Vizit...

de Ion Luca Caragiale

M-am dus la Sf.Ion s fac o vizit doamnei Maria Popescu, o veche prieten, ca s-o felicit pentru
onomastica unicului si fiu,Ionel Popescu, un copila foarte drgu de vreo opt aniori. N-am voit
s merg cu mna goal i i-am dus bieelului o minge foarte mare de cauciuc i foarte elastic.
Ateniunea mea a fcut mare plcere amicei mele i mai ales copilului, pe care l-m gsit mbrcat
n maior de roiori n uniform de mare inut. Dup formalitile derigoare, am nceput s
convorbim despre vreme, despre sorii agriculturii- dl. Popescu tatl este mare agricultor-despre
criz i celelalte.[] Pe cnd doamna Popescu-mi expune prerile ei sntoase n privina
educaiei copiilor, auzim dintr-o odaie de alturi o voce rguit de femeie btrn:
-

Uite coni, Ionel nu s-astmpr!

Ionel! strig madam Popescu, Ionel, vinla mama!

Apoi, ctr mine ncet:

-

Nu tii ce trengar se face i detept... Dar vocea de dincolo adaug:

Coni, uite, Ionel vrea s-mi rstoarne maina!...Astmpr-te, c te arzi!
Ionel! strig iar madam Popescu; Ionel! vinla mama!
Sari coni!vars spirtul! s-aprinde!
Ionel! strig iar mama i se scoal repede s mearg dup el. Dar pe cnd vrea s ias e
u, apare maiorul de roiori cu sabia i-i oprete trecerea, lund o poz foarte mar ial.
Mama ia pe maiorul n brae i-l srut... [] l scuip s nu-l deoache i-l las jos. El a
pus sabia n teac, salut miltrete i merge ntr-un col al salonului, unde, pe dou mese,
pe canapea, pe fotoluri i pe jos, stau grmdite fel de fel de jucrii. Dintre toate, maiorul
alege o trmbi i o tob. [] ncepe s bat toba cu o mn i s sufle-n trmbi.
Madam Popescu mi spune ceva; eu n-aud nimica. i rspund totui c nu cred s mai ie
mult gerul aa de aspru; ea n-aude nimica.
Ionel! Ionel! Ionel! du-te dincolo, mam, spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, cnd
sunt musafiri!

Iar eu, profitnd de un moment cnd trmbia i toba tac, adaog:

-

i pe urm, dumneata eti roior, n cavalerie.

Maior! Strig mndrul militar.