OZONUL SI POLUAREA AERULUI

1. OZONUL
Denumirea de ozon provine din grecescul ozein, care nseamn a mirosi.
Ozonul, numit si trioxigenul, este o molecula triatomica, fiind alcatuita din trei atomi de oxigen. A
fost primul alotrop al unui element chimic recunoscut de stiinta si a fost propus ca si element chimic distinct
in anul 1840, de catre Christian Friedrich Schonebin. Ozonul este a doua form alotropic a oxigenului.
Formula sa chimic este O3. Molecula sa este instabil si se descompune dup un timp scurt n oxigen
diatomic. Este un oxidant puternic din motiv pentru care, in atmosfera joasa, poate avea efecte negative
asupra sistemului respirator al animalelor si ar arde plantele sensibile Ozonul este benefic si se afla la o
inaltime suficient de mare pentru a nu afecta viata pe Pamant. El ne protejeaza de razele ultraviolete care, dar
totodata, fara acestea, ozonul nu ar exista. Walter Noel Hartley identific pentru prima dat (1880)
proprietatea ozonului de a absorbi razele ultraviolete
Ozonul se gaseste in concentratii mici in atmosfera si se gaseste mai ales in stratosfera, la o altitudine
intre 10 km si 50 km. Aici, el filtreaza fotonii cu lungime de unda scurta (mai putin de 320nm) a luminii ce
provine de la Soare. Razele ultraviolete in cantitati mari sunt daunatoare formelor de viata de pe Pamant, dar
in acelasi timp, sunt si benefice. Aceleasi lungimi de unda sunt responsabile pentru producerea vitaminei D
in corpul uman.
Ozonul este produs in stratosfera datorita acestor raze ultraviolete care reactioneaza cu oxigenul.
La inaltimi joase, ozonul este un poluant. El se mai numeste si ozon troposferic, insa nu este emis in
mod direct de masini sau fabrici, ci este format prin reactia luminii soarelui in aer ce contine hidrocarburi si
oxizi de nitrogen.

Cum se formeaza ozonul

Radiatiile ultra-violete au suficient de multa energie pentru a rupe molecula de oxigen in doi atomi.
Acesti atomi se deplaseaza liberi prin stratosfera, pana in clipa cand intalnesc o molecula de oxigen, de care
se ataseaza, formand molecula de ozon, O3. Acest proces poarta numele de fotoliza. Ozonul se formeaza in

special in stratosfera. Doar aici densitatea oxigenului este suficient de mare pentru a produce disocierea
moleculara. La altitudini mai mici, radiatiile ultra-violete sunt deja absorbite.
Stratul de ozon sau ozonosfera este zona stratosferei terestre care este alctuit n mare parte din
ozon. Acest strat contine 90% din ozonul care se gseste n atmosfer si absoarbe 97%-99% din radiatiile
ultraviolete de frecvent nalt.

Gaurile in stratul de ozon

Ozonul este instabil, iar in lipsa razelor ultraviolete se transforma inapoi in oxigen in doar cateva
zile. La poli, pe perioada iernii, ozonul se transforma inapoi in oxigen. Fara Soare, nu exista nici ozon.
Gaura de ozon care se formeaza deasupra Articului in perioada iernii este mai mica decat cea care se afla la
Polul Sud, in special, datorita campului magnetic al Pamantului, care directioneaza electronii catre Polul
Nord, iar ionii pozitivi catre Polul Sud. In mare parte, acesti ioni pozitivi sunt nuclei de hidrogen ce
blocheaza una din caile de producere a oxonului (prin formarea a H2O2). Acest efect este mai puternic la
Polul Sud.
Gaurile de ozon aflate deasupra polilor apar si dispar in fiecare an. Datorita perioadei indelungate in
care la poli nu ajung razele ultraviolete, ozonul dispare. In zona Arctica, hidrogenul oxideaza si formeaza
vapori de apa, iar acesti vapori distrug ozonul. Este mai putin important acest lucru, pentru ca in lipsa razelor
ultraviolete, ozonul nu se mai formeaza, dar nici nu mai este nevoie de el.
La ecuator stratul de ozon este consistent in orice perioada a anului. Cea mai mare gaura de ozon
cunoscuta a aparut in 1858, in acelasi an cand s-au inregistrat cele mai mari eruptii solare. Acea gaura in
stratul de ozon a fost reparata in anul urmator, asa cum se intampla de fiecare data, in fiecare an.

2. POLUAREA AERULUI
Prin gazele componente, aerul impreuna cu apa stau la baza proceselor biochimice ce caracterizeaza
lumea vie. In Antichitate se considera ca aerul reprezinta originea tuturor lucrurilor (Anaximenes).
Stratul de aer care inconjoara Pamantul este gros de aproximativ 15 km, dar numai o fractiune a
acestui strat se gaseste in zona populata de vietuitoare.

Aerul este un amestec format din azot (78,05%), oxigen (20,95%) si alte gaze (1%): dioxid de
carbon CO2 (0,03%), ozon O3, gaze rare (argon, heliu, neon), amoniac NH3, precum si pulberi,
germeni si vapori de apa.
Sub 10% oxigen in aer, viata devine imposibila. Procentul de oxigen scade cu inaltimea si cu
reducerea presiunii atmosferice.
Activitatea umana din ultimii ani au afectat compozitia aerului, influentand negativ calitatea lui.
Poluarea reprezint contaminarea mediului nconjurtor cu materiale care interfereaz cu sntatea
uman, calitatea vietii sau functia natural a ecosistemelor (organismele vii si mediul n care triesc). Chiar
dac uneori poluarea mediului nconjurtor este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi eruptiile vulcanice,
cea mai mare parte a substantelor poluante provine din activittile umane.
Sunt dou categorii de surse poluante (poluanti):
a) Surse naturale: sol, plante, gaze, praf, eruptii vulcanice
b) Surse artificiale-adevaratele surse de poluare, rezultate ale activitatilor socio-economice ale oamenilor:
- transporturile: trenuri, avioane, autovehicule, vapori de benzina
- arderea combustibililor: combustibil de incalzit casnic, combustibil in sectorul comercial si
industrial, centrale termice
- procese industriale: rafinarii, industrie alimentara, agricultura etc
- depozitarea deseurilor solide: incineratoare de deseuri municipale, focul deschis
- diverse: incendii de padure sau de culturi agricole
Agentii poluanti actioneaza simultan, provocand o poluare complexa care provoaca incalzirea
suprafetei terestre cu cateva grade, din cauza cresterii concentratiei de dioxid de carbon, determinand apoi,
aparitia efectului de sera.

Efectul de sera duce la topirea ghetarilor si ridicarea nivelului marilor si oceanelor. Poluarea
influenteaza si fenomenele meteorologice, ducand, chiar, la modificarea climei.
Poluarea urban a aerului este cunoscut sub denumirea de smog. Smogul este n general un
amestec de monoxid de carbon si compusi organici din combustia incomplet a combustibililor fosili cum ar
fi crbunii si de dioxid de sulf de la impurittile din combustibili. n timp ce smogul reactioneaza cu
oxigenul, acizii organici si sulfurici se condenseaz sub form de picturi, ntetind ceata. Pn n secolul XX
smogul devenise deja un pericol major pentru sntate.
Un alt tip de smog, cel fotochimic, a nceput s reduc calitatea aerului deasupra oraselor mari cum
ar fi Los Angeles n anii '30. Acest smog este cauzat de combustia n motoarele autovehiculelor si ale
3

avioanelor a combustibilului care produce oxizi de azot si elibereaz hidrocarburi din combustibilii "nearsi".
Razele solare fac ca oxizii de azot si hidrocarburile s se combine si s transforme oxigenul n ozon, un
agent chimic care atac cauciucul, rneste plante si irit plmnii. Hidrocarburile sunt oxidate n substante
care se condenseaz si formeaz o ceat vizibil si ptrunztoare.

Masuri pentru a preveni poluarea aerului :

- Dotarea marilor intreprinderi industriale, a exploatarilor miniere subterane cu dispozitive, care
epureaza si neutralizeaza substantele poluante (exhaustoare cu filtre etc.);
- Amplasarea noilor obiective industriale in afara zonelor de locuit;
- Pentru controlul tehnic al vehiculelor, serviciul de circulatie dispune de analizatoare de gaze,
filmetru si sonometru;
- Amplasarea in locuri speciale a rampelor de gunoi si transportul acestuia cu autovehicule inchise;
- Realizarea unei perdele vegetale de protectie, in jurul unor intreprinderi industriale, raspunzatoare
de poluarea aerului atmosferic;
- Plantarea de arbori si arbusti, extinderea parcurilor etc.;
- Suprainaltarea cosurilor, la unitatile care genereaza mari cantitati de fum si gaze etc.
- Impotriva poluarii aerului de catre autovehicule se preconizeaza: folosirea turbinelor cu gaz, a unui
combustibil combinat (benzina si gaz nepoluant) si extinderea automobilului electric.
- Se estimeaza ca in mari si oceane, diversate, anual, circa 5 mln. tone de titei, iar o tona se
raspandeste pe o suprafata de minimum 12 km2. In aceste conditii, pelicula de hidrocarburi afecteaza
procesul de evaporare, avand consecinte directe asupra climei, acesta constituind una dintre cauzele majore,
care determina seceta in anumite zone.