Poemul Luceafrul a aprut n 1883, n Almanahul Societii Academice Social-Literare Romnia

Jun din Viena, fiind apoi reprodus n revista Convorbiri literare.

n Luceafrul, poetul nsui e un Mag cltor n stele. Sintez a temelor i motivelor eminesciene,
Luceafrul este un poem amplu despre iubirea imposibil, naterea i stingerea lumilor, cltoriile astrale i
despre viaa vzut ca un rai n asfinire geniul n-are moarte, dar n-are nici iubire. La Eminescu,
iubirea devine o modalitate de cunoatere a sinelui i a lumii. Motivele poetice sunt romantice: ngerul,
demonul, strlucirea unui luceafr, la marginea mrii, norocul, florile de tei, asfinitul, umbra etc.
De obicei, titlul are o mare importanta semnificativa, aa cum se ntmpl i n acest poem.
Luceafrul este simbolul central al textului, o reprezentare a geniului nefericit. n vidul cosmic, trstura
esenial a Luceafrului este unicitatea sa, fiind prima stea care apare pe cer si cea mai frumoasa stea.
La baza poemului se afla basmul muntenesc "Fata din gradina de aur", versificat de Eminescu dupa
versiunea culeasa de germanul Richar Kunich; si mitul "Zburatorului" ce este valorificat in primul tablou al
poemului, prin visul erotic al fetei de imparat, ajunsa la varsta dragostei, ea isi imagineaza intruparea
tanarului in postaza angelica si demonica, pentru a vorbi cu acesta dupa legile pamantene.
Lirismul obiectiv ine de utilizarea persoanei a III-a i de caracterul epic al Luceafrului.
Personajele sunt, de fapt, simboluri. Luceafrul ntruchipeaz soarta geniului: aspiraia ctre cunoaterea
absolut, puterea de a-i depi limitele, sacrificiul de sine. Fata din rude mari, mprteti, Ctlina,
simbolizeaz soarta omului comun, care aspir la fericire. Prin urmare, metaforele i simbolurile contureaz
lumea plin de vraj a iubirii.
Compoziional, cele 98 de catrene alctuiesc patru tablouri, complementare pe axele uman-fantastic
/ terestru-ceresc. Incipitul poemului st sub semnul unei lumi de poveste: A fost odat ca-n poveti,/ A fost
ca niciodat. Primul tablou realizeaz un imaginar poetic inconfundabil: la marginea mrii, n umbra unui
castel, o fat unic prin frumusee i prin aspiraii viseaz la iubirea Luceafrului. Dou comparaii scot n
eviden unicitatea ei: cum e Fecioara ntre sfini,/ i luna ntre stele. Sear de sear, lumina Luceafrului
coboar n odaia fetei. Lumina se reflect n oglinda-lumini i n visul ei, dorind de suflet s se prind.
Fata l cheam pe al valurilor Domn s-i lumineze viaa: Cobori n jos, Luceafr blnd / Alunecnd pe-o
raz, / Ptrunde-n cas i n gnd / i viaa-mi lumineaz !. Aceast chemare se reia de 3 ori, ca o
incantaie, semn c exist o for mitic a cuvntului.
Tema romantic a visului deschide porile infinitului luntric. Eminescu credea c viaa-i visul
sufletului nostru si ca universul nsui e un vis himeric. Visul este o a doua via, remediul suferinei i
form a cunoaterii.
T. Vianu observa c Eminescu este un pictor al luminii. Luceafrul se desprinde din cer i apare
mai nti ca nger, apoi ca demon. De fiecare dat, Luceafrul subliniaz dificultatea acestei geneze cosmice
Din lumea mea venii cu greu Luceafrul trebuie s se nasc din cer i din mare, din noapte i din soare.
De fiecare dat ns Luceafrul poart pe chip semnele morii. Numai ochii trdeaz intensitatea tririi, cci
ei sunt ca dou patimi fr sa/ i pline de-ntuneric. Fata i vede paloarea feei, braele ca de marmur i
simte c nu poate trece dincolo de hotarelei ei, n paradisul stelelor sau al mrii, argumentand prin antiteza:
Cci eu sunt vie, /Tu eti mort
Tabloul al doilea (pamantesc) contureaza povestea de iubire dintre Catalina si Catalin, jumatatea
pamanteasca a fetei. Intre Catalin si Luceafar este o diferenta foarte mare, deoarece pamanteanul ii poate
oferi fetei doar iubire, pe cand Luceafarul ii oferea cerul si marea. Catalin ii cere fetei sa uite dorul de
luceferi si sa il urmeze in lume.
Urmeaza tabloul al treilea (cosmic), dialogul dintre Hyperion si Demiurg. Luceafarul este gata sa
renunte la nemurire pentru a fi fericit, dar legile universului nu pot fi schimbate.

In ultima parte, Luceafarul asculta din nou chemarea fetei care-si doreste binecuvantarea. Din
inaltul cer, Luceafarul isi revarsa lumina asupra celor doi indragostiti, dupa care se retrage in lumea lui
eternal si rece, lipsita de iubire: Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece,/ Ci eu in lumea mea
ma simt/ Nemuritor si rece.
Din punct de vedere stilistic, poemul se remarca prin simplitate, armonie si echilibru. Expresivitatea,
trasatura esentiala a limbajului poetic, se realizeaza mai ales prin metafora revelatorie (al nemuririi nimb,
cip de lut, cercul stramt) si antiteza (omul de geniu omul comun, viata moarte). Neologismele
realizeaza seninatatea abstracta a limbajului: haos, sfera, himeric, repaus. Ritmul este iambic,
masura de 7-8 silabe si rima incrucisata.
In opinia mea, pentru ilustrarea condiiei geniului, poemul Luceafrul - sintez a operei poetice
eminesciene - armonizeaz att teme, motive, elemente de imaginar poetic, atitudini romantice, procedee
artistice cultivate de scriitor, ct i simbolurile eternitii, morii i ale temporalitii, vieii.