,,Repetabila povar de Adrian Punescu

Cine are printi, pe pmnt nu n gnd

Mai aude si-n somn ochii lumii plngnd
C am fost, c n-am fost, ori c suntem cuminti,
Astzi mbtrnind ne e dor de printi.
Ce printi? Niste oameni ce nu mai au loc
De attia copii si de-att nenoroc
Niste cruci, nc vii, respirnd tot mai greu,
Sunt printii acestia ce ofteaz mereu.
Ce printi? Niste oameni, acolo si ei,
Care stiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, dup actele lor,
Nu conteaza deloc, ei albir de dor
S le fie copilul c-o treapt mai domn,
Ct munc n plus, si ce chin, ct nesomn!
Chiar acuma, cnd scriu, ca si cnd as urla,
Eu i stiu si i simt, ptimind undeva.
Ne-amintim, si de ei, dup lungi sptmni
Fii btrni ce suntem, cu printii btrni
Dac lemne si-au luat, dac oasele-i dor,
Dac nu au murit tristi n casele lor...
ntre ei si copii e-o prsil de cini,
Si e umbra de plumb a preazilnicei pini.
Cine are printi, pe pmnt nu n gnd,
Mai aude si-n somn ochii lumii plngnd.
C din toate ce sunt, cel mai greu e s fii
Nu copil de printi, ci printe de fii.
Ochii lumii plngnd, lacrimi multe s-au plns
ns pentru potop, nc nu-i de ajuns.
Mai avem noi printi? Mai au dnsii copii?
Pe pmntul de cruci, numai om s nu fii,
Umiliti de nevoi si cu capul plecat,
ntr-un biet orsel, ntr-o zare de sat,

Mai asteapt si-acum, semne de la strmosi

Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocosi,
Si ca niste stafii, ies arare la porti
Despre noi povestind, ca de mosii lor morti.