PROIECT

DREPTURILE OMULUI

Dreptul la viaa privat

Art.77 (1) Orice persoan are dreptul la respectarea vieii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni n viaa intim, personal sau
de familie, nici n domiciliul sau corespondena sa, fr s existe
consimmntul su ori fr ca legea s permit acest lucru.
Dreptul la viata privata este unul dintre drepturile fundamentale ale omului asa
cum au fost ele statuate prin conventii internationale, n special prin Declaratia
Universala a Drepturilor Omului din 1948.
Conceptul a fost explicat mai nti ca dreptul de a fi lasat n pace, nsa el a
evoluat pna n zilele noastre ntr-un concept mai larg, care ar putea fi definit
prozaic ca dreptul unei persoane fizice de a decide cta informatie personala sa
divulge, cui si pentru ce anume. n legislatia fiecarei tari membre a Uniunii
Europene, dreptul la viata privata si gaseste aplicarea n special n dispozitii
constitutionale, legislatia privind protectia datelor cu caracter personal si, uneori, si
n alte acte specifice unui domeniu (cum este cel medical). La nivel institutional
european, cel mai important rol l au autoritatile pentru protectia datelor cu caracter
personal din fiecare stat membru.
Aparitia si dezvoltarea conceptului de viata privata este relativ trzie, dreptul si
implicit necesitatea protejarii lui dezvoltndu-se treptat n dreptul privat European
si American. Ascensiunea la rang de norma constitutionala si de drept
fundamental, nu dateaza dect dupa cel de-al doilea razboi mondial. Prin art. 8 al
Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale,
semnata la Roma pe 4 noiembrie 1950, se instituie si protejaza dreptul la
respectarea vietii private si de familie, a domiciliului si a corespondentei.
n ce priveste conceptul American de Right of Privacy, acesta este creat de
Curtea Suprema a Statelor Unite ncepnd cu hotarrea Giswold, din anul 1965.
Determinarea continutului dreptului la viata privata a ridicat probleme deosebite n
jurisprundenta si doctrina datorita caracterului sau hibrid, grevat de variabile
specifice fiecarui individ, avnd o arie de cuprindere foarte vasta acoperind
secretul, intimitatea ct si libertatea individuala de alegere n orientarea sexuala sau
alte chestiuni.
Cea mai cunoscuta definitie data notiunii de viata privata de catre literatura de
specialitate din occident, este aceea potrivit careia dreptul la viata personala, este
dreptul individului la o viata restrnsa si anonima . Acestei definitii i se imputa
faptul ca reda numai aspectul psihologic al revendicarii dreptului, omitnd

elementele obiective ale acestuia cum sunt imaginea, sursa de venit,

impozitele platite, modul de a-si petrece timpul liber, viata profesionala,
sanatatea. De asemenea, asupra continutului conceptului de viata privata s-a
pronuntat si Adunarea consultativa a Consiliului Europei care la 23 ianuarie 1970,
a adoptat Rezolutia 428 ce prevede ca: n limitele sale esentiale, dreptul la
respectarea vietii private consta n posibilitatea persoanei de a-si duce viata asa
cum doreste, cu un minim de ingerinte. Acest drept se refera la viata privata, la
viata familiala si la aceea a caminului, la integritatea fizica si morala, la onoare si
reputatie, la faptul de a nu fi prezentat ntr-o lumina falsa, la nedivulgarea unor
fapte inutile si jenante, la publicarea fara autorizare a unor fotografii private, la
protectia mpotriva spionajului si a indiscretiilor nejustificate sau inadmisibile, la
protectie mpotriva utilizarii abuzive a comunicatiilor private, la protectia
mpotriva informatiilor confidentiale comunicate sau primite de catre un
particular.
n aceeasi problema a continutului dreptului la viata privata Comisia Europeana
a Drepturilor Omului n Raportul asupra cauzei Van OOSTERVIJK Versus Belgia
s-a pronuntat astfel: dreptul la respectarea vietii private este dreptul de a trai att
ct vrei la adapost de privirile celor straini. Aceasta cuprinde, ntr-o anumita
masura, dreptul de a stabili si de a ntretine relatii cu alte finite umane, cu
deosebire n domeniul afectiv, pentru dezvoltarea si realizarea propriei
personalitati. Avnd n vedere toate aceste elemente, cu mentiunea ca acestora li sar
putea adauga si altele, se poate concluziona ca notiunea de viata privata este
un concept sintetic care nglobeaza n continutul sau tot ce tine de viata privata a
persoanei, de individualitatea sa, de ceea ce exprima individualitatea si libertatea
cuiva.
n considerarea continutului notiunii de viata privata nu trebuie omise si elemente
subiective. n cazul anumitor categorii de indivizi, dreptul la protectia vietii private
tinde sa se atenueze, iar n cazul altora situatia este contrara. De exemplu, viata
privata a unui actor sau a unui politician este prin natura profesiei si prin propria
vointa mai limitata dect viata privata a unui individ oarecare.

Limitele dreptului la viata privata

Dreptul la viata privata intra adesea in conflict cu alte drepturi si interese legitime,
moment in care se pune problema stabilirii limitelor acestuia. Evident ca nu exista
granite clare dincolo de care o incalcare trebuie sa fie considerata ca fiind permisa.
Atunci cnd o instanta de judecata constata o incalcare a dreptului la viata privata,
ea trebuie sa faca o analiza asupra circumstantelor concrete in care s-a produs,
pentru a putea stabili daca o asemenea ingerinta este permisa sau, dimpotriva,
trebuie sa fie inlaturata de indata. In acest sens, pentru evaluarea respectivei
ingerinte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului aplica asa-zisul test al
legalitatii",
prin
aplicarea
cumulativa
a
urmatoarelor
criterii:
(I) Ingerinta sa fie prevazuta de lege. Statul are nu numai obligatia de a asigura
abtinerea de la orice act sau fapt apt sa conduca la atingerea dreptului la viata
privata (obligatie negativa), ci si obligatia de a asigura mijloacele adecvate de
protectie juridica a dreptului la viata privata (obligatie pozitiva). Atingerea
dreptului la viata privata trebuie sa aiba o baza legala, care sa fie cunoscuta si
accesibila tuturor, si sa fie previzibila pentru a permite individului sa-si regleze
conduita in functie de prescriptiile ei. In acest sens, Curtea a apreciat ca legea
trebuie sa defineasca intinderea si modalitatile de exercitare a functiilor
autoritatilor publice competente cu suficienta claritate pentru a proteja individul
impotriva arbitrariului. In cazul Rotaru impotriva Romniei, in care reclamantul a
invocat incalcarea dreptului la respectarea vietii private, cauzata de detinerea si
utilizarea de catre Serviciul Romn de Informatii a unui fisier ce continea date
personale, s-a considerat ca Legea nr. 14/1992 privind organizarea si functionarea
Serviciului Romn de Informatii nu fixeaza limitele ce trebuie respectate in
exercitiul acestei prerogative.
S-a retinut ca legea nu defineste genurile de informatii ce pot fi consemnate, nici
categoriile de persoane care pot face obiectul unor masuri de supraveghere, de
colectare si conservare a datelor si nici circumstantele in care pot fi luate asemenea
masuri.
(II) Sa urmareasca un scop legitim. In optica Conventiei, scopul legitim poate fi
reprezentat de securitatea nationala, securitatea publica, bunastarea economica a
tarii, apararea ordinii publice si prevenirea savrsirii unor fapte penale, protectia
sanatatii si moralei publice, protec-tia drepturilor apartinnd altor persoane.
(III) Sa apara ca necesara intr-o societate democratica, in sensul ca raspunde unei
nevoi sociale imperioase.
(IV) Sa fie proportionala cu scopul urmarit. Pentru a exemplifica aceasta cerinta,
retinem rationamentul Curtii Europene exprimat in cauza Miculiae impotriva
Croatiei. In aceasta speta, reclamanta s-a plns ca autoritatile judiciare nu au
procedat la obligarea prtului, pretins tata, de a efectua testul ADN, ceea ce a
4

condus la respingerea cererii sale de a se stabili relatia de paternitate fata de prt

si la mentinerea reclamantei in starea de incertitudine cu privire la identitatea
proprie.
Curtea a apreciat ca scopul urmarit prin comportamentul autoritatilor judiciare
croate, acela de a proteja viata privata a pretinsului tata, nu este proportional cu
lipsirea reclamantei de orice posibilitate care sa conduca la clarificarea identitatii
sale.
Asadar, pentru a aprecia daca o incalcare a dreptului la viata privata este permisa
sau nu, este necesar sa se procedeze la aplicarea algoritmului prezentat, operatiune
care nu este deloc una usoara, necesitnd o analiza atenta a circumstantelor fiecarui
caz in parte.

Bibliografie
Constitutia Romniei, modificata si completata prin Legea de revizuire a
Constitutiei Romniei nr. 429/2003, publicata n Monitorul Oficial al Romniei,
Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003;
Urs, I., Repararea daunelor morale, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001;
Garantarea drepturilor omului, Editura All Beck, Bucuresti, 1998, Hotarri ale
CEDO , Culegere selectiva, Polirom, Iasi, 2000;
Hotarri ale CEDO , Culegere selectiva, Polirom, Iasi, 2000,