Sunteți pe pagina 1din 2

Cum au aprut sectele

Dup cum bine se vede, ortodoxia a mers drept, adic cu respectarea strict a
dogmelor formulate de Sfinii Prini n cele apte sinoade ecumenice. Dar n
16.07.1054 catolicii se despart lund-o la dreapta (adic introduc dogme noi, fr
consensul ntregii Biserici si fr nici un temei biblic: Primatul Papal, Filioque, Azima
i Purgatoriul). In 1517 din catolici, prin reforma iniiat de Luther se rup protestanii
care, renun la ierarhia bisericeasc (episcopi, preoi, diaconi), la venerarea Maicii
Domnului, la cruce, la sfini etc. uitnd faptul c, Sfintele Taine se svresc numai
prin episcopi si preoi. Ori, ntr-o religie fr preoie, teologia poate fi comparat cu
poezia, De fapt, protestanii nu mai recunosc dect dou din cete apte taine ale
Sfintei Biserici, respectiv Botezul si Euharistia dar i acestea la ei nu sunt svrite
de preoi. Din aceti protestani rupi din har, dup cum arat i schia de alturi au
aprut neoprotestantii (noii protestani), adic sectele care sunt astzi n numr de
aproximativ 3.000 si care apar si dispar n istorie ca revrsrile de ape, cci nu au
continuitate apostolic. Chiar Luther dndu-i seama de greeala pe care a,
svrit-o, a spus pe patul de moarte: Vai mie, c aceast rtcire nu se va sfri
n veac! n 1534 are loc o nou schism, cea anglican cnd sub influenta lui
Henric al VIII-lea Biserica Anglican se rupe de Roma. Oare exist atia dumnezei
dup numrul sectelor? Nu scrie clar n Biblie: UN DOMN O CREDIN SI UN
BOTEZ (Efeseni IV, 6), OARE S-A MPRIT HRISTOS (1 Cor. 1, 13).

S-ar putea să vă placă și