Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2.
ARHITECTURA SI ORASUL: CITEVA SUBIECTE DE MEDITATIE
CUPRINS
B.
a. orasul context al
obiectului de arhitectura
arhitectura ca fiica a orasului
arhitectura-oras; cuvint-context
organicitatea relatiei in arhitectura vernaculara
contradictia de fond dintre arhitectura ca unicum si oras ca totum
originile teoretice ale contradictiei
perioada moderna: acutizarea contradiciei
perioada actuala noua problematica
contradictiile actuale
c. se cristalizeaza solutii si
alte arii de cautare
refuzul modelului abstract
proiectarea de obiect bazata pe context
alte fundamente ale terapiilor urbane
exemplificare: ZONA HALELOR DIN PARIS
d. subiecte deschise: noi
fenomene urbane, noi
abordari
orasul in sens traditional
noi fenomene: orasul difuz, orasul-intre-orase
notiunea de proiect urban
exemplificare: EURALLILE
SIMILITUDINEA DINTRE RELATIILE OBIECT DE ARHITECTURA-ORAS SI CUVINTCONTEXT: semnificatiile pe care orasul-context le confera arhitecturii-obiect:
Prin arhitectura se legitimeaza valorile comunitatii
PATRIMONIU URBAN
Cuprinde tesuturile, prestigioase sau nu, ale oraselor si ansamblurilor traditionale preindustriale si ale secolului al XIXlea si tinde sa inglobeze la modul general orice tesut urban puternic structurat. Notiunea de patrimoniu urban a fost
propusa pentru prima oara de G.Giovannoni (Vechia citta ed edilizia nuova, 1931). In Franta, recunoasterea sa tardiva
a venit odata cu Legea Malraux privitoare la sectoarele protejate, care a reprezenta in primul rind o reactie contra
renovarilor masive ale centrelor urbane intreprinse incepind cu anii 1950 in conformitate cu doctrinele CIAM.
Schematic vorbind, recunoasterea patrimoniului urban a fost preparata si realizata in trei etape care s-au derulat
succesiv in trei tari diferite (Marea Britanie, Austria si Italia) si care pot fi legate de trei nume simbolice: Ruskin
(incepind din 1840), Sitte (1889) si Giovannoni (incepind din 1913).
Giovannoni a fost si primul care a pus accentul pe valoarea sociala a patrimoniului urban vechi. De atunci, ideile lui au
fost preluate si aplicate in Italia, mai ales de orasul Bologna. Ele au primit o recunoastere internationala in
Recomandarile (numite) de la Nairobi privind salvarea ansamblurilor istorice sau traditionale si rolul lor in viata
contemporana, adoptata de Conferinta generala a UNESCO (1976). La ora actuala, in Franta, asociatiile de cartier
care militeaza pentru apararea anumitor tesuturi din secolele al XIXlea si al XX-lea, tesuturi amenintate de distrugere
prin diferite interventii urbanistice, au dus la descoperirea valorii sociale si conviviale a acestui patrimoniu urban infraordinar (cum a fost numit de G.Perec)
CENTRU ISTORIC
Nucleu al unui oras vechi cu caracter evolutiv. Aceasta notiune recenta, solidara cu dezvoltarea studiilor de arta si
istorie si pusa in evidenta si de ghidurile turistice, este o notiune ambigua si care trebuie manevrata cu atentie. Ea
poate sa acopere realitati foarte diverse, dupa felul in care este folosita, dupa caracterele si istoria oraselor in cauza,
dupa cum este sau nu o entitate legala si administrativa. In anumite cazuri, centrul istoric al unui oras poate fi redus la
citeva monumente simbolice; in altele poate acoperi cvasi-totalitatea asezarii.
Delimitarea spatiala a centrului istoric este usoara in cazul oraselor mici care au evoluat putin sau a caror dezvoltare
moderna este periferica, in cazul oraselor inchise cu ziduri sau situri naturale, sau a oraselor construite integral de la
inceput (pintr-o actiune unica). Din contra, delimitarea devine dificila in cazul marilor orase apartinind multor perioade
istorice, ale caror resturi sint fragmentate si unde cartierele secolului al XIX-lea pot sa fie legitim considerate ca
istorice.
Centrele istorice sint adesea recognoscibile prin structura strazilor si parcelarului, care pun urbanismului actual
probleme de circulatie si igiena. Ele se gasesc in nucleul problematicii patrimoniului architectural si urban si al
conservarii integrate.
ORAS ISTORIC
Carta internationala pentru salvgardarea oraselor istorice, adoptata in 1986 de ICOMOS (Consiliul international al
monumentelor si siturilor), estimeaza ca toate orasele lumii sint expresii materiale ale diversitatii societatilor de-a
lungul istoriei si, prin aceasta, toate sint istorice. Mai specific, din punctul de vedere al conservarii si protectiei, Carta
considera ca orasele istorice sint orasele mari sau mici.... care, in afara calitatii de document istoric, exprima valori
deosebite proprii civilizatiilor urbane traditionale si care sint astazi amenintate cu degradarea, destructurarea,
distrugerea, sub efectul modului de urbanizare care a luat nastere in epoca industriala si care atinge acum toate
societatile.
(Dupa MERLIN,Pierre; CHOAY, Francoise Dictionnaire de lurbanisme et de lamnagement, PUF, 2000)
Rolul reglementarilor urbane: pastrarea sau redarea coerentei orasului in conditiile societatii actuale
- pastrarea echilibrului dintre mostenirea urbana si constructia noua
- gasirea celor mai bune cai de interventie si dezvoltare
- medierea conflictului interes public interes privat
C. SE CAUTA SOLUTII:
Incearca sa reuneasca miride de microproiecte intr-un mare vitraliu orizontal (suprafata 5,5 ha), care devine si iluminare a
Forumului.
Fata de faptul ca locul a rezistat la transformarea lui in monument, vor sa creeze o mare gara cu alura de catedrala, un
mare hol subteran.
Deoarece vitraliul reduce posibilitatile de plantare, ei folosesc natura ca artificiu ca oricare altul (a se vedea pavilionul
Olandei la Hanovra) si propun copaci care cresc din cuve suspendate si trec prin vitraliu.
Inlocuieste Forumul cu un carou al Halelor, un loc de trecere, de consum, de evenimente acoperit la 27m (inaltimea
aproximativa a imobilelor din jur).
Sub el se gaseste gara RER ameliorata si amelioreaza si circulatia din subteran in sensul unei mai bune orientari si un mai
mare confort de folosire. Schimba si iesirile in acest sens.
Biserica St. Eustache este anuntata de un fel de portal format dintr-un turn mediu ca inaltime care marcheaza si
disturbarile de tesut si creaza spatii urbane de alta scara, care articuleaza vechiul tesut cu marea gradina.
Renovarea gradinii oscileaza intre un clasicism arhetipic si un naturalism neasteptat. Pe de o parte, prin rigoarea
ordonarii, intra in consonanta cu spatiile publice-model din jur, pe de alta parte, prin transformarea unei parti din sol intr-o
landa acoperita de pixeli minerali, propune o zona de folosinta libera, apropriabila uzajelor cotidiene.
Imobilele cu fronturi foarte sparte, pentru a re-lega trecerile disparute - care vor borda gradina au, la rindul lor, acoperisuri
gradina, astfel incit suprafata plantata este mai mare.
OMA, Rem Koolhaas, TER (atelier peisaj), D.van Dansik (ONE architecture) si Xaveer de Geyter
Vor sa converteasca spatiul Halelor la o noua modernitate in contradictie cu logica marilor proiecte. Principul diversificarii si
fragmentarii este menit sa exorcizeze pentru totdeauna marile gesturi.
Ideea centrala: conexiunea dintre lumea subterana si cea a orasului. Ca urmare tot proiectul e dala care acopera cam inabil
esentialul locului: galeriile comerciale si fluxurile. Suprafata propune o geografie inedita, travesata de canioane si
punctata de pavilioane intre 25 si 35 m inaltime.
Propune o altfel de traire a orasului, in care gradinile fac obiectul unei programari in forma de amprente circulare, iar
microteritoriile sint amenajate pentru o durata variabila in functie de diverse propuneri tematice ca: aventura, intilnirea,
secretul sau umiditatea.
Seura, David Mangin si Philippe Raguin (peisagist)
Recunoscind paradoxul locului, echipa incearca sa renoveze Halele atit la scara metropolitana cit si la cea a cartierului.
Incearca sa faca o gradina unitara, dar fara sa distruga arborii existenti. Incearca sa construiasca pe inaltime dar fara ca
aceasta sa se vada.
Pune problema programului, care se loveste de intrebarea: facem loc investitorilor in detrimentul coeziunii sociale a
cartierului? Sau cine va plati nota echipamentelor publice?
Pentru a nu sufoca gradina, propun inscrierea Halelor intr-o vasta retea pietonala care leaga mai multe locuri semnificative
si monumente din jur
Actualul atrium este acoperit de o mare dala partial translucida, care lumineaza iesirea principala din gara RER si ghideaza
transformarea shopping-ului in flanerie prin gradina si cartier, intre aceasta mare copertina (h=9m) si Bursa de griu
transformata in centru de design si Universitatea a tuturor cunostiintelor.
Bernardo Secchi (urbanist, director al Studio Associato ing., profesor la Scoala de arhitectura de la Venetia) a pus in
discutie acest concept, care ii apartine. Este vorba de faptul ca in multe regiuni ale Europei se produce o noua forma
de oras si de metropola care este mult mai complexa si in care vechea armatura urbana a Europei (metropolele
secolului al XIX-lea, periferiile solului al XX-lea si orasele istorice) intra ca elemente constitutive. Orasul difuz este
poate unul dintre aspectele cele mai evidente si mai socante ale transformarilor economico-sociale recente (ale
societatii informationale), si care este in curs sa produca o noua geografie urbana si ne obliga atunci cind vrem s-o
studiem si interpretam sa schimbam scara in raport cu planificarea si cu proiectul de urbanism asa cum a fost el
conceput pina irelativ recent.
Fenomenul - de exemplu, regiunile Bruxelles, Ghent, Antwerpen, Leuven sau cea care se intinde la de la Randstad-ul
olandez pina la bazinul Ruhr - tine de densificarea fara precedent a retelei de infrastructuri de mobilitate, reducerea
timpului de deplasare (simbolul just in time) si transformarea trenului intr-o ambianta domestica, de fenomene
economice cum ar fi delocalizarea, de fenomene sociale cum ar fi imigratia, de asezarea diferitelor categorii de oameni
si de echipamente inafara ariei orasului etc. Orasul difuz devine astfel o mare suprafata caracterizata printr-o mare
dispersie si prin faptul ca in aceasta dispersie se gasesc importante capitale supranationale (Bruxelles), nationale,
regionale, importante sedii administrative si directionale publice si private, zone de activitati diverse, doua dintre cele
mai mari porturi etc Aceasta suprafata devine astfel din ce in ce mai evident o platforma logistica a Europei
occidentale, loc in care se intilnesc si juxtapun bunuri materiale si imateriale care se recompun si se redistribuie pe
intregul continent.
In interiorul ei se gasesc de asemeni orase mijlocii faimoase pentru istoria lor (cele pe care Braudel le-a numit oraselumi), tirguri renumite inca din secolul al XV-lea, orase incarcate de istorie.... Dar se gasesc si orase noi amestecate
cu importantele realizari ale urbanismului modern, periferii anonime, mari ansambluri si mai ales o mare de locuinte
pavilionare, mii de case unifamiliale, vaste zone agricole si o mare varietate de peisaje. Aceasta arie nu mai reprezinta
un ansamblu de orase ci o noua forma de oras, un tip de Megacity, diferit de orice alt mare oras: nu are un centru care
domina o vasta periferie, mai degraba aduce cu un mare parc locuit in care se pot identifica nuclee mai dure si mai
dense (orasele compacte ale vechii armaturi urbane, satele si toata istoria pe care o au in spate), inecate in marea
dispersie. Abandonate de vechile activitati care le caracterizau, acestea devin mai poroase si ofera oportunitati
neasteptate pentru un nou desen al spatiului urban.
In aceasta arie metropolitana din nord-vestul Europei, zonele de dispersie nu sint numai zone rezidentiale locuite de
paturile supeioare ale clasei mijlocii, care au lasat astfel imigrantilor centrele urbane pe care le locuiau inainte
(Bruxelles, Antwerpen); aici sint diseminate si faimoase universitati (Delft, Leuwen), centre culturale importante, locuri
de loisir, terenuri de sport, muzee, spitale, scoli etc.
Acest fenomen e indiferent fata de frontierele nationale si de delimitarile administrative si ofera imaginea unei Europe
posibile si foarte integrate; ele devin inacelasi timp orase-lumi, dar in sensul de orase globale.
Orasul difuz este punctul de sosire a unor consistente fluxuri de imigratie si punctul de plecare a descentralizarii
vechilor activitati, care se deteritorializeaza. Astfel ele devin teritorii multiculturale foarte sensibile, in dinamica lor
sociala si economica, la tendintele si miscarile economiei si politicii globale. Ceea ce ne obliga sa gindim politica
orasului si a teritoriului la o scara mai vasta, ca parte a bio-politicii mondiale.
(Din conferinta Traverser les chelles: la citta difusa, un objet de recherche pour une nouvelle dynamique de projet)
ORASUL-INTRE-ORASE (ZWISCHENSTADT)
Conceptul este introdus de Thomas Sieverts (profesor la Berlin, Harvard, Darmstadt, Nottingham, autor al cartii
Zwischenstadt, 1997, tradusa in engleza Cities without cities, 2004, iar in franceza entre-villes) pentru a desemna
regiunile urbane dispersate, care dupa el sint un produs al bogatiei acumulate in ultimii 50 de ani in anumite zone
ale lumii si ale consecintelor acestei bogatii (spatiul locuibil s-a triplat, timpul liber s-a dublat, mobilitatea individuala a
crescut incredibil...). Desi unii cercetatori considera ca bogatia nu va creste in acelasi ritm, ca venitul individual va
scadea, ca mobilitatea va deveni prea scumpa, ca populatia va imbatrini si ca toate acestea vor duce la o inceata
reconcentrare a oamenilor spre vechile centre urbane, ca fenomenul Zwischenstadt va disparea ca un nefericit
accident istoric, Sieverts demonstreaza ca toate acestea vor duce mai degraba catre o mai mare dispersie: astfel
vechile orase compacte vor deveni niste pietre ratacite intr-o mare urbana, elemente printre altele; chiar daca vor
avea o semnificatie si o importanta speciala ele nu vor mai fi dominante.
El aduce argumente in favoarea interventiei in acest tip de dezvoltare anarhica a regiunilor urbane, pentru care nu
exista mijloace potrivite nici de cercetare, nici de proiectare, nici de control. Mai mult, aceste regiuni europene
functioneaza tehnic si economic mai degraba bine; marea lor problema este dupa Sieverts lipsa calitatilor lor
culturale, a calitatii vietii in centrul careia el situeaza problema estetica. Estetica acestor regiuni pune probleme
fundamental diferite de cea a orasului compact, ceea ce face ca proiectarea in aceste situatii sa nu poata fi o extensie
a proiectarii traditionale. El se refera la trei estetici diferite pe care acest fenomen le-ar pune in joc: (1) traditionala
estetica a frumosului, caracteristica orasului traditional, (2) estetica tiparelor vietii, sub forma aproprierilor
spontane si (3) estetica fluxurilor, a retelelor de transport.
Aceste calitati estetice vor deveni factori decisivi in competitia globala pentru generatia tinara, noua putere a
inteligentei si achizitiilor. Ratiunea tare a interventiei in aceste zone este necesitatea unei constiinte a mediului
inconjurator, mai presus de functiune si utilitate, cu incarcatura emotionala, prin intermediul careia se poate dezvolta
grija si responsabilitatea pentru mediu.
Regiunea urbana este foarte complexa si trebuie citita altfel: fenomenologic, ca un tesut diferit de orasul traditional, ca
o structura generala care se impune nechemata si schimba oarsul traditional si nu in ultimul rind ca un tip de spatiu
urban in tranzitie constanta. Aceasta ultima intelegere este cea mai productiva pentru proiectare fiindca trimite direct la
fortele materiale care alimenteaza proiectul: se poate gindi in termenii unei continuitati cu orasul vechi, sau, din
contra, in termenii unui cimp nou de experimentare si inovare, sau mai productiv in termenii influentelor reciproce
dintre vechea si noua urbanitate in aceasta era a globalizarii. Regiunea urbana poate fi interpretata in termenii unei
unitati regionale, sau se pot intelege fortele socio-economice reale care stau in spatele acestei transformari, ceea ce
inseamna o intelegere interdisciplinara.
Cum un astfel de proiect este prin forta lucrurilor foarte abstract si de lunga durata, el nu suscita interesul public. De
aceea este nevoie sa fie lucrat simultan pe hirtie si cu oamenii; ceea ce presupune ca proiectul trebuie permanent
insotit de actiuni reale, fie si numai simbolice, pe teren.
Un astfel de proiect presupune lucrul cu foarte felurite categorii de spatii, pina la spatiul obiectului arhitectural. Dar
proiectul trebuie sa ramina deschis/flexibil din punct de vedere functional si sa invite la apropriere. Aceasta face ca el
sa aiba mai multe in comun cu topologia peisajului decit cu cea a arhitecturii, pentru ca are mai mult de a face cu
adaptari si re-cadrari decit cu inchideri, mai mult cu o punere in scena a unei piese despre care inca nu stii tot
decit cu furnizarea de spatii pentru o functiune precisa. Aceste spatii pot fi discutate productiv prin punerea in antiteza
a notiunilor de retea si loc, centru si margine, unicitate si generic, participare si lupta si trebuie gindite in strategii
pe termen lung combinate cu proiecte si actiuni locale, astfel incit sa poata capata radacine reale. Toate trebuie sa
devina subiecte publice calde, la fel de atractive ca literatura, teatrul, artele sau sportul.
(Din conferinta Towards an extended notion of designing the large scale)
10
Problema cu scrierile lui Koolhaas este ca cer o anumita cultura de baza pentru a fi
intelese si nu preluate ca niste lozinci teribile (asa cum am vazut ca erau si textele
avangardei istorice), pentru ca aceasta preluare simplista le goleste de sens si le reduce
astfel la formalisme grafice sau la afirmatii de tipul celei a lui Picasso, care isi permitea
sa spuna: Eu nu caut niciodata, eu gasesc.
Desigur, cautarile sint multiple, iar fenomenele sint foarte complexe si in studiu. Va voi prezenta
succint numai doua directii care sint ambele implicate in noua problematica teritoriala si urbana:
PROIECTUL URBAN (caracteristic planificarii franceze, dar ale carui ratiuni si logica sint
valabile oriunde, indiferent de ce denumire ar lua aceasta abordare, si despre care vom discuta in
continuare)
ARHITECTURA PEISAJULUI (subiect care se va dezvolta in capitolul 3 al perspectivei
contextuale)
PROIECTUL URBAN
Reflectia asupra proiectului urban este inca in curs: e vorba despre un concept si despre o
maniera de a actiona, ambele in formare, si care marcheaza un moment de tranzitie dintre
maniera traditionala de a gindi urbanismul si o noua abordare, mai putin fixa si mai deschisa
transformarilor si dezbaterilor. Sensul notiunii este rezultatul experientelor actuale (si a multor
experiente care au pregatit terenul), este discutat si discutabil pe masura ce este pus in practica
si implica o mobilizare larga de competente diverse.
Proiectul urban rezulta dintr-o viziune asupra edificarii urbane care raspunde unei logici de
proces: proces complex, care asociaza continuitatea cu schimbarea. De aceea, problema
timpului nu se pune in cicluri inchise ci printr-o articulare de durata: timpurile deciziei, ale
conceptiilor, ale ajustarilor dintre mijloacele de productie a spatiului, forme si societate. Este o
abordare dinamica, un proiect colectiv, care solicita actiunea unui numar mai mare de actori si
sileste la confruntare, ceea ce va face sa evolueze modul nostru de a gindi orasul si teritoriul, cu
noile sale identitati (care exprima realitati economice, sociale, spatiale).
Proiectul urban inlocuieste astfel notiunea de plan si este mai mult decit un proiect de arhitectura
la scara mare. El poate, in aceeasi masura, sa fie considerat atit o actiune concreta cit si un
demers metodologic, dar, in ambele ipostaze, pledeaza impotriva unei logici rigide de programare
si amenajare si are o importanta dimensiune etica (prin dimensiunea sociala si prin tehnicile de
ajustare prin consultarea populatiei), fiind astfel compatibil cu ideea de dezvoltare durabila.
Notiunea de PROIECT URBAN a capatat in anii 1980 un nou statut in interventiile asupra orasului. Aceasta
schimbare se datoreaza mai multor factori:
(1) Evolutia generala de ordin juridic si descentralizarea deciziilor urbanistice la nivelul comunelor (unitatilor
administrative, n.n.) au modificat radical modalitatile planificarii urbane. Instrumentele traditionale ale
urbanismului operational nu mai permiteau primariilor sa sa faca fata problemelor carora se presupunea ca
trebuie sa le faca fata. Astfel s-a ajuns, mai ales in marile orase, la metoda planificarii strategice, in care
proiectul urban ocupa un loc central.
(2) In evolutia liberala a economiei, antreprizele private devin actori esentiali, nu numai in cresterea economica
ci si in dezvoltarea urbana. Ele sint exemplificarea unui mod de gestiune profitabil, care incepe sa fie preluat
ca model in multe alte domenii, printre care si orasul. Apare astfel imaginea primarului-manager, care isi
administreaza orasul ca o intreprindere. Strategia sa consta mai intii in amenajarea de zone cu anumite
facilitati, oferite la preturi competitive pentru investitori. Aceasta abodare pune accentul in primul rind pe
aspectele economice si sociale ca principal obiectiv al planificarii: amenajarea orasului este necesara
mentinerii si creerii de antreprize si de locuri de munca.
(3) In anii 1960-70, planurile de urbanism insoteau o perioada de crestere economica, careia incercau sa-i dea o
rationalitate spatiala. In anii 1980, cresterea economica devenind nesigura, ea devine o miza in competitia
pentru investitie dintre tari, regiuni, orase, situri. Urbanismul devine indispensabil pentru a atrage activitati si
investitii, deci o conditie prealabila a cresterii economice. Cu aceasta ocazie, si principalele documente
urbanistice se modifica, in fond si in forma, astfel incit ele sa exprime o viziune predominant calitativa:
11
diversii indicatori nu mai calculeaza nevoile plecind de la norme numerice, ci pleaca de la context, de la
situatia locala reala.
(4) Politicile comerciale internationale si constructia europeana creaza presiuni concurentiale tot mai mari pe
piata instalarii de intreprinderi (care aduc venituri pentru oras si rezolva probleme economice si sociale).
Pentru a face fata acestor imperative, in planificarea urbana, apare abordarea proiect de antrepriza, in care
orasele recurg la consultanti in strategie, de la care se asteapta sa identifice mai bine (pe baza expertizei
specifice, n.n.) identitatea oraselor si vizibilitatea lor la scara internationala si nationala. Problema este ca
acest tip de proiect se refera la interesul privat in primul rind, ceea ce aduce in discutie partea de
necompatibilitate dintre gestiunea urbana (care vizeaza interesul public prin elemente de reglementare si de
durata, si se sprijina pe mai multe proiecte) si gestiunea de antrepriza (care este adesea pe termen scurt si
se bazeaza pe un singur proiect).
Proiectul urban, proiectul care se aplica orasului, tine de o viziune strategica in gestiunea orasului, vizeaza
interesul public si se refera ca si orasul - la o tripla realitate: teritoriul socio-economic, patrimoniul construit si
institutiile. Din cauza intinderii teritoriului socio-economic, proiectul strategic nu are sens daca e limitat la mici
impartiri administrative; el se sprijina pe punerea in practica a intercomunalitatii, pe baza careia se stabilesc
orientari generale, negociate intre diversii actori institutionali, obiectivele socio-economice si/sau culturale (mai
intii gestiunea, apoi amenajarea), principiile si apoi partiurile de amenajare (scheme desenate). Apoi aceste
chestiuni se transcriu in diversele reglementari (mai de detaliu), destinate sa orienteze diferitele proiecte ale
partilor implicate (unitatile administrative separate). Aceste reglementari pot in timp sa se reinnoiasca prin analize
fine ale zonelor mai mici supuse interventiei.
Deci, in acest tip de abordare, dimensiunea spatiala e permanent prezenta in punerea la punct a diverselor
niveluri de reglementari si presupune o articulare fina intre programarea urbana si proiectul spatial.
Valoarea financiara a proiectului urban este legata partial de ideea orasului ca produs comercializabil. Diversele
initiative pot valoriza numai anumite aspecte ale orasului in scopul de a capta turisti sau locuri de munca, de
exemplu. Proiectul urban rezulta dintr-o inlantuire de actiuni din care prima se refera la capacitatea produsului
proiect de a se insera pe piata. (...) Proiectul urban se dovedeste astfel a fi un derivat al unei ideologii
pragmatice contextualiste (liberale), care vizeaza valorizarea economica.
Ceea ce nu inseamna ca dimensiunea arhitectural-urbanistica nu e foarte importanta, chiar daca nu e prima. In
proiectul urban se regasesc si proiectul arhitectural la scara mare si compozitia spatiala, in care formele sint
regizate de anumite norme: gestiunea si creativitatea trebuie sa coexiste.
In proiectul urban intervin numeroase probleme tehnice, pentru ca el mobilizeaza multe competente in materie de
amenajare, de constructie, de ecologie. Dar aceasta multiplicitate nu-si gaseste sensul decit daca are o legitimare
globala de natura politica. Proiectul urban comporta deci o serie de operatii care se sprijina unele pe altele,
ajungind la nivelul decizional (planificarea strategica), care trebuie sa articuleze actorii interesati, tehnicile
mobilizate, competentele solicitate.
(Dupa MERLIN,Pierre; CHOAY, Francoise Dictionnaire de lurbanisme et de lamnagement, PUF, 2000)
12
13
infrastructura (cai ferate, periferic, drumuri, metrou, tramvai...), proiectul urmind sa-si asume si valorizeze potentialul
acestora. Este ales in unanimitate...
...pentru ca metropola lileza era incleiata intr-un fel de dificultate istorica, o situatie de criza morala, de criza
economica, iar reconstructia facuta mai ales in cartierele din apropierea garii prin solutii moderno-localiiste nu avusese
prea mare succes privind regasirea unei imagini a orasului. Speram ca Koolhaas va fi capabil sa retoarne in alte
tipare radical diferite imaginea Lille-ului si sa faca orasul sa-si asume saltul care se astepta de la el. (Fr. Chaslin)
1989 se creaza Societatea anonima de economie mixta (SAEM) Euralille si apoi diversele operatii in perimetrul zonei
garilor, in acord cu Koolhaas si dupa principiul asocierii dintre un arhitect de carura nationala sau internationala si un
arhitect local, principu care este si astazi valabil.
- OMA gara TGV (cu parcajele subterane) si Lille-Grand palais (palat congrese + sala spectacole + spatii de
expozitii)
- Jean Nouvel ansamblul locuinte/birouri/centru comercial din triunghiul garilor, partea cea mai complexa a
proiectului (prin imbricarea de programe si de operatori multipli)
- primele trei turnuri = imobile pod peste liniile de tren (desi puteau sa fie amplasate doar pe o parte a liniilor ferate);
un gest spectaculos si o provocare tehnica, propuse astfel pentru a pune in scena retelele orasului virtual
Claude Vasconi (turnul Lille-Europe), Richard Rogers (renunta pe parcurs, iar turnul Credit Lyonais va fi proiectat
de Portzamparc), Kazuo Shinohara (este abandonat pe parcurs)
- parcul Henri Matisse Gilles Clment
- viaductul Le Corbusier Francois Deslaugier & Bal-Blanckaert
Sistemul, gindit la inceput ca omogen, evolueaza astfel spre o anume heterogenitate.
1994-95 se termina centrul comercial si locuintele care tin de el, gara, turnurile, parviul, parcul Henri-Matisse, GrandPalais
1995 - Koolhaas nu se intelege cu unii dintre arhitectii implicati si se retrage din coordonare, dar OMA este si astazi in
joc (Floris Alkemade).
Pentru Rem era mai important sa se angajeze in toate bataliile decit sa le cistige pe toate. Daca am putea sa
controlam tot, poate n-ar fi bine. (F. Alkemade)
Cu toate acestea, se poate spune ca, indiferent de diversele schimbari, pistele teoretice fusesera lansate, iar proiectele
care urmau sa se faca pina in 1998 aveau sa se emancipau fata de primatul acordat pin atunci
infrastructurilor/retelelor.
Epoca de criza
Criza izbucneste la toate nivelurile: birourile au o perioada in care ramin neocupate, ceea pare un esec economic,
Mauroy este atacat, Baietto moare, lui Koolhaas i se multumeste discret, iar proiectul este criticat din toate directiile.
Colaj de un principiu simplist (...) arhitectura de adunaturi moderne...
Criticile se refereau mai ales la lipsa de calitati urbane a proiectului, dar ...
... in proiectul propus, era vorba despre un urbanism de retele; drumul de viteza, bulevardul periferic, trenul, etc., care
urmau sa devina instrumentele unui alt urbanism. Cred ca cea mai mare parte a arhitectilor le-ar fi negat... In timp ce
Koolhaas, pentru prima oara dupa stiinta mea, a incercat sa construiasca o naratiune urbana plecind de la retele, de la
exaltarea si utilizare lor ca elemente ale frumusetii moderne, a incercat sa spuna ca ele sint magnifice si ca trebuie
vazute, intr-un fel care desigur poate parea excesiv. Multe chestiuni se intersecteaza aici: ei au vrut sa faca din
aceasta un tip de placere noua si moderna, care este placerea interconexiunii. (Fr. Chaslin)
Aceasta raspunde uneia dintre problemele cele mai interesante ale urbanismului contemporan, problema
suprapunerii/intersectarii scarilor: scara rapida internationala (TGV), scara marii aglomeratii de unul sau doua milioane
de locuitori (aici, perifericul, metrourile, tramvaiul) si scara proximitatii si a cartierului, cu care este totdeauna dificil de
tratat intr-un astfel de context.. In ciuda unor disfunctii in aceste tratari ale proximitatii, Euralille este probabil una dintre
cele mai mari reusite ale unei astfel de intersectari. (...)
Orasul Lille este radiocentric, dar aglomerarea lileza este o metropola care exista numai prin vointa citorva alesi. Ea
este total multipolara, ca un arhipelag. Ceea ce intareste rolul Euralille-ului ca pol de amaraj al acestor spatii
discontinui. (J.-L. Soubileau)
Epoca relansarii
Momentul de criza si relativa stagnare permite o reevaluare critica: se constata anumite disfunctii (atentie prea mica
acordata pietonului in anumite zone, probleme de interfata, racordul cu orasul etc.), dar este timp si pentru a se
constata ca proiectul incepe sa dea roade economice (orasul incepe sa se redreseze ca oras tertiar).
14
1997 la conducerea proiectului (si a SAEM) vine Jean-Louis Soubileau care recadreaza lucrurile, relanseaza
proiectul prin locuinte, se adapteaza pietii locale lucrind pe fragmente, pe cartiere. Ceea ce insa nu va contrazice
epoca initiala ci va aduce doar o alta abordare urbana mai nuantata (menita si sa compenseze defectele constatate, si
sa lege proiectul cu diversele parti vechi cu care intra in contact) si care va impinge mai departe principiul
heterogenitatii.
Koolhaas a facut monumentul, eu respect monumentul si , nu stiu cum, dar urmeaza acum sa facem
orasul, sprijinindu-ne pe acesta. (...) Unii si-au imaginat ca urma sa facem un oras haussmannian.... Dar aceasta nu a
fost niciodata intentia mea, chiar daca am demarat prin planul spatiilor publice si am cautat continuitatile de folosire a
lor. Cred ca este un timp pentru fiecare: Koolhaas predica tensiune, acum e momentul sa aducem si putin calm. Dar,
inainte de toate, trebuie sa aratam ca Lille este o metropola, iar aceasta inseamna ca trebuie sa evitam ca Euralille sa
isi piarda forta. (J.-L. Soubileau)
Prin supletea adaptarii si prin continuitatea vointei politice (noul primar, Martine Aubry, a inteles rolul acestui proiect si
il sustine puternic si cu inteligenta), conceptul initial este facut sa traiasca in continuare si sa se intilneasca cu orasul
pe care l-a transformat.
2000 lansarea operatiei Euralille 2 si a concursurilor pentru diversele zone
Laureatii concursului Euralille 2, Dusapin-Leclercq au dezvoltat ideea provocatoare dupa care Euralille 1 e
un proiect care apropie Lille de departari, dar care face dificila proximitatea. Ceea ce nu este in totalitate fals.
Tocmai de aceea, odata ce orasul a fost introdus la o scara de interese europene, obiectivul imediat urmator
este proximitatea.
Ceea ce nu este neaparat usor, pentru ca functiunile introduse initial in Euralille (50 000 mp de birouri, o
enorma suprafata comerciala, un mare palat al congreselor, o scoala de comert) nu favorizeaza prin ele
insele o urbanitate de cartier (in care intra si un sens de domesticitate mic burgheza). Ele aspira in general
ceea ce populeaza in general spatiul public urban. Tocmai in aceasta consta provocarea acestei faze care se
desfasoara.
2002-03 - sint livrate noile operatii de birouri si locuinte.
Cu grija de continuitate si de reajustare, noul director hotaraste sa lucreze cu echipe diferite de conceptori urbani alesi
in functie de problematica specifica a fiecarui sit. OMA lucreaza in continuare la zona cea mai dificila de articulare
dintre zona centrului comercial si Grand-Palais (nodul gordian al proiectului in desfasurare).
Misiunile se incruciseaza de la un sit la altul si toata lumea lucreaza in spiritul continuitatii dintre Euralille si
aglomerarea Lille, care prospera.
Caci, in prezent, contextul este orasul lui Koolhaas.
ILUSTRATIILE de la curs:
aglomeratia si orasul vechi Lille si Euralille se gasesc in folderul anexat.
Pentru detalii privind proiectele in curs, aveti multa documentatie in reviste.
VA ROG SA VA UITATI CU ATENTIE SI SA INCERCATI
SA VA GINDITI LA O COMPARATIE CU CAZUL BUCURESTI 2000.
15