Simbolismul este o miscare literara aparuta la sfrsitul secolului al

XIX-lea - nceputul secolului al XX-lea, orientata mpotriva

romantismului si parnasianismului. Acesta i reproseaza primului
retorismul apasat, prefernd un ton mai intim si confesiv, iar celui deal doilea i reproseaza raceala si formalismul, miznd mai degraba pe
emotie si o muzica interioara a ideii. Viziunea simbolista porneste de la
principiul analogiei universale, prin care toate elementele universului
ar fi legate ntre ele, iar simbolul este cel prin care se poate exprima
aceasta relatie. Simbolismul propune, de asemenea, cultivarea
sinesteziei, din perspectiva unei corespondente subtile ntre toate
simturile, precum si cultivarea sugestiei ca metoda de transmitere a
mesajului poetic. Asadar, dupa cum observa si Alexandru Macedonski
343h79d n afirmatia "Poezia nu va fi dect muzica si imagine, aceste
doua principale sorginti ale ideii", simbolismul are ca surse de
inspiratie muzica si imaginea, care se vor reflecta la nivel stilistic,
prin tipul de figuri de stil si imagini, prin cromatica si prin
vocabularul folosit.
Una dintre cele mai importante si interesante trasaturi ale acestui
curent este preferinta pentru stari confuze, vagi, fluide, treceri
neasteptate de la o traire la alta si acestea se manifesta prin
melancolie, tristete, singuratate, iritare, exasperare, nevroza, isterie,
claustrare etc. Din punct de vedere formal, poezia simbolista este
caracterizata prin versul alcatuit n general pe tehnica refrenului.
George Bacovia este considerat cel mai important poet simbolist romn,
care realizeaza o sinteza geniala a trasaturilor specifice miscarii
acesteia si ale poeziilor precursoare ei, sinteza n care discursul
poetic va miza pe repetivitate si pe reluare obsesiva a acelorasi
elemente de imaginar pentru a contura sentimentul de angoasa, propriu
poeziei bacoviene. A avut un succes imediat prin volumul "Plumb" publicat
n 1916, nsa dupa acest moment, critica l observa drept un "talent n
declin" (Vladimir Streinu).
Poezia care da numele volumului ilustreaza tema sentimentului de
singuratate, exprimat cel mai adesea printr-un imaginar care sugereaza
ideea de claustrare. Lumea ostila si stranie conturata simbolic este
proiectia universului interior, de un tragism asumat cu luciditate.
"Plumb" poate fi considerata reprezentativa pentru universul liric
bacovian, pentru ca regasim n ea acea stare de criza, remarcata la mai
multe niveluri: criza a realului, a relatiei cu sine si a comunicarii.
La nivelul structurii, putem observa o rigiditate voita a compozitiei, un
discurs care mizeaza pe forme repetitive si pe paralelism. Textul este
alcatuit din doua catrene, cu repetitia obsedanta a cuvntului "plumb" de
6 ori, devenind n felul acesta un simbol al poeziei, prin intermediul
caruia se exprima sentimentul general al apasarii.
Modul de expunere predominant este descrierea, caracteriznd asa-zisul
lirism obiectiv; spatiul acordat persoanei I este foarte redus si se
remarca ntr-un vers n fiecare strofa. n prim-plan este adus imaginarul
bacovian care capata valente simbolice, sugernd starea, emotia care l
configureaza.

Desi poezia se ncadreaza n lirismul de tip obiectiv, opera bacoviana nu

are nicio tangenta cu logica prozei, care reuseste sa gaseasca adesea
cauza crizei existentiale, n cazul n care ea exista. Poezia simbolista
nu doreste a explica originea crizei si nicidecum sa-i ofere o solutie,
ea doar reda acea stare si contextul ei, prin dramatismul trairilor eului
liric.
Putem observa ca cele doua catrene simetrice, redau, prin paralelismul
sintactic si repetitie, doua spatii, unul exterior, vazut prin elemente
concrete ale realului, si unul interior, concentrat pe imaginea amorului.
Cele doua universuri sunt redate prin intermediul acelorasi elemente de
cadru si chiar sintagme poetice: "flori de plumb". Spre deosebire de
dualitatea spatiala romantica peste care se suprapunea o dualitate
valorica asimilnd exteriorul unor valori negative si interiorul celor
pozitive, spatialitatea bacoviana se caracterizeaza, dimpotriva, prin
uniformitate, granitele dintre cele doua lumi sunt aparente. Vidul
exterior este dublat de unul interior - "stam singur", nu exista nicio
diferenta calitativa sau cantitativa, de unde reiese si fluiditatea
imaginilor si a starilor bacoviene care traverseaza spatiul si decorul.
Aceasta lume exterioara, ostila, ar putea fi asociata cu societatea
artificiala, lipsita de aspiratii, cu un orizont nchis, limitat, n care
eul, izolat n propriul univers, se afla n imposibilitatea comunicarii
si a evadarii, de unde reiese starea de angoasa, monotonie si depresie.
Universul exterior ia forma sugestiva a unui cavou, facnd aluzie la o
lume carcera, la un sentiment al prizonieratului, o neputinta de a scapa,
devenind un simbol al nchiderii perfecte. O ntreaga recuzita funerara
vine sa contureze aceasta lume - "sicrie de plumb", "coroane de plumb",
"funerar vestmnt". n strofa a doua putem observa aluzia la imaginea
mitica a lui Amor, copil adolescent naripat, dar si un element obisnuit
de recuzita funerara, sau imaginea abstracta, ideea iubirii imposibile, o
imagine a dragostei absente, deschiznd granitele unei lumi interioare,
pe care eul bacovian nu o sondeaza cu o voluptate a introspectiei, ci cu
impersonalitate rece, nstrainat de sine. n acest sens, Amorul poate fi
o proiectie obiectiva, exterioara, a propriului eu, inert, contemplat cu
raceala, deci gasim aici o ipostaza a nstrainarii de sine, tipic
simbolista.
Ambele catrene ncep cu un verb static - "dormeau", sugernd prin
indicativul imperfect, un timp trecut durativ, al continuitatii, al
actiunii reluate. Sensul static al verbului, acela al somnului, indica o
absenta a constiintei frecventa n poezia bacoviana, constituind o
varianta eufemizata a mortii. Verbului i se asociaza doua epitete care i
subliniaza valoarea definitiva, sintagme echivalente ale mortii "adnc", "ntors". Exista si o unica imagine auditiva, stridenta,
dizarmonica, a scrtitului coroanelor, amplificnd caracterul static al
imaginilor si dnd poeziei o sonoritate neplacuta, lugubra.
Starea generala exprimata este cea de apasare, de singuratate, pentru ca
insul bacovian pare lipsit de aparare ntr-o lume n care totul pare sa
se prabuseasca n jurul lui. Eul si lumea functioneaza ca doua vase
comunicante, pentru ca sentimentele individului sunt proiectate n lume
si toate elementele universului par sa actioneze direct asupra starilor
sufletesti ale acestuia.

Singuratatea lui este cea esentiala a omului modern care se descopera

ntr-o lume vidata de sens, fara niciun loc al intimitatii, al retragerii
n sine, si de aici reiese sentimentul de claustrare. Avem de-a face cu o
criza existentiala care ia forme explicite, sugernd o stare imposibil de
remediat: "stam singur". Eul este unul abulic, lipsit de vointa,
neputincios, el ramne n centrul acestui univers si totusi el este
absent. Se defineste prin nemiscare, inertie, singuratate, o permanenta
stare de disconfort (vnt, frig), iar singurul gest care pare sa rupa
monotonia este strigatul. Desi indica angoasa, un fel de ncercare
disperata de a rechema amorul defunct, totusi revolta apare nabusita,
iar miscarea capata ceva neverosimil, de cosmar, pentru ca verbul "am
nceput" prelungeste actiunea la infinit. Fundalul sonor devine
discordant, dar prin intensitatea egala se rencadreaza n monotonia
generala. Revolta se dezvaluie ca neputinta si aceasta este reluata n
imaginile ulterioare - aripile atrnnd ale amorului, sugernd simbolul
pervertit al caderii n locul ascensiunii.
n privinta discursului poetic, putem observa posibilitatea de
interpretare la mai multe niveluri. La nivel lexical se observa un
vocabular restrns, a carui monotonie este subliniata prin repetitie,
care ofera unor elemente prezente n text valoarea de simboluri, n mod
specific acestui curent literar. Plumbul asociat sicriului indica
moartea, nchiderea, nsa implicatiile spirituale ale mortii sunt
inexistente, deoarece aceasta este incapabila sa redea purificarea.
Floarea de plumb este si ea un simbol rasturnat, prin imaginea puritatii,
a delicatetii, pervertite aici. Ea nu se ofileste, dar tocmai aceasta
nchidere ntr-o forma definitiva i rapeste frumusetea, i da un aer
grotesc. Amorul de plumb ilustreaza figura sculpturala a adolescentului
mitic, dar nu se regaseste n ea nimic din gingasia si inocenta acestuia.
Din punct de vedere morfologic si sintactic, remarcam faptul ca prezenta
verbelor este redusa, iar impactul lor atenuat, prin semnificatia
statica: "dormeau", "stam", "atrnau". n general, poezia bacoviana nu
foloseste structuri sintactice complicate, prefernd coordonarea
relatiilor, de aceea elipsa predicatului ar putea fi considerat un mod
sugestiv de a reda absenta ordinii si a sensului n realitatea pe care
acelasi enunt o defineste. Frazele se construiesc prin juxtapunere,
ncercnd sa redea acea imposibilitate de gasire a unei coerente a
universului, prin aglomerarea de elemente n cadrul unei enumeratii.
Obiectele se ngramadesc n spatiul deschis dnd o puternica senzatie de
sufocare: "si flori de plumb si funerar vestmnt". La nivelul efectului
sonor, putem observa ca repetitia obsesiva a motivelor poeziei devine un
mijloc de sugestie, de comunicare. Sentimentele sunt sugerate nu pe
eufonie, ci pe monotonie la nivel auditiv, pe redundanta, disconfort,
menite sa amplifice sunetele de discontinuitate.
Din punct de vedere fonetic, se mai observa si folosirea vocalelor
nchise "o" si "u", precum si a consoanelor "m" si "n". Acestea dau o
sonoritate vibranta, dar sumbra, lugubra, la care se mai adauga folosirea
vocalei "i" care ofera o nota stridenta decorului - "strig", "scrtiau",
sugernd iritarea nevrotica.

n ceea ce priveste prozodia, putem observa masura de 10 silabe, ritmul

iambic, rima mbratisata si adesea relund cuvinte, capatnd o sonoritate
repetitiva.
Simbolismul constituie una dintre miscarile literare cele mai importante,
oferind o viziune noua asupra lumii, si, n felul acesta, ea prefigureaza
nceputurile modernismului, mai ales prin ideea generala a crizei
existentiale a eului. Teatralismul bacovian este o modalitate de
manifestare a tragismului, tipica omului modern, pentru care a fi devine
o formula de suferinta. Artificialitatea este att de pregnanta pentru ca
natura nu mai poate fi, ca la romantici, spatiu privilegiat, univers
compensatoriu, ci este doar un decor textual, creat prin forta conotativa
a cuvintelor, care circumscrie spatii ale dezagregarii continue. Asadar,
aceasta literatura de valoare, puternica, a reusit sa traiasca prin
inovatie, dupa cum observa si Alexandru Macedonski 343h79d . A oferit o
alta viziune prin nsasi starea sufleteasca a omului modern, prin
imaginarul poetic bazat pe cromatica specifica, pe figurile de stil
predominante - repetitia si enumeratia, pe refrenul tipic simbolist si pe
stilizarea puternica a decorului.
George Bacovia este, fara ndoiala, cel mai mare poet simbolist romn,
pentru ca a valorificat n mod eficient caracteristicile acestui curent
si a reusit sa capteze, prin poeziile sale, atentia cititorilor, chiar si
pna n prezent.