FATA DE FUM

Si mi-a ajuns la urechi o poveste, de nu stiu cand si nu stiu de unde, poveste veche. Traia o data un
brutar , de care moartea nu avea habar. Atat de slab si de cocarjat era, ca unii ii dadea trei sute de
ani, in vreme ce altii ii dadeau sapte sute de ani. Si acest brutar era bun ca painea pe care o cocea,
cu toate ca gurile rele nu incetau sa voprbeasca de rau si sa fie banuitori. Unii ziceau de unde atata
putere la un mosneag ca sa plamadeasca aluatul? Acum intre noi fie vorba , brutarul era un pic de
vrajitor. Ba ma tem ca tot cu ajutorul vrajilor o imbrobodise pe coana Moartea, ca nu mai sosise de
veacuri sa-l stranga. In timp ce cocea paine statea toata noaptea si citea din carti invechite de
vreme, tot felul de descantece si semne incalcite zugravite cu sange.Toti peretii erau plini de carti,
iar deasupra lor stateau impaiati, trei corbi , trei bufnete si trei motani negri. Si apoi numai ce prindea
a sloveni din cartile lui, ca cei trei corbi inviau, batand din aripi, cele trei bufnite inviau si ele
deschizand ferestrele de foc ale ochilor, si cei trei motani inviau , frecandu-i-se de picioare, torcand
si mieunand. Si apoi daca citea o pagina ingalbenita pe la colturi, lua o bucata de aluat si facu din el
o fata. Puse papusa aceia pe lopata si o vara in cuptor), zicand:
-Radamada! Rodomodo! Rudumudu!
Si numai ce vara papusa in cuptor ca se si inalta un abur care strabatu cuptorul apoi iesi afara ca un
fum luind infatisarea unei fete mladie ca un cant, cu pletele pana la pamant. Apoi fata de fum purtata
de vant , zbura peste acoperisurile caselor al copacilor si se intoarse pe gaura cheii intrand in
brutaria vrajitorului. Cum veni fata, corbii croncanira , bufnitele batura din aripi iar motanii mieonara .
-Ai venit?, intreba brutarul.
- Ce-mi poruncesti?, intreba fata de fum.
- Oamenii cred ca am implinit trei sute de ani, altii imi dau chiar sapte sute, ei afla ca azi am implinit
nou asute de ani.
-Noua sute de ani! O vreme lunga. Am vazut crescand imparatii si am vazut naruindu-se, am
cunoscut bucuria si durerea, am stapanit comorile ascunse si am fost mai puternic decat cei mai
puternici.
- Ce mi poruncesti? , intreba din nou , fata de fum.
Nu iti poruncesc nimic. Du-te, fata de fum! Cunoste lumea si bucurate de viata., ca din paine te tragi
si esti buna ca painea, iar daca vreodata vei fi la o nevoie intoarce-te la mine, si te voi ajuta.
Si fata de fum iesi afara si se inalta aidoma ca un fum, alunecand neauzita pe caldaram, trecea pe
langa oameni, dar oamenii nu o vedeau. Si asa cutreiera fata de fum pret de noua ceasuri pe ulitele
imparatiei, pana ajunse in fata unor ziduri in paragina. Tocmai vroi sa se intoarca, cand atentia ii fu
atrasa de un glas ragusit soptind tainic::
-Atunci asa ramane... la noapte!
-Dar barem te-ai ingrijit sa iti ascuti cutitul?, intreba in soapta un alt glas.
- Oho!, nu iti face grija o sa-i gaureasca pielea., nu te teme. Dar nu mi-ai spus nici cum ill cheama,
nici unde sa-l aflu. Fata de fum se strecora in ceva ce semanase a casa , candva, si la lumina lunii
vazu doi barbati stand jos.
- Ii zice Petrea pescarul, si sta in coliba de la marginea marii..
Fata de fum daca ii privi mai atenta la lumina lunii se mira nespus. Unul era barbos si neingrijit
purtand haine murdare si zdrentaroase, iar celalalt din contra, purta straie domnesti, pana scumpa la
palarie si parea tanar.
-Poti sa-i pui cruce lui Petrea pescarul, ii spuse barbosul, iar celalalt isi smulse din pieptar o piatra
nestemata, si i-o dadu , zicand:
- Te mai asteapta una daca te tii de fagaduiala...

Fata de Fum nu mai statu sa mai auda si restul discutiei. Nevazuta si neauzita se ridica in vazduhul
noptii si pluti catre marginea marii, dornica sa-l vada pe cela care cutitul barbosului avea sa il
omoare. Vantul o purta grabnic cum numai el stie, si macar ca drumul pana la mare era lung , Fta de
Fum auzi in curand mugetul marii. Luna lumina nisipul adormit , pe care era o coliba de piatra. Si
Fata de Fum luneca pe horn si se pomeni in coliba. Nu era mare coliba , pe pereti erau scule
pescaresti , iar intrun ungher era un pat saracacios, unde dormea un flacau. Dormea cu fata in sus ,
iar lumina lunii ii scalda fata , curata ca cioplita in piatra alba. (Are asta un fix , pentru culoarea
alba)Atat de frumos il gasi Fata de Fum ca pe loc se indragosti de el. Fata nu se mai satura sa-l
priveasca. Intr-un tarziu fara sa stie ce face isi lipi buzele ei , de buzele flacaului. Acesta zambi in
somn , pentru ca in visul lui se ivise o fata , inalta si mladie ca un cant si cu pletele pana la pamant.
Dar chiar in clipa aceia cineva incerca usa, care se deschise si in coliba patrunse barbosul cu un
cutit in mana. Fata , mladie ca un cant si cu pletele pana la pamant , pieri din visul pescarului.
Trezestete! Facu Fata de Fum. Trezestete! Dar flacaul nu se trezi si barbosul inainta cu pasi ca de
pisica.Nici un om nu putea sa auda glasul Fetei de Fum, dupa cum nici un om nu ii putea zari
faptura subtire. Atunci Fata de Fum se repezi sa rastoarne scaunelul cu trei picioare de langa o
masuta. Dar mainile ei subtiri nu aveau putere sa apuce scaunelul. Se zbatu, intre pereti, incerca sa
loveasca cu pumnii fata barbosului, dar nu avura nici un efect, iar barbosul continua sa inainteze ca
o pisica. Atunci Fata de Fum se repezi afara si inaltandu-se vazu un nor
-Ajutor facu Fata de Fum , il omoara!
- Cine ? unde?,.....Ce s-a intamplat?
Si fata ii spuse tot. Atunci norul cobora cu Fata de Fum si intra in coliba. Si fata vazu cun barbosul
se oprise, stand aplecat deasupra pescarului cu cutitul ridicat.
- Repede! , zise fata de Fum.
Si norul slobozi un fulger care lovi cutitul, si de indata in coliba incepu sa ploua. Barbosul racni, iar
pescarul trezandu-se, din cauza ploii, se arunca asupra barbosului. Si in coliba incepu o lupta pe
viata si pe moarte. In timp ce Fata de Fum statea cu sufletul la gura , in timp ce in coliba inca ploua,
in timp ce afara soarele stralucea sus pe cer. Si tinu lupta pana seara cand Petrea Pescarul il dovedi
pe barbos. Apoi Petrea Pescarul il lega zdravan pe barbos, il lua ca pe un sac in spate si porni cu
ele in cetate, cu gandul sa il lepede la picioarele judecatorului. Si Fata de Fum pasea alturi de
pescar , tacuta si nevazuta. Dar cum Drumul era lung , Petrea pescarul osteni. Se aseza pe un
bolovan. Intre timp Barbosul se trezi. Si incepu sa spuna:
-Lasa-ma, Petrea Pescaru, sa ma duc in lumea mea, ca de nu, o sa-ti para rau!
-Ce ti-am facut de ce ai vrut sa ma omori?
-Nu mi-i ingaduit sa vorbesc.
Asa ? Mai vedem noi . Si fiindca se mai odihnise, il ridica si legat il puse sa mearga pe propiile
picioare. Asa intrara in cetate, odata cu zorii...
Si lumea se minuna cand vazu ca flacaul ducea un barbos legat ca pe un urs cu ursarul lui. Si apoi
daca mai auzira si ca , barbosul a vrut sa il omoare pe flacau, se stranse multa lume si strigau sa se
faca dreptate. Atata larma se inalta din ulita , ca imparatul se trezi din somn.
-Cine nu ma lasa sa dorm? , striga el cu asprime. Apoi afla de la slugile lui ca un flacau aduse prins
un ucigas.
-Daca tot mi-a stricat somnul, ia sa-i infatisati ianintea judecatii mele. Si iaca asa se pomeni , Petrea
Pescarul , fata in fata cu imparatul, care ii povesti toata tarasenia. Fata de Fum statea langa el si era

numai ochi si urechi. In fine, imparatul se lamuri cum stau lucrurile , Deodata se deschise usile si in
incapere intra un tanar imbracat in straie scumpe.
-Pofteste , feciorasul meu, pofteste si invata cum sa carmuiesti. Fata De Fum dadu un tipat neauzit
ca il recunoscu pe omul din coliba, care il tocmise pe barbos sa-l omoare pe Petrea Pescarul. Era
omul cu straie domnesti si cu pana scumpa la palarie.
-El e! El e! Striga fata uitand ca nimeni nu o poate auzi. Priviti ii lipseste o piatra nestemata de la
pieptar. Cautati-l pe barbos si o veti gasi. Dupa ce saruta dreapta tatalui sau, se aseza in jilt, zicand:
-Cum ? , acest om a cutezat sa ridice mana asupra acestui om cu barba?
-Dimpotriva, zise imparatul. Se vede cat de colo ca nu te pricepi sa imparti dreptatea. Barbosul e
vinovat si flacaul a venit sa ni se planga.
-Se poate? N-as crede maria ta, indrazni feciorul, Sa ma fi-nselat eu oare? Stii ceva ingaduie,
rogute, sa cercetez eu . Imparatul se rasuci catremai marii dregatorilor si cum incepu sa caste, zise:
-Mai, dar de dimineata m-am mai sculat!
-Culcate fara grija maria ta, ca am sa fac eu dreptate , nu te teme. Si se bucura , imparatul cand
vazu cat de harnic era feciorul sau Si se duse iar la culcare. Cum a ramas singur cu impricinatii,
feciorul imparatului , chema straja si zise:
-Luati-l pe acest ticalos si varati-l in beci. Straja se napusti asupra barbosului.
-Nu pe mine neghiobilor, ci pe celalalt.
- Da!, facu si feciorul imparatului, si maine sa nu uitati sa-l scurtati si de cap. Fata de Fum cand
auzi , nu-i venea sa creada. Degeaba a tipat ea , ca Petrea Pescarul nu e vinovat, ci barbosul. Nu o
vedea si nu o auzea nimeni. Si straja fara sa tina seama de strigatele lui, il azvarlira in beciurile
palatului- intr-o hruba. Se strecura si Fta de Fum cu el in beci, dar ce folos, nu avea cum sa-l ajute.
``Ba pot ! ,,isi zise fata, da pot , o sa cer ajutor brutarului....
Se intoarse la brutar. Fata de Fum intra pe fereastra larg deschisa. In clipa cand intra cei trei corbi
croncanira si cei trei motani mionara.
-Stiu de ce ai venit , facu brutarul . Am aflat de mult cat de stramba e dreptatea imparatilor.
-Ai spus ca imi vei da cate o mana de ajutor.
-Da fata mea, dar sa stii un lucru. Nu pot sa iti indeplinesc decat trei dorinte. Asa ca ai mare grija ce
imi ceri, si cumpaneste bine, inainte.
-Ajuta-ma sa -l scap pe Petrea Pescarul.
-De ce vrea fiul imparatului sa il vada mort, pe Petrea Pescarul? Batranul , zise:
-Feciorul imparatului e capetenia a treizeci de talhari vestiti. Barbosul ,facea si el parte din ceata.
Odata Petrea Pescarul a dat peste acea ceata. Dar Petrea Pescarul nu il recunoscu pe fiul
imparatului. Dar temandu-se ca intr-o zi Petrea pescarul il v-a recunoaste, s-a hotarat sa il ucida.
-Ajuta-ma sa -l scot din beci. Batranul lua o sita rotunda , turna doi pumni de faina in ea, si prinse a
cerne faina peste un ochi de sticla neagra. Cand se uita Fata de Fum , vazu ca din faina se alege
intocmai beciul in care statea Petrea Pescarul. Cand vazu beciul si pe flacau , inima i se stranse.
- Bine! Spuse , batranul. Apoi cu degetul aratator trase o dara prin mijlocul unuia din peretii de faina
ce inchipuia peretii beciului. Si apoi tot lunecand pe ochiul de sticla ,degetul marca un cerculet, apoi
se lasa sa alunece pana la marginea ochiului de sticla. Deodata Petrea Pescarul auzi un uruit, iar
peretele din stanga sa, se narui, lasand calea sloboda. Petrea Pescarul se repezi prin spartura si
vazu un drum care il scotea din hruba. Si merse el , merse , pana la o cripta mica , acel cerculet de
pe ochiul de sticla al Vrajitorului. Dupa care drumul continua mai departe. Si il scoase pe flacau
afara la lumina zilei tocmai langa malul marii. Apoi vrajitorul, cernu faina pe locul darei, astupand
peretele si drumul la loc ca si cum nici nu a fost.
- Acum Petrea Pescarul e liber.Ei ti-am facut pe voie. Mai ai doua dorinti asa ca chibzuieste bine

inainte de a-mi mai cere ceva.

- Iti multumesc!, zise Fata de Fum si iesind pe fereastra pluti si se duse tocmai la marginea marii
unde Petrea pescarul se afla in cripta mosului, pe care degetele sale o desenara. Un fel de pestera.
Acolo avea sa se ascunda o vreme Petrea Pescarul Cand ajunse Fata de Fum la cripta rotunda,
flacaul dormea. Nu prea a avut timp sa doarma in beciul imparatului. Fata de Fum ii atinse buzele lui
si asa patrunse in visul sau. Visul lui Petrea Pescarul, era o tara prin care umbla, fluierand.Cat
priveai cu ochii se intindera un nisip auriu. Si Petrea pescarul se impedica de un bolovan. Dra nu era
un bolovan, Era capul barbosului , pe care a vrut sa il ucida.
-Ferestete !, zise cineva. Si Flacaul vazu o fata inalta si mladie ca un cant cu pletele pana la pamnat,
pe care o mai visase candva. Si pletele ii erau fumuri si ochii cenusii, iar mantaua parea de argint.
Capul barbosului pieri in nisip.
Ce frumoasa esti! , spuse flacaul.
-Si tu esti frumos , zise fata. Si pasira alaturi unul langa altul pe nisipul auriu. Apoi ei se inaltara in
vazduh , plutind usor. Capul barbosului se ivi iar din nisip. Incerca sa il muste de picioare, pe flacau.
Dar acesta se ridica binisor , si nici un cap de barbos nu il mai putea ajunge. Dar si capul se ridica .
Ciudat mai era sa vezi un cap, despartit de corp, un cap cu barba care plutea si se hlizea prin aer.
- Pun eu mana pe tine, Petrea Pescarul!, striga capul.
-Nu te teme, Petrea Pescarul, capul de colo e capul unui talhar din ceata celor treizeci de talhari , iar
capetenie li-i feciorul imparatului. Nici nu isi sfarsi vorba ca , aparura niste straie scumpe domnesti
zburand spre el. Erau straiele feciorului imparatului. Si vorbeau cu glasul lui:
- Mi-ai scapat odata Petrea Pescarul, dar a doua oara nu ai sa mai scapi.
- Pe el barbosule!
Si capul barbosului se napusti asupra flacaului. El se lupta cu capul si daca vazu ca nu il poate
dovedi, fluiera si aparura alte treizeci de capete care se ridicara si se napusti asupra lui Petrea
Pescarul In acest timp straiele se infasurara in jurul lui Petrea Pescarul incercand sa-i ingreuneze
miscarile.
- Am sa te ajut , nu te teme si Fata de Fum iesi din visul lui. Iar Petrea Pescarul ofta:
- -Iar am pierdut-o! De as mai putea sa o vad odata pe fata cu plete fumuri, m-as lupta cu toate
capurile din lume. Fta se bucura daca il auzi dar si se intrista ca nu o putea vedea cand se destepta.
Si doar era atat de aproape de el. Apoi flacaul se intoarse la coliba lui de unde isi lua sculele
pescaresti, si se intoarse iar la locul lui. Apoi se duse in largul marii , und pescui. Pe inserat se
intoarse. In tot acest timp Fata de Fum era umbra lui. Cand sa se culce se intreba:
- -Oare o sa mai dau iar de fata cu plete fumurii?
- - De indata , zise Fata. Si cand adormi , fata se intoarse iar in visul lui, de unde il lasase cu o seara
in urma. Si Petrea pescarul se bucura nespus, vazand-o. Dar si visul continua, cu lupota dintre el si
straiele domnesti precum si capurile talharilor. Acestea incercau sa l muste, si sa-l copleseasca. In
timp ce si straiele domnesti ii stingherea miscarile. ( suferea de inima flacaul nostru)- la asa un
cosmar!
Dar Petrea Pescarul mai tinea minte vorbele Fetei de Fum , vorbe care ii spuse ca il va ajuta. Si
deodata Fata de Fum rosti in cele patru vanturi:
-Brutar solomonar!
Si se ivira , ca din pamant trei corbi. Acestia se repezira la capete si le scoase ochii. Ramase fara
ochi capetele incepura sa strige de durere, si sa cada si sa se ciocneasca intre ele , ca niste bile de
biliard, pana cazura tote jos in nisip. Si cum atinse nisipul acestea pieri. Flacaul atunci apuca straiele
imparatesti, si le sfasie, asa cum rupi o panza.
- S-a ispravit cu mine, Petrea Pescarul , racni glasul feciorului imparatului, iar straiele se pierdu

plutind in departare.
-Ramai cu mine fata cu plete fumuri, spuse flacaul. Dar Fata de Fum il privi cu tristete, spunand ca
nu poate. Eu si in lumea oamenilor sunt vie si alaturi de tine , dar numnai ca nu ma poti vedea si
auzi. Numai aici ne putem vedea.
-Trezestete , Petrea Pescarul , si flacaul se trezi in cripta rotnda, dezamagit ca visul lui luase iar
sfarsit.
- Ramai cu mine, fata cu plete fumurii. Daca ma vezi si ma auzi , ramai aici, cu mine.
Iar fata daca il auzi planse si fugi in cripta. Dupa care lua drumul cetatii. Si nu mica i-a fost mirarea ,
daca auzi ca pe tarmul marii se gasira lesurile a unor talhari , si acestea erau lipsite de lumina
ochilor. Mai incolo afla ca feciorul imparatului se imbolnavi grav , tragand sa moara, si nici un vraci
vestit nu putea sa-i dea de leac.
- Asa-i trebuie, facu Fata de Fum.
Apoi Fata de Fum luind o hotarare, se intoarse la brutar. In brutarie era liniste. Cei trei corbi stateau
impaiati pe cartile lui.
-Stiu de ce ai venit, facu iar brutarul. Ti-am spus sa te gandesti bine inainte de a cere ceva.
- Vreau sa ma faci om!, spuse Fata de Fum.
-Oamenii mor, gandestete bine...
- Sa ma faci om e a doua dorinta, iar daca nu mi-o placea , ma vei intoarce iar la ce am fost.
- Uiti ca te-am ajutat pe cand te aflai in tara visului. Ti-a mai ramas o singura dorinta. Gandestete
bine , ca devenind om , asa vei ramane. Si vei cunoaste toate suferintele oamenilor.
Si Fata de Fum se uita in ochii brutarului, si vazu cum siruri de oameni treceau si nu se mai opreau.
Erau tot felul de oameni. Imparati , boieri, oameni avuti, oameni saraci. Fiecare duceau in mana cu
ce aveau. Unii palate altii bogatii, altii numai ce aveau pe ei.
- Cine sunt?
- Sunt toti oamenii care i-am cunoscut si sau perindat prin fata ochilor mei in toti acesti noua sute de
ani.
- Si unde se duc?
- La moarte!...raspunse batranul.
- Uitate aici, facu batranul.
- Si fata se uita la ochiul de sticla. Si daca se uita vazu o fata , o fata inalta si mladie ca un cant cu
pletele pana la pamant.
- -Asa sunt eu?, intreba ea.
Si fata se uita mai departe. Vazu ca fata alerga fericita pe ochiul de sticla, razand stralucitoare de
tinerete, jucand ca o sfarleaza vie. Si daca se uita ea mai departe, vazu ca pe fata fetei aparura ,
mai intai niste brazde suptiri , mai apoi ele se adancira, si ii brazda fata. Nu mai alerga , mergea
anevoie. Pletele fumuri se facura sure, si spinarea i se garbovi. Apoi se ajuta de un toiag. Acum era
o femeie batrana , sontaca cu parul alb, care de abia mai mergea. Si batrana se impedica si se
prabusi. Si ramase asa. Apoi trupul i se imputina pana disparu de tot.
- Gandeste-te bine , repeta brutarul.
Fata de Fum atunci planse indelung. Si se gandi si la Petrea Pescasrul.
- Nu mi-ai mspus tot. Din chipurilr tale lipsesc dragostea si lupta.
-Ti-am arata numai de ce ai a te teme. Celelalte trebuie sa le descoperi singura.
Si batranul merse la rafturile lui cu carti, si alese cea mai veche carte. O deschise acolo unde stia ,
si citi:
-Iar Fatade Fum va fi pentru trei ceasuri fata vie, Dar pentru ca vie sa ramana, si sa intre in randul
oamenilor,trebuie sa dovedeasca , tot ce-l face pe om , om. Si daca cele trei ceasuri se vor scurge,

fara ca Fata de Fum sa faca vreo dovada in acest sens, se v-a raspandi in vazduhul fara margini,
incat si amintirea ii va pieri. Atunci corbii croncanira , bufnitele batura din aripi si motanii mionara.
Fata de Fum glasui linistit:
-Fa din mine un om batrane, si lasa-ma sa-mi cuceresc partea harazita de bucurii si de dureri!.....
Lasa-ma sa cunosc bucuria si durerea... Si avea sa o cunoasca din plin...
Nu am sa inteleg de ce brutarul, cu priceperea lui nu i-a dat si fetei de fum o parte din longevitatea
lui. Ei dar asta e alta poveste...
-Bine, spuse brutarul.
Si amesteca intr-un sip se piatra trei picaturi rosii cu trei picaturi negre si puse licoarea la fiert. Apoi
trasa un cerc pe podea si fata se aseza in inima cercului.
- Bea , porunci batranul, intinzandu-i licoarea fumeganda.
Si fata bau si simti o gheara de foc rascolindu-i trupul., si in clipa aceea fulgere rosi o strapunsera,
tasnind din cercul vrajit. Si Fata de Fum se prabusi sub arsura fulgerelor, sfasiata de o
inspaimantatoare durere,, dar cand se ridica era inalta si mladie ca un cant,cu pletele pana la
pamant. Si pletele erau fumurii, ochii cenusii si mantaua-i parea de argint.( ce mai conta durerea)
Si daca isi inalta bratul, simti ca atarna greu, si daca isi clatina capul , pletele ii fosnira.
-Din clipa asta ai trei ceasuri de-n cercare, sarutand-o pe frunte. Si eu nu te mai pot ajuta. Iar fata se
apleca adanc in fata lui si ii multumi, in timp ce corbii croncanira , bufnitele azvarleau foc pe
fereastra ochilor, iar motanii torceau.
Si iesi fata dornica sa ajunga mai repede la Petrea Pescarul. Si nu facu multi pasi ca se intalni cu un
grup de oameni . Pe un pat de aur purtat pe umerii slujitorilor, trecea feciorul cel bolnav al
imparatului. Asta pentru ca ultimul vraci pe care il chemase ii recomandase sa-l scoata la aer.
Bolnavul purta tot straie domnesti pe care Petrea Pescarul le sfasiase in tara visului. Acele straie se
lipira de piele , si nimeni nu putu sa i le scoata. Vazand ca trece feciorul imparatului, fata , vroi sa se
ascunda. Dar prea tarziu. In clipa aceea se inalta glasul feciorului imparatului:
-Prindeti-o pe fata cu plete fumurii! Strajile se repezira sa implineasca porunca, macar ca buzele
bolnavului ramase inchise, si nici nu o vazuse ca ochii ii erau inchisi. Dar vezi bine, straile o
recunoscuse, si ele dadura porunca. Apoi alaiul se indrepta spre palat. Odata inchis in odaile lui,
feciorul de imparat ceru sa i se infatiseze fata. Si straile domnesti pe care le sfasiase Petrea
Pescarul, prinse a o iscodi:
-Unde e Petrea Pescarul?
-Nu stiu, raspunse fata.
-Pentru ultima oara te intreb unde se afla Petrea Pescarul. Si tine seama , calaul o sa-ti
deslegelimba.
- Nu stiu, repeta fata.
Atunci fu chemat calaul, si i se porunci s-o faca pe fata sa graiasca. Si acolo langa patul feciorului de
imparat, calaul isi arata mestesugul.Si fata cu plete fumuri, fu schingiuita cu fierul rosu, si-n clestele
durerii, fata planse cu lacrimi de sange.
-Unde se afla petrea Pescarul? Striga calaul.
-Nu stiu, raspundea fata, si gemetele ei se amestecau cu gemetele feciorului de imparat, care se
zvarcolea pe patul de aur. Iar calaul se inversuna tot mai mult, sporidu-i chinul fetei, dintr-atat
cresteau si durerile bolnavului intins pe pat. Feciorul imparatului, se mai zbatu odata, si fara sa stie
isi sfasie singur straiele, desavarsind cele incepute de Petrea Pescarul. Si in clipa cand straiele fura
bucati, o vipere neagra iesi din gura bolnavului si se ascunse in colturile palatului. Iar feciorul de
imparat isi dadu duhul. Calaul, cum nu luase seama , ca feciorul de imparat murise , schingiui
inainte pe biata fata. Intr-un tarziu cand nu mai auzi glasul feciorului de imparat, se opri. Vazand ca

murise alerga sa duca vestea. Curand incaperea se umplu de vraci ,sluji si veni si imparatul. Unul
din vraci vazand fata intreba:
-Ce e cu fata asta aici, luati-o de aici. Calaul temnadu-se ca imparatul o sa l pedepseasca daca ar
afla ca a schingiuit-o pe fata fara porunca lui, o lua in brate , ca de mers fata nu mai putea merge, si
o lepada pe un maidan langa zidul cetatii. Si trecu un ceas intaiul din cele trei sorocite...

Si statu , nu stiu cata vreme, fata acolo pe maidan, unde venira cainii si ii linsera ranile si sangele de
pe maini si fata . Apoi fata se destepta si se gandi la Petrea Pescarul. Asta ii dadu puteri si aflanduse
din intamplare acolo niste bete , fata se sprijini de ele si reusi sa se ridice. Vai dar nu mai era mladie
ca un cant...Si iesi din cetate. Si se tara ea , mai merse iar cazu, si iar se tara ,pana la o margine de
padure. Acolo vazu o casa. Se bucura ca avea sa i dea cineva niste apa. Dar cand se apropie de
casa, se auzi un strigat si o valvataie mare cuprinse casa. Trambe de fum si limbi de foc ,ieseau pe
fereastra si prin acoperis. In timp ce un glas de copil striga tot mai slab. Si gafaind fata intra in casa,
se tara prin foc, fumul inecacios o cuprinse, barne de foc cadeau si o loveau, deschizandu-i ranile
provocate de calau. Si o data cu ele si durerea spori. Cand afla intr-un ungher un copil. Cu ultimele
puteri lua copilul si infasurandu-l in mantia ei, se tara afara. Betele cu care se sprijinea se aprinsera
si ele. Cu copilu in brate se tara pe coate si iesi din casa cuprinsa de flacari. Si pletele fumurii se
parlisera si mantaua se aprinse, nu mai parea de argint. Mantui copilul, si se rostogoli stingand
flacarile ce ii cuprinse mantaua. Se tara in padure si pamantul ii racorii trupul. `Nu , nu mai e mult ` ii
trecu prin minte. Si asta ii dadu puteri noi. Cel de al doile ceas se scurse si el. Iar , ea , trantita la
pamant, i se paru ca il vede pe Petrea Pescarul langa o fata. La inceput o durere in inima o stavili.
Apoi planse. `Nu NU poate fi el` si cu un efort se apropie de cei doi. Dar se inselase , nu era el. Cei
doi se uitau la ea cu mirare , vazand in ce hal arata. Apoi se ridica si cu o putere care numai
dragostea o poate da, iesi din padure, si se duse la malul marii. Alerga cu sufletul la gura, cu bratele
desfacute in asteptarea unei imbratisari pe care o astepta si aceasta numai venea. Si mult se
minuna Petrea Pescarul cand o faptura plapanda si ranita plina de sange cu fata inegrita de
funingine, cu vesmintele rupte si arse, ii cazu la picioare. Gandul il duse la fata din visul lui, cand o
intalnise pentru prima oara. Era o femeie zdrobita de osteneala cu ochii stinsi cu pletele ciuntite, si
mantaua arsa.
-Cine esti tu?, intreba Petrea Pescarul, si inima i se stranse de mila. Dar ea nu mai avea puterea sa
rosteasca nici un cuvant, si fericita se stranse la pieptul lui.
Si-n clipa aceea batu al treilea ceas din cele trei de incercare. Peretii de pamant ai criptei prinse a
straluci, aidoma unor oglinzi, si un glas se auzi tunand pe sub bolti.
-Un om s-a nascut printre voi. Bucurati-va oameni! Si pamantul canta, marea suna, si vazduhul vuii,
iar ,daca isi pleca ochii , Petrea Pescarul vazu ca tine in brate o fata inalta , mladie ca un cant, cu
pletele pana n pamant cu parul fumuriu, ochii cenusii, iar mantaua i parea de argint.
- Tu?, striga flacaul , nevenindu-i sa-si creada ochilor.Tu?
- Eu , Petrea pescarul, spuse fata, iar zambetul ei era trist, ca unui om care stie.
-Atunci Vrajitorul se ivi in oglinda peretilor, si acesta rosti cu blandete:
-Fi fericita fata mea de fum! Ti-ai castigat cu truda fericirea. Doar singura fericire adevarata este
acea castigata cu truda....Iar chipul lui pieri si in locul lui se casca o poarta stralucitoare. Si daca
patrunse ei prin acea poarta, mare le fu minunea, cand vazura o multime de bogatii de iti luau ochii.
Era comoara celor treizeci de talhari, care in frunte cu feciorul imparatului o stransese in multi ani de
zile. Si cate nu erau acolo , blanuri rare, valuri de matase, aur si pietre scumpe , nestemate, si multe
altele, pe care nici un muritor nu le mai vazuse vreodata. Si se apucara cei doi sa imparta comoara
la saraci, si o mai impart si azi. Se zice ca unde , pier nevoile si se stinge durerea si amaru, pe acolo
au trecut Petrea Pescarul. ...