Fitoterapia (phyton = planta + therapea = tratament) este o stiinta

straveche, care foloseste plantele medicinale, numite si oficinale, in scopul

vindecarii. Odata cu descoperirile stiintifice ale secolului XX, fitoterapia a ieit
din empirism, punandu-se bazele terapeuticii cu plante pe baze stiintifice. Nu
mica le-a fost insa mirarea cercetatorilor, cand pe baza analizelor chimice i a
testelor clinice, au confirmat n proportie de peste 80%, proprietatile
farmacodinamice ale plantelor, intocmai cum erau prescrise de catre
medicina populara.

Punctul esential in ceea ce priveste substantele active din plante il reprezinta

materia prima care trebuie sa provina din culturi controlate, sa poata asigura
calitatea de la seminte pana la planta matura si sa se poata face selectia
plantelor cu cea mai mare concentratie de substanta activa, precum sa si
asigurare aceeasi cantitate de substanta activa indiferent ce sarja de produs
vegetal este utilizata la extractia principiului activ.

Produsele fitofarmaceutice trebuie sa aiba aceeasi eficacitate, siguranta si

calitate ca si cele de sinteza

Standardizarea lor necesita un proces permanent de control si eforturi de

mentinere a calitatii constant. Aceasta etapa intruneste in final peste 7 etape
de control de la planta la produsul finit. Astzi se asist la o adevrat lupt
ntre medicina alopat i fitoterapie (terapia cu plante).

Medicina alopat (sau cel puin o mare parte a reprezentanior ei) sfideaz
att terapiile naturale, ct i pe practicanii lor, fie c acetia sunt medici sau
au alt specialitate, dar care practic fitoterapia cu un succes real,netinand
cont de faptul ca fitoterapia este parte integranta a medicinei alopate.
Stricnina, cafeina, atropine sau glicozidele digitalice - toate sunt izolate din
diferite parti de planta .

In lume, in fitoterapia traditionala se utilizeaza peste 50.000 specii vegetale

diferite, din care 1.100 specii studiate si 250 specii folosite la prepararea
medicamentelor moderne, asadar 25% din medicamentele moderne provin
din plante superioare.

Extractele folosite in fitoterapie sunt acele preparate obtinute din plante

medicinale, in care se regasesc principiile active din organele vegetale, dupa
ce acestea au parasit materialul vegetal si s-au dizolvat in anumiti solventi
(apa, alcool, ulei vegetal, alte grasimi). In cazul acestor preparate, plantele
medicinale devin o materie prima care poarta denumirea de drog.

Cele mai cunoscute preparate fitoterapeutice de acest fel, sunt extractele

hidrice (infuzia, decoctul, maceratul, siropul) si extractele hidroalcoolice
(tinctura). Extractele hidrice (apoase) sunt cunoscute sub denumirea uzuala
de ceaiuri si sunt cam singurele care se pot realiza acasa individual de catre
oricare dintre noi . De regula, in final 1 g de extract uscat ce urmeaza a fi
prelucrat trebuie sa corespunda la 40g produs vegetal si pot fi conditionate
intr-o forma farmaceutica moderna.

Fitoterapia este lipsita de efecte adverse, numai daca se respecta dozele

adecvate. Este complet falsa ideea conform careia plantele nu fac rau. Un
produs care, in doza necorespunzatoare nu face rau nu va face nici bine in
doza corecta. Ca atare este esential ca si in cazul produselor
medicamentoase pe baza de principii active din plante sa pastram posologia
si modul de administrare ca in cazul substantelor de sinteza.

De asemenea, este indicat ca inainte de administrare sa cerem opinia

medicului deoarece anumite suplimente pe baza de plante pot interactiona
cu anumite medicamente.

Avantaje ale tratamentului cu fitopreparate

prezinta un raport beneficii/risc superior

nivel ridicat de siguranta a tratamentului
complianta mare
faciliteaza tranzitia de la tratamentul de scurta durata la cel de durata, cronic
poate inlocui unele dintre medicamentele sintetice conventionale folosite in
tratamentul bolilor cronice (ex. sindromul de oboseala cronica)
Factorii care determina variabilitatea in raspunsul terapeutic la administrarea

preparatelor din plante

o complianta pacient
o rata de absorbtie
o distributia in fluide corporale
o legarea de proteinele plasmatice si tisulare
o rata de excretie
o conditiile fiziopatologice
o factorii genetici
o interactiunile medicamentoase
o dezvoltarea de toleranta
o efecte placebo