CIPRIAN PALEOLOGU

TRAUMATIC AREA - CUTIA PALEOLOGU

A VI-A ETAPĂ A PROIECTULUI UMAN

18.03.2010 - 13.05.2010
 Scrisoarea pe care nu mi-o voi trimite
niciodată
Dragă Ciprian,
Mă adresez ţie astfel, acum şi aici,
deoarece încă mai întrevăd o urmă de
blândeţe şi umanitate acolo, undeva, în
ochi. Întrebarea mea esenţială este: de
ce te-ai apucat tu de aşa ceva? De ce s-ar
apuca cineva, vreodată, de aşa ceva?...
Să începi un proiect care vrei să dureze
aproape cât durata medie a speranţei de
viaţă, în care să nu îţi laşi deloc portiţe
de fugă, reprezintă un vid. Tu nu îţi dai
seama că cele 24 de etape de care tot
pomeneşti şi care, mai mult decât atât, le
vrei desfăşurate în marş cadenţat, din doi
în doi ani, sunt tot atâtea pietre de moară,
atent şlefuite, agăţate de gleznele de
sticlă ale oricărui om (oricât de puternic
ar fi acesta)? Şi, hai să presupunem că vei
reuşi să îţi spui povestea până la capăt...
câte urechi vor rămâne deschise şi câţi
ochi nu vor trece în lumea viselor până să
termini tu să spui şi câteva episoade?
Faptul că fiecare pas din cei 24 îl ştii
nu îţi oferă siguranţă, ci mai degrabă
rigiditate şi te vei transforma încet, încet
într-un morman de fiare înţepenite, care
şuieră o melodie gravă la oră fixă. Iar
când aproape imobil vei trece o linie de
final trasată cu creta chiar de către tine la
început şi vei întoarce capul (dacă vei mai
reuşi) o să vezi, poate, doar praf în urmă.
Da, praf, mult praf, camioane de
praf, barje de praf, rachete spaţiale de
praf!!! Pentru că despre asta vorbeşti tu
– despre praf. El este o mâzgă de oase
umane, de creiere fleşcăite şi amorţite, de
coloane vertebrale îndoite sau rupte, unde
a fost mai greu vreodată. Toată lumea
calcă pe ele, îşi murdăreşte şi infectează
ranile din talpă cu acest praf, însă tu te-ai
Treimea - Judecata de Apoi
găsit să faci bici din el.
Şi să nu spui că nu ştii la ce mă
refer! Nu din căcat faci bici, pentru că în
ăla oricum te afunzi şi te hrăneşti de-a
lungul existenţei în momente esenţiale
de slăbiciune (din el poţi face cel mult
plută). Din pulberea asta infectă tu vrei
să pocneşti. De ce?
Cine să audă?
Cine să vadă scântei?
Poate dacă vrei să faci bici găseşte
şi un spate sau nişte tălpi pe care să se
lipească.
Într-o lume de genul ăsta trebuie
să te întrebi cui întinzi mâna dacă nu
vrei să rămâi cu ea sfârtecată. Trebuie
să nu pleci urechea la orice şoaptă sau
tânguială ca să nu te trezeşti lipit de
pământ cu singura şansă să auzi paşii
celor de dincolo.
De ce ai vrea să înfinţezi un Institut
de Cercetări Corective? Pe cine să
corectezi? Pe cei ce îţi vor intra în săli să
îţi fure becurile? De ce becurile? Păi lor
nu le place la Lumină, ei se desăvârşesc
în întunecime şi răcoare. A corecta
însemană să descoperi mai întâi unde
se greşeşte, unde este fermoarul care
lasă loc mândriei, urii, lăcomiei, lenei şi
tuturor celorlate nevolnicii care vor să
pătrundă.
Nu îţi e de ajuns că faci „sanatoriul”
ăsta , mai vrei să proiectezi şi
OMODROMUL. Să le dai pe mână
făpturilor ăstora un mecanism de
corecţie involuntară extrem de
complicat. Planuri peste planuri, proiecţii
suprapuse, hărţi detaliate pe care o să
ţi le înşiri pe aceeaşi masă pe care te
hrăneşti, pe care bei, pe care citeşti şi
scri, şi pe care vei sta uitându-te în sus,
la un moment dat, sperând să întrevezi o
uşă în cer.
Ce te faci dacă pe uşa asta nu o să
pătrundă o rază caldă şi primitoare ci
vei vedea cum cad mii şi mii de broaşte
râioase? Iar tu nu vei avea ce face şi o să
mai şi înghiţi din ele... să speri poate că
nu vei orăcăi pe acelaşi ton cu ele...
Odată cu anii, Neputinţa va reuşi
să se agaţe şi de grumazul tău şi te
va obliga să o cari în spate. Vei mai fi
atunci consecvent cu tine însuţi spre a
nu te sugruma, ci dimpotrivă de a vorbi
şi mai limpede despre omuleţi, decăzut,
căzător, traume, fiinţe şi civilizaţii
postraumatice...?
O să realizezi că acel Oriunde pe care
ţi-l doreai va fi acest Nicăieri pe care îl
deschizi în fiecare zi? Uşă cu uşă o să
o faci. Şi o să dai de clanţe slinoase pe
care înaintea ta Delăsarea le-a murdărit.
Şi o să simţi curentul dintre praguri, rece
asemeni morţii. Iar distanţa dintre uşi nu
va fi nicodată suficientă încât să le închizi
pe amândouă şi să stai la adăpost spre
a-ţi trage sufletul şi a cugeta.
Să ştii că uşile acestea nu sunt ale
unor camere, ele sprijină nişte culoare în
care lumea, dacă nu va râde de tine, te
va privi cu dispreţ şi ciudăţenie, pentru
că aici ai viză doar de flotant perpetuu.
Mare minune va fi dacă nu o să te
trezeşti într-o dimineaţă a umanităţii
săltat şi pus în borcane cu eticheta:
„omu’ cu proiectu’ lu’ peşte”.
Totuşi, să nu ai pace până nu o
să verifici toate arcurile, şuruburile,
pistoanele şi rezervoarele acestei mari
instalaţii pe care o pui la cale. Sper a
te convinge că e funcţională, iar dacă
nu te vei ridica deasupra lumii cu ea ca
să presari polen spre a face oamenii să
strănute şi să le iasă aerul stătut din cap,
măcar să poţi fugi undeva cu dânsa.
Undeva unde pista de aterizare să
aibe trei metri: unul pentru tine şi ai
tăi, unul pentru cugetare şi unul pentru
Dumnezeu. Ultimul metru să îl împarţi în
milimetri.
EU
 Publicăm în premieră un interviu al
Directorului Institutului de Cercetări
Corective cu artistul Ciprian Paleologu:
Directorul Institutului de Cercetări
Corective: Iată-ne ajunşi la sfertul
proiectului tău început la 24 de ani, parcă
era anul 2000. Cum percepi etapele de
până acum în raport cu întregul celor 24
de etape totale?
Ciprian Paleologu: Sincer să fiu,
simt că am terminat fundaţia consecvent
cu ceea ce mi-am propus şi îmi iau toate
măsurile necesare pentru a mă putea
retrage din propriul meu demers în ideea
începerii OMODROMULUI.
D.I.C.C: Retragerea este anunţată
cumva şi de această expoziţie?
C.P: Fără îndoială că “Traumatic
Area – Cutia Paleologu” este un termen
cheie. Nu degeaba este aşezată între
etapa a V a – “PreTraumatic Area” şi a VII
a “PostTraumatic Area”. Sunt o serie de
lucruri care pot parea coincidenţe dar nu
sunt: faza aceasta se află la 33 de ani ai
mei, am ajuns la cel de-al şaselea pas al
proiectului – şi tu spuneai că este sfertul
său şi aşa mai departe.
Trebuie să înţelegem că, pe de o parte,
în PreTraumatic Area avem de-a face cu
privirea sub lupă a mimării / lamentării
traumei, sau mai bine zis a complacerii
individului în a se revendica atât ca o fiinţă
condamnată la suferinţă , dar în acelaşi
timp şi ca pseudo – erou pentru sine şi
ceilalţi. Pe de cealată parte, în Traumatic
Area aşez “omuleţul” în faţa adevăratei
şi cruntei traume pentru a se obiectiva
Cei 12 Apostoli - Cina cea de Taină
pe cât de mult posibil, raportat la acest
aspect, spre a se cutremura şi dacă
reuşeşte a se privi în interior, în suflet,
aproape chirurgical.
D.I.C.C: Să fie acesta un purgatoriu?
C.P: Poţi să îi zici şi aşa dacă îţi este
mai uşor. Vezi şi tu cazi în aceeaşi capcană
– cum că eu aş supune privitorii la un
fel de purificare ritualică. Nu este chiar
aşa. Să luăm de pildă această etapă. Din
construcţia ei, a traseului prin galerie, ofer
6+1 episoade traumatice: “BunaVestire”,
“Ridicarea din Mormânt”, “Treimea –
Judecata de apoi”, “Crucificarea”, “Cina
cea de taină”, “Infernul” plus al şaptelea
(+1) “Cutia Paleologu”. Ele sunt cele prin
care omul trece individual.
D.I.C.C: Cum adică individual? Păi,
la vernisaje lumea vine să socializeze, se
întâlneşte şi discută în galerie. Ştii mai
bine ca mine că o expoziţie nu se vede la
deschiderea ei.
C.P: Tocmai de aceea la această
expunere accesul se face de unul singur,
ba, mai mult de atât, artistul nu va fi
prezent la galerie pentru a mai tăia din
avântul procedeelor obişnuite ale acestor
manifestări.
D.I.C.C: Poţi să îmi explici mai bine în
ce constă deschiderea , căreia văd că îi
acorzi o foarte mare importanţă?
C.P: Pentru mine, începutul acestei
etape este foarte important. Plec de
la premisa că pot să “izolez” interiorul
galeriei transformându-l astfel într-o
catacombă în care intri, sub o formă,
ca într-un loc de cult şi refugiu. Însă
refugiul este spre asistarea privitorului să
înţeleagă stadiul său de factor traumator
şi să îşi asume acest rol contemporan
pentru fiecare dintre noi (indiferent de
generaţii). Eu nu ofer decât un vehicul prin
reprezentările de pictură , desen , obiect
cu care omul se întâlneşte în calea sa. Nu
este deloc întâmplator că Paştele (în acest
an suprapus ca dată şi pentru ortodocşi şi
pentru catolici – 4 aprilie 2010) este inclus
în corpul evenimentului şi că expunerea se
termină în 13 mai, ziua Înălţării. Indivizii
sunt mai dispuşi în astfel de segmente
temporale să mediteze la lucrurile cu
adevărat importante şi să se mintă mai
puţin pe ei însăşi (chiar dacă asta provine
şi dintr-o pseudo înţelegere a credinţei).
D.I.C.C: Să înţeleg că încerci să creezi
două lumi separate: lumea oamenilor
şi lumea galeriei (cealaltă lume / o altă
lume)?
C.P: Cu toate acestea, las
observatorului două elemente mai puţin
vizibile care îi oferă întredeschideri de
acces: episoadele “BunaVestire” şi
“Infernul”. “BunaVestire” este exterioară
galeriei însă comunică cu aceasta prin
intermediul ferestrei. Există un traseu
optic între trei elemente, iar “Infernul”
este fie intrarea , fie exit-ul. Mai multe
amănunte nu pot da deoarece astfel rolul
meu ar fi prea mare ca povestitor iar
expunerea are sens când este parcursă şi
împărtăşită.
D.I.C.C: Spune-mi te rog mai multe
ce este cu această Cutia Paleologu şi rolul
vinului în “Traumatic Area”.
C.P: “Cutia Paleologu” este o ediţie
limitată de vinuri formată din 3862
de sticle dintre care o parte au fost
ansamblate câte 7 piese (şase sticle
magnum şi o sticlă dublumagnum) în 33
de Cutii – Ciocan, numerotate şi înseriate,
ce poartă pe ele etichete – omuleţi din
episoadele anterioare ale Proiectului
UMAN. Fiecare din cele 33 de cutii este un
obiect unicat conţinând pe lângă sticlele de
vin (devenite obiecte de artă) şi alte două
elemente – un certificat original pentru
fiecare (digigraphie pe o faţă şi desen pe
cealaltă) şi un obiect–prismatic-cheie.
Restul sticlelor de colecţie sunt ambalate
individual în cutii de lemn personalizate.
Originalitatea acestei lucrări stă şi
în faptul că este pentru prima dată când
cele două creaţii – Arta şi Vinul merg
împreună de la pasul zero până la sfârşitul
proiectului. Vinul nu subjugă arta doar sub
forma unei ilustraţii iar arta îşi asumă vinul
ca pe propriul ei corp. Creatorul vinului,
Liviu Grigorică, a gândit cupajul roşu sec
din anul 2008 (Cabernet Sauvignon, Fetească
Neagră, Shiraz şi Dornfelder) în perfect
acord cu “chipul şi asemănarea” omuleţilor
pe care îi însufleţeşte.
Toată construcţia acestui concept a fost
extraordinară şi pot spune că aici am fost
alături de doi oameni extraordinari care
au participat sută la sută în dezvoltarea
sa: Rodica Căpăţînă (directoarea Carl Reh
Winery – Crama Oprişor) şi Liviu Grigorică
(creatorul vinului). S-ar putea scrie o carte
sau face un film cu conceperea, naşterea şi
creşterea (până în acest moment) a Cutiei
Paleologu.
D.I.C.C: Asta e un fel de rezumat,
dar, mai aprofundat, la ce serveşte acest
ciocan-vin cutie-omuleţ?
C.P: La Traumă, bineînţeles...
Trebuie să spun că acest obiect va sta în
expoziţie jos, în faţa episodului crucificării.
Dacă priveşti de sus cutia, vezi practic
omul cu ciocanul ce e aşezat pe sticla
dublumagnum şi, în faţa sa, pe sticlele
magnum, şase omuleţi mici din Pre
Traumatic Area. Este o întreagă poveste
în care oamenii sunt şi în instrumentul de
lovit (de bătut cuiele) dar şi în afara lui.
Acest vin a fost creat în aşa fel încât el va
evolua ca şi complexitate, în timp, se va
ridica împreună cu omuleţii al cărui sânge
devine. Iar cele 33 de cutii ciocan au în
sine o viaţă a lor despre care o să istorisim
altă dată.
Totuşi cutiile ciocan ca ambalaj al unei
colecţii unicat de vinuri sunt o invenţie,
o lucrare de artă în sine. Ele nu au rolul
clasic de „a ajuta la cărat” ci sunt o
„povară” umană asumată, un obiect de
colecţie. Din întregul lot de vinuri „Cutia
Paleologu”, cutiile individuale vor face
obiectul vânzării, cutiile ciocan – 33 vor
avea un alt traseu ce va putea fi urmărit
asemeni unei poveşti de către colecţionari,
de iubitorii de artă şi vin.
Se poate interpreta că cele 33 de cutii
ciocan îşi vor alege ele proprietarul şi
nu invers (ca orice obiect complex şi cu
personalitate)
Ce aş mai vrea să spun este importanţa
certificatelor de autenticitate din cele
33 cutii ciocan. Fiecare în parte este un
unicat. Dacă pe spate este o poveste
ce descrie date tehnice, în principal, pe
faţă se află desenată în 33 de episoade
o existenţă (dacă nu chiar existenţa).
Este o desfăşurare ca într-o bandă
desenată a 33 de elemente existenţial
- umane antagonice: naştere, moarte,
tinereţe, batrâneţe, putere, slabiciune,
voinţă, neputinţă şi tot aşa până la 33. În
parcursul lor, cutiile ciocan se vor desparţi,
la fel ca şi caracteristicle umane şi se vor
căuta în funcţie de viitorii lor proprietari
pentru că fiecare va deţine, iniţial, doar un
singur element. Si poate la un moment dat
o să se întregească toată povestea, sau
poate nu…, cine ştie…
D.I.C.C: Văd că totul devine foarte
alambicat, multe amănute, complex….ce
te faci dacă oamenii vor pierde din această
desfăşurare.
C.P: O să mă uit, o să observ şi poate
mă voi şi bucura un pic, pentru că de
vor pierde cu atât mai mare va fi bucuria
de a regăsi, …iar dacă se vor încurca în
încrengătura de amănunte, cu atât mai
mare va fi împlinirea deschiderii şi măcar a
unui nod.
D.I.C.C: Crezi că ar mai trebui ceva
adăugat în încheierea acestei scurte
convorbiri?
C.P: Sper ca peste ani de zile să
deschid o sticlă din Cutia Paleologu, să
îi savurez complexitatea şi să îi ascult
poveştile ce va avea să mi le spună atunci.
Şi asta să se întâmple în momentele în
care voi sta şi voi meşteri la uriaşul Proiect
UMAN.
05.03. 2010 Bucureşti
Episoade din proiectele certificatelor de autenticitate ale colecției de artă și vin „Cutia Paleologu”

Este minunat să poţi spune la
încheierea unui proiect că fiecare etapă din
desfăşurarea lui a însemnat Bucurie. Bucurie
că am lucrat cu doi oameni minunaţi, Liviu
şi Ciprian, Bucurie că am asistat la felul în
care doi artişti din domenii atât de diferite au
reuşit să comunice şi să desâvârşească unul
opera celuilalt.
 Îmi sunt foarte dragi omuleţii traumatici
ai lui Ciprian, şi mai ales Marcus, “hammer-
man-ul”! Îmi place povestea pe care ei o
spun şi felul cum “se mişcă”, cum compun
această poveste cu forţă si gingăşie, cu
cruzime şi blândeţe. Omuleţii au suflet,
trăiesc, se mişcă, populează spaţiul creat
de artist şi, tot înghesuindu-se acolo, devin
nărăvaşi, gălăgioşi, nerăbdători. Şi, ca să-i
eliberăm, ne-am hotărât să-i “vărsăm”
în lume. Ciprian i-a coborât de pe pereţii
atelierului, i-a ordonat şi îmblânzit, le-a
spus toate învăţăturile de care aveau nevoie
înainte de drum, iar Liviu a “curs” sânge în
corpul lor, oferindu-le astfel puterea de a
străbate spaţii.
Proiectul a început anul trecut în
jurul Paştelui, de la ideea de a-l arăta pe
Hammer-man lumii! Proiectul s-a numit mai
întâi Marcus, apoi Sanctuarul lui Marcus…
şi a devenit Cutia Paleologu, într-o după-
amiază de august, în preajma zilei în care
Ciprian a împlinit 33 ani. Nu cred că am
vorbit vreodată explicit cu Ciprian despre
tema expoziţiei din etapa ce urma, a VI-a,
poate pentru că, într-un fel sau altul, era
evidentă. Adunând coincidenţele cu ochii
deschişi și atenţi, cu  sensibilitatea întinsă,  închisă precum cutia în care va fi păstrat şi
a devenit de la sine înţeles că Vinul va fi
o parte din Expoziţie şi că, de data asta,
asumat şi responsabil, Cei Doi Artişti nu vor
lucra separat, ci unul cu gândul şi sufletul
la lucrarea celuilalt. În felul acesta au lucrat
împreună, un an, străduindu-se să pună în
armonie detaliile, să comunice intenţia  de
a demonstra că Artă şi Vin înseamnă cu
totul altceva decât ceea ce s-a facut până
acum. Că de data aceasta nu s-a creat o
etichetă pentru un vin existent, nici nu s-a
creat un vin pentru un concept artistic ci, în
Cutia Paleologu, vinul şi desenul s-au născut
deodată.
Rodica Căpăţînă
Director General
Carl Reh Winery – Crama Oprișor
Cutia Palologu - ediție limitată de artă și vin
Cutia Paleologu
E primul vin de Oprişor în care am obţinut
accentuarea sinergică a calităţilor unui soi tipic
românesc (Feteasca Neagră) în combinaţie
cu două soiuri franceze (Shiraz şi Cabernet
Sauvignon) şi unul german (Dornfelder).
Vinul te întâmpină cu o culoare la fel de
învechit, iar nuanţa este de cireşe negre,
uşor sângerie. Apoi, aromele intense de afine,
condimente, prune uscate uşor caramelizate
şi ciocolată neagră te învăluie şi te obligă
să te concentrezi înainte de pasul decisiv,
degustarea. Primul contact e bulversant
pentru că întâlneşti un vin agresiv, învăluitor şi
senzual, robust şi misterios, elegant şi greu de
descifrat, catifelat şi amonios, cu tanini copţi,
dulce-acrişor, cu un postgust intens de cacao
criollo. E un vin ce se poate învechi mulţi ani
de acum încolo, iar cei ce-l vor întâlni după
2015 îi vor descoperi valenţe nebănuite acum.
Liviu Grigorică
Creatorul vinului
Cutiile individuale ale colecției „Cutia Paleologu”
 Cutia Palologu - ediție limitată de artă si vin

Buna Vestire

MARȚI, JOI, VINERI 17.00-21.00, PARTENERI MEDIA

SÂMBĂTĂ 13.00-21.00,

BUCUREȘTI, STRADA ICOANEI 17,

WWW.RECYCLENEST.RO
BUCURESTI@RECYCLENEST.RO
TEL. 0720 226 682