Importana Activitii

Scopul activitatii este imaginarea ideala a rezultatului ei ulterior, care, ca legitate, determina
caracterul si aptitudinea omului. Anume scopul si motivul stabilesc selectivitatea perceptiei,
particularitatile atentiei, extragerea informatiei din memorie etc. Sarcina analizei psihologice a activitatii
consta in studierea influentei activitatii asupra dezvoltarii proceselor psihice, starilor si proprietatilor
omului, structura psihica a omului in intregime.Deci, activitatea este sistemul dinamic al interactiunii
omului si lumii, in procesul careia se realizeaza aparitia imaginii psihice si intruchiparea lui in obiect.
Imaginea data se manifesta ca scopul constientizat al activitatii. Care n-ar fi nivelul constientizarii
activitatii, constientizarea scopului totdeauna va ramane particularitatea ei necesara.
Prin activitate omul nu se limiteaza numai la reproducerea realitatii, ci, datorita faptului ca aceasta
dispune de componente motrice inhibate, ultima lor veriga aflandu-se la nivel mintal, el ajunge la
transformarea, la restructurarea ei. Prin activitate omul produce modificari in conditiile externe, in propriile
lui stari, in relatiile cu mediul. In activitate omul isi realizeaza ideile, isi satisface aspiratiile, isi construieste
noi planuri si idealuri; prin activitate omul se adapteaza conditiilor interne si externe la un nivel din ce in ce
mai inalt. Dat fiind faptul ca activitatea este atat cauza, cat si efect al dezvoltarii biopsihosociale a omului,
ea este resimtita de acesta ca o adevarata nevoie psihica, ca o cerinta imperioasa a integritatii fiintei lui.
Considerarea activitatii ca obiect de studiu al psihologiei obliga la tratarea psihicului ca un mare sistem
aflat in perpetua organizare si care isi sporeste continuu capacitatea de autoreglare. Totodata, activitatea ca
obiect de studiu al psihologiei obliga psihologia sa-si revizuiasca arsenalul metodelor si strategiilor de
cercetare si sa-si reconsidere finalitatile. Demersurile interpretative trebuie sa-si gaseasca un loc mai
important in psihologia activitatii.
In opina lui James, ceea ce descoperim in constiinta, inaintea actului voluntar, se reduce la
imaginile anticipatoare ale senzatiilor care vor provoca miscarea, acompaniate de un fiat sau de consimtirea
actualizarii senzatiilor'.Vointa presupune un fiat expres ce este cel care decide existenta miscarii. Fiatuleste
un antecedent mental aditional care comanda vointa. El apare numai atunci cand in constiinta sunt
prezente, simultan, idei antagoniste sau cand este nevoie de a neutraliza inhibitia unei reprezentari
antagoniste. James merge insa si mai departe incercand sa explice ce anume determina aparitia momentului
fiat. Pentru aceasta, el introduce notiunea de efort interior' sau volitional'. Exista efort atunci cand
individul face apel la un motiv rar si ideal pentru a neutraliza impulsurile habituale si instinctive, atunci
cand actiunea se executa contra tendintelor naturale foarte explozive sau in ciuda inhibitiilor naturale foarte
obstructive. Efortul este o forta aditionala supraadaugata motivelor'. Efortul voluntar consta, dupa opinia
lui, in capacitatea atentiei de a mentine energic reprezentarile sub privirea constiintei. El se diferentiaza de
efortul muscular, ca sinteza a tuturor senzatiilor periferice ocazionate de o contractie musculara, cu care
adeseori este confundat. Momentul fiat, desi esential pentru vointa, se produce in stransa legatura cu efortul
voluntar.
Ideea efortului voluntar, ca element esential al vointei, a fost reluata si de Lewin. Analizand o serie
de acte volitiv-afective bazate pe intentie, el a aratat ca acestea sunt legate de specificul starii de incordare'
(Spannung). Unul dintre experimentele sale (lasarea timp indelungat a unui subiect singur, concomitent cu
urmarirea lui dintr-o camera alaturata) a schitat urmatoarele idei. Ramas singur, subiectul cauta un punct de
sprijin in afara actiunilor sale. O femeie, de exemplu, isi determina actiunile dupa miscarea acelor
ceasornicului (voi pleca atunci cand acele ceasornicului ajung in pozitie perpendiculara'). Situatia in care
se afla era modificata astfel: ea isi propunea sa astepte pana la o anumita ora, apoi sa se ridice si sa plece.
Dupa expresia lui Lewin, ea modifica campul psihologic' in care se afla, creandu-si astfel o noua situatie

in acel camp. Asadar, era vorba despre transferul starii absurde a subiectului intr-o noua stare ce capata
sens.