MARARUL

Descoperiri arheologice foarte recente, facute langa un lac

din Elvetia, au aratat, insa, ca aceasta
planta era cunoscuta si folosita in Europa cel putin cu 7000
de ani inainte, fiind cultivata la o
distanta de sute de kilometri de tarmul Mediteranei, unde
creste spontan. Interesant este si ca
acest zarzavat a "migrat" foarte de timpuriu din sudul
Europei catre Asia indepartata. Mararul a fost intens folosit si
in medicina tibetana (Unani), si in cea indiana (Ayurveda),
unde era
administrat ca tonic digestiv, antiinfectios si antiinflamator.
In Antichitate, romanii pretuiau in
mod special mararul, care era un remediu de prim ajutor
contra tulburarilor digestive si a durerilor de cap ce apareau
dupa petrecerile prea imbelsugate. In medicina populara
romaneasca, sucul proaspat sau decoctul obtinut din
tulpinile de marar se dadea contra bolilor de inima si contra
tusei, dar si pentru diverse "boli femeiesti" ori pentru "boli
de pantece". O parte din secretul frunzelor sale fine, de un
verde ambrat, este constituit de
uleiul aromat pe care il contin, o substanta cu proprietati
terapeutice exceptionale. Uleiul
aromatic din marar actioneaza in special asupra sistemului
digestiv si a celui nervos, dar are si alte actiuni.