Am descoperit pe rafturile bibliotecii o carte care m-a atras ca un magnet i pe care am citit-o

pe nersuflate. Este vorba de "apte zile pentru o eternitate" de Marc Levy. M-a surprins
plcut un dialog dintre protagonist i Dumnezeu, care arat cam aa:
-Tot timpul, propovduim dragostea, dar noi, ngerii, nu dispunem dect de teorii. Prin urmare,
ce nseamn cu adevrat dragostea, Doamne?
- Dar acesta e lucrul cel mai frumos pe care l-am inventat! Dragostea e o prticic de speran, e
necontenita rennoire a lumii, e calea spre pmntul fgduinei. Am creat diferena pentru ca
omenirea s cultive nelegerea: o lume omogen ar fi fost att de trist! S mori, nu alta! i, pe
urm, pentru cel sau cea care a tiut s iubeasc i s fie iubit(), moartea nu e dect un moment
din via.
- Dar povestea cu acel Bachert e adevarat?
- Frumoas idee, nu? Cel care ii gsete jumtatea devine mai mplinit dect toat omenirea la un
loc!Omul nu este unic, n sine. Dac l-a fi vrut astfel, n-a fi creat dect unul. Abia cand ncepe s
iubeasc devine, ntr-adevr, unic. Omul, aa cum l-am creat, poate c nu e perfect, dar nimic nu
poate depi perfeciunea a dou fiine care se iubesc.
[]
- O s-i ncredinez un mare secret. Unica i singura ntrebare pe care mi-o pun, nc din prima zi:
Oare eu sunt cel care a inventat dragostea, sau dragostea e cea care m-a inventat pe mine?