.CULTURA SE SUBSTITUIE POLITICULUI.

CACI INDELETNICIREA DE A
CASTIGA PENTRU NEAM O SOARTA OPTIMA, ASIGURANDU-I IN PRIMUL RAND
INDEPENDENTA SI DEZVOLTAREA SA FIREASCA, NU VA MAI PUTEA FI
EXECUTATA PE TEMEIUL ELEMENTELOR POLITICE, ECONOMICE SAU MILITARE
ALE NATIUNII- CI APROAPE EXCLUSIV PE TEMEIUL REALITATII SALE
SPIRITUALE. UN NEAM CREATOR DE VALORI CULTURALE VA PUTEA
SUPRAVIETUI SI PROPASI IN NOILE RANDURI POLITICE ALE LUMII DE MAINEIN TIMP CE UN NEAM STERP SAU DE MEDIOCRE CAPACITATI CREATOARE ISI VA
PIERDE CU VREMEA AUTONOMIA SI, CA ATARE, PANA LA URMA, PROPRIA SA
FIINTA.
MIRCEA ELIADE
Mircea Eliade considera ca autonomia unui popor este asigurata prin valorile culturale
ale acestuia, concluzie pe care o regasim si in articolul Intre globalizare si identitate locala
(de)formatia arhitectului. Identitatea unui neam se construieste in permanenta si tine de
creativitatea acestuia precum si de obiceiurile, datinile i tradiile, de vechile tehnologii
dobandite pe parcurs. Taranul roman ilustreaza o ruralitate autentica, o civilizaie rneasca
nc vie. El a pus amprenta unei civilizatii inscrise cu fruntea sus in randul culturilor taranesti
ale lumii datorita rafinamentului ,astazi fiind pe cale de pierdere a acestei pozitii.
Odata cu epoca moderna si dorinta de globalizare, apare o uniformitate in arhitectura .
Nu se mai tine cont de specificitate, de incadrarea intr-un anumit context, ci in schimb,
arhitectii se folosesc de excentricitate pentru a-si lasa amprenta ,fiecare incearcand sa se
identifice in sit, in proiect, in idee , atitudine gresita din punctul meu de vedere. Arhitectura ar
trebui sa prezinte un atasament fata de traditie, sa contribuie la pastrarea caracteristicilor
agonisite pana in prezent pentru a ne putea diferentia de restul civilizatiilor.Pentru a ncetini
procesul de degradare a ambianei tradiionale a satului, arhitectii trebuie sa cunoasca foarte
bine cultura taraneasca, sa vina cu o intervenie potrivita n acest mediu, astfel nct caracterul
acestuia s fie ct mai bine pastrat.
Punctul de plecare al acestei degradari a identitatii locale este modul in care suntem
formati , noi, studentii arhitecti. Scoala romaneasca de arhitectura pare a-si fi pierdut
interesul pentru etnologie si in schimb ofera drept model si sursa de inspiratie, Europa.
Aceasta atitudine progresista nu demonstreaza decat o indreptare cu pasi repezi spre o
pierdere a personalitatii si a identitatii culturale a tarii.
Totodata , aceasta atitudine poate reflecta faptul ca avem cunostinte superficiale despre
cultura romaneasca, lucru ce ar putea fi indreptat daca am primi in decursul acestor 6 ani de
studiu informatii despre cum ne putem inscrie in particularitatea locala si vocabularul formal
necesar pentru aceasta. Ignorarea acestui aspect va duce la o pierdere a personalitatii scolii in
sine.
De asemenea, un alt motiv pentru aceasta uniformizare a gandirii in ceea ce priveste
arhitectura este limitarea creativitatii pe care o primim in timpul facultatii. Odata admisi in
aceasta facultate, are loc o triere in studenti de elita si studenti comuni , anonimi. Modul
de formare al unui arhitect porneste in mod cert din facultate, iar faptul ca unui student ii este
taiat elanul inca de la inceput , il determina sa fie nesigur si sa caute modele pe care sa le
foloseasca drept sursa, iar de aici incepe o pierdere a identitatii ,nu numai a studentului
arhitect ,ci si a identitatii locale.
Un absolvent al acestei facultati ar trebui in mod normal sa-si sedimenteze un anumit
stil de a lucra, de a concepe un proiect, in schimb el este dezorientat, lipsit total de
practica,stiind sa produca doar arhitectura moderna, incapabili sa orienteze comunitatea sau
sa organizeze o ambianta spatiala care sa nu trezeasca uimirea.

Modurile in care arhitectii cauta sa uimeasca prin originalitate si individualitate

depasesc uneori limitele impuse de vecinitati, uita de incadrarea in contextul urban si isi
insusesc in mod excesiv titlul de artist.Aceasta atitudine preluata din modelele europene este
una nociva pentru tara noastra si nu numai, pentru fiecare stat in parte. Globalizarea nu face
altceva decat sa distruga tot ceea ce au reusit cei dinaintea noastra sa construiasca. Truda lor
de a-si capata independenta si identitatea ar fi in zadar.
Declaratia de la Toledo nu impune o uniformizare a arhitecturii in raport cu
eficienta ecologica si dezvoltarea durabila, ci lasa loc arhitecturii cu identitate, care sa
nu uite specificul si traditionalul tarii globalizate. Se dorete asigurarea bunstrii
i calitii vieii cetenilor din toate comunitile i cartierele existente n
orae, punctndu-se necesitatea implicrii acestora n dezvoltarea urban, prin
consultri publice i, deasemenea, recunoscndu-se importana parteneriatelor i a
implicrii tuturor actorilor din domeniu(sectorul privat, societatea civil etc.), ca un
instrument deosebit de important pentru o abordare integrat. n Declaraia de la Toledo,
se pune accent pe atenia special asupracartierelor defavorizate, n contextul oraului ca un tot
unitar i, n mod particular, pe alinierea obiectivelor concrete ale diferitelor cartiere,
cu scopul reducerii polarizrii sociale.
Globalizarea e inevitabila iar schimbarea e iminenta, insa uitarea trecutului si
ignorarea specificului cultural al fiecarei zone trebuie evitate.
Concluzia e simpla.Casele se mai prabusesc, dar cultura nu trebuie sa cada.Daca
unui om fara casa i se spune vagabond atunci unei tari fara cultura cum i se spune?