CRUCIADELE

Europa crestina a secolului al XI- lea se afla in plina expansiune dupa ce

supravietuise unui numar important de crize grave. Printre inamicii fortati sa se
retraga se numarau si arabii musulmani din Spania si Sicilia.
Pe neasteptate, europenii au inceput sa-si indrepte atentia, cu scopul
invaziei, asupra indepartatei zone de est a bazinului mediteranean, controlata
de musulmani. In centrul acestei zone se afla Tara Sfanta,venerata de crestini,
ca fiind locul in care a trait si a murit Isus din Nazaret. Acest razboi a devenit
unul sfant, in care cei implicati au luat crucea si au devenit cruciati ( de la
cuvantul latinesc crux cruce).
Timp de mai multe sute de ani, Bizantul a servit ca zona tampon a
crestinismului fata de islamismul militant. Dupa infrangerea de la Manzikert din
1071, prin pierderea aproape in totalitate a Asiei Mici care reprezenta o sursa
de forta de munca si bani, bizantinii au fost obligati sa solicite ajutorul Papei
prin Imparatul Alexius I. Spre deosebire de arabi care fusesera mai retinuti,
invingatorii erau turci selgiucizi, nomazi fiorosi convertiti la islamism care au
devenit principala putere din Orientul Mijlociu si care se impuneau in mod
violent in fata pelerinilor europeni care vizitau locurile sfinte.
Toate acestea l-au determinat pe Papa Urban II sa predice in favoarea
unei cruciade, in anul 1095, in cadrul conciliului de la Clermont. Recucerirea
Tarii Sfinte de catre crestinatate a devenit atat de importanta, incat crima, jaful,
infiintarea unor noi domenii, erau perfect acceptabile fiind vorba de
necredinciosi care nu meritau nimic altceva. Toate acestea au fost primite cu
mare entuziasm si in diferite parti ale Frantei, Germaniei si Italiei incep sa se
organizeze expeditii militare, numite cruciade. Mii de oameni au format armate
care inaintau omorand evrei, jefuind si creand neliniste pe unde treceau.
Ei ajung sub conducerea lui Petru Eremitul si Walter cel Sarac la
Constantinopol, capitala Bizantului si sunt transportati de imparatul Alexius in
Asia Mica, unde sunt zdrobiti de turcii selgiucizi.
Prima cruciada a inceput atunci cand contingente de cavaleri si razboinici
condusi de nobili precum: Raymond de Toulouse sau Godfrei de Bouillon , au
ajuns la Constantinopol. Ei erau nobili cu domenii mici, direct interesati de noi
cuceriri, barbati independenti, uneori chiar periculosi, nu mercenarii disciplinati
pe care si i-ar fi dorit imparatul. Totusi el a reusit sa-i determine sa-l recunoasca
imparat al oricaror teritorii bizantine recucerite. Intelegerea a functionat numai
in cazul cuceririi orasului Niceea, nemaifiind respectata dupa prima victorie de
la Dorylaeum.
In general,soarta bataliilor era incerta deoarece sagetile turcesti nu
razbateau prin armura si provocau de regula rani usoare, in timp ce armele
arcasilor cruciati avau o raza de actiune mai mare si produceau rani mai
severe. De regula, rezultatul oricarui conflict depindea de strategie, coordonare
si unitatea comandantilor, punct care lasa mult de dorit in tabara europeana.

referat.clopotel.ro

Cu o mare doza de noroc si datorita fragmentarii in mici state rivale a

domeniilor turcesti, au fost cucerite in 1098 marele oras Antiohia si in 1099
chiar Ierusalimul, ocazie pentru desfasurarea unui masacru general.
Dupa aceasta o mare parte a cruciatilor au preferat sa se intoarca acasa;
cei ramasi, luptand in continuare, au infiintat in final patru state: regatul
Ierusalimului, comitatul Tripoli, principatul Antiohiei si comitatul Edessei.
Godfrei de Bouillon a fost ales primul conducator al regatului Ierusalim si
practic, cu autoritate limitata, si a celorlalte state. Statele cruciatilor nu au
reusit sa se extinda pana la frontierele naturale desertice care le-ar fi usurat
mult apararea si fiind sub permanenta amenintare a turcilor, practic nu se aflau
niciodata in siguranta. Turcii detineau controlul asupra unor mari orase cum ar
fi Alepp si Damasc, in timp ce cruciatii conduceau o populatie majoritar
musulmana si supravietuiau numai fiind sustinuti de doua grupari
militare:Cavalerii Templului (templierii) si Ordinul ospitalierilor (Ioanitii). Acestea
erau grupari organizate dupa principii monahale, dar erau formate din
razboinici ce aveau sarcina de a aparaTara Sfanta si de a lupta impotriva
necredinciosilor.
La sfarsitul anilor 1120, turcii au atins un mare grad de unificare si
expansiunea cruciatilor a fost oprita, Edessa a fost recucerita de turci ceea ce ia determinat pe europeni sa puna la cale o noua expeditie militara. Condusa de
Ludovic al VII-lea, regele Frantei si Conrad al III-lea imparatul Germaniei, cea
de-a doua cruciada a reprezentat un esec, datorita lipsei de abilitate,
coordonare si planificare a francilor.
In anul 1180 conducatorul kurd de geniu Saladin isi face aparitia pe scena
cruciadelor, reunifica Egiptul si Orientul Mijlociu musulman si ii invinge pe
cruciati la Tiberas, captureaza Ierusalimul si cucereste restul regatului cu
exceptia marelui port Tyr. Cu scopul de a salva principatele ramase si de a
recastiga Ierusalimul, s-a organizat a treia cruciada, cea mai faimoasa.
Imparatul romano-german Frederic I Barbarossa a strabatut Europa si
Asia Mica dar a pierit in urma scufundarii accidentale a vasului, insa alti doi
monarhi englezul Richard I Inima de Leu si regele Frantei Filip II August au
reusit sa ajunga la destinatie si ostilitatile au inceput. Pe drum regele Richard a
cucerit Ciprul, apoi dupa un asediu de doi ani, cruciatii au obtinut marele oras
portuar Accra, dupa care si-au continuat drumul spre Ierusalim. Luptele grele
sub conducerea lui Richard impotriva lui Saladin precum si respectul reciproc
pe care cei doi si-l purtau, reprezinta cele mai cunoscute episoade ale istoriei
cruciadelor, finalizate prin victoria crestinilor din 1191 la Arsuf. Datorita
neintelegerilor dintre cruciati, tratatul din 1192 a consfintit pana la urma
controlul asupra litoralului, cu mentiunea ca pelerinilor li se permitea intrarea in
Ierusalim care ramanea al turcilor.
Ceva mai tarziu, dupa plecarea regelui Richard, o a patra cruciada a fost
deturnata de la scopul initial de catre venetieni care au obtinut orasul Zara,
controlul asupra Constantinopolului prin imparatul pus de ei si suprematia
comerciala. Din ce in ce mai greu de stapanit, cruciatii au sfarsit prin a jefui
orasul si a profana locurile sfinte, dand frau liber resentimentelor fata de
sofisticata cultura greceasca si credinta ortodoxa a locuitorilor.
referat.clopotel.ro

Alte patru cruciade au fost organizate in afara Europei, insa doar una, a
sasea s-a mai organizat in Tara Sfanta. Cu toate ca a fost excomunicat,
conducatorul ei, imparatul romano-german Frederic al II-lea a reusit sa
cucereasca Ierusalimul, Bethleemul si Nazarethul, dar nu pentru mult timp,
deoarece sultanul Egiptului a trecut la cucerirea fortificatiilor cruciatilor.
Ultima incercare, condusa de Ludovic cel Sfant al Frantei si printul Edward
al Angliei in 1271, a esuat la Tunis dupa ce Antiohia, Jaffa si Tripoli au fost
cucerite de sultanul Egiptului. Practic victoria musulmana din 1291 asupra
orasului Accra a pus capat prezentei francilor pe continent si expeditiilor
militare numite cruciade.
Rezultatele cruciadelor constau doar in familiarizarea cu cultura si stiinta
islamice, cu deprinderea gustului pentru mancaruri exotice, matasuri, covoare,
etc., lucruri care probabil s-ar fi petrecut oricum in timp. In acelasi timp,
antagonismele dintre catolici si ortodocsi, dintre crestini si musulmani s-au
ascutit, imperiul bizantin desi aparat de cruciati tot a fost pradat, astfel incat,
din punctul de vedere al europenilor, cruciadele au reprezentat un esec
aproape total, un episod fascinant dar prematur al istoriei expansiunii
europene.

referat.clopotel.ro