UNIVERSITATEA BABES-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXA

PATROLOGIE

MOARTEA IN TEOLOGIA
PARINTILOR APOSTOLICI
Pr. Vasile Seicean

anul I sem. I

STOICA DORU SEBASTIAN

CLUJ-NAPOCA
2015
1

Parinti Apostolici sau Barbati Apostolici sunt acei scriitori crestini care au fost
ucenici directi ai Sfintilor Apostoli sau ai ucenicilor acestora si care au redat in scrierile lor
cu fidelitate invatatura pe care au primit-o de la Sfintii Apostoli.
Scrierile Parintilor Apostolici alcatuiesc le-a asigurat un loc privilegiat in istoria
Bisericii si a literaturii crestine.Primele opere ale lor au aparut in a doua jumatate a secolului I,
iar altele in secolul al II-lea si cuprind, pe langa invatatura dogmatica si invataturi morale. In
scrierile lor nu gasim o distinctie neta intre dogma sau doctrina propriu-zisa si invatatura
morala, intrucat grija principala a autorilor lor nu era de a scrie opere literare, ci de a atrage
atentia cititorilor asupra vietii crestine in care trebuie sa vibreze viata lui Hristos si pentru a
deveni purtatori de Dumnezeu. Fiind martori oculari ai faptelor si beneficiind de prestigiul
religios si moral lasat de Sfintii Apostoli in mijlocul comunitatilor unde si-au desfasurat
activitatea, operele lor purtau in mod vizibil pecetea imprimata de scrierile Sfmtilor Apostoli.
Opera lor literara este un raspuns la nevoile si problemele imediate din viata credinciosilor, dar
si a celorlalte categorii de oameni cu care acestia convietuiau.
Viata de comuniune pe care o practicau avea la baza convingerea ca toti membrii obstei
sunt frati intru Hristos, iar specificul acestei vieti il forma unirea inimilor prin dragoste si
staruinta de a invata si a trai cuvantul Domnului. "

Viata si opera lor fac legatura intre viata primara noutestamentara si crestinismul
generatiilor urmatoare. Ei credeau ca venirea Mantuitorului Hristos e aproape, de aceea
ravneau la o viata sfanta, traind in asteptarea Mirelui, ca fecioarele cele intelepte.
Elementul esential al tinerei comunitati din perioada Parintilor Apostolici era Sfanta
Euharistie. Ea nu facea deosebire intre barbat, femeie, copil, rasa sau neam, ci pe toti ii unea
laolalta, sfaramand barierele egoismului si ale interesului. Modul acesta nou, de viata crestina,
deschide calea primaverii duhovnicesti a inceputului crestinismului prin promovarea unor
valori specifice a caror Impropriere aduce cu sine implinirea celor mai profunde aspiratii ale
naturii si persoanei umane in integralitatea sa.
In ceea ce priveste iudaismul, o data cu cucerirea Ierusalimului si daramarea templului de
catre romani In anul 70 d. Hr., evreii au incetat sa mai constituie un stat politic independent si au
devenit numai o comunitate religioasa. Cu incetarea jertfelor de la templu a urmat declinul
1

Magistrand Stefan C. Alexe, Viata crestina dupa barbatii apostolici, in ,,Studii Teologice", anul VII, 1955, nr. 3 4
(martie - aprilie ), p. 223

preotiei si cresterea influentei rabinilor. Acest popor nu mai avea alta patrie decat Tora ( Legea ).
Studierea Legii a luat locul jertfelor si Invatatorul a luat locul preotului.
Un loc insemnat in traditia iudaica Tl icupa literatura rabinica, in special textul Misnei, a
carui elaborare a inceput la sfarsitul secolului I d. Hr., si care contine nuantari ale spiritualitatii
vechi - testamentare.
Literatura Parintilor Apostolici se deosebeste de celelalte genuri de scrieri crestine printro serie de note specifice. Cele mai multe dintre aceste opere sunt literatura epistolara,
asemanatoare epistolelor pauline. Astfel, prima epistola a Sfantului Clement Romanul a fost
alcatuita cu scopul de a aplana un conflict aparut in Biserica din Corint, in timp ce a doua
scrisoare atribuita lui, are stilul unei omilii. ,,Epistola lui Barnaba" cuprinde in mod special
articole de teologie care trateaza despre relevanta legaturilor dintre Vechiul Testament si
cretinism, in timp ce ,,Epistola catre Diognet" este un discurs privind superioritatea
crestinismului. Lucrarea ,,Pastorul lui Herma" este o colectie alcatuita din vedenii, porunci si
precepte care trateaza despre pocainta de dupa Botez si asemanari sau pilde care sunt lectii de
morala, predate pe cale alegorica. O alta lucrare, ,,Didahia" sau ,,invatatura celor doisprezece
Apostoli", poate fi asimilata unui manual religios, fiind un catehism care cuprinde cateva dintre
invataturile crestine de baza.
Scrierile Parintilor Apostolici trateaza doua probleme: a) Unitatea interna a Bisericii si
mentinerea ei in pace si b) Pastrarea nealterata a credintei.
Trasatura principala a acestor scrieri este simplitatea, secondata de un zel puternic, fara a
se baza pe filosofia greaca sau pe elocinta elenistica. Cu exceptia ,,Epistolei catre Diognet",
celelalte scrieri nu sunt lucrari elaborate de literatura.
O alta trasatura a acestor opere rezida in caracterul lor eshatologic, ele descoperind
dorul nerabdator fata de venirea lui Hristos, pentru a-L vedea fata catre fata. O trasatura
importanta a acestor scrieri e cea referitoare la Biserica. Operele lor poarta in ele

duhul

comuniunii Bisericii care impartaseste aceeasi credinta, traditie si rugaciune, indiferent de

distanta sau culturile si obiceiurile diferite care le separa.
Aceste lucrari, dincolo de valoarea lor si a sfinteniei vietii celor care le-au alcatuit, nu
sunt revelatii divine, desi sunt pline de prospetime duhovniceasca. De aceea, nu sunt
considerate canonice, chiar daca in Biserica primara unele manuscrise biblice le-au considerat ca
atare.
3

Legaturile primei comunitati crestine cu templul din Ierusalim si urmarea inca a

disciplinei religioase traditionale (circumcizia, purificarile rituale, odihna de Sabat, rugaciuni in
templu), paralel cu implinirea de catre crestini a noilor randuieli au starnit ostilitatea preotilor de
la Templu si a Sinedriului a caror atitudine argumenteaza disputele dintre iudaizanti si evreii
elenisti din diaspora.
Modul in care Parintii Apostolici au dezvoltat invatatura crestina despre om este adanc
inradacinat in Sfanta Scriptura, iar teologhisirea lor pe marginea diferitelor aspecte ale vietii e
una a trairii in Hristos. Aceasta este ratiunea pentru care intreaga dimensiune a antropologiei
post-apostolice este incadrata si raportata in continuu la Mantuitorul Hristos si la Biserica. in
lumina acestei legaturi inefabile, natura umana decazuta isi recapata stralucirea cea dintai,
revelandu-si adevarata potenta si valoare. Efortul Parintilor Apostolici este acela de a-1 gandi pe
om consecvent hristologic si eclesiologic si asimilat ritmului liturgic proiectat in eshatologic.
Pentru implinirea acestei misiuni ei au apelat la caracterul hristologic si apostolic al
Traditiei, prin referire continua la fapte din Sfanta Scriptura, prin citarea copioasa de texte
biblice si prin sublinierea importantei deosebite a unor cuvinte ori formule ale Domnului.
In ultimii ani ai vietii Sfintilor Apostoli sau in primele decenii dupa moartea lor, au
aparut, printre altele opere catehetice necesare pentru lucrarea misionara a celei de - a doua
generatii crestine.
,,Simbolul apostolic" este cea mai veche marturisire de credinta crestina si unul din cele
mai vechi documente ale Bisericii primare. Scriitorul bisericesc Rufin ne spune ca, potrivit unei
traditii primita din vechime dupa Inaltarea Domnului si coborarea Sfantului Duh asupra Sfintilor
Apostoli, carora le-a dat sa vorbeasca in diferite limbi, li s-a poruncit sa propovaduiasca
Cuvantul lui Dumnezeu, fiecare mergand la cate un popor. Inainte de a pleca, ei au stabilit de
comun acord , norma sau regula viitoarei lor lucrari misionare, pentru ca nu cumva atunci cand
se vor desparti, sa prezinte ceva diferit acelora care erau chemati la credinta in Hristos. Adunati
toti la un loc si plini de Duhul Sfant, ei au compus un simbol, semn sau lozinca scurta a viitoarei
lor predicari, punand la un loc ceea ce credea fiecare si au hotarat ca aceasta era regula de
credinta care trebuie data credinciosilor. Ei au tinut sa numeasca aceasta regula si ,,simbol".2
Simbolul de credinta apostolic era un rezumat al invataturii crestine pe care credinciosii il
rosteau pe dinafara cu ocazia Botezului precum si in cadrul Liturghiei. Cuprinsul sau nu e nici
2

Pr. prof. dr. loan G. Coman, Patrologie, vol. 1, Bucuresti, EdituraInstitutului Biblic i de Misiune al B. O. R.,
1984, p. 87

mare, nici complicat si e alcatuit in cea mai mare parte din afirmatii referitoare la Sfanta Treime
si la hristologie. Urmeaza apoi ideile despre iertarea pacatelor, invierea trupului si viata vesnica.
Primele sase capitole ale lucrarii ,,Didahia" sau ,,invatatura celor doisprezece Apostoli"
se ocupa cu invatatura despre cele doua cai: calea vietii si calea mortii, invatatura considerata
primul catehism moral din literatura patristica. Primele patru capitole trateaza despre calea vietii,
al cincilea despre calea mortii, iar al saselea este o concluzie a celor relatate.
Calea vietii este dezvoltata pe ideea dragostei fata de Dumnezeu si fata de oameni,
prezentate sub diferitele lor aspecte. Dragostea fata de oameni este expusa mai ales sub aspect
social.
Calea mortii ocupa un spatiu mult mai restrans, un singur capitol. Ea este rea si plina de
blesteme, acoperita de ucideri, adultere, pofte, desfranari, furturi, viclenie, orgoliu, lacomie,
rautate, vorbire rusinoasa, invidie si lipsa de teama. Se remarca faptul ca unele din partile
componente ale acestei cai sunt de inspiratie biblica, altele sunt luate din morala rabinica si din
aceea a diatribei pagane curente.
In ultimul capitol al ,,Didahiei", credinciosii sunt indemnati sa privegheze asupra vietii
lor, pregatindu-se meticulos, pentru ca nu stiu ziua si ceasul venirii Domnului.
Clement Romanul a fost unul din Barbatii Apostolici pe care documentele din secolele
urmatoare il aseaza ca episcop al Romei spre sfarsitul secolului I si inceputul celui de al II - lea.
Dupa aceste documente, el a fost unul din primii urmasi ai Sfantului Apostol Petru in scaunul
episcopal din Roma. Se pare ca el a fost un iudeu elenist si ca a cunoscut personal pe Apostolii
Petru si Pavel. Istoricii bisericesti Eusebiu de Cezareea si Fericitul Ieronim vorbesc de moartea
lui, fara insa a specifica daca ea a fost martirica.3
Dintre numeroasele opere puse sub numele Sfantului Clement, doar una este autentica si
anume: ,,Epistola I-a catre Corinteni". Motivul care a dus la redactarea acestei epistole au fost
tulburarile provocate de comunitatea crestina din Corint, mai ales de catre unii membri tineri ai
acesteia, care au alungat pe preotii de aici. Informata de aceasta stare grava de lucruri din Corint,
Biserica din Roma a considerat necesar sa intervina pentru a pune capat acestor framantari.
Problema invierii mortilor a intrat in ansamblul disputelor din Corint si a constituit unul
din obiectivele principale ale epistolei Sfantului Apostol Pavel catre aceiasi corinteni. Disputa in
jurul Invierii lui Hristos si a invierii mortilor nu fusese, probabil, stinsa si ea continuat sa
3

Arhid. prof. dr. Constantin Voicu, art.cit.,p. 61

mocneasca alaturi de celelalte nemultumiri. Sfantul Clement arata ca Parusia Domnului nu poate
avea loc cu mortii in morminte. De fapt, invierea noastra din morti e garantata de Invierea
Mantuitorului Hristos. Sfantul Clement Romanul foloseste pentru a ilustra adevarul invierii
mortilor si vestita legenda a pasarii Phoenix, pe care a cules-o din traditia culturii orientale si
greco-latine. Sensul acestei legende este ca reinnoirea vietii, in general, nu este posibila fara
moarte. Autorii crestini o folosesc pentru demonstrarea adevarului invierii, care, socotesc ei nu
este posibila decat prin experienta mortii. Dupa cum pasarea Phoenix moare ca sa traiasca si
numai prin moarte poate sa renasca, tot asa, prin moarte, Dumnezeu inviaza pe aceia care i-au
slujit Lui cu buna credinta. Evolutia pasarii Phoenix simbolizeaza maretia fagaduintei lui
Dumnezeu.
Sfantul Ignatie al Antiohiei sau Teoforul a fost una din figurile cele mai interesante si
unul din caracterele cele mai originale ale Bisericii primare. Cele sapte scrisori sau epistole ale
sale, ni-1 descriu pe larg, ceea ce a facut ca numele sau de Ignatie sa fie derivat din latinescul
,,ignis", care inseamna foe. El a fost al treilea episcop al Antiohiei, urmandu-i lui Petru si
Evodiu. A suferit moarte martirica la Roma, fiind condamnat sa fie sfasiat de animale.
Conceptia sa despre moarte se poate deduce foarte usor din atitudinea sa in fata mortii,
din dorinta de ,,a intalni, a gasi, a insusi, a avea pe Dumnezeu." Este ceea ce Sfantul Ignatie
dorea sa obtina prin moartea sa martirica. Zbuciumul sau pe drumul executiei nu era teama de
moarte, ci teama ca nu cumva fratii crestini de la Roma sa intervina pentru a -1 scapa de moarte.
Viata lui in continuare insemna moartea, iar moartea lui insemna viata.
Sfantul Policarp al Smirnei, un alt Parinte Apostolic, s-a nascut in jurul anului 70 d. Hr.,
iar dupa marturia Sfantului Irineu, a fost, inca din copilarie, ucenicul Sfantului Apostol si
Evanghelist loan. Sub influenta acestuia a primit si a pastrat cu sfintenie traditia apostolica de
nuanta ioaneica. A suferit moarte martirica in anul 156, la Smirna, in timpul domniei imparatului
Antonin Piul. A fost recunoscut drept ,,Invatatorul Asiei si parintele crestinilor" si a scris mai
multe epistole adresate Bisericilor vecine spre intarire, din care nu s-a pastrat decat una
singura: ,,Epistola catre Filipeni".

In

aceasta,

el sustinea ca Intruparea Mantuitorului a

fost reala, la fel si Invierea Sa din morti.

Un alt ucenic al Sfantului Apostol loan si totodata prieten al Sfantului Policarp, a fost
Papias, despre care Eusebiu de Cezareea ne spune ca era episcop al Bisericii din Hierapole, in
Frigia, si se bucura de o mare reputatie. Acelasi istoric bisericesc relateaza ca Papias nu i-a
6

cunoscut pe Sfintii Apostoli, ci doar pe cei care au trait in preajma Apostolilor. Papias a scris
doar o singura opera: ,,Explicarea cuvintelor de invatatura ale Domnului", in cinci carti, din care
s-au pastrat cateva fragmente. In acestea gasim un mare numar de traditii de cea mai mare
importanta pentru inceputurile istoriei si literaturii crestine.
Desi constituie o literatura ocazionala, operele Parintilor Apostolici, reprezinta un
monument de valoare istorica si religioasa. Punand in lumina moartea si Invierea Mantuitorului,
Parintii Apostolici au incercat sa descopere ca moartea omului este o poarta spre invierea la viata
vesnica. Ideea nemuririi mortilor este una dintre cele mai scumpe credinte a oamenilor. Din
punct de vedere crestin, moartea este supremul examen al omului. Daca unii dintre Parintii
Apostolici, au obtinut o victorie asupra lor si asupra lumii acesteia, si nu s-au temut de moarte,
este pentru ca ei iubeau pe Iisus Hristos si pentru ca dincolo de aceasta etapa a existentei umane,
ei vedeau nemurirea. Iar nemurirea inseamna a trai in si din Hristos in iubire. Potrivit Parintilor
Apostolici, suferintele si moartea, departe de a descuraja si tulbura pe adevaratul crestin, sunt,
dimpotriva, porti spre viata vesnica si glorioasa.