STRATEGII SI FORME DE REALIZARE A EDUCATIEI

INTERCULTURALE
Prof.inv.primar Brtan Crciumaru Florentina- Gabriela
coala Gimnazial nr.1, Bileti ,Dolj
Educatia interculturala are ca element cheie interculturalismul, ale carui
niveluri principale de actiune sunt:
-la nivel international : conlucrarea intre diferite tari , culturi pentru
cooperare internationala;
-la nivel de colaborare dintre diferite segmente de cultura si etnice , ale
unor comunitati in vederea formarii tuturor membrilor, indiferent de etnie (respectarea si
valorificarea specificitatii etnice si culturale ale minoritatilor).
Educatia interculturala promoveaza atitudini tolerante, deschise, de
acceptare si intelegere fireasca a raportului eu-celalalt si a notiunii de strain ,recunoasterea si
respectarea diferentelor culturale prin valorificarea pozitiva a relatiilor de egalitate intre
oameni si nu prin aplicarea polaritatii superior-inferior.De asemenea, presupune promovarea
unor politici scolare care sa permita egalizarea sanselor in educatie si a unor strategii de
valorificare a diferntelor culturale pentru a le transforma in resurse pedagogice.
Scoala este principalul spatiu al invatarii pluralitatii culturale prin
pretuirea diversitatii, a notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant.Scoala
trebuie sa formeze deprinderea pretuirii valorilor pluriculturale , nu exista valori superioare si
inferioare, ci exista valori specifice care trebuie judecate.In scoala este necesara
,,modelareaorgoliului etnic al majoritatii si intarirea increderii in sine a minoritatii.
Educatia interculturala nu trebuie sa se limiteze in mod exclusiv la
transmiterea unor continuturi specifice in cadrul unei discipline particulare , consolidarea
abordarii sale interdisciplinare este fundamentala; nu poate fi conceputa doar pentru mediul
scolar, ci si in legatura cu extrascolarul (familie, grupuri sociale, institutii , comunitati , mass
- media).Se remarca si o schimbare a rolului profesorului, care depaseste functia de a
comunica modele si programe , acesta trebuind sa acorde o mai mare atentie spiritului de
initiativa si creativitatii, centrarea intregii actiuni fiind pe elev.
Vor fi urmarite obiective specifice ,precum:
a)achizitionarea de cunostinte socio-umane (teorii si conceptii despre
stereotipuri, prejudecati, etnocentrism, etc, caracteristici ale elevilor din diferite etnii, rase,
spatii culturale, grupuri si clase sociale);
b)strategii de predare diferentiata in functie de capitalul cultural al
educatorului;
c)clarificarea propriei identitati culturale (sa aiba o intelegere clara a
mostenirii sale culturale si sa inteleaga cum experimentele sale pot interactiona cu cele ale
unor grupuri de lata provenienta culturala);
d)atitudini intergrupale si interetnice pozitive;
e)aptitudini :de a lua o decizie instructionala pozitiva, de a rezolva
conflicte intergrupale de a formula strategii de predare si activitati care vor facilita reusita
scolara a elevilor din diferite etnii, culturi, grupuri si clase sociale.
Educatia interculturala nu este o educatie compensatorie pentru straini
si nici o noua disciplina scolara; ea refuza ,,modelul deficientei in favoarea ,,modelului
diferentei, nevizand o extindere a programei prin ,,predarea culturala sau o ,,folclorizare.

Impunerea pe plan educativ a unor strategii eficiente de realizare a

educatiei interculturale se poate realiza incepand cu nivelul ,,zero, acela al creearii unui
curriculum intercultural.Iata cateva directii pe care acesta se poate axa:
-patrunderea diversitatii etnice si culturale in tot mediul inconjurator;
-pretuirea diversitatii;
-intarirea si afirmarea propriei identitati;
-introducerea continuturilor etnice si a diferentelor culturale in toate
formele de invatamant;
-recunoasterea sarbatorilor si a festivitatilor specifice grupurilor etnice ;
-reflectarea variatelor realitati socio-culturale in
lecturi,povestiri,compozitii muzicale si plastice;
-folosirea in invatare a experientelor diferite;
-recunoasterea succeselor si a contributiilor membrilor unui grup;
-valorificarea in curriculum a resurselor comunitatii locale;
-antrenarea tuturor copiilor in studiul continuu al comunitatii locale;
-interpretarea succeselor si a performantelor unor copii din perspectiva
valorilor unui grup;
Realizarea unor activitati interculturale vizeaza formarea unor conduite
interculturale:
-deschiderea spre altul,spre strain, spre neobisnuit;
-aptitudinea de a percepe ceea ce ne este strain;
-acceptarea celuilalt ca fiind ,,altul;
-trairea situatiilor ambigue,ambivalente;
-aptitudinea favorabila de a experimenta;
-alungarea fricii fata de ,,altul;
-capacitatea de a pune in chestiune propriile norme;
-neacceptarea utopiei,, discursului comunicational egalitar, discutii
pana la proiect comun;
-capacitatea de a recunoaste si de a realiza repere etno si sociocentriste;
-aptitudinea de a asuma conflicte (cu calm, constructiv);
-performanta de a cuceri identitati mai largi.
Strategiile si formele de realizare a educatiei interculturale urmaresc
firul dimensiunilor educatiei interculturale:
-miscarea interculturala-egalizarea sanselor, echitate intre grupuri
socio-culturale;
-abordarea interculturala a curriculum-ului (cunoasterea, intelegerea
diferentelor);
-procesul de educatie interculturala (competenta de a intelege si de a
invata sa negociem diversitatea culturala);
-angajamentul intercultural(combaterea rasismului, a formelor de
discriminare).

UNELE STRATEGII SI FORME

DE REALIZARE A EDUCATIEI INTERCULTURALE
Lucrand intr-o scoala in care exista o populatie scolara si cu elevi de etnie roma,am
avut posibilitatea de a incerca sa educ elevii in spiritul tolerantei si a non-discriminarii.
Alaturi de elevii clasei la care predau in prezent(clasa a IV-a A) am trait o experienta
inedita.Organizam pentru intaia oara o iesire in oras,la teatru.Elevii mei, asteptau cu emotie intrarea.Erau
prezente multe scoli ,dar ei erau parca mai mult speriati.I-am intrebat de ce.O fetita mi-a raspuns ca se tem sa nu
rada copiii ceilalti de ei, ca sunt ,,tigani si ca de aceea prefera sa intre ultimii.
Atitudinea lor m-a marcat profund si mi-a dat imboldul de a le cultiva respectul de
sine, respectul pentru ceilalti, increderea in sine , in ceilalti,si -in principal-in valorile uneori aproape utopice
precum: toleranta, non-discriminare, intelegere, cooperare,etc.
Asadar, am pornit in aceasta directie nu dintr-o pura curiozitate teoretica sau fiindca
ar fi ceva la moda, ci din profunda mea dorinta de a-i invata pe acesti copii (care nu se deosebesc cu nimic de
copilul meu-de exemplu!-) sa fie niste oameni civilizati, prin civilizatie intelegand respectul valorilor.In
discutiile noastre libere din recreatii sau chiar si la ore, cand ocazia ne permite, eu le spun: ,,Indiferent ce
suntem:chinezi,romani,tigani,trebuie sa avem obraz! ,propozitie ce a devenit aproape deviza clasei noastre.
Insa nu doar prin discutii libere am incercat sa identific cai optime de cultivare a
valorilor interculturale (toleranta , interdependenta , negocierea , cooperarea , empatia , nonviolenta ,
egalitatea
,depasirea prejudecatilor, demnitatea,
etc) ,dar si prin diferite activitati curriculare si
extracurriculare.Cu cat acestea sunt integrate in procesul instructiv-educativ cat mai firesc posibil, cu atat mai
mult rezultatele sunt mai aproape si mai de calitate.
Exista trei niveluri la care se pot identifica strategii si forme de realizare a educatiei
interculturale:
*la nivelul curriculum-ului nucleu;
*la nivelul curriculum-ului la decizia scolii;
*la nivelul activitatilor extracurriculare;
Prima activitate interculturala desfasurata la clasa mea a fost confectionarea unor costume
traditionale rome din diverse tipuri de hartie si am continuat cu diverse teme precum:
-,,Povestiri de familie
-,,Ocupatii traditionale rome
-,,Cantece traditionale rome
-,,Evenimente deosebite in comunitate
-,,Obiceiuri la romi
-,,Copil ca tine sunt si eu
Am incercat de fiecare data cand o lectie mi-a permis sa abordez probleme de morala
interculturala, prin metode atat verbale (expunerea morala, conversatia morala, studiul de caz), cat si prin
metode intuitiv active (exercitiul moral, exemplul moral).Disciplina ,,Educatie civica a fost cea care a permis
de fiecare data luarea in discutie a unor valori si atitudini.
Implicarea comunitatii este , de asemenea, un pas important.Organizarea unor
activitati in care participantii sa se poate cunoaste mai bine , sa coopereze si sa traiasca impreuna evenimente
culturale poate contribui la realizarea educatiei interculturale.Astfel , se pot organiza activitati extracurriculare de
tipul:
-activitati sportive;
-invitarea in scoala sau in mediul educativ a unor persoane avizate din exterior;
-utilizarea bibliotecilor , a centrelor de documentare , audio-vizuale prezente in
scoala;
-participarea la evenimente culturale si sarbatori locale ;
-antrenarea in activitati muzicale si corale ;
-studiul aportului reciproc al culturilor (in cadrul unor evenimente culturale
specifice);
-organizarea de intalniri intre persoane de culturi diferite;
-infratirile dintre clase/scoli din diferite zone si culturi;
-colaborarea cu asociatiile locale sau internationale pe tema educatiei interculturale;
-vizitele ,excursiile;
-cursuri /teme de studiu centrate pe diverse teme de studiu;
-realizarea unor proiecte la nivelul clasei/scolii pe teme interculturale sau
intraculturale.

STRATEGII SI FORME DE
REALIZARE A EDUCATIEI

INCLUSIVE

Principiul fundamental al educatiei inclusive invatamant pentru toti ,impreuna cu

toti-constituie un deziderat , dar si o realitate , care castiga adepti si se materializeaza in experiente si bune
paractici de integrare/incluziune.
Integrarea/incluziunea poate fi sustinuta de :
-existenta unui cadru legislativ flexibil si realist;
-interesul si disponibilitatea cadrelor didacice din scoala publica si din scoala
speciala;
-implicarea intregii societati civile;
-nivelul de relatii care se formeaza si se dezvolta la nivelul clasei integratoare ,bazat
pe empatie,toleranta si respect fata de copilul cu CES.
Modalitatile de integrare /incluziune a copiilor cu CES sunt :
-integrare in scoala publica,care devine ,,o scoala pentru toti,inclusiv pentru copiii
cu CES;
-deschiderea scolii speciale catre scoala publica si comunitate si dezvoltarea unor
programe speciale educationale de socializare;
-scoala speciala devine scoala integratoare pentru copiii cu dizabilitati severe si
asociate.
Copilul cu nevoi speciale integrat in scoala obisnuita, de masa, are nevoie nu numai de
adaptare curriculare , sprijin psihopedagogic, acceptare si sustinere din partea cadrului didactic integrator, dar si
de un mediu social propice dezvoltarii, de un rol bine definit , recunoscut in grupul in care isi va petrece
majoritatea timpului, anume clasa de elevi.
Cadrul didactic de sprijin, impreuna cu colegul integrator, trebuie sa recunoasca
faptul ca integrarea coplului cu nevoi speciale este dependenta de modul in care clasa , ca intreg, il accepta
printre membrii ei, iar acest lucru poate sa devina hotarator in cazul unui copil cu deficiente .Intr-un colectiv de
elevi, copilul cu CES va trebui sa depaseasca , cel putin, doua bariere : propria sa timiditate ,inhibitie sociala
coroborata cu un complex de inferioritate manifestat cu izolarea, respingerea de catre ceilalti, datorate- de cele
mai multe ori-ignorantei si prejudecatilor(cu care este mai mult sau mai putin obisnuit!).
Astfel ,cadrul didactic de sprijin si cel integrator vor trebui, in mod constient, sa
realizeze:
-incurajarea relatiilor naturale de sprijin ;
-promovarea interactiunilor de aceeasi varsta prin strategii de tipul ,,invatarea prin
cooperare si parteneriat intre elevi in invatare;
-dezvoltarea prieteniei prin cunoastere reciproca.
Introducerea unui copil cu deficiente nu trebuie sa se faca intamplator; prezentarea
acestuia trebuie pregatita in prealabil.In cazul in care elevul este introdus de la inceputul formarii colectivului-caz cu care m-am confruntat la clasa--incurajarea relatiilor pare mult mai natural de realizat; elevul respectiv este
deja membru al clasei si ramane in sarcina invatatorului sa determine la ceilalti elevi un comportament dezirabil
sub aspectul tolerantei si al intelegerii.Integrarea este oarecum facilitata cel putin prin dezvoltarea in mai mica
masura a complexului de inferioritate.
Astfel, eu am incercat sa desfasor activitati neutre de informare privind nevoile
copiilor cu cerinte educative speciale: le-am prezentat diapozitive , pliante , ilustratii cu privire la copii pe care iam numit ,,mai putin norocosi ca noi ; am organizat concursuri de desene .
Aceste activitati au ajutat la o integrare lenta, dar puternica, pregatindu-i pe ceilalti
elevi sa cunoasca si sa inteleaga nevoile semenilor lor, sa-i determine sa-i ajute si sa constientizeze, in acelasi
timp, ca este , in definitiv, un copil ca toti ceilalti.
PRIORITATI EDUCATIONALE
Experienta mea de pana in prezent mi-a demonstrat ca este absolut necesar ca scoala
sa vina in intampinarea dezideratelor societatii cu activitati interculturale de diferite genuri,implicand cat mai
mult sau ,daca este posibil, chiar total,comunitatea.
Implicarea parintilor in activitatile scolii trebuie sa devina o prioritate,constituind o
componenta care sa aiba ca fundament transferul de experienta.
Activitatea de concepere a unui plan eficient de educare in spiritul valorilor morale
reprezinta un demers complex de angrenare a resurselor informationale,umane,etc,alaturi de dascalii scolii

trebuind sa se afle mereu parintii,asa incat eforturile scolii sa fie permanent intarite de sprijinul parintilor,al
comunitatii in general.
Contributia parintilor la efortul formativ al scolii se poate gasi pe o scala ce porneste
de la prezenta in toate tipurile de activitati: curriculare,consultative,suportive,ajungand pana la plasarea ca public
amorf la reprezentatiile scolare ocazionale.Din fericire,in cazul parintilor de etnie roma,adultii sunt
considerati ,,persoane-resursa in organizarea si desfasurarea actiunilor educative,argumentele pentru aceasta
atitudine fiind urmatoarele:
-experienta acumulata pe parcursul propriei scolaritati,nu indepartate in timp,dat fiind
faptul ca romii se casatoresc si au copii de la varste inca fragede;
-nevoia de a actualiza si valorifica aceasta experienta;
-perspectiva asupra rolului invatarii in construirea identitatii persoanei ca reprezentant
al etniei sale;
-relatiile pe care le pot dezvolta in folosul scolii (sponsorizare,promovare,alt tip de
asistenta,etc).
Nevoia de a forma o echipa intre cadre didactice, parinti, elevi,autoritatile din
comunitate in vederea conjugarii influentelor educative este justificata pe de o parte de tendinta de autoinvestire
cu responsabilitate a aprintilor preocupati de viitorul copiilor dat de catre scoala ,iar pe de alta parte de
cumularea in scoala a atributelor socializatoare proprii unor institutii inactive la nivel local(cluburi,ateliere de
creatie,agentii de turism,agenti economici cu potential financiar mai mic sau mai mare,etc).
In mod concret,implicarea comunitatii poate fi reliefata in activiatati de tipul:
-activarea comitetului de parinti si implicarea in elaborarea , implementarea si
monitorizarea planului de dezvoltare a scolii;
-identificarea parintilor resursa/voluntari;
-organizarea cabinetelor de consiliere pentru parinti;
-implicarea parintilor in activitati administrative (amenajarea spatiului de studiu,etc);
-cooptarea parintilor in procesul didactic;
-crearea unor proceduri de comunicare speciala a parintilor cu cadrele didactice din
scoala:cutia postala a clasei/scolii, lectorate, activitati artistice ,etc;
-initierea unor programe de educatie pentru parinti, identificarea asteptarilor parintilor
fata de scoala si a nevoilor de formare a acestora;
-stimularea parintilor in asistarea copiilor la efectuarea temelor ,a altor sarcini scolare.
Trebuie sa tinem seama ca unele familii se confrunta cu probleme sociale
grave,precum saracia acuta, lipsa increderii in utilitatea studiilor, nivelul scazut de educatie al romilor, lipsa
exemplelor de succes in comunitati.Este necesara explorarea directiilor importante pe care scoala se poate inscrie
in incercarea de a ameliora cazurile dificile , subliniindu-se si importanta atitudinii cadrelor didactice fata de
parinti si pregatirea speciala de care acestea au nevoie.
De asemenea,crearea unui mediu scolar tolerant, propice dezvoltarii relatiilor de
cooperare, poate conduce la fixarea cunostintelor teoretice despre valorile morale ce urmeaza a fi implementate
in structura psihica a elevilor.Un colectiv trebuie sa fie un amestec de diferit,iar acest amalgam sa permita o
intrepatrundere de cultura si civilizatie.
Concomitent,trebuie ca si cadrul didactic al clasei sa fie un bun manager,care sa
realizeze atat ceea ce-si propune,dar sa castige si atentia elevilor, in special placerea lor de a a invata.Cadrul
didactic este cel care trebuie sa reuneasca toate resursele materiale si umane , resurse logistice de ordin
pedagogic si psihologic si pe care sa le configureze intr-o maniera proprie la nivelul clasei pe care o conduce.
Cadrele didactice trebuie sa detina acele idei, principii, tehnici, metode ,procedee
instructionale care sa vizeze crearea unei culturi si a unui climat al clasei propice implicarii intrinseci a elevilor
in activitatile desfasurate la clasa.
Ele sunt cele care au menirea de a realiza schimbari profunde in cultura, climatul si
educatia elevilor care apartin populatiei dezavantajate,in directia fundamentarii tuturor demersurilor didactice pe
principii democratice.Invatatorul este in acest context un agent al schimbarii semanticii interactiunilor din clasa,
in directia oferirii elevilor din aceste categorii defavorizate de sanse egale la educatie.
Cadrul didactic este ,de asemenea, acela care trebuie sa introduca noi strategii
educationale care sa incurajeze colaborarea, toleranta, sporirea increderii in fortele proprii si imbunatatirea
performantelor scolare ale elevilor ,ca un corolar al efortului de integare optima.
Clasele sa nu mai fie organizate pe criterii etnice sau de alta natura, sa fie o scoala
pentru toti, in care fiecare sa-si poate afirma identitatea , fara teama vreunor represalii de orice natura si de orice
nivel.Ar fi bine ca elevii sa poata opta pentru cursuri optionale in limba materna sau care i invata despre etnia
lor, despre obiceiurile lor, etc.Asa cum elevii pot urma cursurile orelor de religie diferita, in functie de
partenenta, asa sa poata frecventa si genul de cursuri mai sus amintite.Copiii ar fi astfel incurajati sa-si afirme
identitatea.

Educatorul, ca reprezentant al institutiei scolare, trebuie sa propuna oferte

educationale care sa aduca in spatiul scolii multietnice respect, toleranta, precum si ,,vizibilitatea culturilor
minoritare.Scoala are sarcina de a cauta solutii pentru gestionarea concreta a diferentelor culturale de la nivelul
clasei/scolii si pentru valorificarea lor pedagogica, pentru depasirea potentialelor obstacole in calea comunicari
interculturale.
Este de dorit ca asemenea componente interculturale sa fie integrate functional in
practica zilnica a scolii si comunitatii, astfel incat elevii dezavantajati si familiile lor sa se regaseasca firesc in
,,fotografia scolii, sa fie perceputi fara prejudecati saua discriminare , sa aiba sanse egale de dezvoltare.Acest
lucru poate fi realizat prin urmarirea indeplinirii urmatoarelor obiective:
-ameliorarea mediului de invatare din scoala , astfel incat sa se stimuleze dezvoltarea
si participarea adecvata la viata scolara a fiecarui elev , indiferent de apartenenta sa culturala, etnica, religioasa,
etc;
-ameliorarea ofertei curriculare in sensul dezvoltarii de spatii de comunicare si
cunoastere interculturala;
-imbunatatirea practicilor didactice ,astfel incat cadrele didactice sa fie capabile :
--sa recepteze si sa valorifice real, in practica zilnica, diversitatea culturala,
prin raportari echilibrate ,fara prejudecati si etichetari;
--sa gestioneze diferentele culturale dintre medii,dintre cultura scolii si cea ,
uneori diferita, a comunitatilor locale;
--sa profite pedagogic de toate ,,pretextele pentru dezvoltarea
interculturalitatii;
--sa promoveze dialoguri interculturale in interiorul clasei , prin valorificarea
specificitatii fiecarui elev;
Orice scoala trebuie sa devina ,,o zona libera de prejudecati.
Insa competentele, valorile si atitudinile de care au nevoie elevii pentru reusita sociala
si personala nu pot fi formate in intregime prin intemediul disciplinelor clasice. Temele integrate
(interdisciplinare) contribuie la o mai puternica apropiere a procesului educational de viata cotidiana a elevilor
si de nevoile comunitatilor .
Temele cross-curriculare sunt teme integate (interdisciplinare) de studiu care se
centreaza pe dezoltarea personala si sociala a elevilor.Aceste teme ,,trec de dincolo de granitele disciplinelor
scolare traditionale si propun formarea unor competente si/sau valori fundamentale pentru viata de zi cu
zi.Pentru a fi cu succes introduse in scoala , aceste teme cross-curriculare solicita crearea unor experiente
diverse in invatare si experimentarea achizitiilor invatarii in contexte variate si concrete.
Continutul
temelor
cross- curriculare poate fi incadrat intr-una dintre
urmatoarele trei mari categorii, puternic inter -relationate:
-educatia pentru calitate ---cu accent pe calitatea personala, calitatea vietii si
calitatea mediului inconjurator;
-educatia antreprenoriala---cu accent pe stimularea initiativei in viata personala si
sociala , formarea comportamentului unei persoane care ia atitudine;
-educatia pentru diversitate culturala ---cu accent pe intelegerea reciproca,
evidentierea interdependentelor in comunitatea locala si capacitatea de a vedea asemanarile si diferentele
culturale ca pe o resursa.
Iata cateva exemple de activitati :
-,,Festivalul mestesugurilor traditionale;
-,,Traditiile si obiceiurile romilor;
-,,Educatia pentru mediul inconjurator;
-,,Sa ne scriem singuri istoria;
-,,Stiu sa cresc sanatos;
-,,Zi de zi descopar lumea;
-,,Cum as vrea sa arate clasa mea;
-,,Noi si cei din jurul nostru;
-,,Minte sanatoasa in corp sanatos;
-,,Traim intr-o lume <<bolnava>>;
-,,Piata imaginara;
-,,Educatia pentru familie;
-,,Drepturile omului;
-,,Viitorul planetei incepe cu noi;
-,,O lume curata pentru un viitor senin.