Comportamentul deviant al adolescentilor intre aparenta si esenta

Devianta reprezinta Deviana, adic abaterea comportamentului de la normele i valorile

sociale de baz, si care pentru individ totdeauna sunt percepute ca ceva ce vine din afara,
constituie un fenomen obinuit n toate societile de la primele forme de organizare social
pn la cele contemporane. Orice societate judec comportamentul membrilor si nu att din
punctul de vedere al motivaiilor sale intrinseci, ct mai ales din punctul de vedere al
conformrii acestui comportament la normele i valorile unan Normele att cele morale, ct
i cele juridice sunt a doua noastr natur, reprezentnd reperele de baz ale conduitei
noastre n toate situaiile sociale Deviana trebuie vazut ca un fapt social dat, omniprezent,
avnd att un rol
benefic, ct i unul perturbator n raport cu funcionarea societaii. Afirmarea normalitii
devianei nu implic nici o judecat de valoare, ci are n vedere doar semnificaia statistic a
conceptului.
Comportamentul deviant apare ca un produs inevitabil al interaciunilor dintre indivizi i se
caracterizeaz prin relativitate, universalitate i normalitate statistic, ndeplinind o serie de
funcii i genernd disfuncii sociale n fiecare comunitate uman Afirmaia ocant conform
creia deviana este starea normala a societaii a fost formulat i argumentat pentru prima
dat de sociologul francez E. Durkheim. Acesta a considerat deviana normal n orice
societate ,din punct de vedere al apariiei i consecinelor sale, datorit faptului c nici o
putere nu poate s impun conformarea total a membrilor societii la normele i valorile pe
care le promoveaz Natura devianei. Relativitatea i universalitatea devianei
Pentru a oferi o idee concret asupra semnificaiei devianei vom ncepe cu o prim
clasificare ce cuprinde apte categorii:
Infraciunile i delictele: omucidere, furt.
Sinuciderea.
Consumul de droguri.
Transgresiunile sexuale : prostituia, homosexualitatea, pornografia, adulterul.
Devianele religioase: vrjitorie, erezie, sectarism religios.
Bolile mentale (lumea social a azilurilor)
Handicapurile fizice / relaiile tensionate care pot apare ntre persoanele normale i cele surde,
nevztoare, obeze, handicapate.
Observm c deviana cuprinde o arie extins de manifestri i situaii comportamentale i ne
ntrebm dac este oportun s fie incluse n devian lucruri att de diferite cum sunt
omuciderea i surditatea. Pe baza unor studii ale lui Merton (1971) i Montanino i Sagarin
(1977) , sociologul francez Maurice Cousson subliniaz c n universul devianei exist o
gradaie de la perfect voluntar la involuntar i evideniaz patru categorii de deviani:

Emile Durkheim considera c fenomenul de devian are un caracter universal, ntruct nu

poate exista societate n care indivizii s nu se abat mai mult sau mai puin de la tipul
colectiv; este inevitabil ca printre abateri s nu fie unele care prezint un caracter criminal.
Fiind deci n relaie cu condiiile fundamentale ale oricrei viei sociale , deviana reprezint
un fenomen normal, n cadrul evoluiei societii, a moralei i a dreptului, iar individul deviant
nu trebuie considerat neaprat ca o fiin nesociabil, ca un element parazitar, neasimilabil,
introdus n corpul societii, ci el este un agent regulator al vieii sociale. Eu personal
consider ca deviantul serveste drept indicator al starii de spirit al societatii. Cu cat dictatura
normelor, legilor este mai mare cu atat devianta va creste. Deviantii indica faptul ca ceva este
greu de suportat si ca acel ceva impedica omul de a trai, gandi si actiona liber, toate acestea in
viziune fiecaruia.
Astfel noiunea de devian este implicat n nsi ideea de societate, explicnd multele
disfuncii i contradicii sociale care genereaz acte de violare a legilor i normelor de
convieuire social.
Termenul de devian a fost utilizat pentru prima dat de Durkheim n legtur cu starea de
anomie, cu criza manifestat n relaia individului cu sistemul de valori ce-i nominalizeaz
conduita. Ulterior Talcot Parsons a consacrat acest termen din perspectiva funcionalist.
Acesta a ncercat s explice comportamentele membrilor aceleiai societi ca fiind rezultatul
unui echilibru ce se stabilete ntre diverse sisteme normative din cadrul societii respective.
Cnd cerinele de rol i status ale indivizilor intr n conflict cu propriile lor ateptri,
indivizii vor resimi un profund sentiment de frustrare, concretizat n reacii ostile fa de
valorile i normele sociale. Refuznd s se mai conformeze cerinelor de rol care i-au fost
ncredinate, individul i va modifica comportamentul ntr-o direcie contrar celei prevzute
de limitele permisibile , legitimate de valorile i normele societii. Aceste tendine vor duce
la devian, pe care Parsons o considera o stare potenial i nu una real, deoarece fora
monostructural a sistemului social i mijloacele sale de control social sunt capabile s
absoarb actele deviante din cadrul su. Accentund sentimentul de frustrare manifestat ca
urmare a nendeplinirii unor ateptri n interaciunea cu ali indivizi, Parsons acord un
suport psihologic la nivel mintal dect la un nivel social propriu-zis.
E. Durkheim a considerat crima ca fiind o parte integrant a tuturor societilor. Deoarece
crima este un act care este pedepsit, o societate scutit de crim este absolut imposibil.
Grupul dominant ntr-o societate definete n mod invariabil un anumit comportament c fiind
indezirabil i pedepsibil. Deci, definirea social confer unui act caracter criminal i nu
calitatea intrinsec a actului. ntr-o societate care permite indivizilor s difere mai mult sau
mai puin fa de tipul colectiv, este inevitabil ca anumite acte s nu fie antisociale. Totui,
deoarece nimic nu este bun ntr-o msur nedefinit i nelimitat, oamenii trebuie s fie liberi
s devieze, altfel schimbul social ar fi imposibil. Aadar, ca s existe un progres, originalitatea
individual trebuie s se exprime ea nsi, ceea ce nseamn c originalitatea criminalului
trebuie s fie afirmat.

Deviana se refer la nclcarea normelor sociale; nu se limiteaz la normele legale,

nglobnd toate deviaiile posibile. Acest fenomen se poate nelege numai ntr-un context

social. Pe lng aspectul negativ, ea poate fi uneori un fenomen reglator al vieii sociale (dup
Emile Durkheim). Deviana ntrete conformarea i certific normalitatea.
Delincvena se refer la nclcarea normelor legale, a legilor scrise. Aceasta are o dimensiune
statistic, juridic, sociologic, psihologic, economic, prospectiv i cultural. Delincven
poate fi de trei tipuri:

real: cunoscut i sub denumirea de cifra neagr a criminalitii. Se refer la toate

actele i faptele antisociale interzise prin lege, indiferent dac sunt descoperite sau
pedepsite
descoperit: doar acele fapte care sunt descoperite
judecat: doar cea sancionat conform normelor legale

Emile Durkheim - Regulile metodei sociologice

adolescena ca pe o perioad critic n tranziia de la copilrie la vrsta adult, avndu-se n

vedere principalele vulnerabiliti specifice acestei perioade.
Aceast perioad de tranziie presupune att modificri la nivel fizic, ct i modificri la nivel
de comportament i personalitate. Adolescentul devine mai preocupat de propria imagine i
de poziia sa n raport cu cei din jur (grupul de prieteni, colegii de coal). n acelai timp,
copilul adolescent tinde s se ndeprteze de prini, n ncercarea de a fi independent i de a
decide pentru el nsui. Nevoia prinilor de control i de supraveghere devine incrongruent
cu noile nevoi de dezvoltare i comunicare ale copilului, iar conflictele devin sursa
permanent a nenelegerilor ntre acetia. Pentru a depi dificultile de relaionare, este
util ca prinii s-i stabileasc strategii de comunicare n relaionarea cu copii bazate pe
empatie i nelegerea nevoilor, ncredere i respectarea intimitii i a spaiului privat.
Dezvoltarea corect a adolescenilor se bazeaz pe stimularea mai multor arii n strns
legatur cu activitatea lor. Un adolescent echilibrat alege activitai care contribuie la
dezvoltarea caracterului, creterea increderii n sine, dezvoltarea abilitailor de socializare,
identificarea pasiunilor si luarea deciziilor. Parinii trebuie s ncurajeze dorinta tinerilor de a
i descoperi propriul talent, fiindc vrsta adolescentei este potrivit pentru a incepe o cariera
n domeniul ales.
in adolescenta, exista un conflict intre aspiratiile individuale si posibilitatile concrete ale
tanarului de realizare a acestor aspiratii, exista un etern conflict. intotdeauna, nivelul
aspiratiilor devanseaza ca intensitate posibilitatile concrete ale tanarului.

ISTORICUL SI DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE ADOLESCENT

Socrate (sec. V i.e.n.) sublinia faptul ca: "Tineretul nostru iubeste luxul. El are purtari rele,
sfidare pentru autoritati. Ei arata dispret pentru varstnici si iubesc flecareala in locul
actiunii. Copiii sunt astazi tiranii si nu servantii familiilor lor. Ei nu se mai ridica cand un
varstnic intra in casa. Ei isi contrazic parintii, flecaresc fata de musafiri, infuleca pe
nerasuflate mincarea si isi tiranizeaza profesorii".
Adolescenta este un stadiu de viata intermediar intre copilarie si maturitate
Piaget afirma ca adolescentul este introdus in viata si astfel, in maturitate prin munca.
Exista societati si diferite medii sociale in care copiii se ingrijesc si isi castiga existenta de
la varste fragede.
Adolescenta este considerata totodata ca o perioada in care se manifesta fenomene de
revolta; adolescentul avand un caracter neconformist. Fata de normele sociale adolescentul
poate avea o identificare negativa sau pozitiva si acest lucru poate crea senzatia unei
instabilitati a personalitatii sale. Fixarea nivelului de aspiratie a capacitatii de separare de
parinti si de altii, sunt factori decisivi in procesul de identificare.
Caracteriznd evolutia adolescentei, Rousselet o mparte n:
1. Perioada revoltei - caracterizata prin manifestari ca: refuzul de a se supune din dezgust
pentru ca i se ordona, zmbetului batjocoritor, cnd nu mai crede n atotputernicia
educatorilor, se revolta contra parintilor, refuza profesia acestora (baietii se opun mai ales
tatilor, iar fetele se opun mamelor), revolta contra scolii (profesorii sunt priviti ca niste
tirani, ignoranti, cauta sa le demaste asa-zisele nedreptati).
2. Perioada scandalului - apare dupa momentul n care creznd ca nu mai este copil, vrea
sa se afirme n noua lui identitate prin excentrari, dorinta de a se face remarcat,
vestimentatie deosebita, etc. Este vrsta bandei, iar tnarul care a negat familia, scoala
(sau cel putin influenta lor morala), nu este capabil de a trai izolat ntr-o lume
inospitaliera si cauta sa fie aproape de prietenii care l nteleg si cu care mpartaseste
acelasi mod de viata.
3. Perioada de exaltare si afirmare, cnd tnarul se simte gata de a nfrunta lumea.
Termenul de adolescenta nu desemneaza o abstractie pura, ci o realitate vie, dinamica, n
care converg influente variate si cu ponderi diferite de ordin fiziologic, social, psihologic si
pedagogic. Adolescenta reprezinta deci cea mai complexa si efervescenta perioada din viata
individului.
Pe plan psihologic, este vrsta afirmarii intereselor sociale si profesionale, a stabilirii de
noi relatii ntre "el" si "altii", a dorintei de libertate, autonomie, ct si printr-o generoasa
sensibilitate ideo-afectiva, vrsta a marilor idealuri, dar si a trairilor dureroase, uneori, cu
urmari dezadaptative.
n adolescenta apare dorinta de afirmare, identificarea eu-lui cu modele de comportament
independent ce preced definirea stabila a propriei personalitati. Largirea sferei de experienta

sociala determina armonizarea deprinderilor si atitudinilor cu cerintele sociale si dezvolta

major spiritul critic si autocritic.
Adolescentul devine stapn pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient. De la
aceasta constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin autoapreciere, de
la gndirea intuitiv concreta la gndirea abstracta si de la motivatiile elementare la cele
sociale de comportament (datorie, raspundere, scop n viata).
Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective, consecutiv carora se
autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine constient de evolutia sa proprie.
Formarea trasaturilor pozitive de caracter se reflecta direct n conduita, care ntruneste
astfel un continut motivational n care constiinta raspunderii, a semnificatiilor actelor
sociale ocupa un loc central.
Adolescenta este deci etapa n care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate, sub
influenta exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati, ajunge treptat
sa-si cunoasca viata sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca membru al societatii.
Acest salt n planul vietii psihice are efecte deosebite asupra echilibrului psihic si social al
adolescentului. Pe de o parte ntelegndu-se pe sine ca o fiinta, adolescentul reuseste sasi integreze viata sufleteasca ntr-un tot unitar, raportat la trecut si proiectat n viitor. Pe
de alta parte el reuseste sa se diferentieze de semenii sai, sa-si stabileasca n mod clar
locul sau n mijlocul oamenilor printre care traieste si sa-si prefigureze un nou loc, n
viitor, printre acestia. Toate aceste schimbari care vin sa mbogateasca sau nu "criza
adolescentei" sunt importante si determinate, n primul rnd determinate de accelerarea
procesului constiintei de sine.
Constiinta de sine se dezvolta stadial, fiecare stadiu psihologic continnd att elemente
de continuitate ct si de diferentiere. Rezultatul principal al acestei evolutii l constituie
realizarea unitatii si identitati personalitatii, motiv pentru care constiinta de sine este
considerata axa acesteia; deci adolescenta este si o perioada cu implicatii majore n ceea
ce priveste maturizarea personalitatii. O problema referitoare la adolescenta, legata organic
de dezvoltarea constiintei de sine este aceea a afirmarii de sine.
Unii psihologi au integrat manifestarile prin care adolescentii ncearca sa-si afirme
personalitatea n asa zisa "criza a adolescentei" pe care am descris-o.
Altii afirma ca aceasta "criza" nu este universala, ci un fenomen provocat de conditii sociale
individuale si istorice. n acelasi timp afirmarea de sine este un fenomen cu totul specific
adolescentei.
n realitate, dorinta afirmarii de sine este expresia crizei de constiinta pe care adolescentul
o are asupra dezvoltarii sale pe plan biologic, psihologic si social, statutul social, care nu
reflecta din toate unghiurile aceasta dezvoltare. Deci, dorinta afirmarii de sine este un
fenomen normal care se manifesta la adolescent ca efect al maturizarii psihice, a
consolidarii personalitatii.
ETIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DELINCVENT
LA ADOLESCENT
Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-sociogene. Studiul

cauzelor de conflict cu finalizare n conduita devianta ntmpina serioase dificultati,

datorita pe de o parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe de alta parte datorita
faptului ca una si aceeasi forma de reactie devianta poate avea cauze diferite, dupa cum una
si aceeasi cauza poate determina efecte reactionale diferite. Cu toata complexitatea si
varietatea numerica, factorii etiologici ai reactiilor comportamentale deviante pot fi
clasificate dupa prof. dr. P. Brnzei n:
- factori predominanti biogeni
- factori predominanti psiho- sociogeni
+ Factorii biogeni ai deviantei
n cadrul factorilor biogeni, deviatia de comportament apare ca un epifenomen al
dereglarilor organice, dar mai frecvent acesti factori se interfereaza conditiile biogene
crend fondul pe care actioneaza situatiile particulare din viata adolescentului. O serie de
factori patologici psihici pot sta la originea biogena a unor devieri comportamentale de tip
delictual (Encefalopatii secundare post-infectioase sau post-traumatice; oligofrenii; sechele
dupa meningite; epilepsii; hebefrenii; psihopatii; nevroza etc.)
S-a pus n evidenta, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament
deviant, o trisomie gonosomiala cu un y suplimentar (xyy). Aceasta anomalie genetica se
asociaza cu agresivitate, violenta, tendinta spre distrugere de bunuri.
Acestor factori biogeni li se adauga remanierile neuropsihice si endocrine de pubertate si
adolescenta.
+ Factori psiho-sociogeni
Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia n primul rnd
rolul determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:
1. Disociatia familiala. Familia devine "solul primar al dezvoltarii naturii umane" iar
copilul, imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si
nentelegerea familiala este frecvent ntlnita n familiile adolescentilor cu tulburari
de conduita si comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica n mod egal
copilul, fiecare din ei cautnd sa-l atraga de partea lui si sa-l instige mpotriva celuilalt
n scopul de a-l compromite. Ramas n grija unuia dintre parinti, copilul devine victima
unei atitudini extremiste sau va beneficia de ntreaga afectiune si ngrijire din partea
acestuia (avnd drept consecinta formarea lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si
inadaptat la formele vietii sociale), sau va fi frustrat de cea mai elementara forma de
afectiune, de ntelegere, de conditii corespunzatoare de viata si activitate (ceea ce va
determina introvertirea, izolarea, lipsa de ncredere n sine, revolta, rautate, cruzime).
Modelul parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre parinti a unor valori de
identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea personalitatii.
Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu sine si
cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza ntr-o constelatie triunghiulara de factori:
dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau abuz
de autoritate vor determina tulburari de comportament, datorita demisiei parintilor de la
sarcinile lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni. Tnarul devine astfel "un
simptom al parintilor sai". Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul etc. pot fi
determinate de aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau dimpotriva
cea permisiva, libera.

Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecnd de la
calitatea relatii mama-copil se vor dezvolta n mod adecvat relatiile copilului cu altii.