www.referat.

ro

Alte aspecte ale economiei sectorului public

1. Politicile macroeconomice
Sectorul public, intervine in viata economica si in domeniul politicilor
macroeconomice. Guvernul influenteaza diverse variabile economice si sociale prin actiunile pe
care le intreprinde in patru directii principale:
a) Politica fiscala este o politica de ajustare a sistemului economic prin intermediul
impozitelor, respectiv a cheltuielilor guvernamentale. Se mai numeste politica bugetara si
foloseste ca instrument principal bugetului public in reglarea activitatii economice. De exemplu,
daca somajul inregistreaza o crestere impozitele excesive se vor diminua, efectul acestei reduceri,
alaturi de multiplicatorul investitiilor, avand rolul sa dezvolte activitatea economica.
Prin politica fiscala se stabilesc:
tipurile de impozite care vor fi percepute;
nivelul impozitelor;
diferentierea impozitelor pe categorii de agenti economici;
rolul impozitelor.
b) Politica monetara este o politica macroeconomica de ajustare a echilibrului
economic prin rata dobanzii. In conditii de avant economic, se practica o rata a dobanzii mica,
pentru a se stimula investitiile, iar in conditiile de boom economic, o rata a dobanzii mare.
Desigur, politica monetara capata o complexitate sporita in conditiile lipsei de lichiditate, cand
rata dobanzii este din punct de vedere teoretic zero si populatia prefera banii lichizi. Sub aspect
practic, rata dobanzii nu poate inregistra nivelul zero, dar o lipsa de lichiditate este posibila si
ingreuneaza derularea tranzactiilor prin posibile blocaje financiare in lant.
c) Politica ratelor de schimb urmareste mentinerea competitivitatii prin folosirea
controlata a cursului de schimb si consolidarea schimburilor externe prin practicarea unor cursuri
alternative de schimb atunci cand exista fluxuri de capital.
d) Politica de preturi si venituri se refera la stabilirea pe cale administrativa a
unor limite minime sau maxime de pret la anumite bunuri, servicii sau resurse economice si
controlul veniturilor prin sistemul taxelor negative (acestea reprezinta un fel de impozite inverse
platite de guvern agentilor economici inclusiv populatiei pentru a completa nivelul de consum
pana la nivelul consimtit de societate) si pozitive (acestea sunt impozitele percepute de stat).

2. Alte politici economice

Statul intervine in promovarea politicilor economice in scopul macrostabilizarii
sociale si economice. Este vorba despre un ansamblu de politici de interventii, cum sunt: politica
de echilibrare a bugetului de stat; politica economica de echilibrare a balantei de plati; politica

economisirii, consumului si veniturilor; politica investitionala; politica de reglare a cererii si

ofertei de bani; politica antiinflationista; politica antisomaj.
Unele dintre acestea folosesc instrumentele politicilor macroeconomice descrise
anterior, iar altele insista pe utilizarea unor instrumente specifice considerate esentiale pentru
inlaturarea dezechilibrelor economice. Dar toate trebuie corelate unele cu altele, in scopul evitarii
unor scopuri contradictorii si aparitiei de conflicte intre variabilele economice.

3. Economia asistentei medicale

Sectorul public se implica in domeniul sanatatii prin mecanismele obisnuite, ale
alocarii de cheltuieli cu aceasta destinatie. In plus, elaborarea de programe de asistenta medicala
reprezinta o alta preocupare a sectorului public prin care se urmareste starea de sanatate a
populatiei din punct de vedere statistic, ameliorarea acesteia, si imbunatatirea sistemului de
asistenta publica medicala. Exista o adevarata industrie a asistentei medicale, in care se include
toate serviciile oferite populatiei din punct de vedere medical in spitale, laboratoare, cabinete
medicale si stomatologice, policlinici etc.
In prezent, economia asistentei medicale se confrunta cu doua aspecte esentiale:
costurile si accesul.
Costurile asistentei medicale sunt in cresterea atat din punct de vedere absolut, cat si
relativ, ca pondere in produsul national brut. Cresterea cheltuielilor cu asistenta medicala nu
inseamna automat imbunatatirea starii de sanatate a populatiei. De altfel, calitatea asistentei
medicale este greu de apreciat. De cele mai multe ori, cresterea duratei medii de viata a populatiei
poate indica o ameliorare a sistemului de ingrijire medicala, respectiv a tratamentelor, a
serviciilor medicale, a dotarii cu aparatura necesara a institutiilor sanitare etc.
Accesul la asistenta medicala divide populatia in doua categorii: asiguratii si
neasiguratii. Asiguratii, au acces la serviciile de asistenta medicala, in mod gratuit sau compensat
in timp ce neasiguratii au acces in conditiile suportarii cheltuielilor de ingrijire medicala, care
fiind foarte mari, ii indeparteaza pe subiectii care amana pe cat posibil contactul cu acest sector.
Ca urmare, cei asigurati devin mai putin preocupati de masurile de prevenire a imbolnavirilor si
tind sa supraconsume serviciile de asistenta medicala in sensul ca solicita teste si control medical
mult mai des decat daca ar fi fost neasigurati.

4. Integrarea economica si copiii institutionalizati

Adeseori integrarea economica este corelata sau mai bine spus conditionata de
situatia copiilor institutionalizati. Desigur, nici coruptia , birocratia, saracia, ingrijirea medicala,
securitatea granitelor, inflatia, somajul nu sunt evitate in abordarea procesului de integrare a
Romaniei in structurile europene. Autoritatile fac eforturi permanente pentru ameliorarea
conditiilor economice si astfel indeplinirea conditiilor de integrare mai parcurge cate un pas.
Acest aspect este valabil si pentru situatia copiilor institutionalizati.
Este adevarat ca in contextul dezvoltarii economice durabile, in care prezentul este
corelat cu viitorul, respectiv resursele prezentului cu posibilitatile de dezvoltare ale generatiilor
viitoare, situatia copiilor institutionalizati atrage cel mai usor atentia organismelor internationale.
Din acest punct de vedere, daca optimistii vad partea plina a paharului, adica schimbarile care au

avut loc in casele de copii, in privinta copiilor strazii, a celor din scoli de corectie si din diverse
centre. Aceste schimbari, dincolo de ajutoarele si donatiile primite, care nu au fost intotdeauna de
buna calitate _ vizeaza si investitiile pentru modernizare si schimbare a calitatii vietii
institutionale suportate de societati private si mai ales de bugetul statului. Pesimistii vad partea
goala a paharului, adica tristetea din ochii copiilor care traiesc o viata lipsita de sentimente, copii
care infrunta o situatie pe care nu si-o doresc. Din putinul pe care il au acesti indivizi mai ofera
cate ceva copiilor singuri, intalniti pe strada, sau pur si simplu evita sa il vada.
Realistii adopta o pozitie de mijloc. Ei nu ii ignora pe copiii institutionalizati, asa
cum nu ignora inflatia, somajul si greutatile zilnice. Dar sunt critici. Ei inteleg multe, si accepta o
serie de neajunsuri, insa cauta explicatii si cauzele necazurilor. In acelasi timp, ii condamna pe cei
care se lanseaza in actiuni nechibzuite si pe cei care se complac intr-o stare data din care nu
incearca sa iasa.
Si atunci, perceptia noastra cu privire la integrare si la institutionalizarea copiilor
depinde de structura interna individuala, de gradul de optimism, sau pesimism care ne
caracterizeaza.
Dincolo de aceasta perceptie subiectiva, fireasca, se poate contura o apreciere
obiectiva cu privire la corelatia integrare si situatia copiilor institutionalizati. Nimeni nu contesta
ca acesti copii sunt victime ale unor conditii precare de viata, ale unor parinti denaturati, ale unor
conjuncturi triste si toti accepta necesitatea sprijinirii lor de catre societate. Diverse fundatii insa
care ocrotesc copilul dintr-o incercare de buna credinta isi extind implicarea in integrarea copiilor
scapand-o uneori de sub control. Este vorba despre situatia in care copii institutionalizati se
alatura copiilor cu familii la gradinita, scoli sau in parc. Greseala nu este a parintilor cu copii care
isi feresc odraslele de contactul cu copiii institutionalizati si refuza de exemplu sa invete la
aceeasi gradinita. Si nu neaparat de teama unor boli, cat mai ales a comportamentului lor
imprevizibil. Iesirile din institutii, il determina pe copil sa aiba izbucniri si reactii spontane
violente chiar, care in conditiile unui supraveghetor la 6 copii sau a pasivitatii acestuia devin
periculoase pentru copiii ceilalti. De aici, nu trebuie sa se inteleaga acum ca toti copiii cu parinti
sunt cuminti, ascultatori, educati, cu atitudini pasnice si usor de intuit. Nici ca toti copiii
institutionalizati ar fi un pericol public. Atatea cazuri au dovedit ca acestia din urma, caliti de
viata si cu mult bun simt au avut o puternica motivatie sa-si depaseasca conditia si mai mult decat
atat, au reusit. Dar, partea care ramane din copii institutionalizati care nu poate fi educata prin
efortul societatii, nu inseamna ca este o consecinta a sistemului economic. Nu inseamna ca
societatea este raspunzatoare de aceasta parte care nu poate fi integrata social. Este oare greu sa
se accepte ca o structura prost creata nu poate fi indreptata? Adeseori explicam comportamentul
cuiva atat prin elemente innascute cat si dobandite, respectiv atat prin caracter, temperament,
vointa cat si prin educatie si apartenenta la grup. Dobandirea apare ca o constructie realizata pe o
fundatie care poate fi asimilata cu caracteristicile innascute. Dar daca fundatia lipseste,
constructia nu isi are rostul. Cu alte cuvinte nu se pot dobandi elementele necesare in conditiile
unor trasaturi intrinseci, innascute contrare depasirii conditiei si atunci efortul nostru devine fara
efect sau cu efect zero.
Societatea, statul, institutiile publice au desigur datoria permanenta sa se preocupe si
sa sprijine categoriile de populatie defavorizate. Dar de aici si pana la a continua o directie fara
finalitate in detrimentul altor investitii in capitalul uman, respectiv in stimularea si incurajarea
copiilor inzestrati, care promit realizari, este o insistenta inutila.

Se spune adeseori ca pentru a trece puntea trebuie sa te faci frate cu . . . cineva. Daca
pentru a avea succes integrarea Romaniei inseamna rezolvarea situatiei copiilor institutionalizati
este foarte bine. Dar succesele in acest domeniu nu depind numai de efortul societatii, respectiv
ale guvernului, ci si de structura si motivatia acestora. De aceea rezultate pot intarzia sau pot fi
mai mici decat cele scontate.
Organismele internationale sunt institutii extraordinare, dar care, prin raportorii
desemnati sa analizeze o situatie beneficiaza de o prezentare mai mult subiectiva, decat obiectiva.
Un strain care vine in Romania pe post de controlor nu poate fi in stare sa inteleaga situatia reala
a oamenilor care traiesc aici. El este asteptat, condus, cazat, ospatat, plimbat in spiritul traditiei
romanesti si nu reuseste decat descriptiv sa observe o situatie de fapt. Aparentele nu mai sunt insa
suficiente pentru a intelege realitatea.
De aceea, opinia pesimista care caracterizeaza reprezentantii organismelor
internationale privind integrarea Romaniei nu poate fi cea reala. La fel, nici optimismul care
caracterizeaza factorii de decizie din Romania nu este bun. Dar realistii care vad si lucrurile bune
si lucrurile rele pot constata ca distanta Romaniei fata de incheierea procesului de integrare
europeana nu este nici atat de mare cum o vad institutiile externe, nici atat de redusa, cat prezinta
decidentii politici autohtoni. Conditia insa este sa fie aplicate criterii de judecata care pe o baza
unitara sa ia in considerare particularitatile romanesti din punct de vedere demografic, social,
cultural, economic, politic, juridic, natural.

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate