In conceptia despre, lume si viata, Grigore Ureche, primul cronicar care a

scris n limba tarii, este un providentialist. Ca toti contemporanii sai, el

considera ca Dumnezeu a creat lumea si tot el o carmuieste, facandu-si
simtita prezenta n anume fenomene naturale. Ideile sale politice sunt acelea
ale marii boierimi. Domnul este unsul lui Dumnezeu pe pamnt, nsa trebuie
sa conduca tara dupa sfatul boierilor, sa fie "o matca fara ac". Iubirea de tara
si dorinta de a o vedea independenta se stravede la tot pasul n paginile
cronicii, de unde atitudinea lui antiotomana. De aici admiratia lui Ureche
pentru figura lui Stefan cel Mare, caruia i consacra pe drept cuvant un
nsemnat numar de pagini n cronica sa. Facandu-si studiile n Polonia, la
Lvov, si venind n contact cu ideile umanismului, cronicarul acorda o mare
importanta rolului personalitatii n dezvoltarea istoriei.

Independenta Moldovei, ca si ntreaga epoca de nflorire de pe timpul lui

Stefan cel Mare, se datoreste, dupa Grigore Ureche, aproape exclusiv
personalitatii exceptionale a marelui voievod, pe care scriitorul l da cu
mndrie ca exemplu contemporanilor sai. Scrisul lui Ureche are nsa un
caracter sobru si concis, restrans aproape numai la faptele domnitorilor, pe
care le comenteaza lapidar n cate o "nvatatura" sau "nacazanie". Relatarea
se face ntr-un limbaj popular de povestire si, pe alocuri, de pomelnic.
Cronicarul e un moralist, observa caracterele si le judeca n lumina
conceptiilor sale folosindu-se adesea, pentru conciziune, de maxime luate
din Biblie sau din vorbirea curenta. Toate aceste trasaturi ale scrisului lui
Ureche pot fi aflate, n mic, n cunoscutul paragraf consacrat portretului lui
Stefan cel Mare, iesit parca din pana unui Tit Liviu romn.

Dupa cum se poate constata cu usurinta, portretul lui Stefan cel Mare are
n cadrul expunerii cronicii un rol ilustrativ, de gravura, menita sa
emotioneze pe cititor. Cu toate ca a luat cunostinta de personalitatea lui
Stefan numai din izvoare scrise, foarte putine pe atunci, sau din traditie,
cronicarul procedeaza ca un artist, plecand, n executarea portretului, de la
un amanunt de ordin fizic: "om nu marc de stat" (a se observa constructia
prin negatie, foarte potrivita n cazul de fata), pentru ca, prin contrast, sa
nsemneze trasaturile de ordin moral, ncepand cu aceea care i se pare
dominanta: "manios si de grabu varsatoriu de sange nevinovat". In aceasta a
doua observatie, ca si n urmatoarea: "de multe ori la ospete omoria fara
judetu", se reflecta, cu toata admiratia cronicarului pentru eroul sau,
conceptia feudala fata de domnii autocrati. Desi, n genere, scriind cronica sa,
Ureche nu da semnele unei preocupari artistice constiente, n portretul lui
Stefan se vede grija pentru cursivitate, printr-o sacadare a frazei facuta de
suisuri si coborasuri egale, sprijinite antitetic, precum- aceasta constructie

adversativa: "om nu mare la statu, manios si de grabu varsatoriu de sange..."

Expresiile si cuvintele sintetice, ca: "de grabu varsatoriu", "nelenes",
"naarapteze" etc. evita perifraza si contribuie la conciziune, una din calitatile
scrisului lui Ureche. Prin vechime seculara, vocabulele au capatat patina
arhaicitatii, devenind adevarate metafore, de mare expresivitate. In cuvintele
"cazut jos" si "sa radica" spre pilda cronicarul gandea, se ntelege, mai
abstract, atunci cand se referea la taria cu care voievodul suporta nfrangerile
vremelnice. Tot asa, evolutia semantica (pentru ca aici sta cauza) face ca n
expresiile: "s-au scapat de mult bine si aparatura", sau "l-au agiunsu" sa
vedem niste metafore, cu toate ca ele n-au fost n intentia cronicarului. In
scrisul sau, Ureche se aseamana cu acei zugravi de icoane vechi, fara
preocupari artistice anume, pe care nsa noi, cei de azi, i pretuim tocmai
pentru naivitatea lor.

Foarte interesanta ni se pare din acest punct de vedere functia stilistica

a adjectivului "acest", introdus prin arhaica inversiune (care este tot o forma
sintetica) Fostau acest Stefan... Nimeni ntre istoricii moderni nu spune: acest
Stefan, acest Mihai, acest Tepes etc. In contextul lui Ureche cuvantul are
functie individualizatoare, ca la un romancier, n forma pe care o vom ntalni
la Sadoveanu atat de des. Grijuliu, ca un crestin pravoslavnic ce se afla,
Ureche tine sa atraga atentia cititorului ca Stefan a fost numit "sveti Stefan
voda nu pentru suflet ce este n mina lui Dumnezeu, ca el nca au fost om cu
pacate, ci pentru lucrurile cele vitejesti". Insa un artist, precum Delavrancea,
a surprins numaidecat aici contrastul dintre "sfantul Stefan" si "omul plin de
pacate"; punctul central pe care se sprijina capodopera Apus de Soare.

Expresiile populare: Bogdan voda, "ficiorul" lui Stefan, "luasa urma tatanisau", sau proverbul: "cum se umplu din pom bun, roada buna iasa" dau
coloratura oralitatii stilului si spontaneitate. Cu aceeasi naivitate populara,
cronicarul noteaza ca nainte de moartea lui Stefan a fost iarna grea, urmata
de vara cu "ploi grele si povoaie", voind sa arate semnele ceresti. Cititorul
modern nsa savureaza totodata imaginea meteorologica, de dezlantuire a
stihiilor care contrapuncteaza artistic (ca n drama lui Delavrancea)
evenimentul mortii eroului.