R16069b

Overclocking
Enuntul Problemei - Radu Diaconu

Sugerata prin nsusi numele sau, overclocking-ul este operatiunea prin care
putem creste
artificial frecventa de functionare a unui procesor peste valoarea sa nominala cu
mai multe
procente, fara sa ne coste, si mai ales fara sa riscam nimic, daca stim exact cum
sa
procedam. n ciuda dezaprobarii oficiale unanime de catre producatorii de
procesoare,
overclocking-ul a devenit practic un hobby al multor pasionati de calculatoare.
Aceasta "mica moda" a aparut, fireste, odata cu aparitia posibilitatii tehnice de a
realiza
overclocking-ul, care nu este straina de dezvoltarea microprocesorului de-a
lungul
timpului. Au existat mai multe etape "istorice" ale fenomenului, fiecare din
acestea avnd
originea ntr-o inovatie a generatiilor de procesoare.
Specialistii au semnalat pentru prima data posibilitatea "supraturarii" unui
procesor cu
ocazia lansarii mai multor variante de 80286, tactate diferit si, evident, la preturi
diferite. Din cauze ce tin de microelectronica, frecventa de lucru a
microprocesorului va
fi cea setata de placa de baza si nu cea din denumirea comerciala a
procesorului. Astfel,
placile de baza ale epocii aveau implementate dispozitive de selectare a
frecventei de
lucru de catre cel care asambla PC-ul, n vederea recunoasterii tipului de procesor

achizitionat. Probabil ca prima persoana care a introdus un procesor 286 de 8

MHz ntr-o
placa de baza setata la 10 MHz si a observat ca procesorul functioneaza stabil la
10 MHz,
a strigat "Evrika!". Dar sa detaliem putin de ce este acest fenomen realizabil, si
de ce
un producator de procesoare nu face singur acelasi lucru, cum, firesc, din ratiuni
comerciale, ar trebui sa-l faca.
Nici unul dintre producatorii de procesoare nu detine linii de fabricatie diferite
pentru
fiecare frecventa n parte, n cadrul aceleiasi game de CPU-uri. nainte de a fi
marcat la
frecventa la care produsul va fi vndut, procesorul este supus unor teste (care sa
reflecte
cele mai vitrege conditii din realitate), iar exemplarele care reusesc sa le ruleze
stabil
la o anumita frecventa de tact, sunt marcate corespunzator. n caz contrar, testul
se repeta
la o frecventa mai joasa si asa mai departe, pna la atingerea minimului stabil.
Aici intervine sansa overclocker-ului: daca producatorul testeaza procesorul dupa
un
standard dus la extrem, nseamna ca n realitate procesorul va putea rula si la o
frecventa
mai mare dect cea inscriptionata, perfect stabil, ntr-un PC obisnuit, unde
sansele sa se
reproduca acel test extrem (si n consecinta blocarea) sunt aproape nule. Pe
lnga aceasta
marja generoasa de eroare, utilizatorul mai beneficiaza si de avantajele unui
marketing
mai neobisnuit, si anume daca cererea pietei este mai mare pentru o anumita
frecventa, mai
joasa dect maximul suportat, acel procesor este marcat la un numar de
MegaHertzi mai mic
dect ar putea el rula, el fiind n realitate "apt" de o frecventa superioara, daca l

setam manual ca atare. Astfel, marea atractie oferita de overclocking are la baza
faptul
ca utilizatorul va plati mai putin pe un produs echivalent cu unul mai scump.
n cazul generatiilor de PC-uri 286 si 386, era suficienta setarea unei frecvente
superioare cu ajutorul jumperilor speciali de pe placa de baza. n curnd a aparut
si
posibilitatea setarii manuale a voltajului, tot de pe motherboard, iar cineva a
observat
ca n cazul unui procesor devenit instabil din cauza overclocking-ului, sansele ca
acesta sa redevina stabil la acea frecventa cresc daca i se mareste si tensiunea.
Al treilea factor poate ajuta la realizarea overclocking-ului a aparut odata cu
introducerea procesorului 486 DX2, la care exista un decalaj ntre frecventa de
bus a
placii de baza (FSB) si frecventa procesorului, raportul dintre acestea fiind fixat
de un
coeficient de multiplicare. Deoarece frecventa finala a procesorului este rezultatul
nmultirii dintre frecventa FSB si multiplicator, overclocking-ul se putea acum
realiza
jonglnd cu cele doua valori pe rnd sau simultan, la care se adauga si cresterea
voltajului
. Astfel, acest procedeu a nceput sa fie din ce n ce mai raspndit, Intel asistnd
neputincios la fortarea seriilor 486 DX4 si Pentium. Din cauza amploarei luate de
fenomenul
piratajului procesoarelor sale (anumite firme reinscriptionnd originalele la
frecvente
superioare si vnzndu-le astfel cu un profit deloc neglijabil, lasndu-l pe Intel sa
se
descurce cu eventualele scandaluri generate de exemplarele instabile),
fabricantul a hotart
sa puna capat acestei practici cu orice pret, introducnd pentru prima data
blocarea din
fabrica a multiplicatorului procesorului la noua generatie Pentium II, n august
1998

(primele stepping-uri fabricate pna n acel moment nefiind afectate). Deoarece

acest
multiplicator era inscriptionat definitiv ntr-un circuit special din procesor,
overclocker-ii au trebuit sa se multumeasca numai cu cresterea FSB si cu
ajustarea
voltajului. Coeficientul fix de multiplicare s-a mentinut pe tot restul gamei sale
de
produse pna n zilele noastre.
Schimbarea FSB, singura solutie ramasa, nu era tocmai cea ideala, din doua
motive: n primul
rnd, nu toate placile de baza detin un FSB superior; n al doilea rnd, din cauza
arhitecturii interne a chipset-ului, cresterea FSB este urmata n majoritatea
cazurilor de
cresterea frecventei de functionare a bus-ului PCI (standard 33 MHz) si ISA, cu un
procent
identic, de la un anumit punct acesta ncepnd sa genereze erori ori pe controllerul IDE
ori datorita cedarii diferitelor placi de extensie instalate n sloturile PCI. Nici busul
AGP, introdus mai trziu, nu e scutit de probleme n cazul overclocking-ului, si
frecventa
sa (66 MHz) crescnd corespunzator cu FSB, pna la un punct la care placa
grafica cedeaza,
aparnd artefacte sau blocnd sistemul.
O solutie ce a compensat aceste neajunsuri a oferit-o n premiera fabricantul de
placi de
baza Abit, care a introdus posibilitatea selectarii din BIOS a FSB-ului, cu valori din
1 n
1 MHz, si apoi a divizorului manual pentru PCI, respectiv AGP. Astfel, orict de
mult se
crestea FSB-ul, bus-urile PCI si AGP puteau functiona cu aproximatie la
frecventele lor
initiale. Un exemplu elocvent ar fi cazul unei placi de baza cu chipset Intel 440BX,

desemnat sa lucreze cu bus de 100 MHz. Daca am fi norocosii posesori ai unui

procesor
Pentium III de 450 MHz (cu bus de 100 MHz si cu multiplicator blocat din fabrica
la 4.5)
care ar putea functiona la 600 MHz, ar fi trebuit sa crestem FSB de la 100 la 133
MHz, dar
n acelasi timp ar creste si bus-ul PCI si AGP de la 33 la 44 MHz respectiv de la 66
la 88
MHz. Daca generatiile mai noi de placi video pot suporta usor frecventa bus-ului
AGP de 88
MHz (uneori cu crestere notabila de performante), marea majoritate a
dispozitivelor care
se instaleaza n sloturile PCI (placi de sunet, modem-uri, placi de retea, TV-tunere
etc.)
nu ar rezista la 44 MHz. nsa setarea manuala a divizorului PCI de la 1/3 la 1/4
(din FSB)
ne va permite pastrarea frecventei de 33 MHz pentru PCI, asigurnd astfel
succesul obtinerii
celor 600 MHz. E bine de stiut ca pe lnga cresterea FSB-ului mai creste
(n afara de ISA, PCI si AGP) si frecventa memoriei RAM, care n ultima vreme e
cea mai
des ntlnita limitare. n exemplul anterior succesul ar fi fost asigurat numai prin
prezenta memoriei PC133, foarte greu de gasit la vremea aparitiei procesorului P
III 450.
Spuneam ca aceasta operatiune este lipsita de risc daca stim cum s-o realizam,
deoarece n
cel mai rau caz, cnd se atinge frecventa la care efectiv nu mai poate functiona,
procesorul ncepe sa provoace erori n operare si blocari ale sistemului. Cum
acestea sunt
reversibile, nu avem dect sa selectam ultima frecventa la care procesorul a rulat
stabil
si obtinem astfel un salt de performanta gratuit.
nainte de orice sugestie, tinem sa precizam ca n cazul overclocking-ului,
cuvntul de

ordine este precautia. Sa nu credeti ca se poate pune un procesor de 100 MHz la

200 MHz, sa
nu credeti ca dublnd sau triplnd voltajul procesorului acesta va rula mai
repede si
stabil. n aceste doua cazuri riscul arderii procesorului e mare, singur sau cu tot
cu
placa de baza. La un overclocking, totul se rezuma la caldura disipata de
procesor,
atingerea unei valori prea ridicate blocnd procesorul, sau n cazuri extreme,
arzndu-l
iremediabil. Este nevoie de cunostinte tehnice privind calculatoarele, pentru
aprecierea
corecta a unei valori teoretice maxime la care ar rezista procesorul. Factorii ce
asigura
un overclocking reusit sunt numerosi, noi vom ncerca sa-i prezentam succint, pe
rnd.
n primul rnd exista o diferenta notabila ntre procesoare fabricate de
producatori
diferiti. Pe primul loc a fost si se afla Intel, din mai multe motive. Primul ar fi acela
ca testele sale n vederea stabilirii frecventei de lucru finale a procesorului sunt
cele
mai severe, asta nsemnnd alegerea unei marje mari de siguranta ntre ultima
frecventa
la care procesorul a rulat stabil si frecventa cu care va fi vndut. n al doilea rnd
Intel a produs ntotdeauna procesoare care disipau un minim de caldura. Cum
cresterea
fortata a frecventei implica o temperatura de functionare mai mare, procesoarele
Intel
beneficiaza astfel de nca o marja de siguranta, utilizatorul nefiind nevoit sa
adopte
masuri costisitoare de racire activa. n al treilea rnd, Intel detinnd ntotdeauna
cea
mai mare parte din volumul vnzarilor, si-a permis relaxat vnzarea
procesoarelor

subtactate, din diferite motive de marketing ale momentului. Concurentul lui

direct, AMD,
pe lnga faptul ca nu si-a permis aceasta jonglerie din simplul motiv ca era
constant
depasit n frecventa de catre Intel (cu exceptia unei perioade de un an, ntre
1999-2000),
era si este nevoit sa adopte marje minime la marcarea procesoarelor, sansa unui
overclocking de amploare scaznd drastic. AMD a introdus la rndul sau
coeficientul de
multiplicare blocat, odata cu Athlon, nsa s-a dovedit ca procesoarele pe Socket A
pot fi
deblocate foarte usor, operatie imposibil de realizat la produsele Intel. Pe al
treilea loc
s-a situat cndva Cyrix, mai mult, prima serie 6x86+ fiind total contraindicata
overclocking-ului, din cauza problemelor grave de caldura disipata, deja
prezente, la acea
generatie.
Al doilea reper ca importanta l constituie locul respectivului procesor n cadrul
familiei
sale. Astfel, cu ct frecventa sa este mai mica, sansele unui overclocking mai
mare cresc,
cel putin teoretic. Cu ct creste frecventa unei serii de procesoare, cu att scade
posibilitatea cresterii ulterioare, deoarece se apropie mai mult de limita
superioara a
tehnologiei de fabricatie, peste care nu se poate trece din motive exclusiv
tehnice.
Ultimele exemplare dintr-o anumita familie, pe anumita tehnologie, ating
ntotdeauna
temperaturile cele mai mari, iar succesoarele lor, ce inaugureaza o tehnica de
gravura mai
fina, vor fi degaja mult mai putina caldura si vor avea mai multe resurse de
crestere a
frecventei. Acest lucru explica succesul primelor procesoare din gama lor,
adevarati

"campioni ai overclocking-ului", cum ar fi Pentium 166 MMX, Celeron 300A,

Celeron 533A,
Pentium III Katmai 450, Coppermine 500, Duron 600, Tualatin 1 GHz, Pentium 4
1.6A.
De asemenea, daca ntr-o familie exista versiuni cu FSB diferit, cele mai mari
sanse de
overclocking le vor avea versiunile cu FSB inferior, deoarece n cazul versiunii cu
FSB
mai mare, pe lnga frecventa nominala mai ridicata, care implica automat o
posibilitate
mai mica de fortare, nu vom mai dispune de divizor PCI/AGP, (re)aparnd
limitarea data
de bus-ul PCI ca si limitarea datorata memoriilor folosite.
Mai trebuie mentionat ca toti acesti factori prezentati sunt statistici, n fiecare caz
fiind necesar n primul rnd norocul achizitionarii unui procesor care sa aiba
resurse bune
de overclocking, deoarece acest lucru nu-l putem comanda la magazin, si exista,
evident,
si exemplare care pot produce o mare dezamagire unui pasionat.
Overclocking-ul este un fenomen destul de disputat, avnd partizani totali, ca si
critici
nversunati. Este o operatiune ce trezeste subiectivismul din fiecare proprietar
de PC,
de aceea noi, pe lnga informarea exacta asupra fenomenului, nu putem face nici
o
recomandare de overclocking. nsa daca doriti sa ncercati, nu va trebuie dect o
placa de
baza buna, un radiator si un ventilator adecvat, pasta termoconductoare,
memorie
certificata pentru frecvente ct mai mari, multa cumpatare, rabdare, si un pic de
noroc.
-Bogdan Hunea
22.05.2003

Raspuns 1 - Viorel Petre

Raspuns 2 - Anonymous
Raspuns 4 - T-Bryce
Raspuns 5 - Sandu Marian