Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4 Tipuri de Atasament Parinti
4 Tipuri de Atasament Parinti
tendinta sa sustina ca este mai bine si reflecta necesitatea de a se simti sau a parea in exterior
puternici, autonomi si independenti. Greu de accesat de catre pacienti care resping peisajul lor
intern, proiecteaza asupra altora prpriile nevoi, vulnerabilitati si furi renegate.
Neatenti la propria experienta de atasament, parintii se distanteaza fata de ceilalti si
fata de dorintele lor, iar la semnalele copiilor lor raspund intr-un mod nesenzitiv.
Supravietuind emotional restrictiv isi conserva starea mentala de respingere, ignorand sau
respingand nevoile de atasament a copiilor lor. Copiii au astfel nevoile blocate. Ceea ce se
intampla in relatia cu parintii este internalizat de catre copii iar modelul preluat nu lasa loc
pentru dorinta sau pentru incercarea de a satisface astfel de nevoi.
Deveniti adulti dezvolta modele in care ori au impresia ca ei sunt buni, puternici, in
timp ce ceilati sunt nedemni de incredere, plini de nevoi si inadecvati, sau dimpotriva, au
sentimente ca ei sunt defectuosi, dependenti si neajutorati, in timp ce altii pot sa respinga, sa
controleze sau sa pedepseasca.
4. Atasamentul dezorganizat si
lipsit de solutie cicatrice ale traumei si pierderii
Copiii mici dezorganizati si dezorientati au comportamente bizare, inexplicabile,
conflictuale sau disociate fata de mama. Raspunsul lor apare ca urmare a prezentei unui
parinte inspaimantator, in fata caruia se simt in pericol si fara iesire. Cand vine vorba de
separare, acesticopii devin tacuti, perturbati, suparati, irationali si uneori prezinta
dezorganizare in limbaj sau comportament.
La 6 ani copiii evaluati ca dezorganizati in copilaria mica, au dezvoltat o strategie
comportamentala ce reflecta un efort sistematic de a-si controla parintii, fie prin inversarea
rolurilor, avand grija de ei, fie prin a fi agresivi in mod direct si punitiv. Acesti copii si-au luat
un rol parental pentru a mentine proximitatea cu parintii lor si pentru a face fata amenintarii
pe care acestia o reprezinta. Ei fie resping intr-un mod punitiv comunicarea cu parintii, fie
sprijina cu staruinta aceasta comunicare.
Parintii copiilor dezorganizati au trait traume si pierderi care au ramas nerezolvate si
experiente integrate si intelese problematic. Lipsa rezolvarii de catre parinti a problemelor
legate de aceste antecedente anticipeaza atasamentul dezorganizat al copiilor lor. Lacunele de
rationament si discurs, intruziunile amintirilor traumatice sunt responsabile acasa pentru
comportamentul inspaimantator al parintilor cu traume nerezolvate, care produc la copiii
lor atasament dezorganizat. Lipsa rezolvarii de catre parinti a traumei sau pierderii din
trecut conduce spre stari mentale in mod evident discontinue, care necesita o negare rapida a
experientei suparatoare. Sub impactul unor astfel de stari, declansate de exemplu de tipetele si
crizele de furie ale copiilor de neconsolat, se pot manifesta cu prea mare usurinta in moduri
care sperie copiii. Furia parentala exprimata prin abuz fizic sau emotional este prea
devastatoare, deoarece se joaca cu raspunsul biologic al copiilor fata de frica. Copiii mici nu
se pot apropia si nici indeparta de o figura de atasament care este concomitent sursa a
pericolului si a sigurantei. Semne de frica, cum ar fi retragerea fizica din fata copiilor sau
disocierea pot fi la fel de periculoase, pentru ca baza sigura nu mai este simtita atat de sigura,
mai ales ca acei copii mici, sunt vulnerabili ideii ca sunt cumva de vina pentru frica,
retragerea sau disocierea parintilor.
Exista pacienti cu traume nerezolvate, care sunt amenintati atat din interior cat si din
exterior, de o vulnerabilitate continua, la emotii coplesitoare sau la o lume externa devenita
periculoasa, din cauza proiectiei externe a experientelor interne de nesuportat.
Copiii sunt supusi in aceste cazuri la un risc pentru un atasament dezorganizat si pentru psihopatologiile
asociate acestuia.