ANALIZE DE URINA.

EXAMENUL FIZIC AL
URINEI. EXAMENUL CHIMIC AL URINEI

Primul produs biologic care s-a analizat in vederea

punerii unui diagnostic a fost urina. Inca de acum 3000
de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si
pe baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare,
limpezime, sange, cheaguri, spuma, sediment) stabileau
diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.In evul mediu au
aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau
diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului
vizual al urinii. Uroscopistii aveau si ajutoare, "curieri de
urina" care transportau urina de la bolnavi in
"laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa de
rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si
prin retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai a
acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa,
zahar, minerale, etc.). Ceea ce mai ramane neretinut din
urina primara (o parte din apa minerala, reziduuri toxice
rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie
urina finala care se elimina prin caile urinare. In urina se
elimina astfel peste 150 de substante chimice, minerale
si organice, dar in mod curent pentru diagnosticul bolilor
se analizeaza numai cateva componete principale.
Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea
este mai inchisa la culoare cand este foarte concentrata
sau dupa consumul unor medicamente (piramidon,
antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen, etc.). In
bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are
o culoare rosie murdara. Iar in bolile de ficat cu icter,
bila trecand in sange se elimina prin urina producand o
culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). Si o serie
de alimente ca: sfecla, varza rosie, bomboanele colorate,

etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei. Mirosul

urinei este specific. In infectiile urinare care duc la
fermentarea urinei, mirosul este caracteristic de
amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau
medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i
imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de
diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.
Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa
cateva ore de la urinare se poate tulbura, mai ales daca
este tinuta la rece. Acest lucru se datoreaza precipitarii
(solidificarii) sarurilor minerale care se gasesc in mod
normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul
vreunei boli asa cum cred unele persoane. Dar daca
urina proaspata, calda este tulbure atunci poate fi vorba
de o infectie (puroi si mucus) de o hemoragie sau de un
consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte,
branza) ori de carne. In cazul unei urine cu sange, se
pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea
aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie
examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.
Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la
1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa febra, dupa varsaturi,
diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa
fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina
este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri
sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism
(insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de
urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi
(insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu
substante chimice in care cantitatea de urina scade sub
500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera
deoarece nu se mai pot elimina prin urina deseurile
nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile
urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din
cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai
mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum
mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si

cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice

de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai
permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc
eliminarea unei cantitati foarte mari de urina. Datorita
consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat
netratat, bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la
cativa litri pe zi. Exista si un ritm biologic de eliminare a
urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai
mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o
tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii
elimina mai multa urina decat femeile. Densitatea
(greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei
(care este de 1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.

Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in

care creste cantitatea de urina, se produce in general o
scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24
de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata,
atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in
diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina,
densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului
dizolvat in urina. O densitate urinara se considera
anormala atunci cand examenele repetate arata cifra
sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu
mai au capacitatea de a produce o urina mai
concentrata. Cresterea densitatii urinare peste cifra
1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un
diabet zaharat. PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca
urina este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului se
face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau
cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in
urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie.
Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se
inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata

alcalina si hartia se albastreste. In mod normal urina

este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o
alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare
de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar
dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente
alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale
aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este
permanent prea acida sau prea alcalina, predispune la
formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de
fosfat si carbonat de calciu.