Sunteți pe pagina 1din 125

GRUPULROMÂN DE PRESĂ ȘI INIȚIATIVĂ CIVICĂ rețea voluntară pentru susținerea manifestărilor Zilei Limbii Române în spiritul de afirmare culturală propus de Consfătuirea Națională a Intelectualilor de la Sate - este un parteneriat întru stimularea întăririi legăturilor dintre toți românii din lume format din:

ASOCIAȚIA COMUNELOR DIN ROMÂNIA – organizație cu statut de utilitate publică

FUNDAȚIA EPISCOPUL GRIGORIE LEU – MIȘCARE PENTRU PROGRESUL SATULUI ROMÂNESC – organizație cu statut de utilitate publică

CONSILIUL AUTORITĂȚILOR LOCALE DIN ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA

MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE

UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

UNIUNEA MUZICIENILOR INTERPREȚI DIN ROMÂNIA

UNIUNEA ZIARIȘTILOR PROFESIONIȘTI

SOCIETATATEA AUTORILOR ROMÂNI DIN AUDIOVIZUAL

CLUBUL PRESEI TRANSATLANTICE

ASOCIAȚIA MASS-MEDIA JOURNALISTES D’EXPRESSION ROUMAINE SANS FRONTIÉRE

AGENȚIA DE PRESĂ „AȘII ROMÂNI”

GRUPUL DE PRESĂ „CORECT NEWS”

GRUPUL DE PRESĂ ROMÂNIA-SUA-CANADA „STARPRESS”

ASOCIAȚIA JURNALIȘTILOR ROMÂNI DE PRETUTINDENI -CANADA

CENTRUL NAȚIONAL DE ARTĂ „TINERIMEA ROMÂNĂ

CENTRELE DE EXCELENȚĂ ÎN PROMOVAREA CREATIVITĂȚII ROMÂNEȘTI: „PORȚILE NORDULUI” ȘI „SUFLET ROMÂNESC”

CONCURSUL DE POEZIE TRICOLORĂ AL FUNDAȚIEI „R&J MIZIL”

PORTALUL INTERNET „REPUBLICA ARTELOR” – ANGLIA

PORTALUL INTERNET „CARTE SI ARTE” – ROMÂNIA

INSPECTORATUL ȘCOLAR PRAHOVA

2

LICEUL TEORETIC MIZIL „GRIGORE TOCILESCU”

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MEDGIDIA

PRIMĂRIA ORAȘULUI MIZIL

PRIMĂRIA ORAȘULUI SINAIA

PRIMĂRIA COMUNEI CUMPĂNA – CONSTANȚA

PRIMĂPRIA COMUNEI CORNU – PRAHOVA

PRIMĂRIA COMUNEI MĂNĂSTIREA HUMORULUI – SUCEAVA

PRIMĂRIA COMUNEI ARBORE - SUCEAVA

PRIMĂRIA COMUNEI VÂNĂTORI – NEAMȚ

PRIMĂRIA COMUNEI ÎNTORSURA BUZĂULUI – COVASNA

PRIMĂRIA COMUNEI BEZDEAD – DÂMBOVIȚA

PRIMĂRIA COMUNEI VULCANA BĂI – DÂMBOVIȚA

PRIMĂRIA COMUNEI STOINA – GORJ

PRIMĂRIA COMUNEI IZBICENI - OLT

PRIMĂRIA COMUNEI LUNCAVIȚA – TULCEA

REVISTA „ARMONII CULTURALE” –ADJUD

REVISTA „CITITOR DE PROZĂ” –ANGLIA

REVISTA „CLIPA” –SUA

CASA DE EDITURĂ ȘI PRODUCȚIE FILM „REALITATEA” ȘI „ALBINA ROMÂNEASCĂ

REVISTA „DESTINE LITERARE” – CANADA

REVISTA „ITHACA” - IRLANDA

REVISTA „LAMURA” – CRAIOVA

REVISTA „LITERATURA ȘI ARTA” – CHIȘINĂU

REVISTA „PAGINI ROMÂNEȘTI ÎN NOUA ZEELANDĂ

REVISTA „ROMÂNUL AUSTRALIAN”

RADIO „METAFORA” – SACRAMENTO-SUA

RADIO-TV „UNIREA” – VIENA

K2-TvRo –TELEVIZIUNEA ROMÂNILOR DIN MONTREAL

CAMERA DE COMERȚ ȘI INDUSTRIE PRAHOVA

SPONSOR GENERAL AL ACESTUI VOLUM FAXMEDIA CONSULTING

DIN MONTREAL  CAMERA DE COMER Ț Ș I INDUSTRIE PRAHOVA SPONSOR GENERAL AL ACESTUI VOLUM

3

ISBN: 978-973-9025-78-2

REALITATEA 2013

126, Bvd. Dacia București, Tel: 0311045047; 0344116739:

e-mail: leuc@upcmail.ro

Tehnoredactare: Veronica Ionescu Coperta: Veronica Ionescu

4

antologie de poezie română cinstind limba română

2013

,,Creșterea Limbii Românești”

SELECȚIA PE CARE AM PUS-O LA ÎNCEPUT LA DISPOZIȚIA PARTICIPANȚILOR

realizată la Muzeul Național al Literaturii Române

5

antologie de poezie română cinstind limba română

2013

,,Creșterea Limbii Românești”

SELECȚIA DIN POEȚI BASARABENI

realizată de Traian Vasilcău

29

NICOLAE COSTENCO

Cu limba noastră Este a noastră limba noastră şi noi suntem cu ea popor, cum stelele din cer sunt stele

cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră şi noi suntem cu ea pământ, cum marea mare este mare

cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră şi soartă noi suntem cu ea, cum este codru verde soartă

cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră noi am crescut şi creştem, demn, cum creşte pomul din ţărână suită-n frunză şi în lemn.

Ci noi cu ea, cu

limba noastră, nemuritori vom fi oricând, nemuritori cum e Pământul

cu Soarele mereu arzând.

Ś

TATIANA DABIJA

31 AUGUST

N-a mai rămas nimic decât cuvântul, Ar mai urma să-l vindem şi pe el, Şi-n secole să stingem infinitul Al scrisului numit: latin.

Străini în casa de străbuni lăsată Şi dincolo de orice jurământ În sufletul ce-şi caută o pradă Găsim frumosul rătăcit în gând.

Şi limba românească – limbă sfântă Dintr-un trecut fără hotar renaşte De parcă Dumnezeu îşi puse mâna Deasupra visurilor noastre.

Ś

NICOLAE DABIJA

MATEEVICI ALEXEI

La Căinari, peste pădurea de lângă satul undeam copilărit, s-a născut Alexei Mateevici. Copil fiind, venisem în câteva rânduri, singur sau cu colegii de clasă, la Căinari, cu inexplicabila dorinţă să-l găsim acasă

Din satul meu – pân’la Căinari, sfios,

32

prin codrii de miresme grei, adesea am făcut drumul pe jos, ca să te văd, părinte Alexei.

Ca la o spovedanie curată veneam, dinspre pădurile de tei – nu te găseam acasă niciodată Unde erai, părinte Alexei?!

Vreun moş bătrân, din drum îmi vorovea, şi ochii lui împrăştiau scântei:

„Copile, doar în cărţi de-i mai afla

unde-i acum părintele-Alexei

De

cum suiam cel deal în vâlvătaie,

sufletul meu, de plinul frumuseţii, se desfăcea cum se desface o păstaie atinsă de o rază-a dimineţii.

Vedeam în vale satul cu castani pe lângă care, lunecând gonaşe, trec trenurile pline cu ţărani ca să-i deşerte-n marile oraşe.

Şi casa Ta intra-n pământ mai mult, cum ceru-o apăsa, în dimineţi; şi când băteau din aripi fluturi, mut, varul cădea, întreg, de pe pereţi

Preot al istui grai împovărat de doruri, de cântări şi de litanii – în pragul casei Tale, luminat, şi vremile au foşnet de cazanii

33

Când desfăceam sub arbori Cartea Ta – se desfăcea, lin, bolta peste mine:

parcă un zvon de coase se-auzea, parcă un zumzet, tainic, de albine

În Carte suferinţa-i din belşug şi totu-i aşteptare milenară:

sămânţa ierbii aşteptând sub rug – cum se va stinge el – ea să răsară!

Ţărani cu pielea friptă sub suman, ţărance semănând cu Maica noastră, plângeau de veacuri, fără de alean, doar s-a deschide-n ceruri o fereastră.

Şi graiul era rupt din veşnicie, aşa smerit şi plin de umilinţă:

eram bogaţi de-atâta sărăcie şi luminaţi de-atâta suferinţă!

Azi cântul tău lucrează peste ţară şi mierea o adaugă-n ştiubei, şi grâul îl ajută să răsară de sub zăpezi, părinte Alexei!

Pentru pădurea care-n miez de toamnă aduce cu o casă devastată, şi pentru graba asta ce ne-nseamnă, mai poţi să ne iubeşti precum odată?!

Pentru cuvântul ce-i rostit pripit, şi pentru floarea ce îngheaţă-n tei, pentru c-ades cu ură ne-am iubit – poţi să ne ierţi, părinte Alexei?!

34

Ca

la o spovedanie curată

mai vin dinspre pădurile de tei – nu te găsesc acasă niciodată Pe unde eşti, părinte Alexei?!

Prefaţă la Mateevici

Copile, -ţi las drept moştenire Această limbă fără moarte şi plină de dumnezeire — să-i duci lumina mai departe.

Tu limba ta s-o îndrăgeşti — găseasc-o unii cioturoasă pe mama ta cum o iubeşti nu de atâta că-i frumoasă.

De-atât că ce e maică-i sfânt:

ea ţi-a dat viaţă şi temei, că e doar una pe pământ, că e a ta, că eşti al ei.

Iar tu — mergând cu ea alături — te rușinezi de limba ta şi o îngâni, privind în lături, de parcă ai furat ceva.

Dar ştii câţi au căzut sub coasă şi limba-n gură li s-a fript, pentru ca tu s-o ai frumoasă şi s-o vorbeşti nestingherit?!

Când sabia sărea din teacă

sau când cu sânge-n două-a nins — ei graiul au ştiut să-l tacă, însă de el nu s-au dezis.

Prin pânza lacrimii îi văd pe cei, stând focul să-i vegheze, ce l-au salvat de la prăpăd, dar n-au ştiut să se salveze.

Şi hrană-au fost pentru jivine, desculţi dansat-au pe cărbuni — ca să păstreze, pentru tine, limba lăsată din străbuni.

Pe cerul slovelor în clocot fu Eminescu astrul clar; şi dacă graiul e un clopot — Dânsul a fost un clopotar.

Şi Mateevici s-a trudit să-i altoiască, sfântă, viţa. Şi-n el de viu s-a fost zidit păstorul cel din „Mioriţa“.

Blestem clipita ceea strâmbă, când strănepoţi din viitor nu vor mai şti: ]n care limbă vorbit-au străbuneii lor?!

Când huzurind în leneş trai, lor, ispitindu-şi paradisul, nu le-or păsa în care grai vorbesc, şi-şi murmură plictisul.

36

În ţară când au fost intrat duşmani cu legiuire strâmbă întâii ştii cine-au trădat?! — acei ce s-au dezis de limbă.

Din ei, ades, câte-o lichea, mai fiară decât orice fiară, punea să tragă-n ţara sa, zicând c-o face pentru ţară.

Mai

curg din zodii nişte ani

şi limba, ea ne-ngână iară — pământul cum ara ţărani, dânşii crezând că ei îl ară.

Decât alt grai, ale ei verbe să nu îţi fie mai presus; cum nu există graiuri şerbe, nici limbi stăpânitoare nu-s.

Laudă graiul tău; în schimb — ca pătrunjelul vre o babă cuvintele acestei limbi să nu le vinzi de la tarabă.

Şi doina nu va conteni de noi în lume să vorbească. Vom fi atât cât vom vorbi această limbă strămoşească.

Îngenuncheat, ca-ntr-un altar — în ea trăi-voi mai departe, în limba noastră, acest dar ce-ţi va rămâne după moarte.

Limba noastră cea română Lui Grigore Vieru

Face iarba să răsară.

Noi prin ea suntem o Ţară. Ea ne-adună şi ne-ngână, Limba noastră cea română.

Ea îi e păsării zborul, Tânără precum izvorul Ca veciile – bătrână Limba noastră cea română.

Unii au zis că e săracă Valaha-româno-dacă, Şi miroase a zer şi-a stână Limba noastră cea română.

Şi-au ținut-o după uşe, Şi au pus-o şi-n câtuşe, Dar s-a înălțat, stăpână Limba noastră cea română.

Iar când dânsa-n bolti răsună:

Parcă fulgeră şi tună, Parcă plouă pe țărână Limba noastră cea română.

Ca o mamă ne adună, Ea ne tine împreună, Ea aici e-n veci stăpână, Limba noastră cea română.

38

Coșmar

„În Republica Moldova circa 260.000 de moldoveni nu recunosc limba română, numită de ei impropriu „moldovenească“, drept limba lor maternă“.

(Din datele Departamentului de statistică)

În Taimâr, cu-o sanie cu reni – colo pân’ şi vara viscoleşte – dat-am de un sat de moldoveni ce uitaseră – săracii! – româneşte.

I-a adus colo tătuca ţarul şi le-a dat pământ, cât vezi în jur, numai că nu-ntra în el brăzdarul – căci e bocnă anul împrejur.

M-au cinstit cu ţuică din licheni, m-au servit cu colţunaşi din peşte, şi mi se jurau că-s moldoveni, doar că – nu pot să vorbească româneşte.

Şi-amintiră, după lungi torturi, – of, şi eu mă bucuram ca prostul! – numai colo nişte-njurături şi-ncă un fragment din „Tatăl nostru“.

Şi-am bocit cu ei la despărţire, şi mi-au dat şi-un colte de mamut, şi le-am dat volumul meu subţire pe care-l tot răsfoiau, pierdut

39

Dar, de atunci, nu-n tundră, ci la noi câte unu-aud cum se făleşte:

– Sunt şi eu tot moldovan, ca voi,

numai

c-am uitat „maldaveneşte“.

Se dezice, fiu al nimănui, în discuţii şi – afişat – în presă, de strămoşii şi de limba lui, Iar Moldova i-i – doar o adresă.

Că nu-s patriot mă dojeneşte şi-mi tot spune, cuvântând mereu, el mai mult „ţărica“ că-şi iubeşte, şi mă-nvaţă cum s-o fac şi eu.

Lasă-mă,

în graiu-mi, să bocesc

spicul sec, şi de sub luturi ruda – „moldoveanule“, cum zici să te numesc,

care limba ţi-ai trădat, ca Iuda.

Nu te cred – cât fi-vei să cârteşti, că-astă ţară cu-al ei sfânt temei mult mai mult ca mine o iubeşti – dacă silă ţi-i de limba ei.

Dacă limba mamei ţi-ai urât, dar alt adevăr pe lume nu-i:

căci există un popor atât cât mai e vorbită limba lui.

În

Taimâr, cu-o sanie cu reni –

colo pân’şi vara viscoleşte – dat-am de un sat de moldoveni ce uitaseră – sărmanii! – româneşte.

40

Şi-un coşmar visez – de-atunci – prin vremi, mă trezesc şi-mi zic: doamne fereşte de-o Moldovă doar din moldoveni ce-au uitat, cu toţii, româneşte.

_

Ś

LEONIDA LARI

La Putna

1988

Se lasa un abur de dor peste munți, Se-aude o lina cântare, Pe albe zapezi trec calugari carunți Şi ochii lor ard de credința sub frunți La Putna lui Ştefan cel Mare.

Alunec încet peste dalele reci, Ma-nec într-o ruga amara, Dar duhu-i ce nu are moarte în veci, Şi nici poticnire prin capete seci, Ma-ntreaba ce este în țara.

Se zbate-ntrebarea pe-arzânde faclii, Ma reazem de cripta-mparata, Ma reazem cu-o lume de suflete vii, Şi spun cu durerea iubirii dintâi Ca țara nu e ca odata.

Ca zimbru-i gonit din blazonul divin, Şi trage prin mirişte carul, Ca frații de-o mama aparte se țin

41

Şi sângele lor declarant e strain, Fiindca e altul hotarul.

Ca dupa ce neamul a fost razlețit, Şi limba o alta se face, Ei bine, dar verbul nu-i chip de robit, Ca-atunci împotriva lui Domnu-ai pornit, Ca-n verb însuşi spiritul zace.

Spun toate acestea tacând încordat Şi sfinții-i privesc cu mirare, Şi-n asta tacere, mareț, sacadat, Se-aude prin seara cum clopote bat La Putna lui Ştefan cel Mare.

Prelung bat, şi aspru, şi tânguitor, Se varsa pe deal şi pe vale Şi-aşa ți se pare, prin sunetul lor, Ca Ştefan vesteşte: nu moare-un popor, Vândut de mişei pe parale.

Popor ce de veacuri s-a statornicit Pe munții, pe vaile-aceste, De ce a fost dus, ridicat, nimicit Cu nodul la gura şi lațul la gât? – Din simpla pricina ca este.

Popor de pastori, de plugari, de naieri Va fi pe aice şi mâine, Ca cine-a trecut prin atâtea-ncercari, De drag pentru țara, gasi-va puteri Sa mânce doar apa şi pâine.

Bat clopote tare, de vuie-n Cuvânt

42

Neînduplecata-ntrebare:

Sînt doua popoare cu acelaşi cuvânt? Un singur popor e cu-acelaşi mormânt – La Putna lui Ştefan cel Mare!

Ś

DUMITRU MATCOVSCHI

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră şi noi suntem cu ea popor, cum stelele din cer sunt stele cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră şi noi suntem cu ea pământ, cum marea mare este mare cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră şi soartă noi suntem cu ea, cum este codru verde soartă cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră noi am crescut şi creştem, demn, cum creşte pomul din ţărână suită-n frunză şi în lemn.

43

Ci

noi cu ea, cu

limba noastră,

nemuritori vom fi oricând, nemuritori cum e Pământul

cu Soarele mereu arzând.

Ś

TUDOR PALLADI

NOI ALTA-N LUME NU AVEM (Odă limbii române)

La mulţi ani limba mea maternă

De fraţi păzită la hotar

De rădăcina ta eternă De veacuri ruptă de barbari

La mulţi ani limbă geto-dacă

Romanizată de Traian Şi „înfiată" de-o dădacă

Ţaristă într-un timp tiran

La mulţi ani limbă-mpărătească

Crescută-n inimi de ţărani Care-au ştiut să preţuiască

Dulceaţa ta şi-al tău alean

La mulţi ani limbă – duh divin

De sânge Dacic şi Latin

Ce nu râvneşte piept strein

Şi nici – dădacă la vecini Ferit-a sfântul că ne vede Din apa ei cu toţii bem Romanul turc nu se mai crede Şi dreptul are la blestem

44

La mulţi ani limbă scoasă-n lume

După atât’ amar şi chin Şi botezată cu-al tău nume

Şi-nveşmântată-n scris latin

La mulţi ani limbă fără armă

Fără de fiere-n legământ Şi fără tonul de cazarmă

Ci cu iubire de ce-i sfânt

Limbă de fraţi şi de surori Pân’ ieri uitată de eden Limbă de clopot şi de dor Noi alta-n lume nu avem!

DOAMNE TRIMITE-NE-O „PREMOARTE” (satiră)

Cuvântul e frunza, iar inima-i ramul. Mahabharata

Vrei viitorul a-l cunoaşte, te întoarce spre trecut. M. Eminescu

Doamne dă-mi tot ce nu te-ncape Durerea ta să-mi dai deplin Voi duce-o peste munţi şi ape Încoronat de-ai vieţii spini Doamne dă-mi tot ce-ţi mai rămâne Neîntrebat printre străini Şi la fărâma cea de pâine Câte o lacrimă de crin Că-i mult prea nu ştiu cum sărată Îmbucătura-mi veac de veac

45

Şi vorba-n sine supărată Că nu o mai rostesc cu drag Sau mă jupoaie ca pe-o oaie La minte dacă nu am prins

Şi-aştept ninsoare-n loc de ploaie Şi-n veci mă vreau numai învins Doamne dacă mai ai ciocoi Fă-ntr-o duminică de poţi Şi-i mână-n ţara mea că noi Le-om fi în casa-ne iloţi Doamne-ndurerea de-i o şcoală

Mai treacă-meagră

Dar dacă-n sinea ei e-o boală

N-o mai pofti nici cu colaci Afară din a noastră fire (De mămăligă şi de brânză Lăsată-n veacuri moştenire Minţii să prinză la osânză) Atunci la ce atâta fală Şi pospăială de temut?

Cui trebuie această fală De pierde-vară surdo-mut? Or „Pielea rea şi răpănoasă” – S-o spunem fără înconjor – Ah! „Ori o bate ori o lasăTotuna doar de scârbă mori Văcari păstori şi dorobanţi Şi maice pe la mănăstiri

Fă-ne

L-om face piatră-ntru zidiri Dă-ne tot ce-a rămas pe lume Mai rău şi nu-ţi mai cer nimic Să ne putem lăsa de nume Şi să tăcem de noi chitic

tot greul toleranţi

Ce să-i faci?

Dă-ne invidia haină Că nu ne-ajunge cât avem „Scumpi la tăţă la făină Ieftini” suntem – cumplit blestem Dar dă-ne dă-ne-ncă la rele Şi grozăvii neauzite Ce-ar mai aduce după ele Vremi şi mai mult nenorocite Căci altfel cum să fim sub soare Cu lumea-n rând nu avem nasul Şi la ce bun tare şi mare Când mult mai bun este necazul? Iar dacă nici aşa-ndestulă Pedeapsă vezi că nu ne-ncape Trimite-asupra noastră-o hulă Nimic de ea să ne mai scape Fă din coline şi din dealuri

O vale-ntinsă de ciulini

Şi noi desculţi spre idealuri Mândri călcând pe ei de chin Fă-ne reptile şi jivine Cum nu s-au mai văzut nicicând Şi să se laude pe sine Că-s fără sentiment şi gând Iar de nu-i chip pe toţi deodată

Trimite-ne pe rând la Circe

În porci să ne preschimbe

Tată Să nu ne mai punem de price Vom grohăi un timp în care S-or dumeri acei din jur Că n-au nevoie de fanfare Pentru o turmă de sperjuri Iar când ne vor vedea-n băltoacă Îngrămădiţi ca-ntr-un butoi

Să ştii că din această cloacă În lume nu răzbatem noi Aşa că ce mai tura-vura Noi am ajuns unde-am ajuns Ne stă în gât îmbucătura Şi vestea ca de popă tuns Ni s-a fost dus în lumea-ntreagă Setoşi a-i linguşi pe toţi Dacă robia ne-a fost dragă Şi lăudatu-i-am pe hoţi Doamne trimite-ne-o „premoarte” Niciunul-ntreg să nu rămână De n-a fost chip s-avem o soarte Demnă de limba cea română

NEMĂRGINIREA CLIPEI …………………… Clipa mea – colină Pentru ţară-n veci De ce n-ai hodină Nici de neguri reci?

Clipa mea de trecere Fără pic de jale N-ai un dor de zicere Întru o altă Cale?

Clipa mea „cea repede” Ca un râu de munte Oare-n spumă vede-te Spicul din grăunte?

* * * Scuturat mi-i veacul Clipei milenare Cine este magul Fără-asemănare ?

Clipă după clipă Mor să nu mai mor Zbor fără arìpă Zbor să nu mai zbor

Şi cu moartea-n gură Şi cu steaua-n ochi Ard până la zgură Pentru-al tău noroc :

( Râvnă şi iubire De nepotolit Şi nemărginire Mit de dor de mit )

* * *

Nemărginirea clipei Cuvântului matern Mă dăruie risipei Izvorului etern …

MI-I BAŞTINA

O

SEAMĂ DE CUVINTE

O

samă de cuvinte

Ioan Neculce

Mi-i Baştina o seamă de Cuvinte Doinite-n vremi de nuci şi de păduri De ploile-n mătăsuri surâzânde De spicele-aurite de arsuri

Mi-i Baştina o seamă de Cuvinte Cu visele-nflorite din pământ Strămoşii mei şi busuioc şi mintă Bujor vâzdoagă şi pelin de-alint

Au pus în ele sânge şi olmaz – Tăcere,-ngăduinţă şi suspine

În

humă spulberaţi de-un vechi necaz

Ei

moartea şi-au schimbat pe rădăcine

Ca după ele apele să vină Şi graiul lor cântat mai nou să sune Iar păsul să ne ţină de grădină De Baştina Cuvintelor străbune

Să creştem din pământul lor de bine Şi să lăsăm izvoarele-n amiezi Din ieri spre azi din azi mereu spre mâine Albastre să-i adune în livezi

Mi-i Baştina o seamă de Cuvinte

O

Vatră-n care focul ei fierbinte

În

noapte cheamă zmeii să-i descânte

50

Iar Făt-Frumos îi seceră din minte

Mi-i Baştina un dor cum n-a mai fost De-a-mi lumina cărările-nainte Dogoarea frunţii creşte dintr-un rost Ca Vatra – dintr-o seamă de Cuvinte

TALISMANUL URSITEI

Cuvintele m-au gârbovit cu anii Că nu le mai pot duce-n văzuşor Şiluminat de vechilecazanii PeDomnu-l rog de îndurarealor

Elemălasă-apoiuntimpîn care Mă tot îndemnînsinea-mi pas cu pas Să le salvez de grabnicauitare De la Crăciunşipână la Ispas * Din loc în loc când m-or cinsti ţăranii Cu-a lor voroavă-aleasă îndelung Mi-oi aminti cum ţin la jug plăvanii Plugarilor ce-n verbe nu-mi ajung

Şi iar cu dor mă voi grăbi odată Când răsuna-va un cuvânt străvechi Să mi-l notez să nu-l uit niciodată Şi tot aşa –- perechi după perechi

Cuvintele de-o viaţă sau de două M-au arcuit ca pe un cal de plug Şi munci când nu mă-ncap în mine plouă Iar când le uit mă simt că-s ars de-amurg

Numai cu ELE m-am pornit în lume

51

Ursita mi le-a dat drept talisman Şi fără ELE n-aşi avea nici Nume Şi n-aşi mai şti de-al Dragostei liman

*ÎnălţareaDomnului, sărbătoarecreştinăortodoxă care cade la 40 de ziledupăPaşti.

EU POT ZIDI NEMĂRGINIRI

Aşaplăpând cum par Homer

Eu pot zidi dintr-un Cuvânt De litere şi legământ De-nchipuiri şi mănăstiri Inimii din nemărginiri

Îmi pot imagina pe-un deal Un zbor de foi autumnal Şi-o vale-n iarnă toată-n flori În prag de revărsat de zori

Să nu uitaţi că în cuvinte Am vrăji de vise legăminte Şi fel de fel de-nchipuiri Şi taine pentru noi zidiri

De-aceea când pornesc la scris Eu sunt al Dragostei proscris Şi văzul mâinile în tremur Simt ale bolţilor cutremur

Şi-aştern pe albul nins de foaie

52

Gândul cel străbătut de ploaie Şi de al ritmului năduh Setos de-al zicerii văzduh

Şi precum datina străbună Ne cere-o vorbă cât mai bună Să ne-adresăm dar lui Homer Şi la destinul lui din cer

Ursitele ce l-au făcut Să fie-n lumea lui avut In Spirit şi-n închipuire Zidind din Verbe Nemurire

Şi Moştenire-ntru vecie Ce sorb din Opera lui vie Urmaşii veacurilor toate Intru a Graiului cetate

Ś

VICTOR TELEUCĂ

O altă limbă mai frumoasă nu-i Mai dulce si mai buna decât toate

e pentru mine limba mea

si pentru tine limba ta,

si pentru dânsul – limba lui –

o alta limba mai frumoasa nu-i

din care omul cântecul îsi scoate.

Auzi? În limba mea pe cer rasare prima stea,

si-n toate limbile la fel Luceafarul rasare clar, fidel. Aici, pe-acest picior de plai, vin rodnici ani în evantai si-n limba mea ca-ntr-un izvor e-un cer rasfrânt multicolor.

Si limba asta daca-o stiti,

pamântul, pâinea i-o sfintiti,

si truda omului ce-o face.

Cu ea cântam fratia, pacea.

Când spune unul ca-i saraca,

sarac îi el, nu-s limbi sarace, lui poate limba sa nu-i placa, dar mie orice limba-mi place

si pentru mine limba mea

e-n lumea cerului o stea.

Atingi o frunza-n codrul ei

si frunza scapara scântei,

când vii în codrul ei umbros,

te faci mai tânar, mai frumos;

când bei din apa ei adânca, se prinde rod pe vârf de stânca.

E limba mea, pe care mama

mi-a pus-o-n suflet pentru drum si-asa-i de noua si bogata, ca n-o stiu bine nici acum.

1958

Ś

TRAIAN VASILCĂU

Limba română

Faceţi curat, mai aruncaţi nişte gînduri, Nişte vise trăite demult. Copacii plîng cu frunze şi cu vrăbii, Mi-am îngropat în mine doi părinţi, Care vorbesc cu răni de suferinţi Şi-şi dau duminicile lor în leagăn. Culcă-ţi tristeţea în braţele mele, Dă-mi numele tău să-l vindec, Nu cu leacuri ci cu cîntec. Sunt grîul copt în care paşte-un mînz Şi-i secerat de gînduri pe la prînz, Un cuc din ţeasta nucului răsare Şi-mi ciuguleşte anii din cărare. Găteşte-ţi chipul în oglinda inimii mele, Rezemată de vînt. Ai ochii scrişi cu raze de pămînt, Timpul îşi potriveşte rana-i pernă. Ce linişte a nins în jur cu fluturi! Această tăcere în care pot scrie cu stele Mi-i limbă eternă.

Odă limbii române

Lui Grigore Vieru

Maică sfîntă şi mireasă, Dintre neamuri cel mai neam, Am o limbă preafrumoasă Şi un dar mai mare n-am.

55

Am un grai de sărbătoare, Dintre graiuri cel mai grai. Dacă n-ai un grai sub soare, Tu nici Patrie nu ai.

Limbă-pajişte prin care Paşii mei de domn se plimbă, Îngerii cu ea se-nnimbă Fără nici o ezitare.

Noi n-am jefuit pe nimeni, Alte stele n-am cerşit, N-am rîvnit moşii străine Şi nici graiuri n-am rîvnit.

Dar roşim în locul celor De te-u stins cu necredinţă, Grai şi scris — cîndva de aur, Azi aproape-n nefiinţă.

Domnitori să fim pe veacuri, Robi să fim ai limbii care-i Ca luceferii pe lacuri Şi ca cerul din izvoare.

Şi-om avea de bună seamă Raiul lumii în cuvînt. Cine are-un grai şi-o mamă Nu e singur pe pămînt.

Nu e singur cel ce cîntă Şi e înţeles uşor Poate nu de ţări o sută,

Dar de propriu-i popor.

Bogăţia mea de mire, Fără lauri şi arginţi, Graiu-a noastră veşnicire, Zestre-aleasă din părinţi.

Maică sfîntă şi mireasă,

Dintre neamuri cel mai neam. Am o limbă preafrumoasă Şi un dar mai mare n-am.

1988

*** Doamne, vrerea Ta-i stăpînă. Lasă-mă-n limba română. Cînd ca ramul plin de floare Urc din suferinţi spre soare. Cînd din toate cite am Tot săracu-mi este neam Şi cuvintele mi-s date Să-i facă lumii dreptate. Doamne, tu—ulcior cu flori, Din care sorbim candori.

*** Îmi place să tac în limba română. Cîntul durerii mă-mbrăţişează. Umbra totală a singurătăţii E inima mea. Am învăţat toţi arborii cerului, I-am îmblînzit pîn-la cuvinte, Ajungînd la sufletele lor Foşnitoare. Ochii tăcerii sunt împodobiţi cu lacrimi,

57

Sufletul meu---cu tablouri de ceaţă. Noaptea culege ofilite flori Din privirea voastră fără viaţă.

Graiul

O

lume este graiul

În

anii tăi frumoşi

Şi dacă-l ştii, copile,

Îi bucuri pe strămoşi.

De-aceea-ngenunchează

La tronul lui de zeu,

În el, ca-ntr-o poveste,

Vom dăinui mereu.

EMINESCU

Ce-i graiul, copile,

Mă-ntrebi, strămoşescul?

E ţara numită de toţi

EMINESCU.

Acolo n-apune Nicicînd bunul soare Şi curg fără capăt Din munte izvoare.

Albina culege Lumina din zori, Pădurea răsună De privighetori

Şi rîul te-mbie,

58

Şi mărul din ram, Acolo ţi-i neamul Din veci cel mai neam.

Şi numai acolo Nu poţi şti de teamă Alături de tată, Alături de mamă,

Alături de sfîntul, Străbunul pămînt De care ne leagă Un vechi jurămînt.

Ai grijă, copile, De-alesul tău grai,

E tot ce avut-am,

E tot ce mai ai.

Comorile-acestea

De vis prea cerescu Sunt ţara numită de toţi

EMINESCU.

Limbă de veșnicie

Mai frumoasă şi mai vie Ca lumina prea curată, Limba noastră-i veşnicie Pentru veşnicie dată.

Mierea ei pe gură cîntă Cînd îi zic un vers duios, Limbă intimă şi sfîntă Ca ţărîna dintr-un os.

Murmură pe deal copacii Graiul drag al mamei mele, Parcă sună geto-dacii Dintr-un corn vrăjit la stele.

Şi cînd freamătul de liră Se aşterne peste tot, Auzi-vei cum respiră Ştefan, Mare Voievod

Într-o doină, pururi vie Cum de veacuri ni se-arată Limba noastră — veşnicie Pentru veşnicie dată.

Fără limba noastră

Arde stea albastră Noaptea în grădini. Fără limba noastră Noi am fi străini.

Creşte floarea-n glastră, Tineri — anii ei. Fără limba noastră Am fi singurei.

N-am găsi în carte Nici un nume sfînt, N-am rosti în şoapte Cel mai drag cuvînt.

Şi prin zodii clare,

Colindînd cuminţi, Noi am fi sub soare Ca fără părinţi.

ŢARA CUVINTELOR

Să ai un vis sub pleoape Şi-n mîini o floricea Cînd treci printre cuvinte Precum prin ţara ta.

Să te apleci o clipă, Să te atingi de luturi Şi să găseşti o cale Spre veşnice-nceputuri.

Cuvîntul ce aşteaptă Rostirea unui ceas De zece ori şopteşte-l În gînd şi-apoi dă-i glas.

Dar nu uita că ţara Te vrea, cu mult temei, Moştenitor de frunte Şi nu duşman al ei.

POVESTEA GRAIULUI E graiul tău o ţară Cu slove care dor Şi murmură în vară Prin codrul cu izvor.

Nimic, de nu ştii graiul, Nu-ţi este dat să-nvingi.

O ţară-nseamnă dorul

De care poţi să plîngi.

Un grai nu-nseamnă, oare, Prin anii ce-i înnozi,

O mîndră sărbătoare

Cu arbori-voievozi?

E

lapte pur, e frunză,

E

suflet mai întîi

Ce-n taina lui te-ascunde

O

taină să rămîi.

E

în amiezi cu soare,

Sub şiruri de cocori,

Cămaşă de izvoare Şi leagăn de candori.

O lance-i şi despică

Minciuni de adevăr Şi-n palma ta, cea mică, Îţi lasă-n zori un măr.

O

zînă-adevărată

Îţi

porunceşte: „Hai,

În

codrul meu“ şi-i dată

Cu dragoste s-o ai.

E graiul tău o ţară

Cu slove care dor Şi murmură în vară Prin codrul cu izvor.

Să nu-l poţi da uitării E tot ce vreau să-ţi zic, Fără de grai pe lume Nu poţi să ai nimic.

Ś

ION VATAMANU

Cuvintele limbii materne

Si-s toate demne si stapane, Si-s por uncite-asa de mama, Si suna cand le bati arama, Si-s toate demne si stapane. Si au atat cat are-o limba A-si spune dor ul si destinul, Si-mbarbateaza ca si vinul, Si au atat cat are-o limba. Si-s toate vii, iar viata lor Se lupta sa infr unte moar tea, Si-si compun din viata cartea, Si-s toate vii, si-i viata lor. Iar tu le curata si drepte Le spui-n fata orisicui, Sa te-nteleg si eu ce spui, Iar tu le curata si drepte Le spune azi, le spune maine Cu inima ce bate-n tine, Cu zari mai noi si mai senine, Le spune azi, le spune maine. Caci eu de-acolo, din vecie

Cu neodihna-am sa te-ntreb:

Ce face el, frumosul verb? Ce face el, strabun cuvantul, Si cum e viata si pamantul? Caci eu de-acolo, din vecie, Mai am a spune si a scrie.

Ś

Renata Verejanu

Reproș

Încrederea nu-mi este pom roditor Să culeagă din el fiecare. Cred în cinstea acestui popor Și-n graiul pe care îl are.

Cred în zidul înalt de cetate, Când cetatea-i un singur cuvânt. N-am risipit prin străinătate Palma mea de pământ.

Nu știu dacă mi-am câștigat Gramul cel de țărână ce-o să-mi acopere fața; Vin și eu… dintr-un sat, De unde vin zorii… și dimineața.

Vin omenește, cum mi-i dat de natură, Harnic și trist, nu mai mult ca alții. Dar sunt drastic, când în file de zgură

64

Îmi închideți limba română, îmi închideți frații.

Mi-i viața toată, iată, această suflare Sub pleoape trezită a răzbunare.

Grai Matern – limbă română

Eu nu mă retrag în tristețe amară

Precum melcul în frageda-i cochilie - Eu adun, an de an, lumina de-afară

În

propria mea, și a ta, bucurie.

În

anii când iubeam ca o nebună -

Eliberam de voi, ascunși în tufele de liliac, Ne-nvins nici de hău, nici de furtună - Graiul acesta de dor și de leac.

Curajoasă, am ieșit pe linia întâi

A unei lupte ce încă nu a sfârşit –

Eu sunt una dintre-acele femei Care-n limba română viața a iubit

Ś

GRIGORE VIERU

În limba ta

În aceeasi limba

Toata lumea plange,

65

In aceeasi limba

Rade un pamant.

Ci doar in limba ta

Durerea poti s-o mangai,

Iar bucuria

S-o preschimbi in cant.

In limba ta

Ti-e dor de mama,

Si

vinul e mai vin,

Si

pranzul e mai pranz.

Si

doar in limba ta

Poti rade singur,

Si

doar in limba ta

Te

poti opri din plans.

Iar

cand nu poti

Nici plange si nici rade,

Cand nu poti mangaia

Si nici canta,

Cu-al tau pamant,

Cu cerul tau in fata,

Tu taci atuncea

Tot in limba ta.

Ś

antologie de poezie română cinstind limba română

2013

,,Creșterea Limbii Românești”

SELECȚIA DIN NOI POEME CONTEMPORANE CARE AU VENIT

67

Iacob Cazacu-Istrati

În limba mea

În limba mea zâmbește codrul cu ponoare, În limba mea izvoarelor mă vreau. În limba mea-mi șoptesc podișuri și ogoare, În limba mea și-a mamei visele mă iau Să plâng nu pot deloc în limbi străine, Iar de vorbesc în ele tot gândesc în ea? În limba mamei în care spun povești cu zâne Și zorile-mi sărută ochii tot în limba mea De am dureri ce sufletul mi-apasă În limba mea și-a mamei le oftez, Și dorul mă lovește în limba mea frumoasă, În limba-n care zbor și-ngenunchez. În limba mea și stelele-mi zâmbesc, În limba mea cununi de dor se leagă. În limba mea, în graiul strămoșesc Iubirile se nasc, viețile se-ncheagă

Floare astră

Doar o căsuţă

-Ntr-un colţ de rai, Doar o măicuţă Şi-o limbă ai! Dacă n-ai fi tu pe lume N-ar avea nici Codrul nume, Nu am şti de zi, de noapte Limba mea fără de moarte Dacă n-ai avea cuvinte N-am şti toate cele sfinte, N-ar fi zi, ci veşnic noapte

69

Limba mea fără de moarte … De n-ai fi un grai, un nume N-am avea doine străbune , Nici iubiri cu dor cântate Limba mea fără de moarte De nu zămisleai cuvântul Îmi era orfan şi gândul, Şi înstrăinat de carte Limba mea fără de moarte… Eşti o floare astră-n geam, Eşti comoara unui neam!

Dor

Un drum de ţara spre o căsuţă, Un râu, o barcă şi o mândruţă, Un cer, un soare şi un pământ

În

limba mamei eu le cânt…

O

rândunică, o ciocarlie,

O

lăcrimioară, o iasomie,

O

dragoste, un dor durut

În

limba mamei le sarut.

Limba mea- floare de mai, Zâna mea, tu eşti un rai. Esti mamă bună pe- acest pământ, Limbă de doine, dor şi cânt.

Dorinţa

Aş vrea să ne-ntâlnim şi mâine iar, Acei, ce îşi iubesc istoria şi fraţii, Din dulcea Bucovină, Basarabia, Ardeal, Ce de milenii ne - au unit Carpaţii. Mai ieri sosind în mândrul zeu Arad,

70

Ne-am prins în hora cea moldovenească, Şi-nseamnă, că o Patrie eu am Şi-o limbă dulce, românească!

Ś

DOINA DRAGAN

OMAGIU LIMBII ROMÂNE

ORIUNDE AR FI TOŢI ROMÂNII de-un neam şi de-o limbă, Întoarce-le gândul şi sufletul pur la muma străbună Iar sufletul lor fă-l să cânte De-a pururi în limba română!

POPOR ROMÂNESC, DIN NEAM ZEU, arc pe boltă de vreme, ţi te-au râvnit, ţi te râvnesc în diademe, Neam deceneu, din Zamolxis cel vecinic, neam trac Fost-a să treci, prin urgie, cămilă prin ac.

O, CÂTE DURERI, ţi-au adus cei ce nu te-au iubit Şi limba „cea dulce” au vrut să ţi-o smulgă cei ce te-au hulit. Da, munca robace a

71

mâinilor sacre au vrut ca s-o fure, Stăpân să se facă-n Cetatea de Soare

cu legi noi sprejure.

LUMINĂ A LUMII, GLORIE TIE, LIMBĂ ROMÂNĂ,

Cheamă-ţi copiii, bravi fii în juru-ţi mână în mână Să-nalţe-n cetate noi domuri, coloane şi-altare,

Să cadă-n cenuşă de iaduri şi-urgie

duşmanele gheare.

IZBÂNDĂ,

GLORIE ŞI-N VEACURI DREPTATE; FRĂŢIE.

Să

ardă prin veacuri de tine legate,

O

ROMÂNIE!

Condu înspre slavă nemuritoare întreg neamul meu!

SURÂDE IZBÂNZII; SURÂDE IUBIRII,

O, neam străbun,

Tot sufletul meu şi nădejdea de bine în tine mi-o pun! Înalţă-te ţară, prin timpul cel vrednic,

Pe tine stăpână!

Glorie Tie, prin DUMNEZEIASCA LIMBĂ ROMÂNĂ!

Ś

72

George FILIP

VULTURUL CREŞTIN

de fapt eu sunt un vultur carpatin cu aripi de la Dunăre la Tisa, să cânt pe româneşte, s