeplinite
anumite conditii:
a) oferta trebuie sa fie facuta cu intentia de a produce efecte juridice, adica sa fie serioasa si
precisa si nu facuta de coniventa cu beneficiarul clauzei, pentru a determina pe promitent, prin
manopere dolosive, sa accepte adaptarea contractului;
b) oferta trebuie sa fie obisnuita, adica sa nu aiba caracter exceptional, cum este de exemplu
oferta de incheiere a unui contract cu executare spot (cu executare imediata), care se practica, de
obicei, pentru cantitati mici si pentru scurta durata, unde pretul este, prin ipoteza, mai redus.
C. Efectele clauzei ofertei concurente

In functie de intelegerea partilor, aceasta clauza poate sa opereze automat sau sa

prevada obligatia partilor de a renegocia contractul (situatie in care clauza ofertei concurente se
aseamana cu clauza de hardship).
a) In cazul in care clauza opereaza automat, vechea obligatie isi pierde valabilitatea
(devine caduca), iar beneficiarul clauzei poate sa adapteze contractul conform ofertei mai favorabile
a tertului. Riscul apartine promitentului care nu are nici un control asupra conditiilor ofertei tertului.
[107]
Adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre tert a conditiilor mai favorabile
prin oferta concurenta, daca partile nu au stipulat altfel in contract.
b) Daca efectele clauzei se produc ca urmare a acordului promitentului, in temeiul
clauzei se naste dreptul la optiune al acestuia, in sensul ca poate sa accepte sau sa refuze adaptarea
contractului, drept care trebuie exercitat in termenul prevazut in contract sau partile pot conveni
suspendarea temporara a contractului.
b1 )Acceptarea de catre promitent a adaptarii contractului poate fi conforma cu
conditiile din oferta concurenta (situatie in care adaptarea opereaza din momentul acordarii de catre
tert a conditiilor mai favorabile, prin oferta concurenta, daca partile nu prevad altfel) sau poate fi
diferita de aceste conditii, dar si in acest caz adaptarea contractului va fi favorabila beneficiarului
ofertei (caz in care clauza ofertei concurente se aseamana cu cea de hardship).
b2)Refuzarea de catre promitent a adaptarii contractului in mod explicit sau implicit
(de exemplu, prin neexprimarea acceptului sau refuzului in termenul contractual) are ca efect, de
regula, rezilierea contractului.
Alteori, pentru situatia in care nu pot ajunge la un acord privind adaptarea
contractului, partile prevad posibilitatea apelarii la arbitraj, scop in care trebuie sa mentioneze cel
putin competenta arbitrului privind adaptarea sau rezilierea contractului si termenul in care arbitrul
poate fi sesizat.
b3)De asemenea, partile pot sa prevada o solutie intermediara si anume suspendarea
executarii contractului, pe perioada respectiva beneficiarul clauzei avand obligatia sa incheie cu
tertul un nou contract, in conditiile mai avantajoase propuse de acesta.
D. Particularitati ale aplicarii clauzei ofertei concurente
Aplicarea clauzei poate fi circumstantiata prin vointa partilor, in diferite moduri:[108]
a)Astfel, partile pot conveni ca aceasta clauza nu va produce efecte decat dupa un anumit
interval de timp de la incheierea contractului.
b)Tot astfel, se poate prevedea ca diferenta dintre pretul ofertei mai favorabile si cel al
contractului in curs de executare sa aiba o anumita importanta stabilita procentual si deci clauza sa
actioneze numai daca s-a depasit limita fixata.
c)De asemenea, clauza poate indreptati pe beneficiar sa invoce o oferta mai favorabila facuta
nu direct lui, ci unor clienti sau concurenti ai sai.

d)Se mai poate prevedea ca aceasta clauza sa poata fi invocata numai cu o anumita frecventa
sau numai intr-o anumita perioada a anului etc.
Pentru ca declansarea mecanismului clauzei ofertei concurente presupune notificari
intre partile contractante (referitoare la existenta ofertei tertului, intentia beneficiarului de a se
prevala de oferta concurenta, hotararea promitentului de a accepta sau nu adaptarea contractului),
contractul va cuprinde termenele si conditiile in care acestea trebuie efectuate (notificarile).
3.7.4. Clauza clientului celui mai favorizat
A. Aspecte introductive
In temeiul acestei clauze una dintre partile contractante, numita promitent, se obliga
sa acorde partenerului sau contractual cele mai avantajoase conditii pe care le-ar acorda in viitor
altor parteneri (contractuali) cu privire la contracte avand acelasi obiect.
Intre clauza clientului celui mai favorizat si clauza ofertei concurente exista
asemanari si deosebiri:[109]
a)in primul rand, ambele clauze se utilizeaza frecvent in contractele de aprovizionare
(vanzare cumparare de materii prime si materiale), in contractele de concesiune, de transfer de
tehnologie etc.;
b) in al doilea rand, ca si clauza ofertei concurente, clauza clientului celui mai favorizat are
ca scop adaptarea contractului pe termen lung la conditiile pietei, neutralizarea riscurilor nevalutare,
pentru a evita crearea pentru una dintre partile contractante a unei situatii defavorabile in raport cu
tertul concurent;
c)in sfarsit, cele doua clauze se deosebesc esential prin elementul de referinta; la clauza
ofertei concurente acesta este oferta tertului (beneficiarul clauzei solicita modificarea conditiilor
contractului avand in vedere oferta pe care a primit-o de la un tert), in timp ce in cazul clauzei
clientului celui mai favorizat, elementul de referinta este operatiunea comerciala incheiata de o parte
contractanta cu un tert (clientul celui mai favorizat).
B. Efectele clauzei
Se pot produce in mod automat sau ca urmare a negocierii partilor.
a) De regula, acestea se produc in mod automat, din momentul in care au fost
acordate unui tert conditii mai favorabile.
Din momentul respectiv vechea obligatie devine caduca si noile conditii se acorda si
beneficiarului clauzei, indiferent de momentul in care acesta a aflat de existenta contractului care
acorda conditii mai favorabile tertului (o conduita corecta il obliga pe promitent sa aduca la
cunostinta partenerului sau existenta noului contract cu tertul). Daca faptul acordarii de conditii mai
favorabile unui tert nu este contestat, aceasta clauza, spre deosebire de clauza ofertei concurente, nu
permite promitentului sa refuze adaptarea contractului in scopul rezilierii lui, iar suspendarea
contractului nu este posibila.

b) Partile pot sa prevada ca adaptarea contractului la conditiile mai favorabile

acordate tertului sa nu se faca in mod automat, ci prin negocieri, la cererea beneficiarului
promisiunii.
Momentul de cand opereaza adaptarea contractului. Cand adaptarea contractului se
face prin negocieri, partile pot conveni ca alinierea contractului la conditiile mai favorabile acordate
tertului sa se faca retroactiv, din momentul in care tertul a inceput sa beneficieze de conditiile mai
favorabile sau numai pentru viitor, deci din momentul in care s-au finalizat negocierile (eventual din
momentul pronuntarii hotararii arbitrale prin care s-a decis adaptarea contractului etc.). In cazul in
care adaptarea contractului la conditiile mai favorabile acordate tertului se face prin negocieri, se
poate conveni adaptarea contractului si in privinta altor conditii contractuale decat cele acordate
tertului de promitent.
C. Limitarea efectelor clauzei
Partile pot limita efectele clauzei (ca si in cazul clauzei ofertei concurente).[110]
Astfel, partile pot conveni urmatoarele:
a)domeniul de actiune al clauzei sa fie limitat in spatiu (de exemplu, pentru clientii sai dintro anumita zona geografica, in care promitentul intentioneaza sa penetreze sau din anumite tari cu
comerciantii carora promitentul are relatii comerciale speciale (pentru ca sunt tari limitrofe sau fac
parte din aceeasi uniune vamala sau zona a liberului schimb cu tara promitentului) pot fi acordate
conditii mai favorabile, fara ca beneficiarul clauzei sa aiba dreptul sa o invoce;
b)beneficiarul sa poata avea dreptul de a invoca aceasta clauza numai dupa trecerea unei
anumite perioade de timp de la incheierea contractului (corelativ, promitentul poate avea obligatia de
a nu acorda unui tert conditii mai favorabile decat cele oferite beneficiarului un anumit timp dupa
incheierea contractului);
c)invocarea clauzei sa fie limitata numai la anumite elemente contractuale (de exemplu,
pretul);
d)beneficiarul sa aiba dreptul de a invoca clauza numai daca valoarea conditiilor mai
favorabile ar depasi o anumita limita (un procent de toleranta).
Prin contractul de baza partile pot stipula sa beneficieze de conditiile mai favorabile
si alti clienti ai promitentului, caz in care clauza are natura juridica a unei stipulatii pentru altul.
Uneori printr-o clauza compromisorie partile prevad posibilitatea solutionarii pe cale
arbitrala a neintelegerilor care s-ar putea ivi intre ele cu privire la interpretarea notiunii de conditii
mai favorabile (ca si in cazul clauzei ofertei concurente), arbitrul avand rolul de a aprecia existenta
conditiilor mai favorabile, constatare in functie de care se va admite sau se va respinge actiunea
beneficiarului.
Clauza clientului celui mai favorizat poate fi cumulata cu clauza ofertei concurente in
favoarea uneia dintre parti sau amandoua in favoarea ambelor parti sau una dintre clauze in
favoarea uneia dintre parti si alta in favoarea celeilalte.[111]

Clauza clientului celui mai favorizat, ca si clauza ofertei concurente, implica

efectuarea anumitor notificari intre parti, procedura notificarilor fiind diferita la aceasta clauza in
sensul ca obligatia primei notificari incumba promitentului.[112]
Clauza clientului cel mai favorizat este asemanatoare, ca finalitate si mecanism de
functionare, cu clauza natiunii celei mai favorizate, cu deosebirea ca aceasta din urma actioneaza pe
planul relatiilor dintre state.[113]
3.7.5. Clauza de hardship (sau de impreviziune)[114]
A. Definitie
Este stipulatia contractuala care permite modificarea continutului contractului atunci
cand, pe durata executarii lui, se produce, fara culpa vreuneia dintre parti, un eveniment ce nu putea
fi prevazut in momentul incheierii contractului, care afecteaza echilibrul contractual creand pentru
una dintre parti consecinte atat de oneroase in executarea propriei obligatii, incat ar fi inechitabil sa
le suporte singura.
B. Caracteristici
Doctrina considera ca aceasta clauza are urmatoarele caracteristici:[115]
a) Cauzele care provoaca hardship pot fi imprejurari de orice natura, riscuri valutare sau
nevalutare (in domeniul economic, financiar, juridic, tehnic etc.), care pot interveni pe parcursul
executarii contractului. Sub acest aspect, clauza de hardship poate acoperi domeniul de aplicare a
celorlalte clauze de adaptare a contractului si a celor de mentinere a valorii contractului.[116]
Partile contractante pot limita aplicarea clauzei la o anumita categorie de riscuri (de
exemplu, la riscurile politice privind schimbarile in politica guvernamentala in materie de preturi de
export) sau la riscuri care vizeaza un anumit domeniu de activitate (de exemplu, la cele din
industria textila, daca obiectul contractului se refera la vanzarea de textile).
b) Evenimentul de hardship trebuie sa fie exterior vointei partilor (sa excluda culpa acestora)
si imprevizibil in momentul incheierii contractului (de altfel, aceasta este o trasatura definitorie a
tuturor riscurilor, deci nu este specifica cauzei de hardship).
Aprecierea comportarii partii care reclama hardship-ul fata de evenimentul de
hardship se face dupa un criteriu obiectiv, care consta in compararea acestei comportari cu cea pe
care ar fi avut-o o persoana rezonabila aflata in aceeasi situatie, formulare asemanatoare cu cea
utilizata in cazurile de forta majora. Aprecierea masurii in care se justifica adaptarea contractului are
un continut economic, adica se tine seama de datoriile si avantajele pe care partea le poate avea din
situatia creata, precum si de alte aspecte, cum ar fi contractele incheiate cu acelasi partener.[117]
Clauza de hardship se aseamana cu forta majora prin caracterul ei imprevizibil si se
deosebeste de aceasta (care este nu doar imprevizibila ci si insurmontabila) prin faptul ca
evenimentul de hardship face doar substantial mai oneroasa obligatia uneia dintre parti, ceea ce
determina adaptarea contractului, pe cand cauza de forta majora face imposibila executarea
contractului, ceea ce duce la stingerea obligatiei care a devenit imposibil de executat, iar in

contractele cu executare succesiva, daca are caracter temporar, suspenda executarea contractului,
debitorul obligatiei fiind exonerat de raspundere pentru plata daunelor moratorii.
c) Cauza care provoaca hardship modifica substantial conditiile contractului, afectand grav
echilibrul contractual, intrucat efectele sunt fundamental diferite de cele avute in vedere de parti in
momentul incheierii contractului.
Pentru aprecierea caracterului substantial al modificarii conditiilor contractului se are
in vedere fie un criteriu general (scopul urmarit de partea afectata de cauza de hardship), fie un
criteriu concret de natura economica (de exemplu, o anumita crestere a cheltuielilor in raport cu
profiturile rezultate din operatia comerciala respectiva, intr-o unitate de timp determinata sau
modificarea unui element contractual peste un anumit procent). In orice caz, gravitatea modificarilor
suferite de contract ca urmare a cauzei de hardship nu se apreciaza in mod abstract, ci in raport cu
efectul lor asupra echilibrului contractual.
In doctrina s-a remarcat faptul ca aceasta conditie (a caracterului substantial al
modificarilor efectelor contractului) nu este specifica clauzei de hardship, pentru ca ea se intalneste,
in diferite forme si la celelalte tipuri de clauze de mentinere a valorii contractului sau de adaptare a
contractului (de exemplu, limita maxima de toleranta).[118]
d) Situatia creata de evenimentul de hardship trebuie sa fie inechitabila pentru partea care
suporta consecintele. Intrucat echitatea este un criteriu subiectiv, pentru a nu lasa loc incertitudinii in
raporturile comerciale dintre parti, practica jurisdictionala ia in considerare acest criteriu atunci cand
modificarile intervenite au afectat semnificatia economica a contractului.
e) Scopul urmarit de partile contractante prin inserarea clauzei de hardship este mentinerea
sau restabilirea echilibrului contractual, cand un element imprevizibil in momentul incheierii
contractului modifica substantial conditiile contractului. Spre deosebire de alte clauze asiguratorii
care se refera la modificari bine determinate (de exemplu clauzele monetare se refera la cauze
monetare), clauza de hardship are un caracter general, referindu-se la orice modificari grave care ar
putea afecta echilibrul contractual.
f) Clauza de hardship exclude automatismul in adaptarea contractului, fiind necesare
negocieri intre partile contractante sau interventia organului de jurisdictie. Daca partea care se afla
intr-o situatie de hardship nu cere negocieri, contractul se va executa in termenii sai initiali.
Clauza de hardship nu are efect automat asupra contractului nici in sensul de a
determina caducitatea contractului sau a obligatiei afectate de evenimentul de hardship, in lipsa unui
acord expres al partilor in acest sens. Sub acest aspect clauza de hardship se deosebeste de clauzele
de mentinere a valorii contractului (de exemplu, clauza de indexare) in temeiul carora in prezenta
anumitor criterii, pretul, ca element al contractului, se adapteaza automat, in sensul ca pretul vechi
devine caduc si este inlocuit automat de un nou pret determinat in raport cu variatia indicelui la care
s-au referit partile (uneori conteaza orice variatie, alteori variatia trebuie sa aiba o anumita
importanta fata de indicele de referinta, in functie de vointa partilor).[119]
De asemenea, se deosebeste de clauza ofertei concurente si de cea a clientului celui
mai favorizat care opereaza automat, in cazul aparitiei unor imprejurari bine precizate.

g) Adaptarea contractului ca urmare a clauzei de hardship opereaza numai pentru viitor, adica
din momentul in care partile au ajuns la un acord sau a fost pronuntata hotararea organelor de
jurisdictie. Partile pot sa prevada, in mod expres, un alt moment al producerii efectului de adaptare a
contractului (de exemplu, cel al producerii sau notificarii evenimentului de hardship).
C. Natura juridica
Clauza de hardship este o varianta a clauzei rebus sic stantibus care este intalnita in
dreptul international public (este introdusa in unele tratate pentru ca in cazul schimbarii
fundamentale a circumstantelor existente in momentul incheierii lor sa fie considerate caduce sau sa
fie readaptate la noile imprejurari, dupa cum se stipuleaza in clauza respectiva). De asemenea,
clauza rebus sic stantibus este intalnita in afacerile internationale, dar datorita faptului ca nu are un
continut bine definit, pericliteaza stabilitatea contractului.
Clauza de hardship nu se regaseste in relatiile de afaceri interne sau in relatiile de
drept civil clasic; ea a fost creata de practica pentru ca principiile generale ale dreptului civil nu mai
sunt suficiente in contractele de comert international, mai ales cand acestea sunt incheiate pe termen
lung. In comertul international este tot mai evidenta tendinta ca in locul principiului irevocabilitatii
sau intangibilitatii contractelor sa se consacre principiul adaptarii contractelor la noile imprejurari.
[120]
Asa cum arata si denumirea, clauza de hardship isi are originea in dreptul anglosaxon unde este utilizata impreuna cu clauza de forta majora exprimata analitic. Un asemenea mod
de exprimare este uzual in acest sistem de drept. Astfel partile enumera in contract anumite
evenimente extraordinare pe care le considera de forta majora, iar restul evenimentelor imprevizibile
si prejudiciabile pentru una din parti, exprimate deci sintetic, urmeaza a intra in notiunea de
hardship.
Clauza de hardship este aplicata si in contractele supuse altor sisteme de drept
(inclusiv cele romaniste, unde forta majora este exprimata, in principiu, tot sintetic, ca si hardshipul) inclusiv in practica comerciala internationala romaneasca (de exemplu, in comertul cu petrol,
autoturisme, in contractele de transport maritim etc.).[121]
D. Procedura de aplicare a clauzei
De regula, partile stabilesc procedura de adaptare a contractului, care poate consta in
urmatoarele reguli:
a) partea care se considera afectata de cauza de hardship trebuie sa aduca la cunostinta
celeilalte parti acest lucru (printr-o notificare), intr-un anumit termen, precizand evenimentul de
hardship, consecintele acestui eveniment asupra prestatiei sale, dovezile sustinerilor invocate si
modalitatea in care considera ca poate fi adaptat contractul;
b) cealalta parte trebuie sa-si precizeze pozitia, intr-un anumit termen, in sensul recunoasterii
sau contestarii situatiei de hardship.
Daca destinatarul notificarii recunoaste existenta cauzei de hardship, fie accepta
propunerea cocontractantului de adaptare a contractului, fie partile negociaza o alta modalitate.

Daca destinatarul notificarii contesta existenta situatiei de hardship, in mod expres

sau tacit (de exemplu, nu raspunde la notificare in termenul stipulat in contract), partea interesata se
poate adresa unui tert (un expert sau un arbitru), care sa aiba rolul de a stabili daca imprejurarile
invocate intrunesc sau nu conditiile de hardship.
Daca in urma acestui demers se stabileste ca nu exista situatia de hardship, contractul
continua sa-si produca efectele.
Daca situatia de hardship exista, partile au obligatia, in temeiul clauzei de hardship
(cand arbitrul are doar rolul de a constata existenta sau inexistenta evenimentului de hardship,
concluzia lui nu are o natura jurisdictionala, iar constatarile expertului nu au niciodata natura
jurisdictionala) sa poarte negocieri in vederea adaptarii contractului. Scopul real al renegocierii
contractului este restabilirea echilibrului contractual existent in momentul incheierii contractului
(criteriu obiectiv).[122]
Daca s-a stabilit existenta cauzei de hardship (prin acordul partilor sau prin
constatarile unui tert) si o parte refuza sa negocieze modalitatea de adaptare a contractului sau o face
cu rea-credinta, cealalta parte are dreptul sa solicite daune interese compensatorii in temeiul
contractului.
E. Rezultatul negocierilor
De regula, negocierile au rezultate favorabile adaptarii contractului.
In cazul in care negocierile esueaza, clauza de hardship poate cuprinde solutia
rezilierii, de plin drept, a contractului la expirarea termenului prevazut pentru negocieri (care, de
regula, este de 2-3 luni). Acest pact comisoriu expres este rar intalnit in contracte, pentru ca este
contrar cerintelor vietii comerciale de pastrare a relatiilor contractuale.
Clauza de hardship poate sa prevada ca in cazul in care negocierile esueaza, partea
interesata poate apela la un tert (un conciliator sau un arbitru) care sa aiba puterea de a decide asupra
adaptarii contractului.
Tertul care are competenta sa hotarasca in legatura cu adaptarea contractului poate sa
pronunte fie adaptarea contractului (in conditiile pe care el le stabileste), fie rezilierea contractului,
daca ajunge la concluzia ca finalitatea contractului nu poate fi realizata prin adaptarea lui.
In cazul in care pronunta rezilierea contractului, arbitrul poate sa hotarasca si asupra
unor aspecte subsidiare.[123] Astfel:
a)arbitrul poate sa stabileasca si o egalizare a pierderilor daca o parte a avut un beneficiu
pe seama celeilalte anterior desfiintarii contractului (de exemplu, partea care a platit pretul sau o
parte din el poate primi inapoi sumele avansate, cu retinerea eventualelor cheltuieli pe care cealalta
parte le-a facut pentru executarea prestatiei sale);
b)arbitrul poate acorda anumite compensatii cocontractantului partii a carei prestatie a fost
afectata de cauza de hardship pentru ca a fost lipsit, datorita rezilierii, de prestatia acesteia din urma.
Sub aspectul naturii lor juridice, aceste compensatii nu sunt daune interese pentru ca acestea se
acorda ca urmare a raspunderii contractuale, care presupune existenta culpei, pe cand compensatiile

acordate datorita producerii evenimentului de hardship sunt urmarea realizarii unui risc contractual,
care exclude ideea de culpa.
Daca negocierile au esuat, iar clauza de hardship nu confera tertului imputernicirea
speciala de a decide asupra adaptarii contractului, contractul initial va ramane in vigoare.
F. Identitatea contractului dupa adaptare
In doctrina, s-a pus problema daca un contract adaptat ca urmare a cauzei de hardship
este acelasi cu contractul originar sau este un contract nou, aparut in urma unei novatii.[124] Se
considera ca este o problema de interpretare a vointei partilor calificarea noii operatii juridice. In
principiu, vechiul contract supravietuieste si va fi executat astfel cum a fost amendat prin acordul
partilor sau prin hotararea tertului. Face exceptie cazul in care, pe cale de interpretare, se deduce
intentia partilor de a realiza o novatie prin schimbare de obiect (conform art. 1128 pct. 1 C. civ. daca
dreptul roman este lex contractus).
G. Revenirea la termenii initiali ai contractului
Pentru cazul in care, dupa adaptarea contractului (prin negocierea partilor sau ca
urmare a deciziei unui tert) situatia de hardship inceteaza, unele clauze contractuale prevad ca vor
reintra in vigoare vechile dispozitii ale contractului, in urma negocierii partilor.
3.7.6. Clauza de forta majora
A. Aspecte introductive
In legatura cu forta majora se impun cateva precizari:
a) nu toate sistemele de drept cunosc notiunea de forta majora.[125] Astfel, in sistemul de
drept englez, forta majora se incadreaza in conceptul mai larg de frustration, care cuprinde si cauze
exoneratoare de raspundere care nu intrunesc cerintele fortei majore, mai precis, nu sunt
insurmontabile;
b) chiar in sistemele de drept romanist, care consacra forta majora, aceasta nu are
intotdeauna un continut identic. De exemplu, in dreptul roman si in dreptul francez, evenimentul de
forta majora este de provenienta externa, absolut imprevizibil si absolut invincibil. Invincibilitatea
se apreciaza in abstracto. In dreptul german, italian si grec, evenimentul de forta majora trebuie sa
nu fie imputabil debitorului si sa faca imposibila executarea obligatiei acestuia.
Aceasta diversitate a regimurilor juridice nationale prezinta inconvenientul ca si in
cazul in care exista reglementari internationale uniforme in materie[126] instantele judecatoresti au
tendinta de a interpreta asemenea reglementari prin prisma reglementarilor nationale proprii;
c) datorita faptului ca regimul juridic al fortei majore are un caracter supletiv indiferent de
dreptul national aplicabil, partile pot sa-l completeze sau sa-l modifice prin clauze contractuale, deci
pot sa stabileasca de comun acord un regim juridic conventional, aplicabil fortei majore in contractul
respectiv.
B. Definirea fortei majore

Literatura de specialitate[127] a evidentiat faptul ca in practica internationala exista

trei tipuri de definitii pentru cazurile de forta majora:
a) o definitie sintetica, care enunta conditiile legale esentiale pe care trebuie sa le
indeplineasca o imprejurare pentru a fi considerata caz de forta majora (in principiu, evenimentul de
forta majora trebuie sa fie imprevizibil, insurmontabil si exterior celui care-l invoca, sa fi intervenit
ulterior incheierii contractului si sa fi impiedicat executarea acestuia, fara nici o vina din partea
debitorului, aflat in imposibilitate absoluta de a executa contractul; de asemenea, cazul fortuit, culpa
creditorului si fapta tertului care, in practica arbitrala de comert international sunt subsumate
notiunii generice de forta majora, trebuie sa indeplineasca conditiile esentiale ale acesteia pentru a
produce efectele fortei majore);[128]
b) o definitie analitica, care consta in faptul ca se enumera toate situatiile imaginabile care ar
putea fi considerate cazuri de forta majora (denumite si fapte exoneratoare de raspundere).
Imprejurarile care pot constitui forta majora difera in functie de obiectul contractului.
In general, enumerarea cuprinde diverse situatii, precum:
b1)calamitatile naturale (seceta, inghet, cutremure, incendii, inundatii, epidemii etc.);
b2)actele puterii publice (refuzul eliberarii sau anularea ori retragerea licentelor de importexport, autorizatiilor de constructie sau de exploatare a unui obiectiv economic, interdictia
importurilor, hotarata de un guvern strain, daca s-a prelungit mai mult timp si a facut imposibila
executarea de catre debitor a obligatiilor sale etc.;
b3)conflictele armate sau alte conflicte grave (stare de razboi, revolutie, mobilizare,
rechizitii, embargou, blocada maritima etc.);
b4)conflicte de munca grave (grevele care afecteaza activitatea economica a uneia dintre
parti);
b5)dificultatile de transport, aprovizionare, restrictia utilizarii energiei etc.
Practica jurisdictionala a considerat ca nu sunt asimilabile fortei majore urmatoarele
imprejurari:[129]
b1)defectiunile in functionarea utilajelor uzinei producatoare interne, care nu au putut fi
remediate decat dupa un timp mai indelungat;
b2)lipsa capacitatilor intreprinderilor producatoare;
b3)lipsa spatiilor de depozitare ale beneficiarului;
b4)sosirea cu intarziere in portul de imbarcare a navei maritime angajate de vanzator in
conditiile clauzei C.I.F., pentru ca vanzatorul avea obligatia sa depuna toate diligentele pentru
angajarea altei nave, in vederea respectarii termenului de livrare;

b5)livrarea cu intarzierea de catre subfurnizor a unor subansamble, precum si incapacitatea

temporara de munca a unor muncitori sau redistribuirea de personal;
b6)modificarile survenite in sfera dreptului, atunci cand nu sunt imprevizibile, precum si
modificarea dispozitiilor legale a caror eventualitate partile au avut-o in vedere la incheierea
contractului de comert exterior, convenind inca de atunci modul de lichidare a obligatiilor care vor fi
in curs de executare la momentul intrarii in vigoare a noii legi (de exemplu, instituirea de restrictii
vamale).
Definitia analitica a fortei majore este intalnita in practica anglo-saxona; desi
notiunea de forta majora nu este proprie dreptului englez este deseori folosita pentru a califica stari
de greva sau altele asemenea.[130]
c) O definitie mixta, care cuprinde o formulare sintetica a conditiilor fortei majore si o
enumerare exempli gratia a principalelor cazuri de forta majora.
Aceasta modalitate de definire a fortei majore, este frecvent intalnita in practica
pentru ca acopera cel mai bine varietatea de situatii care pot fi considerate ca avand caracteristicile
fortei majore.
C. Derogari conventionale de la reglementarile de drept comun
Daca dreptul roman constituie lex contractus, se vor aplica reglementarile de drept
comun (art. 1082 si art. 1083 C. civ.) referitoare la conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca
evenimentul de forta majora pentru a produce efectele sale specifice. Dar pentru ca regimul juridic
al fortei majore stabilit de legea romana are un caracter supletiv, partile pot sa deroge de la el prin
clauze contractuale.[131] Partile contractante pot conveni derogari de la dreptul comun in
urmatoarele situatii:
a) definind cazurile de forta majora, partile pot atribui fortei majore intelesul pe care il
considera convenabil intereselor lor, in sensul de a agrava sau de a atenua raspunderea lor
contractuala. De regula, se inlatura sau se restrange conditia caracterului insurmontabil al situatiei de
forta majora, ori conditia ca forta majora sa faca absolut imposibila executarea contractului.[132]
Aceste modificari ale regimului juridic, apropie clauza de forta majora de clauza de
hardship;
b) atat in dreptul comun cat si in comertul international, in toate cazurile debitorul este
exonerat de raspundere pentru neexecutarea obligatiei din motive de forta majora. Dar, pe cand in
dreptul comun, in principiu, efectul specific fortei majore este de reziliere a contractului cu
executare succesiva, indiferent daca termenul de executare este esential sau uzual, in comertul
international, daca termenul de executare este uzual, de regula, partile convin ca forta majora are
caracter suspensiv de executare a obligatiei debitorului, iar rezilierea contractului se produce doar in
cazul in care actiunea fortei majore dureaza un timp mai indelungat sau daca executarea contractului
devine evident imposibila, interesul partilor fiind de a salva contractul afectat temporar de forta
majora.[133]
Pentru cazul in care situatia de forta majora actioneaza peste o anumita limita de timp
stabilita de parti, acestea convin fie rezilierea contractului, fie renegocierea contractului pentru

adaptarea lui la noile imprejurari. Sub acest aspect clauza de forta majora actioneaza asemenea
clauzelor de adaptare a contractului;
c) debitorul poate sa renunte in mod explicit sau implicit la efectele fortei majore, care sunt
de natura sa-l exonereze de raspundere pentru neexecutarea obligatiilor contractuale (un exemplu de
renuntare implicita este faptul ca debitorul a convenit cu creditorul sau modificarea contractului
dupa producerea evenimentului de forta majora).
D. Procedura avertizarii de catre debitor a fortei majore
Clauza de forta majora trebuie sa prevada obligatia debitorului prestatiei afectata de
forta majora de a instiinta imediat pe cealalta parte despre survenirea cazului si modul in care
trebuie facuta instiintarea.
De regula, forma instiintarii este cea a comunicarii scrise, facuta prin orice mijloc
(scrisoare recomandata, telegrama, fax, telex etc.), dar este posibila si comunicarea telefonica,
confirmata ulterior in scris.
Scopul anuntarii celeilalte parti despre situatia de forta majora este ca aceasta sa
poata lua toate masurile pentru limitarea prejudiciului cauzat de neexecutarea contractului. De altfel,
de multe ori clauza de forta majora prevede obligatia partilor de a coopera pentru inlaturarea
efectelor negative ale fortei majore, in sensul de a limita pagubele si de a salva contractul prin
renegocierea acestuia sau prin atribuirea unui arbitru a competentei de a-l readapta la noile
imprejurari.
Sanctiunea nerespectarii prevederii contractuale privind anuntarea fortei majore in
termenul stabilit in contract, este obligarea debitorului de a plati despagubiri creditorului pentru
prejudiciul pe care acesta l-ar fi putut evita prin primirea avizului, exceptand cazul in care insasi
anuntarea a fost impiedicata de un caz de forta majora.[134]
Aceasta sanctiune este in conformitate cu uzantele comerciale internationale
referitoare la forta majora, astfel incat se aplica si daca partile nu au prevazut-o in contract.
Partile pot sa prevada in contract sanctiunea decaderii debitorului din dreptul de a
invoca forta majora pentru a fi exonerat de raspundere, daca acesta nu a avertizat cealalta parte
despre survenirea cazului de forta majora.
E. Proba fortei majore[135]
Clauza de forta majora poate sa prevada si mijloacele prin care poate fi dovedita
aceasta situatie de partea care o invoca (certificate de forta majora eliberate de camerele de comert,
de consulul tarii parte la contract etc.).
Daca dreptul aplicabil unui contract este dreptul roman, proba fortei majore se poate
face prin orice mijloc de proba, pentru ca aceasta este o situatie de fapt.
a)Daca evenimentul de forta majora s-a produs pe teritoriul Romaniei, dovada lui se
poate face cu certificate de forta majora eliberate de Camera de Comert si Industrie[136], cu alte

inscrisuri constatatoare ale fortei majore (de exemplu, documentul care atesta refuzul eliberarii
licentei de import-export), cu expertize tehnico-stiintifice etc.
Evenimentele de forta majora care sunt notorii (cum ar fi existenta starii de razboi intr-o
anumita zona) pot fi luate in considerare de instanta arbitrala daca sunt cunoscute de arbitri, iar
partile nu le contesta.
b)Daca evenimentul de forta majora s-a produs intr-o alta tara, se pot folosi orice mijloace de
proba admise de sistemul de drept al tarii respective.[137]
3.7.7. Clauze preventive fata de masurile de protectie a concurentei[138]
Adaptarea contractelor comerciale internationale poate fi determinata nu numai de
cauze economice, ci si de cauze de natura administrativa.
Astfel, uneori autoritatile guvernamentale iau diverse masuri care au ca scop
protejarea liberei concurente sau a comerciantilor locali impotriva celor straini, cum ar fi: majorarea
taxelor vamale, introducerea de restrictii la import, masuri pentru combaterea dumpingului etc.
Aceste masuri, care reprezinta riscuri politico-administrative, daca intervin pe
parcursul executarii contractului afecteaza interesele exportatorului strain pentru ca prestatia lui
devine mult mai oneroasa sau chiar imposibil de executat.
Pentru a neutraliza efectele acestor riscuri, partile pot sa stipuleze clauze contractuale
prin care sa prevada:
a)obligatia de cooperare pentru procurarea de dovezi in sensul ca marfa vizata nu este
vanduta sub valoarea ei reala;
b)posibilitatea exportatorului de a suspenda livrarile pe durata procedurii
antidumping;
c)obligatia de a negocia adaptarea contractului, mai ales prin ajustarea preturilor, in
functie de masurile restrictive luate de autoritatile statului de import.
4. Alte clauze folosite in contractele comerciale internationale
4.1. Clauza primului refuz
Prin aceasta clauza, numita si clauza de preemtiune, o parte, numita promitent, se
obliga fata de cealalta parte, numita beneficiar, sa-i acorde preferinta in situatia in care se decide sa
incheie in viitor un anumit contract si numai daca beneficiarul clauzei refuza sa incheie contractul,
promitentul are libertatea (la primul refuz) sa-l incheie cu un tert.
Obligatia promitentului este valabila numai daca beneficiarul clauzei ii acorda
conditii de contractare egale cu cele oferite de tert.[139] Prin clauza primului refuz partile nu
determina conditiile viitorului contract, ci aceste conditii se determina ulterior, in etapa negocierii
contractului; acest aspect constituie una din deosebirile esentiale dintre clauza primului refuz si
promisiunea unilaterala de a contracta.

Opinia dominanta in doctrina este ca aceasta clauza face parte din grupa clauzelor de
extindere sau de continuare a raporturilor contractuale (numite si clauze de optiune deoarece confera
uneia sau ambelor parti un drept de optiune), alaturi de promisiunea unilaterala de a contracta,
promisiunea bilaterala de a contracta si pactul de preferinta.[140]
Este posibil ca aceste clauze sa constituie contracte de sine statatoare sau sa fie
incluse intr-un contract (principal).
In ultima situatie, clauzele respective formeaza un negotium distinct, care are o
anumita autonomie fata de contractul principal (asemenea clauzei compromisorii).
Din punct de vedere al naturii juridice, aceasta clauza exprima un antecontract
unilateral, afectat de o conditie suspensiva potestativa simpla din partea promitentului.[141]
Ea contine un contract unilateral deoarece da nastere obligatiei promitentului de a
acorda preferinta beneficiarului fata de alti clienti ai sai. Promisiunea se poate referi la orice
operatiune comerciala pe care promitentul ar putea sa o incheie in viitor sau numai la o anumita
operatiune (un anumit contract). Totodata, promisiunea de a contracta este afectata de o conditie
suspensiva pentru ca promitentul isi asuma obligatia de a acorda preferinta beneficiarului numai
daca, in viitor, se va decide sa incheie un contract (decizie care trebuie sa intervina in termenul
stabilit de parti sau in lipsa acestuia, in termenul uzual).[142]
Conditia este potestativa simpla (iar nu pura) pentru ca realizarea ei depinde nu
numai de vointa promitentului, ci si de imprejurarile care l-ar putea determina in viitor pe acesta sa
incheie contractul (de aceea, aceasta conditie nu afecteaza valabilitatea promisiunii cuprinsa in
clauza primului refuz).
Daca promitentul se hotaraste sa incheie contractul, are obligatia sa aduca la
cunostinta beneficiarului hotararea sa. Inainte de a-l incunostinta pe beneficiar, promitentul are
dreptul sa se documenteze asupra conditiilor oferite de piata (de exemplu, nivelul preturilor
practicate in zona) pentru a putea compara conditiile oferite de beneficiarul clauzei cu cele ale
tertilor, exceptand situatia in care in clauza exista o prevedere care interzice, in mod expres,
promitentului sa faca vreun demers comercial fata de clientii potentiali, inainte de a face o oferta
beneficiarului.[143]
In termenul stabilit de parti sau in termenul uzual, beneficiarul are dreptul sa accepte
sau sa refuze incheierea contractului.
Daca promitentul incalca obligatia asumata fata de beneficiarul promisiunii si incheie
contractul direct cu un tert, beneficiarul are dreptul la despagubirile convenite de parti, iar in lipsa
unei stipulatii in aceasta privinta despagubirile se stabilesc potrivit dreptului comun, in sensul ca
trebuie sa fie egale cu castigul nerealizat de beneficiar ca urmare a neincheierii contractului cu
promitentul.
Clauza primului refuz este folosita in domeniul contractelor de vanzare cumparare,
contractelor de societate, contractelor de cooperare economica internationala care au ca obiect
realizarea in comun a unor unitati productive pe teritoriul uneia dintre parti, situatie in care cealalta

parte contractanta dobandeste, de regula, dreptul de preemtiune pentru a cumpara o parte din
produsele unitatii respective.
4.2. Pactul de preferinta
Este conventia prin care proprietarul unei cantitati de marfa se obliga fata de o alta
persoana ca, in cazul in care va vinde acea marfa, sa-i acorde preferinta la pret egal.[144]
Considerat o varietate a promisiunii de vanzare, pactul de preferinta este un contract
incheiat sub o conditie potestativa simpla care nu afecteaza valabilitatea contractului pentru ca
realizarea ei depinde si de imprejurari externe vointei promitentului, care l-ar putea determina sa-si
vanda bunul. Promitentul ramane liber sa vanda sau nu marfa; el are doar obligatia sa acorde
preferinta beneficiarului promisiunii, in cazul in care s-ar hotari sa vanda marfa respectiva.
Pactul de preferinta nu transmite dreptul de proprietate asupra marfii intrucat
obligatia asumata de promitent este o obligatie de a face, nu de a da. Transferul dreptului de
proprietate intre parti se produce numai prin incheierea contractului de vanzare cumparare, daca
promitentul se decide sa vanda marfa si partile cad de acord asupra pretului. Pentru ca nu se
transmite dreptul de proprietate asupra marfii, partea lezata nu are dreptul de a intenta actiune in
revendicare.
De asemenea, pentru ca pactul de preferinta nu produce efecte fata de terti, anularea
unui contract incheiat de promitent cu un tert se poate face numai in cazul in care se dovedeste ca
vanzarea s-a facut in frauda beneficiarului promisiunii, cu complicitatea la frauda a tertului achizitor
de rea-credinta (fraus omnia corumpit). In lipsa fraudei, beneficiarul pactului de preferinta are
actiune numai impotriva promitentului pentru daune-interese, care sa acopere prejudiciul suferit prin
nerespectarea obligatiei de a face.
Dreptul beneficiarului rezultand din pactul de preferinta (ca si cel ce rezulta din
promisiunea de vanzare unilaterala sau bilaterala) se poate transmite prin acte intre vii (cu
respectarea formalitatilor prevazute de lege pentru cesiunea de creanta) sau prin mostenire. In
schimb, obligatia promitentului se poate transmite numai prin mostenire, pentru ca legea romana nu
reglementeaza cesiunea de datorie.[145]
4.3. Clauza de confidentialitate
Intalnita in contractele de vanzare, publicitate, asistenta tehnica, engineering etc.,
aceasta clauza are ca scop asigurarea protectiei unor informatii transmise in timpul negocierii
contractului, executarii lui sau ulterior executarii contractului.
Clauza de confidentialitate defineste informatiile care sunt considerate secrete, pentru
ca tehnica enumerarii unor asemenea informatii prezinta neajunsul ca lasa loc interpretarii ca
celelalte informatii (neenumerate) nu au caracter secret.
In mod obisnuit, nu sunt socotite confidentiale:[146]

a) Informatiile care apartin domeniului public. Practica judiciara a statuat ca secretul

dispare odata cu lansarea unui produs similar pe piata. S-au exprimat insa si rezerve fata de aceasta
solutie.
b) Informatiile, care la momentul incheierii contractului, erau deja in posesia
debitorului obligatiei de confidentialitate. Acesta are insa obligatia de a-l aviza pe cocontractant si
de a-i prezenta dovada unei asemenea sustineri.
c) Informatiile care provin de la un tert care nu actioneaza in contul nici uneia dintre
partile contractante si care nu a solicitat beneficiarului comunicarii sale, sa pastreze secretul asupra
datelor transmise.
d) Informatiile descoperite de debitorul obligatiei de confidentialitate in mod
independent (de exemplu, in cadrul propriilor sale programe de cercetare stiintifica).
Prin conventia de confidentialitate sunt stabilite masurile ce vor trebui luate pentru
asigurarea confidentialitatii informatiilor transmise, durata obligatiei de confidentialitate, sanctiunile
ce se vor aplica in cazul incalcarii obligatiei asumate.
Clauza de confidentialitate este guvernata, in principiu, de lex contractus. In cazul in
care conventia de confidentialitate a fost incheiata ca o conventie de sine statatoare, este supusa legii
statului in care partea ce comunica informatiile cu caracter secret, isi are, la momentul incheierii
actului, domiciliul sau sediul statutar.