ARGUMENT

nvierea este o victorie triumftoare i glorioas pentru fiecare

credincios. Iisus Hristos a murit, a fost ngropat i a nviat a treia zi dup
Scripturi. i El vine iari! Cei mori n Hristos vor fi rpii, iar cei care
rmn n via pn la venirea Lui vor fi schimbai ntr-o clip i vor
primi trupuri noi i glorioase (1 Tesaloniceni 4:13-18). De ce este
important nvierea lui Iisus Hristos pentru mntuire? Ea demonstreaz c
Dumnezeu a acceptat jertfa lui Iisus pentru noi. Ea dovedete c
Dumnezeu are puterea de a nvia din mori. De asemenea, ne garanteaz
c cei care cred n Hristos nu vor rmne mori, ci vor fi nviai pentru
viaa venic. Aceasta este sperana noastr binecuvntat!
Temaestevast,cuimplicaiiadnciisensprofund.Instensdezbtut
ianalizat,darnecuprinsainintregimedeminteaumana.Cobort pn la
noi,Dumnezeufcndu-Se prta firii noastre striccioase, a artat omului
posibilitatea de se face i el prta lui Dumnezeu.Tocmai de aceea, n
sperana c aprofundnd lucrarea mntuitoare a luiHristos, voi nva i
cum s m apropii de inta propus de El.

Cuprins

Argumentpag 1
Introducere..pag 3
Invierea Domnului - sarbatoarea luminii si a bucurieipag 5
Etimologia cuvantului PASTIpag 8
Praznic al praznicelor i Srbtoare a srbtorilorpag 16
Aspecte teologice si deslusiri culturale...17
Bibliografiepag 28

Introducere
Cuvintele rostite i vindecrile svrite de Domnul Hristos culmineaz, n lucrarea
lor de mntuire a neamului omenesc, prin Jertfa Lui curat, ca expresie a smereniei i
a druirii depline a Lui ctre Dumnezeu-Tatl i ctre noi. Iisus Hristos, Cel fr de
pcat, i-a asumat moartea de bunvoie (cea mai trist experien uman, plat a
pcatului) pentru ca s ne deschid i nou intrarea n viaa venic, n mpria Sa.
Astfel, sensul morii s-a luminat odat cu Jertfa Mntuitorului i tristeea ei s-a
transformat n bucuria nvierii, a biruinei definitive a Lui asupra pcatului i a
diavolului.1
Persoana divino-uman a lui Hristos gust moartea pentru a restabili i desvri
relaia dintre Dumnezeu i oameni, surpnd zidul despritor al pcatului. Intrnd n
moarte, Hristos o biruiete cu razele atotluminoase ale slavei Sale mprteti.
nvierea lui Hristos care urmeaz n deplin continuitate cu Jertfa Sa reprezint
manifestarea suprem a firii, a iubirii i a puterii Sale dumnezeieti, prin care
svrete biruina asupra morii i a iadului venic al nsingurrii prin pcat.
nvierea lui Hristos ncepe din adncurile iadului, printr-o iradiere luminoas a
energiilor Lui necreate, iubirea i puterea Lui inundnd sufletele care-L ateptau i
ridicndu-le n rai, n comuniunea deplin cu Tatl prin Duhul Sfnt. Astfel, i iadul sa luminat pogornd n el Hristos cu sufletul plin de puterea Duhului Sfnt i mplinind
ateptarea grea dar plin de ndejde a drepilor din Vechiul Testament. Mntuitorul le
aduce acestora eliberarea i le vestete viitoarea lor nviere i cu trupul. Cci
mormintele s-au deschis i multe trupuri ale sfinilor adormii s-au sculat.(Matei
27, 52) Cu acest ultim gest de smerenie se mpletesc primele raze ale strlucirii slavei
dumnezeieti a lui Hristos.
Din sufletul lui Hristos total ndumnezeit prin Jertfa Sa curat din iubire pentru
Dumnezeu i pentru oameni va iradia apoi puterea care va nvia sau va umple de
Duhul Sfnt i trupul Lui din mormnt. Plin acum de toat strlucirea, trupul lui
Hristos rsare din mormnt ca un Soare, nestricndu-i peceile, ci strbtndu-le n
chip minunat precum la Naterea Sa din Preacurata Fecioar Maria. Iar asupra acestui
moment al nvierii propriu-zise cu trupul, imposibil de cuprins in limitele raiunii
omeneti (gnduri, cuvinte sau imagini), Sfnta Evanghelie pstreaza tcerea cu cel
mai profund respect fa de Tain, iar iconografia ortodox o urmeaz ntocmai.
Pogorrea lui Hristos cu sufletul n iad este mrturia suprem a iubirii Lui fa de
oameni, mrturie pe care icoana Pogorrii la iad, expresie fireasc a atmosferei
liturgice pascale n ansamblul ei, ne-o face vizibil, transpunnd prin forme i culori
luminoase ceea ce cntrile slujbei vestesc: bucuria i lumina nvierii Domnului.
Hristos a nviat i nu doar i-a ncredinat pe ucenici de realitatea trupului Su
ndumnezeit, ci le-a i transmis acestora lumina i puterea Duhului Su, ca s
neleag mrturiile Scripturii2, s ierte pcatele oamenilor i s vesteasc nvierea Sa
din mori ca nceput al mntuirii i al nvierii tuturor oamenilor n Biserica Sa, n
comuniunea noastr cu Dumnezeu i ntre noi. Hristos cel nviat este nceputul
creaiei celei noi pentru c ne cuprinde n starea jertfit i nviat a trupului Su, n
1 Pr. Prof. Ioan Bria, Credina pe care o mrturisim, Ed. IBMBOR, Bucureti, 1979, p. 305.
2 Teoctist, Preafericitul Printe, Patriarhul Romniei, Hristos
Calea, Adevrul i Viaa, n rev. VO., Anul VII, nr. 126, p. 6.
3

mod actual, pe toi care credem n El i ne unim cu El i ntre noi prin Tainele
Bisericii. Astfel, primindu-L n noi pe Hristos, primim putere din puterea Sa pentru a
ne rstigni i a nvia fa de pcatele i egoismul nostru, pentru a ne jertfi i a iubi cu
toat fiina strbtut de lumina nvierii Sale.

1. Invierea Domnului - sarbatoarea luminii si a bucuriei

Pastile sunt in Ortodoxie "sarbatoarea sarbatorilor". Daca sarbatoarea este o tasnire de
viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile
sunt tasnirea deplina a vietii dumnezeiesti in existenta noastra crestina. Natura noastra
omeneasca nu mai e straluminata numai trecator de o raza dumnezeiasca, care arata ca
ea nu e de la sine si singura existenta, ci aceasta natura e strabatuta deplin si pentru
veci de viata dumnezeirii, e transfigurata, pnevmatizata, ridicata din inlantuirea
procesului de corupere continua care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul
in iadul tenebrelor.
De aceea Pastile sunt o explozie de bucurie, care perpetueaza explozia de bucurie a
ucenicilor care au vazut pe Domnul inviat. De aceea credinciosii se saluta cu vestea
unei bucurii de necomparat cu nici o alta bucurie: "Hristos a inviat!" "Adevarat a
inviat!", pana la Inaltarea Domnului, de cand se saluta cu alta veste tot asa de mare,
legata interior de prima: "Hristos s-a inaltat!", pana la Cincizecime, care anticipeaza
Cincizecimea deplina sau umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.
Bucuria aceasta are atata entuziasm in ea, incat ea e ca o "sfanta betie", ca o "betie
treaza" de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa. E ca o "betie treaza", pentru ca e
produsa de cea mai autentica dar si cea mai minunata realitate, realitatea neasemanat
de frumoasa a vietii vesnice si plenare, mai frumoasa si mai minunata decat si-o poate
inchipui orice imaginatie, motiv pentru care Sfantul Grigorie de Nyssa spune ca
ingerii nu pun in functie nici o imaginatie, pentru ca realitatea pe care o vad intrece
orice imaginatie.3
3 nvtura de Credin Cretin Ortodox , Ed. Mitropoliei Moldovei i
Bucovinei, Iai, 2000.

Entuziasmul manifestat de Apostoli la Cincizecime, in urma Pogorarii Duhului Sfant,

care parea privitorilor ca o betie (Fapte II, 13), incepuse de la Inviere. Ea
caracterizeaza bucuria credinciosilor de la Pasti, care ramane temelia vietii sufletesti a
lor in tot cursul vietii pamantesti. Acest entuziasm e produs de impartasirea de "vinul
cel nou" al vietii de care a vorbit Hristos inainte de Patimile Sale (Marcu XIV, 25):
"Veniti cu rodul vitei celei noi al dumnezeiestii veselii, in ziua cea vestita a invierii
imparatiei lui Hristos sa ne impartasim".
Femeile mironosite afland de la inger despre Invierea Domnului, alearga "cu frica si
cu bucurie mare" sa duca aceasta veste ucenicilor. Justificand bucuria lor, primul
cuvant pe care li-l adreseaza Iisus cel inviat la intalnirea cu ele, este: "Bucurati-va!"
(Matei XXVIII, 9). De atunci cei ce cred alearga cu aceeasi bucurie debordanta in
noaptea Pastilor si in zilele ce urmeaza, vestind tuturor celor pe care ii intalnesc:
"Hristos a inviat!". Bucuria este starea sufleteasca principala pe care a produs-o vestea
invierii in cei care stiau ca viata lor sfarseste in moarte. Bucuria aceasta se mentine in
crestini continuu, dar se actualizeaza mai ales in noaptea Pastilor.
Femeile mironosite se bucura nu numai pentru ca-l vor vedea iarasi pe invatatorul
iubit, ci pentru ca invierea Lui inlatura in general moartea ca sfarsit al vietii noastre,
deschizandu-i orizontul eternitatii. Aceasta este si cauza bucuriei noastre din orice
timp. In viata noastra, a crestinilor, s-a produs prin Invierea lui Hristos o schimbare
radicala, in ea a patruns o lumina nesfirsita, continutul ei a capatat o valoare
incomensurabila, ea s-a umplut de o bucurie inepuizabila.
Iisus a confirmat cu autoritatea Lui dumnezeiasca justetea bucuriei de care au fost
cuprinse femeile mironosite. El nu le-a indemnat sa se bucure pentru simplul fapt ca
vor fi iarasi cu El, ci pentru semnificatia generala noua si plina de fericire pe care o
are Invierea Lui pentru cei ce cred in El. Aceasta confirmare a produs-o Hristos de
atunci incoace continuu: faptul ca Apostolii au fost in stare sa moara pana la unul
pentru marturia Invierii lui Hristos, faptul ca marturia aceasta a produs milioane de
mucenici si de sfinti, ca cei credinciosi nu pot gasi sens existentei lor fara aceasta
Inviere, e o repetare continua a confirmarii Invierii date de catre Hristos.
Existenta noastra s-a umplut prin Invierea Domnului de bucuria prin excelenta, de o
bucurie reala, consistenta si durabila.

Se stie ca pe noi crestinii bucuriile trupesti nu ne satisfac deplin, ca sufletul nu e

satisfacut de ele, iar bucuriile sufletesti sunt nedepline, pentru ca noi traim marginile
cunoasterii, ale iubirii, ale puritatii sentimentelor noastre.
Bucuria Invierii nu e nici trecatoare, nici nedeplina. E bucuria prin excelenta, pentru
ca e bucuria eterna si deplina. De aceea, nimeni nu trebuie sa fie trist in noaptea
Invierii. Nimeni nu trebuie sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara
insemnatate fata de biruirea mortii. De ce sa ne intristam de pricini care ne conduc
spre moarte, cand stim acum ca prin moarte trecem la viata vesnica. De aceea Biserica
canta in noaptea Invierii: "Cu bucurie unul pre altul sa ne imbratisam: O, Pastile!
Izbavirea de intristare". Iar in cuvantul Sfantului Ioan Gura de Aur din noaptea de
Pasti se spune: "Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia pentru toti.
Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa
nu se teama de moarte, ca ne-a eliberat pe noi moartea Mantuitorului".
Si precum inainte de Invierea lui Hristos toate erau tinute intr-o frantura de sens
neimplinita, batjocorita, chinuitoare, asa Invierea Lui umple toate de lumina si de
bucurie. Caci, cand o singura particica din lume se umple de sensul deplin, toate se
umplu de la ea de acest sens. Daca pentru o singura faptura - si aceasta este
umanitatea lui Hristos - timpul a devenit un timp spre inviere si spre viata de veci,
lumina in care e pusa acea faptura e vazuta de toate celelalte si devin o asigurare spre
invierea si viata de veci, despre lumina integrala pentru noi toti. Toate zilele timpului,
toate zilele anului au devenit sarbatori, etape ale inaintarii in lumina, ducandu-ne tot
mai aproape de marea lumina eshatologica. Mai bine zis, timpul intreg a devenit un
ajun al duminicii vesnice, al petrecerii vesnice in lumina descoperita a invierii, cum
zilele saptamanii, zile inchinate sfintilor care au trait timpul in aceasta lumina a
invierii, sunt sarbatori pregatitoare pentru duminica invierii, cum au fost si pentru ei.
Precum bucuria invierii intrece toate bucuriile si copleseste toate tristetile, asa lumina
ei intrece toate luminile revelatiei nedepline din Vechiul Testament. Acolo un stalp de
foc conducea un popor dintr-o robie pamanteasca intr-o libertate pamanteasca
exterioara; acolo Moise le facea cunoscuta voia Lui Dumnezeu ascuns in intuneric si
simtit in parte doar de el insusi. Aci Dumnezeu insusi, Soarele Hristos ne lumineaza,
aratat prin Invierea Sa din morti in mod deplin, si ne conduce spre libertatea si viata
deplina a vietii eterne: "In locul stalpului celui de foc a rasarit Soarele dreptatii, in
locul lui Moise, Hristos, mantuirea sufletelor noastre".

S-a spus ca "vestea buna" (Evanghelia) crestina se concentreaza in vestea Invierii lui
Hristos, temei al sigurantei ca si noi vom invia. Apostolii si-au vazut misiunea lor in a
fi martori ai Invierii lui Hristos (Fapte I, 22). Desigur insa ca aceasta veste a fost prin
excelenta "vestea buna" nu pentru ca a anuntat invierea unui om simplu; nici n-a
intemeiat nadejdea invierii noastre a tuturor pe invierea unui astfel de om simplu.
Aceasta n-ar fi o inviere pentru eternitate si spre plenitudinea vietii in Dumnezeu, ci o
repetare pe planul actual sau al unui plan putin deosebit, dar tot relativ, al vietii
omenesti obisnuite. Ea a fost vestea prin excelenta buna, pentru ca a anuntat Invierea
Celui ce fiind om a fost si Dumnezeu si pentru ca noi inviind, pe temeiul Invierii Lui,
ne vom impartasi de viata deplina a umanitatii lui in Dumnezeu. Apostolii fiind
martorii Invierii lui Hristos, au fost in acelasi timp martorii tuturor semnelor si
cuvintelor prin care Hristos insusi si-a dovedit dumnezeirea Lui, ca unii ce au stat in
preajma Lui "in tot timpul petrecerii Lui intre noi" (Fapte I, 21). Numai o astfel de
inviere e o inviere intru plinatatea eterna a vietii noastre si ea intemeiaza bucuria
noastra plenara sau coincide cu ea.
Femeile mironosite pleaca de la mormant nu numai cu bucurie, ci si cu "frica mare".
In bucuria lor e prezenta simtirea misterului, simtirea izbucnirii existentei supreme,
dumnezeiesti. De aceea, bucuria lor nu e o bucurie obisnuita. Heidegger a deosebit
intre "Furcht" ca frica de ceva din lume si "Angst" ca un fel de cutremurare in fata
mortii, care pune capat existentei in lume. In bucuria traita de femeile mironosite la
vestea invierii Domnului este o astfel de cutremurare, care le punea inaintea unui alt
plan de existenta. Dar cutremurarea aceasta nu avea un caracter negativ, nu era o
spaima, caci nu era produsa de sentimentul golului, al nefiintei, ci era o cutremurare
amestecata cu, bucurie. Invierea lui Hristos e "incepatura altei vieti, vesnice".
Planul acestei existente, de un caracter cu totul nou, al existentei noastre, l-au simtit
ca un plan al existentei in plenitudine.
Viata crestinului in plenitudinea si deci in bucuria si lumina deplina este o alta viata,
la care se poate ajunge printr-o ridicare ce nu e efectuata de noi insine, ci de
Dumnezeu asupra fiintei noastre, desi ni se cere si noua pregatire si receptivitate
pentru aceasta.
2. Etimologia cuvantului PASTI
Acesta e sensul cuvantului "Pasti". In Sinaxarul de la utrenia Invierii, Pastile, care se
traduc prin cuvantul romanesc "trecere", sunt asemanate cu "trecerea" de la nefiinta la

existenta in actul creatiei de la inceput, cu cea de la robia poporului Israil, la libertatea

lui in tara fagaduintei si cu Intruparea Fiului lui Dumnezeu. Invierea este ultima
"trecere" prefigurata de celelalte. Ea e "trecerea" desavarsita, pentru ca e trecerea
noastra de la pamant la cer. Si data fiind domnia mortii, instaurata prin pacat. Invierea
e si trecerea definitiva si totala a creatiei de la moarte la viata.
In aceasta ultima trecere sau transcendere se implineste scopul crearii lumii de catre
Dumnezeu.
Iata cuvantul Sinaxarului: "Aceasta zi o numim Pasti care inseamna in limba
evreiasca trecere. Pentru ca aceasta e ziua in care a adus Dumnezeu la inceput lumea
din nefiinta. Intru aceasta zi scotand pe poporul Israel din mainile lui Faraon, l-a
trecut prin Marea Rosie. Tot intru aceasta zi s-a pogorat din cer si s-a salasluit in
pantecele Fecioarei. Si acum din pantecele iadului scotand toata firea omeneasca, o a
inaltat la ceruri si o a adus la cinstea cea dintai, a nestricaciunii". Invierea e o
transcendere a noastra la plenitudinea vietii in Dumnezeu, deci la investirea ei cu toate
lucrarile dumnezeiesti necreate, dar a transcendere la care colaboreaza si ea.
Transcenderea existentei noastre din robia pacatului, la o viata deplin pnevmatizata
prin indumnezeire s-a facut prin nasterea si invierea umanului in ipostasul divin.
Propriu-zis Hristos insusi e "Pastile". El e transcenderea, pentru ca in El se produce
aceasta, pentru ca in El se preda fiinta noastra in mod deplin lui Dumnezeu prin jertfa.
Si ne preda intr-o nevinovatie si blandete asemenea celei a mielului pascal din Vechiul
Testament. Dar pe cand mielul acela n-a ridicat cu adevarat pacatul lumii pentru ca
jertfa lui nu era actul liber al unui om fara pacat si deci n-a putut obtine decat o trecere
a fiilor lui Israel din robia pamanteasca la libertate pamanteasca, ca prefigurare a
trecerii de la alta robie la alta libertate superioara, Hristos a venit ca Mielul in sensul
deplin al cuvantului care ne-a trecut de pe pamant la cer, pentru ca El insusi a facut
aceasta trecere pentru Sine ca om: "Hristos, Pastile cele noua, jertfa cea vie jertfita,
Mieluselul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii".
In Hristos cel inviat ramane inscrisa jertfa, caci numai prin jertfa Lui s-a facut
transcenderea. El ramane Pastile permanent prin excelenta sau trecerea continua, ca sa
putem trece si noi in orice timp impreuna cu El in planul invierii si al vietii de veci.
Toata existenta noastra si a istoriei este, unita cu Hristos, un Paste, o trecere, de aceea
si o jertfa cu Hristos insusi. De aceea, laudand pe Hristos cel inviat, nu uitam sa
laudam si Crucea Lui, caci prin ea a infaptuit Hristos trecerea de la moarte la viata si
prin ea putem face si noi aceasta trecere: "Cinstitei Crucii Tale ne inchinam Hristoase

si sfanta Invierea Ta o laudam si o slavim. Caci cu rana Ta noi toti ne-am vindecat".
Sau: "Facandu-se ca un om, patimeste ca un muritor, si prin patima pe cel muritor il
imbraca intru nestricaciune".
In taria incoruptibilitatii e fructificata taria spirituala a patimirii de buna voie si fara
vina. In ordinea spirituala, nevinovatia, blandetea si jertfa Mielului care suporta
junghierea, echivaleaza cu puterea leului care invinge moartea. In ordinea spirituala
numai Mielul nevinovat si injunghiat ia puterea; numai el este leul care biruieste
(Apoc. V, 5-6). De aceea, precum se vorbeste de puterea crucii lui Hristos in
saptamana Patimilor, tot asa se vorbeste de ea in sarbatoarea Pastilor: "Cu crucea Ta ai
stricat blestemul lemnului, cu ingroparea Ta ai omorat stapanirea mortii". Crucea
continua sa ne lumineze si acum din Hristos, caci ea inseamna blandete, moarte fata
de tot ce ne tine inlantuiti de ceea ce ispiteste trupul si dezvolta patimile care ne fac
neliberi si ne inchid intr-o existenta a repetitiei lipsita de sens, incheiata prin moartea
definitiva.
Datorita crucii acesteia, Hristos n-a putut fi tinut in iad, caci introducea acolo liniste,
blandete si nevinovatie, aducea lumina din care emana puterea de leu biruitor.
Blandetea si ferma lui daruire de sine ii fac pe cei de acolo sa scape de legaturile
dureroase ale pacatului lor si sa se descopere pe ei insisi in adevaratul sens al
existentei lor: "Cela ce a dat invierea neamului omenesc, ca un miel spre junghiere s-a
adus. Infricosatu-s-au de acesta capeteniile iadului si s-au ridicat portile cele de
durere, ca a intrat imparatul slavei, zicand celor din legaturi: "Iesiti!" Si celor din
intuneric: "Descoperiti-va!" (Miercuri seara din Saptamana luminata).
In baza puterii Sale, Hristos intra in iad in mod paradoxal ca "jertfit si nejertfit", ca
"jertfa vie", ca predat cu totul lui Dumnezeu si tocmai de aceea plin de putere
dumnezeiasca, ca Miel si ca imparat. Blandetea Lui e cu atat mai biruitoare cu cat este
a imparatului: "Mantuitorul meu, vie si nejertfita jertfa, ca un Dumnezeu pe Tine
insuti de voie aducadu-Te Tatalui, ai inviat pe Adam impreuna cu tot neamul,
sculandu-Te din mormant" (din Canonul din noaptea de Pasti). Sau: "Doamne, cela ce
iadul ai pradat si moartea ai calcat, Mantuitorul nostru, cela ce ai luminat lumea cu
cinstita crucea Ta, miluieste-ne pe noi". Iadul nu a putut suporta prezenta in el a
Mielului jertit, caci in blandetea Lui era puterea dumnezeiasca.
In iubirea maxima manifestata de Hristos pe cruce e atata viata si putere ca prin ea
revine la viata nu numai trupul Sau, ci trezeste din moarte sau din paralizie si puterile
sufletesti ale celor din iad. Dar aceasta putere a iubirii ce a mers pana la cruce, o

actualizeaza Hristos continuu. El pastreaza ranile sale in trupul Sau ca o sursa

permanenta a iubirii sale, ca o dovada ca Cel ce a inviat nu e altul decat Cel ce s-a
rastignit pentru noi. Daca ar fi altul, invierea Lui si cea viitoare a noastra n-ar avea
temeiuri in iubirea Lui si n-am fi pregatiti si noi pentru ea prin iubirea noastra fata de
El, trezita de iubirea Lui; ar fi un fapt magic, nu de desavarsire spirituala: "Ranile
Tale, Hristoase, care de voie le-ai rabdat pentru noi, le-ai aratat ucenicilor Tai,
punandu-le marturie slavitei invierii Tale" 4
Prin pipairea ranilor s-a convins Toma ca iubirea lui Hristos manifestata in rastignire a
fost asa de mare, ca prin ea a inviat si ne va invia si pe noi, caci o asemenea iubire nu
putea fi decat iubire dumnezeiasca. Numai in sensul ca iubirea maxima, iubirea
adevarata este iubire dumnezeiasca se adevereste adagiul: "Iubirea in veci nu moare".
Iubirea nevinovata a Mielului striga in urechile sufletelor amortite ale celor din iad ca
un racnet de leu trecandu-i in imparatia Sa: "Desteptat-ai dupa ce ai adormit, pe cei
morti din veac, imparateste ca un leu racnind in iad".
Viata invierii este viata plinatatii si deci a luminii depline si aceasta calitate o are
pentru ca este o viata de participare neimputinata la viata lui Dumnezeu. Acesta e
sensul asumarii trupului si invierii lui in ipostasul lui Dumnezeu-Cuvantul. Propriuzis asumarea naturii noastre in Dumnezeu-Cuvantul trebuia sa ajunga la Inviere.
Sarbatoarea Pastilor in Biserica Ortodoxa da expresie acestei bucurii si lumini
nemarginite, izbucnite in existenta omeneasca odata cu tasnirea orizontului vietii
dumnezeiesti in ea. Caci prin aceasta viata crestinilor e inaltata la plenitudine si
eternitate in Dumnezeul devenit om, la impartasirea de viata nelimitata si
transcendenta a lui Dumnezeu, revarsata din ipostasul Cuvantului.
Nu exista imn pascal care sa nu dea expresie acestei bucurii, nascuta din incredintarea
izbucnirii plinatatii de lumina si de existenta in viata noastra pamanteasca: "Aceasta
este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa",
proclama preotul inconjurand tetrapodul, mai bine-zis Evanghelia asezata pe el ca
simbol al lui Hristos si tamaindu-l dupa ce a inceput slujba Invierii cu lauda adusa
Sfintei Treimi, care a savarsit intreaga aceasta opera.
Iar primul imn pe care-l canta Biserica in aceasta noapte, la slujba care incepe odata
cu trecerea noptii din miezul ei, este un indemn adresat nu insilor singulari, ci obstii
4
10

credinciosilor sa se deschida luminii aduse de Invierea lui Hristos, prin trecerea

virtuala a intregii noastre creatii de la moarte la viata si de la pamant la cer: "Ziua
Invierii, sa ne luminam popoare, Pastile Domnului, Pastile! Ca din moarte la viata si
de pe pamant la cer, Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi".
Lumina invierii nu e lumina unui fulger care trece rapid de la rasarit pana la apus
descoperind pentru o clipa ce inseamna a zace in intuneric, ci o lumina statornica, de
o adancime necuprinsa care descopera cele de sus si cele de jos cu destinul trupurilor
pe care moartea le descompune pentru o vreme: "Acum s-a umplut de lumina si cerul
si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos,
intru care s-a intarit". S-a descoperit destinatia noastra, a credinciosilor pentru viata
eterna in Dumnezeu, s-a descoperit Dumnezeu ca un Dumnezeu al iubirii care vrea sa
se uneasca cu noi pentru veci s-a descoperit destinatia trupurilor, care se descompun,
spre participarea la slava noastra in Dumnezeu, s-a descoperit rostul faptelor noastre,
ca mijloace si drum de desavirsire si de pregatire a crestinilor spre viata eterna. intru
invierea lui Hristos, odata cu natura omeneasca s-a intarit, intr-o vesnica
incoruptibilitate, intreaga natura.
Viata invierii, care s-a ridicat din mormant, mai bine-zis Iisus insusi caci viata
adevarata e totdeauna o persoana, e un izvor al incoruptibilitatii noastre. Viata Invierii
lui Iisus e ca o apa din care adapandu-ne intretinem viata noastra pentru veci, spre
deosebire de apa care, prin lovitura de toiag a lui Moise, izvorand din piatra, intretinea
numai viata trupului pentru scurt timp. Persoana in general e un izvor viu de viata
pentru alte persoane. Dar persoana lui Hristos, persoana divina dar ea insasi si
persoana umana nemuritoare prin fondul dumnezeirii din care se adapa, adapa in veci
si pentru veci si persoanele noastre: "Veniti sa bem bautura noua, nu din piatra seaca
facuta cu minuni, ci din izvorul nestricaciunii, din Hristos cel ce a izvorit din
mormant, intru care ne intarim".
A bea dintr-o persoana inseamna a fi intr-o comuniune cu ea, asa cum a bea din
natura, din piatra, inseamna a fi intr-o comunicare cu natura. Iar cu natura nu poate
comunica decat trupul, nu persoana ca intreg. A bea din Persoana lui Hristos inseamna
a fi in comuniune cu un izvor de putere spirituala infinita, care a facut si trupul pe care
l-a luat incoruptibil si poate invia la o stare de incoruptibilitate eterna si trupul celor
ce sunt in comuniune cu Ea.
Trupul inviat al lui Hristos e pnevmatizat sub forta spiritului Sau indumnezeit, prin
gradul dumnezeiesc al puterii obtinute de el, iar aceasta stare de pnevmatizare il

11

spiritualizeaza in asa masura incat nu mai e experiat ca un obiect impenetrabil, ci

primit ca un continut al subiectului Sau, fluid si penetrant, capabil sa se interiorizeze
celorlalte subiecte, impreuna cu subiectul Lui spiritual propriu-zis: "Hristos reaprinde
trupul Sau ca pe un sfesnic de lumina Sa dumnezeiasca", spune Sfantul Maxim
Marturisitor. Trupul lui Hristos devine luminos ca si dumnezeirea lui, sau ca si
subiectul dumnezeiesc si indumnezeit al lui Hristos.
Ideea pancomuniunii universale in Hristos cel inviat o exprima Sfantul Atanasie astfel
: "Cuvantul, prin care si in care au fost create toate lucrurile, conduce din nou
creatiunea intreaga, care parasise miscarea ce i-a fost data si o recompune si o
readuna. Diviziunile aparute in creatiune prin separarea elementelor, care erau
destinate sa mentina creatiunea ca un tot si sa n-o lase sa se imparta, au fost depasite
in Hristos si puterea unificatoare realizata in El exercita o forta de unificare in toata
creatiunea.. Prin moartea si Invierea Sa a indepartat separarea dintre rai si lumea
aparuta dupa cadere si ne-a deschis noua raiul interzis, pentru ca El insusi se intoarce
dupa Inviere pe pamant si arata ca raiul si pamantul sunt una. Prin inaltarea la cer
uneste cerul cu pamantul si ridica trupul nostru omenesc asumat de El si alcatuit din
aceeasi esenta ca si al nostru. Ridicandu-se cu sufletul si cu trupul deasupra cetelor
ingeresti, a restabilit uniunea intre lumea noastra sensibila si inteligibila si armonia
creatiunii intregi".
Toate au fost puse in lumina deplina a scopului lor prin Inviere. Prin ea a inceput raiul
comuniunii eterne si depline intre noi crestinii si Dumnezeu si intreolalta. De aceea
toate lauda acum in mod constient, sau fara sa-si dea seama, pe Hristos: "Luminatu-sau toate cu Invierea Ta, Doamne, si raiul iarasi s-a deschis si toarta zidirea laudanduTe, cantare Tie aducem totdeauna".
Cantarea bisericeasca prezinta experienta acestui inceput de pan-comuniune deplina,
ca o pornire a credinciosilor de a se imbratisa, de a privi ca frati si pe dusmani si de a
ierta: "Ziua invierii, sa ne luminam cu praznuirea si unul pe altul sa ne imbratisam, sa
zicem fratilor si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru Inviere". Transparenta
vrituala a trupurilor, corespunzand transparentei incepatoare a sufletelor, implica o
totala intimitate si familiaritate.
In aceasta inferioritate si familiaritate reciproca, fluida si profunda a persoanelor, care
are ca subiect central pe Hristos, acesta nu e numai izvorul apeil vii a unei existente
intinerite, vesnic nevestejite in bogatia si in noutatea ei continua si inepuizabila, ci si
izvorul care lumineaza toata realitatea aceasta a pan-comuniunii totale. In acest tot al

12

pan-comuniunii personale e o lumina solidara cu curatia, cu sfintenia, cu transparenta

si cu sinceritatea ei. Unde nu e curatie in relatii, nu e nici comuniune deplina, nici
lumina deplinei descoperiri reciproce. Hristos e lumina ce se descopere deplin, in
profunzimea neajunsa a calitatii de cauza creatoare si sustinatoare a vietii tuturor,
pentru ca din el izvoraste curatia iubirii atotgeneroase fata de toate.
Aceasta sfintenie a comuniunii totale incepatoare, care tasneste prin Invierea lui
Hristos, umple pe adevaratii crestini in miezul noptii in care se produce, de o
ambianta de sfintenie, de limpezime, de transparenta si de apropiere, a caror expresie
totala e o pace mai presus de fire intre toate. Cerul patrunde cu lumina lui infinita
toata firea facand-o proaspata ca la inceput, dandu-i stralucire de sarbatoare: "Cat este
de sfintita cu adevarat si mult praznuita si stralucita aceasta noapte de mantuire, mai
inainte vestitoare a zilei celei purtatoare de lumina a invierii, intru care lumina cea
fara de ani din mormant tuturor a stralucit".
Sarbatoarea e simtita ca o totala transcendere realizata de creatie in Hristos cel inviat.
Transcenderea pe care Biserica o numeste Pasti e traita intr-o negraita bucurie, intr-o
bucurie de copii nevinovati si zburdalnici. Biserica exprima aceasta transcendere intro insirare de atribute care ar vrea sa fie fara sfarsit pentru ca sunt cu neputinta de
cuprins si de exprimat, si prin care incearca sa exprime negraita stare cu totul noua in
care ea transforma firea: "Pastile cele sfintite astazi noua s-au aratat, Pastile cele noua
si sfinte, Pastile cele de taina, Pastile cele preacinstite, Pastile, Hristos Mantuitorul,
Pastile cele fara prihana, Pastile cele mari, Pastile credinciosilor, Pastile care au
deschis noua usile raiului, Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii".
Am vazut ca Sfantul Maxim Marturisitorul a inteles trupul inviat al Domnului ca un
sfesnic spiritualizat din care lumineaza dumnezeirea Lui in mod neimpiedicat.
Cantarea bisericeasca vede in trupul inviat al Domnului o oglinda a dumnezeirii Lui.
Ea scoate pe langa aceea in evidenta faptul ca aceasta stare si functiune a trupului este
cea mai inalta treapta la care este ridicat el. Ea este treapta eshatologica la care vor fi
ridicate trupurile noastre. Trupul lui Hristos este parga acestei trepte eshatologice
culminante a trupurilor noastre.
In Hristos culmineaza lumina la care se vor ridica adevaratii crestini prin stradanii
continue. Tot intunericul, chiar cel culminant al iadului, a fost risipit prin Hristos
lumina lumii. Daca mai ramane un iad, el nu mai proiecteaza asupra lumii nici un fel
de intuneric, de lipsa de sens. Legaturile lui cu lumea au fost taiate. Desigur e vorba
de lumea vazuta de cei ce cred in Invierea lui Hristos.

13

Lumina neinserata care iradiaza din trupul lui Hristos nu e o lumina impersonala, ci
lumina Persoanei supreme, deci si caldura dragostei supreme a lui Dumnezeu adus
aproape crestinilor credinciosi si comunicata lor, intrucat aceasta Persoana s-a facut si
ramane in veci si om: "Inchinaciune de seara aducem Tie, luminii neinserate, care la
sfarsitul veacurilor, ca intr-o oglinda prin trup ai stralucit lumii si pana la iad te-ai
pogorat si intunericul cel de acolo l-ai stricat si lumina invierii neamurilor ai aratat,
Datatorule de lumina, Doamne, slava Tie" (Miercuri seara in Saptamana luminata).
Lamuriri de mare pret cu privire la trupul inviat al Domnului dau cantarile din
Duminica Tomii. Acesta pipaie urmele ranilor din coasta Lui, ceea ce dovedeste ca
trupul e mentinut in veci. Dar trupul acesta e arzator ca focul si numai condescendenta
Domnului il apara pe Toma sa nu se arda la atingerea lui. Focul curatiei, al iubirii si al
bogatiei spirituale a sufletului lui Hristos, plin de Duhul Sfant al dumnezeirii Sale,
ridica la stare de foc si de lumina si trupurile noastre. Daca lumina de pe fata lui
Moise era atat de orbitoare ca nu putea fi privita de evrei si de aceea Moise trebuia sa
umble cu fata acoperita de un zabranic, daca lumina fetii lui Hristos pe muntele Tabor
stralucea ca soarele si a umplut de spaima pe cei trei ucenici, cu cat mai orbitoare nu
trebuie sa fi fost lumina trupului inviat al lui Hristos? Dar mana lui Toma, fiind
aparata de ocrotirea dumnezeiasca ca sa nu se arda, a simtit totusi in ea puterea
dumnezeiasca din trupul Lui: "Cine a pazit atunci mana ucenicului nearsa, cand s-a
apropiat de coasta Domnului cea de foc? Cine i-a dat ei indrazneala de a putut pipai
osul cel de vapaie? Cu adevarat ceea ce a pipait. Ca de n-ar fi dat coasta putere dreptei
celei de lut, cum ar fi putut pipai ea patimile cele ce-au clatinat cele de sus si cele de
jos?" (Sambata in Saptamana luminata).
Toma a crezut prin adeverirea ce i-o dadeau ranile trupului ca Hristos insusi a inviat
cu trupul. Dar a crezut ca a inviat Hristos, nu simplu pentru ca a pipait un trup ca al
nostru. Caci in acest caz ar fi putut socoti ca Hristos n-a inviat cu adevarat, ci a
revenit la viata pamanteasca, sau poate n-a murit. Ci a crezut si pentru ca a simtit
trupul lui Hristos plin de puterea Duhului. Toma a simtit cu mana sa firea indoita a
Mantuitorului: "Iar el simtind cu mana sa firea Ta indoita, plin de frica a strigat catre
Tine: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!" (Vecernia din sambata Saptamanii
luminate) Toma a simtit in toata firea sa un cutremur la pipairea coastei lui Hristos.
Caci prin ea a simtit nu numai caldura omeneasca a coastei, ci si lucrarea
dumnezeiasca manifestata prin ea, cu mult mai mult decat a simtit aceasta putere
femeia care suferea de curgerea sangelui: "Cu frica mana pnandu-si Toma in coasta Ta
cea de viata aducatoare, Hristoase, tremurand a simtit, Mantuitorule, indata indoita
lucrare a celor doua firi, care intru tine sunt unite fara amestecare si cu credinta a

14

strigat zicand: Tu esti Domnul cel preainaltat, Dumnezeul Parintilor si al nostru, slava
Tie!" (Utrenia din Duminica Tomii).
Astfel Toma cunoaste pe Dumnezeu, inviat ca om, nu numai cu ochii, ci si cu
pipairea. El a adaos la marturia si la predica apostolica un temei nou, o experienta
noua a dumnezeirii lui Hristos cel inviat: "Iscodirea ta, Tomo, vistierie ascunsa ne
deschizi noua, ca teologhisind cu limba cea de Dumnezeu purtata, laudati-L, ziceai, pe
Hristos si-L preainaltati intru toti vecii". Sau: "Bogatie scotand din vistieria cea
nefurata, din dumnezeiasca coasta Ta cea impunsa cu sulita, Facatorule de bine, de
intelepciune si de cunostinta umple lumea Geamanul".
Trupul inviat al Domnului tine de un plan transcendent planului nostru de traire. Dar
pentru cei ale caror simturi sunt inaltate prin energia Duhului Sfaint, datorita
credintei, aceasta transcendenta nu e sesizabila numai prin simturi ca o realitate
exterioara, ci e intrata in comunicare cu fiinta lor. Caci are fluiditatea spiritualitatii si
iradierea iubirii maxime. Acest trup e transcendent numai in sensul ca e o realitate din
planul Duhului si ni se cere o ridicare la starea de induhovnicire, care e tinta noastra,
pentru ca astfel nu numai sa stim de El prin credinta, ci sa ne si unim cu el in mod
simtit. Aceasta e impartasirea mai adevarata de el in lumina viitoare neinserata, de
care vorbeste Liturghia ortodoxa. Aceasta e nu numai Botezul in Duhul Sfaint si in
foc, ci comuniunea in foc si in lumina a tuturor cu Hristos in imparatia cerului, unde
dreptii vor straluci ca soarele in lumina fetii lui . De aceasta comuniune s-au
impartasit Apostolii si ea le-a dat putere sa umple totul de focul lui Hristos (Luca XII,
49) si sa fie martori ai Invierii Lui paina la moarte.5

3. Praznic al praznicelor i Srbtoare a srbtorilor

nvierea Domnului, cea mai mare Srbtoare a Cretintii, s-a prznuit nc din
perioada apostolic, la Ierusalim, ca expresie a bucuriei credincioilor cretini care
deveneau prtai prin credin i har la bucuria lui Hristos.
Denumirea popular de Pati (avnd originea etimologic din ebr. pesah i gr. pasha
nsemnnd trecere) este legat de srbtoarea din Vechiul Testament a eliberrii
poporului evreu din robia egiptean, de trecerea poporului prin Marea Roie spre ara
fgduinei. Pentru noi, cretinii, Patile nseamn trecerea lui Hristos i a noastr de
la moarte la via, ieirea noastr din robia pcatului i a morii i trecerea mpreun
cu Hristos la libertatea i viaa venic n mpria lui Dumnezeu.

5 Michel Quenot, nvierea i icoana, Editura Christiana, 1999

15

Pentru a se evita suprapunerea i confuzia cu Pesah-ul iudaic, data Praznicului nvierii

Domnului a fost oficial stabilit, n conformitate cu tradiia timpurie, la Sinodul I
Ecumenic de la Niceea din anul 325, i anume: n prima duminic de dup luna plin
de dup echinociul de primvar (21 martie).
4. ASPECTE TEOLOGICE I DESLUIRI CULTURALE

Pentru cei care frecventeaz Biserica, ziua pascal (sau ziua a opta din ciclul biblic)
i ciclul litrugic pascal,6reprezentat n cadrul succesiunii omogene a Penticostarului,
nu face nimic dect s ne ndemne la contemplaie. Acest ciclu ne cheam la un fel de
ruptur ontologic cu realitile dezmembrate din lumea prezent (mai presus de
orice contemplaia dup cum a fost ea descris de peniele ascuite ale misticilor) este
un fel de ruptur drastic cu ceea ce nsemn viciaie sau o necesitate de schimbare a
carnalului n duhovnicesc [vieuire n duh] dup antagonia paulinic nou testamentar.
Contemplaia este o necesitate vital a omului. Este o premiz fundamental a oricrui
univers spiritual echilibrat. Acest lucru este demonstrat teologic dar i tiinific. Ea a
aprut i a fost dezbtur n mai toate filosofiile i religiile animiste, primare i
evoluate ale omului. Contemplaia l ridic pe om la o viziune superioar asupra
lucrurilor, care nu se reduce numai la limitele lumii materiale i fizice. Exist prin
urmare un aspect dureros al contemplaiei; ea l rupe pe adept de realitile flexibile
ale existentului i l pune n legtur cu tainicul, cu cerescul, cu supranaturalul, cu
dimensiunea nvierii unde temporalul, eonicul i angelicul care nu au nici au un fel de
fiabilitate fr credin.7
Lumea material dup cum ne spun mai toate doctrinele ezoterice i exoterice
orientale are un sens transcendent. Religia vine s ne spun c sensul prim al lumii
materiale const dincolo i mai nainte de orice n transfigurarea, n nduhovnicirea ei.
Ce semnific intrarea lui Moise n ntuneric i viziunea lui Dumnezeu pe care a avuto aici?... Cu ct duhul, n mersul lui nainte, ajunge s o neleag, printr-o srguin
mereu mai mare i mai insistent, ce este oare cunoaterea realitilor i se apropie tot
mai mult de contemplare, cu att mai mult constat c natura intern a lui Dumnezeu
este de nevzut. Lsnd la o parte toate aparenele, nu numai acelea percepute prin
simuri, dar i ceea ce inteligena crede c vede, el merge tot mai nuntru, pn cnd
ptrunde, prin osteneala duhului pn la Invizibil i Incognoscibil i aici l vede pe
6 Numim acest lucru convenional ciclu pascal. Aceasta avnd n vedere faptul c
exist n lumea secular actual, crezurile n zodiace i hroscopuri, crezuri de natur
pgn degradate i pervertite. Ele nu sunt stabilite n conformitate cu crezurile
cretine serioase, ci se bazeaz mai mult pe superstiii i denaturri ale realitilor
liturgice cretine. ntre cretinism i celelalte religii a existat un profund contrast, un
fel de antagonism multiplu dup cum a artat mai recent Mitropolitul Banatului
Nicolae Corneanu n lucrarea sa Origen i Celsus confruntarea cretinismului cu
pgnismul (Fundaia Anastasia: Bucureti, 1999).
7 Aceasta am putea-o pune n legtur cu venicul, care depete orice posibilitate
de concepere uman. Omul fiind ncadrat n timp, mai ales avnd n vedere c n
filosofiile existenialiste se vorbete de aa numita cdere n timp dup Emil Cioran,
nvierea a reprezentat un fel de sustragere din faa temporalitii. Deci nu credem c
poate fi vorba de un fel de cdere n timp, ci mai mult de o depire a temporalului, a
efemerului respirat i resimit ca un dat filosofic tragic. Am putea spune c se poate
respira filosofic n plan duhovnicesc chiar i n temporalitate, fie i ea relativ.
16

Dumnezeu. Adevrata cunoatere a Aceluia pe care l caut cu adevrat i adevrata

Sa viziune constau n a nelege c El este nevzut, nconjurat din toate prile de
incomprehensibilitatea Sa, ca ntr-o negur. Din aceast cauz, Ioan, care a ptruns
aceast negur luminoas spune c nimeni nu L-a vzut vreodat pe Dumnezeu
(Ioan 1, 18), definind prin aceast negaie c, cunoaterea esenei dumnezeieti este
inaccesibil nu numai oamenilor, ci ntregii naturi intelectuale. Deci, atunci cnd
Moise a intrat n cunoaterea Sa, el declar c l vede pe Dumnezeu n negur, adic
c Dumnezeirea este esenialmente ceea ce transcede orice cunoatere i care scap
duhului. Moise a cobort n negura n care se afla Dumnezeu, spune istoria. Care
Dumnezeu? Acela care i-a pus ntunericul acopermnt (Psalmul 17, 12).8
n cadrul limbajului teologic s-a vorbit de aa numitele epectaze (Grigorie de Nyssa).
Acesta a denumit diferitele trepte ale progresului duhovnicesc ca epectaz, adic ca i
un fel de avansare n planul profunzimilor. O astfel de avansare a reprezentat-o i
nvierea ca i trecerea din moarte la via sau de la negaie la afirmaie, de la pozitiv la
afirmativ. Dumnezeu este cel care a fost iniiatorul unei astfel de treceri pascale dei
ea este destul de crunt i greoaie privit ca i raportate a destinului omenesc ultim.
Etimologia cuvntului nviere n limba greac este destul de semnificativ n aceste
sens i st n legtur cu terminologia implicailor epectazei, adic a avansrii n stadii
succesive la fel ca i urcuul unei scri. Termenul grecesc atribuit nvierii este
, fiind un termen compus: nseamn deasupra sau peste i
nsemn o stare de fapt, o anumit existen n modul ei propriu de subzisten.
Teologia Noului Testament a vorbit de o puternic corelaie ntre nviere i
Schimbarea la Fa de pe Muntele Tabor. Dac Schimbarea la Fa a Domnului fost un
fel de metamorfoz, deci o depire a contururilor formale ale umanului, nvierea a
fost a anamorfoz,5 adic o transcedere plenar a acestor contururi.
Dincolo de preocuprile i de grijile cotidiene trebuie s ne dedicm mai mult vreme
interiorizrii i vieii luntrice. Ori tocmai aceste lucruri vine nvierea s le sublinieze.
Ea este o trecere antagonic din mortalitate la via i din ntuneric la lumin.
Simbolic, aceste lucruri sunt exprimate n cadrul slujbei nvierii. Tipicul prevede ca
mai nainte de a ncepe ceremonia slujbei nvierii toate luminile din biseric s fie
stinse. Apoi se mparte dintr-o dat lumina. Dei ea este o lumin fizic, ea este un
simbol al celei cereti, a luminii inefabile din cadrul lumii cereti pe care cei din
Biseric o prefigureaz. Slujba pascal a ritualului oriental are o semnificaie
alegoric transcendent. Plecnd de la nite simple obiecte materiale fizice,
credinciosului i se cere s ptrund n taina existenei Treimice. Este un exerciiu
exigent la care au toi posibilitatea de accedere. Dionisie Areopagitul denumete, n
pas cu Scripturile, faptul c Dumnezeu locuiete ntr-un ntuneric supra-luminos. Ca
i teologie negativ, lumina este dincolo de orice capacitate de cuprindere. tiinele
moderne au ncercat s o defineasc prin mai multe teorii i axiome. Lumina se pare
c n cele din urm are o surs de existen transcendent. Regretatul Printe Profesor
Constatin Galeriu de la Facultatea de Teologie Ortodox din Bucureti vorbea la un
moment dat n discursurile lui teologice adresate tinerilor, de faptul c la fel cum
exist o lumin fizic accesibil vederii fizice, exist i o lumin sapienial, o lumin
a cunoaterii prin care omul afl cele ce sunt n jurul lui, n spaiul i mediul cosmic
galactic ca i realitate creat de energiile necreate ale lui Dumnezeu. Grigorie Palama
n confruntrile lui teologice lui cu Valaam i Alchindin a dezbtut aceste realiti mai
8 Grigorie de Nyssa, Viaa lui Moise, II, 163-164, ed i traducere de J. Danielou,
Sources Chrtiennes, I Ediiile de Cerf, Paris, 1955, pp. 81-82.

17

mult i mai profund.9 Pentru muli acestea poate fi considerat un fel de lux. Prea mult
lume din vremurile noastre este prins n perisabil, de grija de a avea, de a poseda, de
a face ct mai muli bani sau de a strnge ct mai multe bunuri materiale, care n cele
din urm se dovedesc inefective. Nefericirea este c prea muli le fac un fel de bunuri
n sine, un fel de sens giratoriu al ctigului imediat i al unei excesive griji pentru
cele materiale de mai multe ori n defavoarea celor duhovniceti. Nu ntmpltor
sensul termenului contemplaie provine din latinescul contemplare, adic mpreun
stare n templu, n sens general de petrecere n rugciune. Pentru mai muli dintre
semenii notii aduli iconografia este considerat desuet i pueril. Cum poi s crezi
c o icoan este ceva palpabil? Sau cum am putea crede c iconografia este un fel de
reprezentaie veridic a unor realiti transcendente? Hristos a spus ct se poate de
evident c omul nu v-a tri numai cu pine, ci cu tot cuvntul care iese din gura lui
Dumnezeu. Mai recent n unele studii religioase asupra sensului ispitirilor hristice de
pe muntele Carantania s-a nuanat mai deplin c necesitatea material de a ajuta
semnul este un lucru ce st n strns legtur cu realitatea mistic a nvierii. Marea
majoritate a semenilor notrii din zilele de astzi au devenit din ce n ce mai lipsii de
preocupare de sensul general al realitii translucide a religiosului. Miniatural,
nvierea hristic are conotaii universale (pentru cei care eventual ar avea capaciti
intelectuale i pot s se ridice la nivelul nelegerii unui act transcedental). Este de
datoria Bisericii de a ine acest ndreptar chiar i dincolo de moralitate. Dumnezeu
este cel care ne cere s comitem acest exerciiu al tierii voii i al clirii rbdrii. Este
adevrat c prezentele rnduri nu ncearc s justifice faptul c mai muli din semenii
notri triesc probabil la limita srciei din cauza la cine tie ce neajunsuri economice,
industriale sau financiare. n plan imediat se poate ridica ntrebarea de ce s ne
ngrijim s ptrundem, s nelegem i s cuprindem aceste nalte, subtile i rafinate
lucruri teologice, care probabil s adreseaz numai unor elite intelectuale, pe cnd noi
avem nevoie s ne desvrim economic sau financiar unde lucrurile sunt deficitare de
mai mult vreme. Probabil c unor astfel de oameni mesajul pascal li se pare irelevant
i desuet, fr prea multe conotaii pozitive. Probabil c unor astfel de oamenii
mesajul oferit de Biseric ca i instituie social ar fi mult mai efectiv dac ar avea i
o ncrctur sau dozaj economic sau financiar. n cel din urm, mesajul pascal este
un simplu mesaj clerical sau bisericesc. S-a reproat de mai multe ori c Biserica este
un fel de instituie inconvenient sau indecent, cu cerine absurde i neavenite.
Intelectualii o privesc ca i un fel de contradicie a premizelor i ca i un joc periculos
al instinctelor i al diferitelor platitudini, aceasta deoarece Biserica nu se adreseaz
nevoilor cotidiene ale omului, ci l plaseaz pe om mai mult ntr-un spaiu eshatologic
al ateptrii, a acelui ntre un deja i un nu nc. De mai mult vreme Biserica
ateapt Parusia (a doua venire a Domnului) i nvierea general a morilor, iar
epistolele pauline ale Noului Testament ne spun c acest lucru se v-a realiza la un
moment indefinit din viitor. Acest lucru poate fi interpretat ca un fel de plasare a
umanului n perplexitate, un puseu n desuetudine i incertitudine. Cnd v-a avea loc
aceast nviere, cnd i vom putea vedea pe cei adormii ai noti din nou vii? Lumea
teologicului nu face dect s ne arunce n tcere. Acestea sunt tainele lui Dumnezeu
pe care nici mcar ngerii nu le pot anticipa sau cunoate (Evanghelistul Marcu).
Credinciosul se cuvine s atepte smerit ca aceste lucruri s se produc. Ecclesiastul
ne spune c exist o vreme potrivit pentru orice. Ar trebuie s existe probabil i o
vreme pentru nviere. Se tie din trecut ce fel de implicaii a adus cu sine aceast
ndelungat ateptare eshatologic a zilei nvierii generale. Cei mai serioi dintre noi
9 Dumitru Stniloae, Viaa i nvturile Sfntului Grigorie Palama (Editura Scripta:
Bucureti, 1993).
18

i vor da seama eventual c adevratele probleme teologice se leag de aceste lucruri.

Criza umanului, a morii i a imposibilitii de a mai face ceva n faa ei este ceva care
numai lumea religiosului poate oferii un fel de rspuns valabil i credibil. Este
adevrat c nu prea muli dintre semenii noti sunt interesai de acest lucru. Chiar
dac unii dintre noi am fost nzestrai cu aceste capaciti, nu facem nimic n acest
sens. Numai prin rugciune putem s ne desvrim luntric. Probabil c numai
rugciunea n duh pascal ar putea s ne ofere un fel de stabilitate transcendent. Muli
din oamenii zilelor noastre care sunt prini n treburile zilnice i n rutina unor datorii
fundamentale care trebuie duse i ele la mplinire i realizare li se cere s se
desvreasc sufletete. Acest exerciiu este necesar din mai multe puncte de vedere.
Omul recent (dup cum s-a artat mai nou) are nevoie de acest exerciiu al
contemplaiei, cci el se mulumete dup cum s-a artat n studiile acestea. cu
neglijena i cu consumul (nu fr motiv se vorbete mai nou de o societate de
consum). Omul ca fiin teologic n general are nevoie s se opreasc pentru un
moment din activitile zilnice i s i consacre cteva momente refleciei i
interiorizrii. Fr aceast practic sufletul moare. Scripturile vorbesc de faptul c
exist o moarte sufleteasc mult mai periculoas dect cea carnal. Moartea carnal
este o simpl reducere biologic la neant i la neexisten, n timp ce cea
duhovniceasc sau sufleteasc este ceva mai mult dect att, este un fel de distrugere
a facultilor luntrice ale sufletului. Anticii au numit acest lucru datoria de a ne
cunoate pe noi nine. Ne putem cunoate pe noi nine numai prin raportarea la
nviere. Numai n nviere omul se poate cunoate pe sine i se poate ntr-un fel sau
altul realiza. Este vorba de un fel de realizare integral i deplin. Este greu de trit i
de ndeplinit aceste cuvinte n mijlocul experimentrii mizeriei vieii i a nempliniri
umane pe fondul temerilor celor mai ridicole i mai desuete.
Autorul acestor rnduri nu tie dac putem spune c avem vrednicia de a l numii pe
Dumnezeu Domn sau Domnul. Dac Dumnezeu exist, El este dincolo de orice
aspiraie a umanului. Omului i revine s aib ct mai mult rvn fa de taina
pascal i s ncerce s i-o mproprieze. Sfinii Prini vorbesc de un anumit fel de
lumin necreat care l poate vizita pe om i l poate nsufleii din ce n ce mai mult.
Ar fi o premiz mult prea mare i de neles i o cinste pe care o simpl fptur creat
a lui Dumnezeu nu tim dac o poate avea. Ca i fiin religioas omul este chemat s
aspire la mai mult dect la ceea ce i este oferit aici. Ca i fpturi limitate i create,
aceste lucruri sunt dincolo de potenele i posibilitile noastre de nelegere cum
dincolo de nelegere este cosmosul i ordinea stabilit din el. Hans urs von Balthasar
a vorbit de o anumit liturghie cosmic la care slujesc toate elementele cosmosului
i a lumii n special. Creatul se mpletete simbiotic i sinergic cu Necreatul. Plecnd
de la realitile mundane, omului i se cere s fie responsabil de un exerciiu perspicace
de depire a limitatului i a materialului. Lumea materialului este numai o cale de
deschidere n spre ceea ce este dincolo de noi, iar nvierea lui Hristos este un
imperativ categoric n aceste sens.
Ca i act dumnezeisc nvierea are o valoare transcendent care plaseaz umanul
dincolo de orice posibilitate de imaginaie. Aceste rnduri generale cu caracter
prezumtiv teologic sunt scrise n msura decenei i pe undele permisiunii ca i o
lmurire n ceea ce privete modurile de nelegere teologice diferite a problemei
nvierii. Nu ne este ngduit n mod destul de definit s analizm i s nelegem ce
este nvierea n sensul cel mai profund. Aspectul transcendenei umanului este dincolo
de orice capacitate de nelegere i concepere. nvierea Domnului este un fapt asupra
cruia s-a speculat mult, asupra cruia se speculeaz i asupra cruia se v-a mai
specula. Ce poate ea nsemna pentru omul care gust din ce n ce mai mult din

19

combinatoria discrepan a morii? Din nefericire mai recent unii scriitori i analiti de
mna a doua l-au considerat un fel de subiect ieftin i perimat dezbtut de mult prea
multe ori i cu mult detaare n colile de teologie la nivel general seminarial. Cei
care au privit nvierea sau cei care privesc Biserica superficial nu tiu adncimea de
sens i bogia de neles a acestor realiti transcendente. Unii cred c nvierea se
adreseaz numai adolescenilor. Pentru ei sau pentru nivelul mediu al credinciosului
simplu care voiete s vad numai miracole, nvierea apare ca i reflecie a
spectacularului. Alii tind s vad n nviere un simplu periplu mistic dolorist,
pasionist sau pietist. Spectacularitatea este un fel de aspiraie ultim a planului
teologic. Marea majoritate a celor care nu frecventeaz Bisericile Ortodoxe le vine
greu s neleag cum se poate nelege nvierea. n ultim instan, am putea spune:
ca fapt dumnezeisc (dar neles numai prin condescen) este un lucru contrastant i n
plin contradicie fa de realitatea tragic i desuet a mortalitii generale a
oamenilor sau a sferei umanului. Dac naterea poate fi considerat n sens general ca
i nceput al morii, dac unele filosofii existenialiste au vorbit de existena tragic
a omului, sau despre fiinarea lui n spre moarte, nvierea cretinismului a nsemnat
un fel de revoluionare drastic a condiiei efemerului i perisabilului uman. Ea nu
poate fi nscris n caracterele clasice ale temporalitii, a scurgerii vremurilor i a
prelungirii ciclice a supra-temporalului eonic. nvierea se nscrie n lumea angelic i
ine ct se poate de strns de atribuitele ei categorice. Filosofia greac ne spune c
lumea sau apariia cosmosului ca i creaie liber a lui Dumnezeu s-a ncercat a fi
desemnat prin cuvntul grecesc care cel mai bine ar putea fi redat prin faptul
c nainte de apariia a tot ceea ce exist n univers nu a existat nimic, nici un fel de
existen i c dintr-o dat lucrurile au nceput s fie. Aceste lucruri sunt peste
putina noastr de nelegere. La fel cum imensitatea lumii este dincolo de orice
capacitate de nelegere i comprehensibilitate general. Exact ca i ntr-o simfonie
unde totul ncepe dintr-o dat. La fel i cu trupul mort al lui Hristos, El a nceput s
prind via dintr-o dat. Teologia Bisericii este extraordinar de bogat n acest sens.
n imnografia i imnologia bisericeasc, pentru cel care asist i particip la slujbele
Bisericii i este receptiv la mesajul lor este de o bogie, o profunditate i o adncire
pe care cu greu o putem cuprinde. Exist un ntreg ciclu liturgic care ne arat cum
omul poate s fie restaurat i reabilitat chiar i din mortalitate. Slujbele ortodoxe nu
sunt simple cliee psihologice care au menirea de a l face pe om s iese din opacitate
intelectual. Acestea slujbe au menirea de al transfigura luntric pe om. Ele nu au
numai un simplu mesaj intelectual sau religios, ci mai presus de orice au un mesaj
luntric, un mesaj care voiete s penetreze n adncuri dup cum se spune adnc pe
adnc cheam n glasul cderii apelor Tale. La fel i slujbele, sub o form metaforic
au menirea de a i transmite omului un mesaj al profunzimii, al desvririi i al
realizrii lui extatice.
Se poate ridica ntrebarea de ce s stm i s crem o plead de analiti care s tot
cerceteze la infinit ce nseamn nvierea? n cele din urm cu ce folos ne-am trage din
astfel de analize? Pot ele fi veridice i de un interes serios care s ne duc dincolo de
simpla prezen n biseric i asistarea la un ritual nvechit i plictisitor care merge i
se deruleaz conform unei rutine ancestrale? Sunt ntrebri generale i genuine pe care
o anumit categorie de credincioi i-ar putea-o ridica (facem referin la cei cu
pregtire intelectual unde cerinele critice sunt mai evoluate).
n plan cultural, nvierea a avut semnificaii majore n viaa artelor i a modului n
care ne raportm noi la percepia i simirea esteticului i a frumosului. Se tie c n
analizele esteticilor i a modelatorilor culturali a existat i nc mai exist convingerea
c nevoia de frumos este ntiprit natural n sufletul omului. Nevoia de frumusee i

20

de art n cele din urm este o trstur ultim a aspirailor nobile (dac ne este permis
s ne exprimm n acest fel ca s nu fim prea tendenioi) i ea poate fi implementat
natural n om prin educaie. Tinerilor din toate generaiile nvierea li se pare un fel de
stare de delir creat de seara pascal impus de o prezen general din cadrul
familiilor. Numai cei serioi o i-au n considerare la adevrata valoare. Nu ar trebui s
excludem de aici i anumite neputine de percepie avnd n vedere c scara valorilor
este n general larg. De fapt tot cretinul care practic n general un anumit fel de
credin sau religie tinde s recunoasc c ntr-un anume fel s-a reflectat n el trirea
credinei n anii primi ai copilriei i n feluri diferite a resimit-o mai apoi la
maturitate. Psihologic, putem resimii acest lucru ca fiind justificabil. Pe cum anii
vieilor trec nu mai avem aceleai simminte. Unii suntem dezechilibrai emoional i
sufletete i ncercm s ne adaptm la diferitele necesiti n continu schimbare al
vieii dup cum s-a exprimat un teolog contemporan. Discrepana impus de
percepiile diferitelor vrste i timpuri este de mai multe ori tehnic irevocabil. De
multe ori i n plan teologic se poate resimii c odat ce ai demarat anumite proiecte
teologice, chiar i dac ai voi s te ntorci napoi la superficialitate, exigenele i
impun s nu o mai faci sau cel puin s numai ai capacitatea de a o face.
Dei s-au scris mai multe despre acest subiect cu caracter teologic, nu s-a atins mult
profunzime sau cel mult sunt puini cei care au ncercat s realizeze acest lucru. Nu
orice reflecie teologic este i profund. Exist o ntreag literatur cu caracter
resurecional care poate fi desemnat ca fiind ieftin i de prost gust. Exist i riscul
refleciilor teologice ieftine. Rndurile despre anumite tematici teologice pot excela n
calitatea prezentrii i a ornduirii unui anumit material informaional la nivel
calitativ i structural. Nu considerm c sunt speculaii ieftine asupra unui act care
este cel mai deplin justificat valoric n cadrul unor scheme teologice aride. nvierea
poate fi considerat o problem teologic sau o metodologic meotic (socratic de
genul refleciilor primare) din punctul de vedere simplu al faptului c dac la ora
actual n Ierusalim exist un mormnt n care un anumit mort a nviat (chiar dac n
cazul de fa nu este nimeni alta dect persoana kenotic a lui Hristos, simplul act al
nvierii pune n inferioritate i ridic semne mari de ntrebare referitor la restul celor
decedai care nu sunt nviai i care eventual ateapt i ei trupete s nvieze cndva
la un anumit moment din viitor). Situaia devine mai tragic atunci cnd vorbim de
rudele i de semenii notri i nu despre simplii cunoscui. Tradiia religioas a
Bisericii ne spune c este necesar s avem un anumit program de rugciune pentru cei
care s-au mutat de aici. Mutarea n sens general nu implic decderea trupeasc sau
mai bine spus devenirea ntru stricciune. Cretinismul ateapt acest moment care
din cte se pare ar putea avea implicaii decisive n cursul istoric. Dac dup cum se
afirm de unele filosofii, crora am putea s le acordm crezare, n spaiul uman
exist recuren, ciclicitate i repetiie (care cel mai bine au fost exemplificate mai
recent de Fritjofh Capra n analizele lui la filosofia Tao Taofizica) atunci inclus
ciclul vieii i al morii este un fel de joc prematur al adeziunilor noastre de
preamrire a Creatorului. Dac un mort a nviat, n cazul de fa Fiul lui Dumnezeu
ntrupat, aceasta reprezint fr doar i poate un oc adus pn i la nivel fotonic
ornduirii eseniale a lumii i a cosmosului n care trim sau cel puin ar trebui s
lum n considerare i acest lucru. nvierea Lui ne poate face pe noi cei care suntem n
via i care urmm s murim la anumite intervale s fim sceptici cu privire la destinul
ultim al vieii.
Nu fr nici un motiv Pierre Theillard de Chardin (un teolog romano-catolic francez
avizat) vorbea tematic de Hristosul cosmic (the cosmic Christ sau le Christ
cosmique). Paralel cu teoriile tiinifice despre expansiunea cosmic a universului

21

(grupate n jurul aa zise ipoteze tiinifice big-bang, prin care cosmosul ar ncepe s
existe dintr-un anumit punct n spre o expansiune infinit), De Chardin a emis o nou
teorie care a fost una dintre cele mai comprehensive i care parial a contracarat
realismul tiinific prin dovedirea transcendenei realismului religios. Este vorba de
aa zisul punct de expansiune cosmic . Universul actual ca i realitate creat are un
centru de expansiune care pornete de la un punct i el se v-a sfrii n punctul final
(care se pare c are un anumit caracter eshatologic). Paradoxal, dac universul ca i
act liber de creaie (care dup teoriile moderne ale fizicii cuantice este infinit i n
continu expansiune) este dincolo de posibilitile i de capacitatea de estimare a
minii omeneti, la fel este i acest act religios hristic (o potenialitate dincolo de
cuprindere i de definire). Implicaiile naterii i nvierii lui Hristos nu s-au redus
numai la simpla lui natere ci i la celelalte implicaii ale acestui act. Toate
Evangheliile ne vorbesc de faptul c nvierea a fost ceva important i pasajele liturgice
vorbesc de un fel de implicaie cosmic a actului hristic. n planul realitilor
duhovniceti materia cosmic nu mai este perceput ca fiind opac, ci ceva care
depete capacitile noastre de percepie.
Religia afirm transcendena sau depirea limitelor fizice ale umanului. Valoarea
dominant a sufletului uman este ceva care trece dincolo de orice pre i realism a
corpului fizic, cci dac omul ar ctiga lumea ce ar putea da el n schimb pentru
sufletul lui? Religia i n special cretinismul vine ca i o afirmare a acestui plan
antropologic. Contrar celor care obinuiesc s vad n religie un fel de reducionism
metafizic, religia are o potenialitate capabil s l pun pe om n legtur cu
supranaturalul i s l scoat pe om din abisului unei viei lipsite de sens. Astfel, un act
religios nu este un act abstract, un act reducionist sau teoretic care se reduce la nite
simple aspecte biologice sau de trecere din lumea vizibilului, n cea a invizibilului.
Este un fel de mare curaj de a aborda acest fel de preliminarii. nvierea are implicaii
cosmologice majore. Cosmologiile i conflictul lor decisiv au fost dejucate deplin de
sensul lor major. Cititorul acestor rnduri ar putea considera aceste afirmaii puerile i
searbede ca fcnd parte din mentalitatea josnic a unor analiti lipsii de erudiie.
Dac mortalitatea a fost o introducere implicit nefericit n cursul firesc o vieuirii
omului, omul poate s i dea seama de aceste lucruri ct mai bine prin libera lui
determinare. Mentalitatea ecclesial are un fel de contur difuz n ceea ce privete
modul de concepie al patimilor i a nvierii Domnului, de o anumit corelaionare sau
o posibil interpretare a lor. Este destul de greu de realizat acest lucru din punct de
vedere al totalitii regeneratoare a potenialitilor umane.
Una dintre cele mai semnificative srbtori din ciclul religios cretin este nvierea
Domnului. Este o srbtoare destul de greu de neles. Ea contravine normelor legii
naturale dintre care prima ar fi mortalitatea. nvierea vine ca i un fel de argumentaie
contraofensiv mpotriva morii. Dei contestat de diferitele confesiuni cretine de pe
planet existente la ora actual, nvierea este recunoscut mai de toat lumea ca i
principala srbtoare cretin. Occidentul (ca entitate religioas i cultural i nu ca
una n plan geografic) a fost i el ptruns de aceast srbtoare care a dat numele erei
sau epocii cretine. Numerotarea anilor din caledarale obinuite se efectueaz n
funcie de acest eveniment din trecut. Manualele i cercetrile istorice de specialitate
i clasific evoluia uman ca nainte i dup Hristos, ceea ce implic n cele din
urm luarea n considerare a anului nvierii Sale. Necredincioii i scepticii ar vedea
probabil n acest eveniment un fel de btaie de joc. Dup unele cronologii, acest
eveniment a avut loc pe la anul 30 sau anul 33. Mintea modern tinde s speculeze
acestea realiti. Dionisie Exigul este cel care a calculat epoca sau cronologia cretin
i el a recunoscut c n calendarul iulian a existat o eroare de trei ani care a fost

22

ulterior rectificat de autoritile ecclesiale subsecvente. Crucile din cimitirele

bisericeti au preluat aceast cronologie de pe urma acestui eveniment (dei autorul
acestor rnduri crede c este un fel de act de sfidare cu nuan blasfemiatorie c marea
majoritatea a cretinilor i mai pun i numele pe mormnt ca i cnd aceasta ar mai
putea s arunce un fel de identitate asupra eecului ontologic al mortalitii). Din
punct de vedere al strii de mortalitate creia i suntem supui, nvierea (fiind un
termen teologic care vine s contrabalanseze mortalitatea cu care st n cea mai
profund disensiune contradicie i antinomie) nu face dect s ne arunce n un fel de
gol-lumin asupra morii i a energiilor ei. Ca i realitate teologic nvierea este un fel
de act care depete posibilitatea de ncadrare n legile fizice ale decderii i
mortalitii umanitii. Ea arunc omul ca i fptur creat dup chipul i asemnarea
lui Dumnezeu n sfera atemporalitii, a transcederii timpului. Teologia vorbete nu
numai de timpul limitat de care dispunem noi ca i fiine create i supuse efemerului,
ci vorbete i de un timp eonic transcedent care aparine sferelor cereti i lumii
angelice antecedent creaiei universului vizibil n care trim. Dac viaa biologic este
supus necesitilor temporalitii i a celor care decurg din ea, nvierea contravine
acestora i ea introduce umanul n supra-temporalitate. Pentru acest motiv cei care
duc o via liturgic obinuit pot resimii din acest punct de vedere un anumit joc al
contrastelor ntre realitatea implementat de lumea religiosului care aspir la
tanscenden i lumea secular supus efemerului i perisabilului. elul ultim al
credinciosului simplu este s i mproprieze ct mai temeinic realitatea de dincolo de
aceast lume, realitatea transecedent a dimensiunii existenei Dumnezeirii.
n alt ordine de idei trebuie spus c starea umanului n raport cu pcatul este un fel
de paralizie infantil a funciunilor energetice sufleteti. Jean Claude Larchet a vorbit
chiar i de o anumit patologie a patimii. Patima este dup mai multe autoriti
duhovniceti o ngroare a materiei, o opacitate a ei fa de energiile necreate ale lui
Dumnezeu (Grigorie Palama). Necreatul intr n contact un creatul prin lumina
transcendent a nvierii. Dac noi suntem obinuii s percepem numai o lumin
cosmic accesibil ochilor fizici, trebuie s fim contieni c exist i o lumin
duhovniceasc curitoare i regeneratoare sau n termeni generici spiritual, care
hrnete funciile luntrice ale sufletului. Nu n van se vorbete de aa numiii ochi ai
minii ceea ce implic o realitate insurmontabil, adic faptul c simurilor corporale
sau trupeti le corespund anumite simuri sau aptitudini similare sufleteti. Ca i o
analogie, am putea spune c precum trupul are nevoie de lumina fizic a ochilor, la fel
i sufletul are nevoie de o lumin duhovniceasc care poate fi perceput numai prin
intermediul unei curiri prealabile sau a unei dedicaii a timpului n acest sens.
Procesul curirii luntrice este minuios i miglos, dei aparent este dincolo de
capacitatea de nelegere a omului care privete religia cu ochi superficiali.
Fr nici o ndoial una dintre cele mai dezbtute tematici ale credinei cretine a fost
i v-a rmne nvierea Domnului. Paradoxal moartea s-a gsit nvins prin nviere.
nvierea a survenit ca i un rezultat al mortalitii. Pentru muli este un act spectacular,
care arunc pe omul simplu n perplexitate. Muli din cei care cerceteaz i analizeaz
lumea religiosului din exterior tind s vad n ea un fel de act miraculos i se reduc
numai la att. Miraculosul este un aspect palid al percepiei aciunilor lui Dumnezeu
n lume. Cele dou Biserici tradiionale, Ortodox i Romano Catolic au fost
ntemeiate i i conduc existena terestr n cursul istoric, tocmai pe baza acestui act
hristic. Domnul Hristos este singurul granat care ne-ar putea oferii i nou sigurana
nvierii. nvierea este cea mai deplin posibilitate al ncercrilor noastre de a ne
desvrii. n faa puzderiei puterii mortalitii i a desuetudinii strii de pctoenie
uman, nu putem dect s tergiversm anumite din trsturile noastre caracteristice.

23

Desvrirea este elul ultim al vieilor noastre. Fr sensul ei ontologic, omul ar fi un

simplu animal muritor care dup expresia unui mare gnditor contemporan vine de
nicieri i merge nicieri. Mormintele cimitirelor strmoilor notii ar fi doar un fel de
loc desuet al unei dezcarnri biologice iraionale. n plan obiectiv, nvierea a restabilit
legtura frnt a omului cu Dumnezeu. Mai mult, nvierea a adus echilibru raportului
frnt al omului cu cerul. Omul prin sine este neputincios s mai fac ceva n procesul
restaurrii lui duhovniceti obiective. Numai dac Dumnezeu vrea, mai poate fi omul
restabilit de unde a fost. Fr ndoial c consecinele Cderii duhovniceti a
omului, cel puin n plan ontologic (explicat de Biseric ca i o consecin a
degradrii sufleteti a omului), este unul dintre motivele cele mai adnc nrdcinate
n criza eshatologic a Bisericii. Antinomia Bisericii ca i legmnt harismatic
pecetluit de nvierea Domnului, a fcut posibil apariia exigenelor legii religioase a
Noului Testament i este dezbtut cel mai amnunit i cu mult profesionalism de
toate colile de teologie (ncepnd cu cele tradiionale rsritene i sfrind cu cele
protestante i neoprotestante). Nu au fost prea muli acei teologi serioi care au fost
capabili s aprofundeze acest aspect profund (dincolo de ce s-a studiat n sala
academic a colilor sau a seminariilor teologice). n mare parte comentariile eseniale
au fost dezbtute i clasificate de patrologi. Adncurile teologiei dei sunt pe neles,
nu le poate cuprinde oricine. n mare parte profunzimea ne scap i nu o putem
cuprinde. nvierea este un act provocator aruncat peste vremi ca i un fel de semn de
ntrebare ridicat celor interesai de problema funcionrii organismului luntric al
omului. Este ct se poate de clar c nvierea trupeasc poate avea loc nu din cauza
triei trupului, ci mai mult a entitii energiei sufleteti. Tria sufletului este mai
predominat dect cea fizic a trupului. Din nefericire nu au fost prea muli cei care
au realizat acest lucru deplin.
Nu l putem cuprinde sau definii pe Dumnezeu din cauza infinitii Sale. Inclusiv
aceste pale rnduri sunt o pal ncercare de a exprima adevruri supra-raionale, care
depesc puterile noastre de nelegere. Nici nu credem c ne este ngduit s
exprimm aceste realiti care depesc puterile noastre de concepere. Sentimentul
micimii i al neputinei, al efemerului i al perisabilului sunt ct se poate de evidente
n raportarea omului obinuit la infinitatea, transcendena, incomprehensiblitatea i
imensitatea Sa. Pentru om, totul se poate reduce la o tcere plin de reveren, (dup
cuvintele germanului Terstaagen), la ncercarea de l slujii, a l adora i a i da laud
pentru toate cele care Le-a fcut voit i gratuit pentru noi, paradoxal la o scar limitat
prin intermediul slujbelor sau a unei viei liturgice regulate i obinuite. Prezentul
studiu nu face dect s repete acest fapt: buntatea lui Dumnezeu fa de creaia Sa nu
are limite. Omul nu poate cuprinde cu mintea aceast realitate deplin. Ca i creaturi
suntem limitai n a nelege aceast lege a buntii Lui. Nu putem spune dac a
existat ceva mai nainte de nviere. Aceasta este o premiz teologic care a fost amplu
dezbtur mai de toate filosofiile, culturile i curentele gndirii umane din toate
vremurile i tendinele. Cunoaterea i experimentarea Lui practic, necesit enorm de
mult smerenie, necesit enorm de mult rugciune, nfrnare i interiorizare. Numai
aa ne putem scoate afar din limitaile impuse nou de aspectul de creat al vieii.
Dei unii au considerat aceste lucruri ca fiind un fel de discrepan major. De
exemplu, anumite persoane au tins pe parcursul veacurilor s se desemneze pe sine ca
fiind deinui politici sau mai bine spus au inut s se denumeasc pe ei nii
victimele anumitor ideologii totalitate sau de opresiune (am mai putea exemplifica cu
mai multe nume, dar nu ar cazul s o facem) i prin anumite terapii ei au reuit s ias
din aceast sfer a opresiunii i a constrngerii deliberate prin impunerea de a nu
renuna la crezul i credinele lor. La fel i cel care voiete s i menin o limit de

24

echilibru sufletesc trebuie s renune la mai multe lucruri. Necesit mai mult dect
orice punerea n practic a unor modaliti de ieire din sfera creaiei contingente. Ea
trebuie s rmn i s fie dezbtut i n prezent. Filosofic, nu poate exista o mai
bun nelegere a actului nvierii fr o analiz mai detaliat a celor care au rezultat
din ea. Sensul existenial general al omului s-a schimbat odat cu acest act. nvierea
este un oc adus la adresa tuturor dezamgirilor, nemplinirilor i exigenelor umane
care au culminat n moralitate. Pentru omul de rnd bucuria pascal este cea care este
menit s l mbucure, aceasta dincolo de o anumit mas pe care i-ar putea-o oferii o
participare liturgic regulat. Inima nu poat dect s tresalte n acest sens. Srbtorile
Sfintelor Pati sunt un fel de bucurie major n viaa cretintii i n sfera umanului
n general.
Venirea lui Hristos a fost ateptat de mai mult vreme. Ea nu a fost doar un fel de
ateptare ci i o mplinire a umanului. Aceasta fiindc a vorbii despre nviere
nseamn a realiza c Domnul a trecut printr-o via material i pmnteasc ca i a
noastr cu scopul de a ne restituii pe noi nine. Mai recent, unele voci din teologia
contemporan interpreteaz ermeneutic i teologic acest aspect al nvierii ca i un fel
de trecere sau mai bine spus un sejur prin stadiul deczut al acestei lumi. Din cte a
dovedit-o istoria, finalul vieii Lui a fost dramatic, a fost dincolo de ateptrile
omeneti i imposibil de cuprins cu mintea omeneasc limitat. Noul Testament a
reprezentat ntr-un anume sens, o rsturnare catastrofic a tuturor nzuinelor umane.
Alii spun c Noul Testament este un fel de carte n care s-a reprezentat singura
revoluie din istoria umanitii: cea a nvierii Domnului. Paradoxalul crucificrii s-a
dovedit a fi o contorsionare a mutiplicitii valenelor umane. Multe din textele
scripturistice sunt pline de confuzie, de vorbe care nu pot fi nelese n sens concret.
Numai o minte cluzit i ndrumat teologic poate nelege n sens real referinele la
actul nvierii i la semnificaia lui general.
Patele a fost instituit ca i o srbtoare a bucuriei i a luminii. Aceste realiti
transced n plan teologic i filosofic esena comunitar a umanului. Ontologia omului
a primit o nou dimensiune, o nou poten i un nou fel de realizare. S-a dovedit c
prin nviere, omul nu mai este un simplu animal muritor redus la simple necesiti
biologice sau fiziologice, ci c el are un sens eshatologic mult mai profund, c este
chemat la via i nu la moarte, dincolo de aspectul distructiv circumstanelor actuale.
Dac ne este ngduit, teologic, tim cel puin parial din ce cauz Dumnezeu a
ngduit moartea. Moartea, ca i un lan al contingenei, al stricciunii, al neputinei i
al slbiciunii, poate fi considerat o cauz indirect a strii de pctoenie contient
sau incontient, voit sau nevoit, un refuz profund al omului n faa voinei
dumnezeieti. Din cte se pare, omul a fost cel care i-a decis ntr-un anume sens
destinul ultim raportat la problema morii i a vieii. n sens obiectiv omul i-a putut
determina cu exactitate care s i fie menirea lui general. Teologic, am putea spune
c din nefericire omul a euat s fie ceea ce a fost chemat s fie, a euat s voiasc s
triasc dup standardele lumii cereti sau s i duc la ndeplinire vocaia lui
fundamental de fiin amfibie. Acest eec nu a fost categoric i deplin, nici nu a fost
o degradare total a omului. Este vorba mai mult de un eec sau euare n plan
teologic, adic incapacitatea omul s se ridice la nlimea chemrii sale ultime.
Discrepanele pot fi resimite din nefericire la nivelul celor mai rudimentare funcii
sociale ale fiinei umane. Pentru acest motiv s-a vorbit de necesitatea rscumprrii
omului. Numai teologia poate explica aa ceva. Mai mult s-a vorbit i s-a scris de
necesitatea lucrrii de rscumprare. S-a scris enorm de mult i destul de bine pe
aceast tem a relaiei kenotice dintre patim i nviere. Nu s-au epuizat ns toate
aspectele nvierii. nvierea Domnului ne rmne nc o tain. Este adevrat c

25

consecinele nvierii au aruncat din nefericire omul ntr-o stare de tensiune. Legile
naturale au fost abolite tocmai de Cel care le-a creat din proprie iniiativ. nvierea
este nc un act ce merit s fie luat n considerare de mai toi cei care doresc s aib o
privire mai profund asupra vieii n general. Exist o strns analogie ntre lumin i
nviere. Ambele degaj bucurie, ambele sunt pline de frumusee.
Este ct se poate de clar c n mentalitatea greac veche a culturii antice n care au
fost elaborate mai toate concepiile intelectuale i filosofice de marc ale omenirii, un
rol important a fost aflarea unui fel de definiie oferit personalitii umane. Acest
lucru a fost destul de important avnd n vedere c mortalitatea cu care am fost
njugai a fost impus asupra noastr de factori externi care nu in de noi i de
capacitatea noastr de nelegere. Raportul din definirea personalitii i nviere este
unul ct se poate de semnificativ. Mitropolitul Ioan Zizioulas al Pergamului7 a instituit
un nou fel de raportare ontologic a persoanei la realitatea creatural a nvierii. El
vorbete destul de semnificativ c n plan teologic s-a folosit i exist un fel de
masc a persoanei.10 Pe baza unui anumit examen etimologic, c sensul iniial al
termenului persoan () este cel de raport sau relaie, sens atestat de
vechile scrieri greceti. n consecin, s-au fcut eforturi s se analizeze etimologic
termenul pe baza unui examen strict anatomic: cum ar fi de exemplu partea delimitat
de cei doi ochi ( ). 11 De ce se identific acest concept cu masca
folosit la teatru?12 Aristotel a folosit acest concept deja ( ). 11 Ce
raport poate exista ntre masca actorului i chipul omului? Oare numai faptul simplu
fapt c masca ne amintete ntr-un anume fel de adevratul chip. 12 Astfel c n
gndirea greac proposon, [fa] nu era dect un fel de masc, ceva care avea
legtur cu adevrata sa fiin, fr nici un fel de coninut ontologic. Acesta ar fi un
prim aspect al mtii. Dar concomitent am mai putea spune, c dup afirmaiile lui
Zizioulas ar mai exista un al doilea, cel care datorit mtii omul ca i actor i ca i
spectator a fost capabil s dobndeasc un anumit gust al libertii, o anumit
existen particular, o anumit identitate care i refuz armonia logic i o anumit
identitate n care triete. Omul a experimentat prin masca sa gustul amar al
rzvrtirilor sale. Datorit acestei mti el a deveni o entitate personal, unic, liber
i irepetabil ().13 Prin urmare n accepia filosofic i teologic a
gndirii greceti masca nu are nici un fel de raport cu persoana (prosopon) dar relaia
lor este tragic. n lumea anticv greceasc, prosopon desemneaz pentru om un
element supraadugat entitii sale i nu al fiinei sale reale, ipostasului. Este
esenial s nelegem c psihologic omul modern poart mai multe mti pe
parcursul vieii sale. Sunt mti psihologice, modaliti de suprimare sau ascundere a
10 Aristotel, Hist Anim. 1, 8, v. 491 b, 9; Homer, Iliada 24, 212.
11 . STEFANU, hesaurus graecae linguae, V, v, 2048.
12 n acest sens se pot vedea remarcabilele destinuiri ale filosofului Petre uea n
cartea sa Lumea ca teatru (Bucureti, 1993).
13 Formularea i aparine mitropolitului grec de Calcedon, Meliton ntr-o celebr
predic din Catedrala Ortodox din Atena (inut pe data de 8 martie 1970): cutarea
profund i plin de angoas a sufletului uman de a se elibera de ipocrizia cotidian
pe calea unei noi i supreme ipocrizii dionisiace este un fenomen vechi. Cel care la un
carnaval poart masc este o figur tragic. El caut s se elibereze de ipocrizie
stimulnd i negnd toate mtile pe care le poart zi de zi, cu ajutorul unei noi mti,
cu mult mai neverosimil. El ncearc s expulzeze tot ceea ce se gsete refulat n
subcontientul su, pentru a se elibera de acestea. Pentru el ns nu exist libertate, iar
tragedia sa rmne fr ieire: profunda lui dorin este de a fi transfigurat.

26

diferitelor atitudini sau expresii sufleteti sau morale. Cnd omul se ascunde de
semenii lui sau cnd voiete s par ceea ce nu este sau ceea ce nu posed, omul
recurge la o serie de truisme psihologice sau la diferite sedimentri duhovniceti.
Exist astfel o puternic legtur ntre faptul mtii sau a mtilor pe care omul
social sau cel politic le poart i realitatea metamorfozat a nvierii sale. nvierea este
faptul care neag ascunderea omului sau trecerea lui ntr-un alt plan metafizic sau
supranatural de existen. Limitele naturale ale existenei omului sunt depite prin
nviere. Coninutul religios al nvierii este ct se poate de semnificativ pentru toi cei
care voiesc s duc o via duhovniceasc normal. Duhovnicie fr nviere i nviere
fr duhovnicie nu sunt posibile. Baza religiei cretine a fost fcut posibil de
nvierea lui Hristos. Se poate vorbii de un fel de cosmos transfigurat 15 n i prin
nvierea Hristos. Prin trupul nviat al lui Hristos iradiaz fr nici un fel de stavil
puterea i transparena lui Hristos. Se cuvine s considerm moartea ca i un fel de
tiranie a omului, ca i pe un fel de zdruncinare catastrofic a srguinelor omeneti.
Este ct se poate de clar c n plan uman prin evenimentul nvierii a existat un fel de
transfuzionare cultural a realitilor intelectuale. Creaia intelectual ca i motor prim
al lumii culturale a devenit un fel de reflecie prim a lumii intelectului [noetice]. n
plan sufletesc, nvierea este acea anamnez, acea tnjire primordial a omului spre
realitatea necreat a lumii cereti. Numai planul metafizic al nvierii ar putea s l
scoat pe om din tragica lui condiie de vieuire mascat n spre moarte [Martin
Heidegger]. Dac viaa duhovniceasc a sufletului este mascat de patim sau pcat,
nici trupul numai poate fi transparent n spre realitatea necreat a lumii de dincolo.
Iat c astfel nvierea este un fel de a doua creaie sau dup expresia lui Grigorie de
Nyssa o creaie secund. Aa se cuvine s percepem planul resurecional al nvierii i
al lumii duhovniceti. nvierea este un fel de trecere simbolic din greutatea i
zdrnicia lumii de aici n lumea de dincolo, n lumea duhovniceasc n spre care am,
fost creai i n spre ctre ne ndreptm. plecnd de la cele trectoare ne ndreptm n
spre cele eterne, fixe i imutabile. Plecnd de la minor, de la detaliu i de la
nesemnificativ [banal] ne ndreptm n spre trmuri tainice infinite care sunt ca un
fel de continente spirituale ce nu au fost niciodat pite i care aduc cu ele plcerea
i necesitatea aventurii a i periplului fecund al cunoaterii teologice. Cadrele unei
astfel de cunoateri i de aprofundri sunt nelimitate. Dac studiul fizicii de exemplu
este limitat de anumite formule sau date fixe care nu mai pot fi contestate sau supuse
rigorilor incertitudinii, iac c cunoaterea teologic este deschis permanent n spre
nou, n spre necunoscut. Mai recent, ntr-una din lucrrile lui fundamentale, l vom
vedea pe El precum este, Arhimandritul Sofronie Saharov de la Essex a fost capabil s
ne relateze acest abis al cunoaterii teologice ce nu poate fi depit i nici nscris n
cadre limitate ale unor metodici educaionale preparatorii. nvierea i studiul teologic
care a derivat din ea sunt forme incipiente ale unor creaii teologice majore de care
avem nevoie din ce n ce mai mult. Cele expuse mai sus sunt doar cteva consideraii
care sperm c se ncadreaz l limitele bunului sim.

5. Bibliografie
1. Stniloae, Pr. Prof. Dumitru, Viaa i nvturile Sfntului Grigorie Palama (Editura
Scripta: Bucureti, 1993).

27

2. Idem, Iisus Hristos, lumina lumii i ndumnezeitorul omului, (Editura Anastasia,

Bucureti, 1993), p. 137.
3. Zizioulas Ioannis, Fiina ecclesial, (Editura bizantin: Bucureti, 1996) pp. 21-29.
4. Pseudo-Areopagitul, Dionisie, Despre numele divine, trad. Cicerone Iordachescu i
Theofil Simenschy, Ed. Institutul European, Iai, 1993.
5. Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Ed. Cristal, Bucureti, 1995.
6. Ascetica i Mistica, vol. II, Ed. Deisis, Sibiu, 1993.
7.

Maurice Carrez i Morel Franois, Dicionar grec-romn al Noului Testament, trad.

Gheorghe Badea, Ed. Societii Biblice Interconfesionale din Romnia, Bucureti,
1999.

8. Simeon Noul Teolog, Cateheze catre monahi, Editura Anastasia, 1995

9.

. STEFANU, hesaurus graecae linguae, V, v, 2048.

10.

Nicolae Corneanu n lucrarea sa Origen i Celsus confruntarea

cretinismului cu pgnismul (Fundaia Anastasia: Bucureti, 1999).

11.

Michel Quenot, nvierea i icoana, Editura Christiana, 1999

28