Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
?
?
??
?
?
?????
???
?
?
O dată cu apariţia artei romantice (artă creştină, după Hegel), frumoasele zile
ale artei greceşti au trecut... Viitorul a întors spatele acelei culmi de frumuseţe
faţă de care nimic asemenea nu va mai exista. Tonul lui Hegel în acest punct al
reflecţiilor sale a devenit elegiac şi cu accente de imn nostalgic.
Acordul naiv şi static dintre suflet şi natură se rupe în câmpul disonant al artei
romantice, o artă, spune Hegel, care Ƿîmpleteşte interiorul cu elementele
accidentale ale formaţiei exterioare şi acordă trăsăturilor marcate ale urâtului
un câmp nelimitatdz (Idem, p. 249). Semnificaţia descoperirii urâtului este,
după Hegel, biruinţa asupra finitului, insubordonarea spiritului faţă de
materie. Căutarea frumuseţii exterioare este, în acest punct, abandonată, în
timp ce se tinde spre o altă frumuseţe, cea recâştigată din interior. Consecinţa?
Arta se umple de suflet, dar şi materii respingătoare, accidentale şi
indiferente. Hristos nu este reprezentat frumos, întrucât, ni s-a dat de înţeles,
fiinţa divină nu-şi poate afla odihna ei în leagănul corporalităţii. Negaţia
formei are, la Hegel, acest înţeles.
Intimitatea sufletului cu sine se aude ca un acord difuz din adânc şi nu este
numaidecât Ȃ mai degrabă, la Hegel, nu este Ȃ un acord cu exteriorul, cu
condiţionările specifice acestuia. Arta romantică nu exprimă interiorul
(raportat la exterior), ci, după cum s-a arătat, sugerează mai întâi de toate
starea de intimitate cu sine ca suflet.
Identificarea artei creştine cu arta romantică, deşi, fireşte, nu este o teză lesne
de acceptat, din varii puncte de vedere, conţine totuşi un sâmbure de adevăr.
După cum a remarcat Berdiaev (Un Nou Ev Mediu, ed. Omniscop, Craiova,
1995), Ƿimaginea omului Ȃ imaginea sufletului şi trupului său Ȃ este opera
antichităţii şi creştinismului. Umanismul timpurilor moderne, rupând cu
creştinismul, se îndepărtează de datele antice ale imaginii omeneşti şi o
altereazădz (p. 33). Totuşi, precizează acelaşi autor, o Renaştere pur păgână în
lumea creştină a fost şi este o imposibilitate. ǷNimic cu adevărat clasic, nimic
perfect desăvârşit pe pământ nu este posibil în lumea creştină. Nu e o
întâmplare că arta secolului al XVI-lea a fost îndreptată repede spre un
academism fără viaţă, care a degeneratdz (Idem, p. 29). ǷOamenii Renaşterii se
hrăneau din atmosfera antichităţii; căutau în ea izvorul liberei creaţii a
omului; îi împrumutau forma perfectă a imaginilor, dar nu erau deloc oameni
care aveau spiritul antic. Erau oameni în sufletul cărora vuia furtuna ieşită din
coliziunea priuncipiilor creştine şi păgâne, antice şi medievale. Nu putea exista
în sufletul lor acea limpezime clasică şi acea unitate pierdută pentru secole şi
deci arta lor nu putea produce forme absolut desăvârşite sau determinate, în
mod clasic perfecte. Sufletul creştin e otrăvit de sentimentul păcatului, setos
de răscumpărare şi îndreptat spre o altă lume. Aceasta este ceea ce a omorât
vechea lume păgână. O fatalitate interioară o prepara pentru creştinismdz
(Idem, p. 27).
Florin Caragiu