Universitatea Transilvania Din Brasov

Facultatea de Sociologie si Comunicare

Specializarea Sociologie

Manipularea prin mass-media

Prof.coord.indr Mihai Coman

Student- Pturn Ana-Maria
Sociologie, anul III, Gr. 2

Manipularea prin mass-media

Introducere.
n ultimul timp, ncepand de la instaurarea televiziunii de masa, suntem martorii unei
extraordinare prevalente a practicilor de comunicare n toate domeniile societatii, precum si la o
dezvoltare exuberanta si multivoca a tehnicilor si tehnologiilor de comunicare.
Informatia.
Ca prim pas, e bine sa ne oprim asupra cuplului informare-informatie, dezinformarea
putnd fi perceputa ca o "negare" a informarii sau, mai bine spus, ca o asimilare de informatii
false, o intoxicare informationala. n opozitie cuinformarea, dezinformarea nu vizeaza
cunoasterea si poate fi nedeliberata, atunci cnd mesajele sunt transmise catre public de catre
neprofesionisti (amatorism jurnalistic etc.) sau deliberata, implicnd o strategie care are ca efect
transmiterea unor mesaje partial sau total neadevarate, ndreptate spre anumite tinte relevante.
Sub aspectneintentional, sursele de mesaje sunt deservite de neprofesionisti. Valeitarismul
acestora sau diletantismul celor ce transmit aceste mesaje pot servi la colorarea senzationala a
continuturilor, cu intentia de a strni curiozitatea si interesul unor segmente ct mai largi de
opinie. Bourdieu surprinde, ntr-un mod foarte elegant, tocmai acest aspect de "coborre" a
senzationalului n cotidian.
Gradul de pertinenta cu care sunt prelucrate insuficient "stirile", diversitatea enunturilor, prin
corelarea cu un spatiu (canal de comunicare) limitat de inserare ntr-o situatie informationala,
deci inevitabilitatea unei selectii a mesajelor, practica uzuala mass-media (distorsionare a
mesajelor) pot duce la dezinformare. Informatia, ca bun de baza n societatea comunicarii
generalizate, si modul de transmitere a acesteia duc la subsumarea comunicarii categoriei
serviciilor si la o conlucrare a producatorului cu utilizatorul, cu atat mai mult cu cat practica de
folosire a consumatorului devine imperativul dupa care se structureaza productia. sumar
Informarea.
Informarea se poate defini ca procesul de transmitere a continutului unui mesaj dinspre
un emitator individual sau colectiv nspre un receptor individual sau colectiv prin care se
sporeste nivelul acestuia de cunoastere asupra unor obiecte, procese, fenomene sau actiuni
sociale. Dupa cum am vazut, scopul oricarui act comunicational este de a transmite informatie.
Umberto Eco spune despre informatie ca este cantitatea de noutatece poate fi transmisa prin
comunicare, fie ca e detinuta implicit de catre o sursa, fie ca e generata de un sistem de
decodificare si reprezinta o variabila direct cuantificabila a acestui proces. Se pot distinge cinci
tipuri de informatie (n functie de localizarea, n cadrul tripletelor semnal-semn-mesaj sau
emitator-mesaj-receptor, a consistentei informationale ) :

informatia detinuta de sursa - ceea ce emite sursa n plus fata de ceea ce

cunoaste receptorul.

informatia generata de sistemul de codificare - plusul de informatie datorat

tratarii n cheia proprie emitatorului a unor evenimente cunoscute att de receptor
ct si de emitator.

informatia transmisa mecanic - prezenta mesajului ca atare prin prezenta

implicit 16216q1613q ; a mesajului.

informatia datorata traducerii n semne a unui semnal (eveniment).

informatia nula - redundanta

n acesta clasificare se pot regasi astfel toate nivelurile invocate de Lassewell si, fara a intra n
detaliile legate de fiecare tip de analiza propus de autor, putem intui faptul ca primele patru
forme pot fi manipulate iar ncarcatura informativa poate fi "gestionata", n mod premeditat, de
catre emitator. Codurile pot fi exprimate prin limbaj natural, limbaj non-verbal, simboluri
concrete si simboluri abstracte. Combinarea acestor coduri conduce la crearea unui nivel
metacomunicativ care poate sa decontextualizeze mesajul n sensul dorit de sursa de emisie. De
asemenea, codificarea polisemantica a unui mesaj, n sensul unei multitudini de semnificatii
imanente a enuntului, poate genera o diversitate de opinii ce se va rasfrnge ntr-o diversitate de
atitudini care poate merge de la adeziune pna la refractarism, ducnd la o tensionare a relatiilor
intrapersonala a celor care primesc mesajul.

Manipularea
Conform Dictionarului de Sociologie, manipularea reprezinta actiunea de a determina un
actor social (persoana, grup, colectivitate etc.) sa gndeasca si sa actioneze ntr-un mod
compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca
persuasiunea, care distorsioneaza intentionat adevarul, lasnd impresia libertatii de gndire si
decizie.
Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se
urmareste ntelegerea mai profunda a situatiei, ci inculcarea unei ntelegeri convenabile,
recurgndu-se la inducerea n eroare cu argumente falsificate, ct si la apelul palierelor
emotionale sau non-rationale. n cazul manipularii, intentiile reale ale celui care transmite
mesajul ramn insesizabile celui manipulat.
Din punct de vedere politic, manipularea reprezinta o forma de impunere a intereselor
unei clase, grup, colectivitati nu prin mijloace coercitive, la ndemna totusi puterii, ci prin
inducere n eroare. Din acest motiv, recurgerea la aceasta cale n situatii de divergenta de interese
devine tot mai frecventa n societatea actuala, manipularea fiind un instrument mai eficient si
mai puternic dect utilizarea fortei.

Herbert Marcurse (scoala de la Frankfurt) este autorul unei ample analize a manipularii,
considerata a fi un instrument esential al "societatii industriale de masa". El evidentiaza formele
particulare pe care manipularea le ia n diferite sfere ale vietii sociale, ncepnd cu cea politica si
sfrsind cu cea economica.
Clasificarea manipularilor (cf. Ficeac, 1997) :

Manipulare mica - modificari mici, dar care pot fi urmate de efecte majore (Ex: Romnia
1992, criza artificiala de pine - facilitarea importurilor - comisioane)
Manipulare medie - modificari importante ale situatiilor sociale, cu efecte uneori peste
ateptari (Ex: experimentul lui Milgram; Revolutia din decembrie 1998 - disiparea
responsabilitatii prin fragmentarea actelor genocide - neputinta detectarii vinovatilor)
Manipularea mare - influentarii culturi n care traieste individul (Ex: nvatamntul instrument de perpetuare si nradacinare a conformismului, potrivit ideologiilor curente).

Formele si modurile generale de manipulare : persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea

(prin minciuna, zvon etc.)
Persuasiunea.
Prin persuasiune ntelegem actiunea de a convinge intr-un mod sau altul pe cineva sa
faca sau sa aleaga un lucru. Este actiunea prin care autorul unui mesaj sustine o idee, incercand
sa convinga auditoriul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de
argumente dect cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsa de "necesitatea"
sau "importanta" aparenta a actiuni sau lucrului respectiv.
Persuasiunea nu contine intentionalitate negativa (nu ascunde fapte ci le evidentiaza
doar pe cele favorabile); ea tine de forta argumentarii, de puterea de convingere a vorbitorului,
de modul in care acesta este capabil sa-si puna intr-o lumina cat mai buna ideea sustinuta.
Datorita structurii sale complexe si a limbajului specific, care imbina forta cuvantului cu atuurile
artei actoricesti (tonul, mimica, expresivitatea miscarii),televiziunea are cel mai persuasiv tip
de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare in masa.
Una dintre cele mai simple tehnici este cea a distorsiunii temporale. Cateodata cel mai
bun mod de a influenta persoana-tinta este ca sa te comporti ca si cum ceea ce vrei tu sa obtii de
la aceasta, s-a si intamplat. Este foarte util ca sa te referi la o decizie pe care respectivul incearca
sa o ia, ca si cum ar fi deja facuta; vorbeste-i ca si cum ti-ar fi acceptat deja propunerea, si ca i-ar
fi facut chiar si placere. De asemeni, asocierea de imagini placute cu folosirea timpului trecut
face ca propunerea sa fie irezistibila.
Principiul reciprocitatii consta in nevoia de a rasplati un favor, fie el cerut sau nu,
imediat dupa acceptarea acestuia. Aceasta caracteristica umana transcede orice diferente
culturale sau rasiale, indiferent si de natura respectivului favor (care poate fi orice, de la un
simplu zambet pana la munca fizica sau mici atentii). Acest principiu este usor de folosit: ofera
ceva, si asteapta-te (sau da o idee despre cum) sa fii rasplatit. O alta modalitate eficienta de
folosire a acestui principiu este metoda "usii-n nas".

Un alt principiu util este cel al angajamentului si concordantei. Oamenii vor face
aproape orice incercand sa pastreze ideile care sunt in concordanta cu cele pe care le-au avut
anterior. Cand vor lua public o atitudine, toate actiunile ulterioare vor fi in concordanta cu
atitudinea manifestata anterior. Comportamentele neconcordante produc tensiuni psihice, pe care
individul incearca sa le evite cu orice cost; deci va face orice ca sa se arate solidar cu actiunile
sale anterioare. Acest principiu este folosit de metoda "piciorului in prag". Pentru a obtine
realizarea unei cereri, este nevoie doar sa lansezi mai inainte o serie de doua-trei alte cereri mai
mici, de aceeasi natura cu cea reala.
Principiul atribuirii. Oamenii fac frecvent unele lucruri pentru ca ei cred intr-un anumit
adevar despre ei insisi. Un atribut intern al felului lor de a fi cauzeaza anumite tipuri de
comportament. Daca cineva isi atribuie intern o caracteristica, va face tot ceea ce este specific
unui om care are acea caracteristica. Daca seful ii va spune angajatului ca il considera o persoana
competenta si care lucreaza mult, angajatul isi va atribui inconstient caracteristica de om care
lucreaza mult, si se va comporta ca atare. Iata cum pana si o simpla declaratie poate conduce la
surprize!
Metoda sarmantului. Spre deosebire de celelalte metode, nu are mai multe etape si nu se
bazeaza pe acrobatii verbale. Ea functioneaza pentru ca in mod deschis oferi concesii, manifesti
dorinta de a asculta si validezi ideile subiectului-tinta. Acesta are libertatea de a decide; iar tu nu
ii ingreunezi gandirea cu un nor de ceturi verbale. Este cea mai etica dintre toate tehnicile de
persuasiune discutate anterior, dar in acelasi timp si cea care necesita cel mai mult timp pentru a
fi realizata.
Dezinformarea
Dezinformarea reprezinta orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces de
comunicare, interventie ce modifica deliberat mesajele vehiculate cu scopul de a determina n
receptori anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social.
Uneori este considerata ca fiind echivalenta cu propaganda neagra deoarece vehiculeaza
informatii false. Etimologia cuvntului vine si sustine aceasta legatura. Desinformation (<
rusa dezinformatsia "numele unei divizii KGB raspunzatoare cu propaganda neagra").
O alta definitie acceptata si destul de influenta este cea data de R. Shultz si R. Godson
(1986, p. 41, apud A. Gavreliuc, 2002, p.280) "conceptul descrie ansamblul informatiilor false,
incomplete, eronate, care sunt ndreptate, alimentate, confirmate catre o tinta ce reprezinta un
individ, un grup sau o tara."
De regula, actiunea de dezinformare presupune existenta unei structuri sistemice alcatuita
din : unul sau mai multi comanditari, specialisti (planificatori si controlori), intermediari (agentii
de influenta) si relee.

Comanditarii - formeaza nivelul de decizie. Sunt cei care concep si proiecteaza

continutul mesajului, stabilesc tintele, atitudinile si comportamentele dezirabile care
se cauta a se obtine. Acestia sunt factori de decizie (guverna, state majore militare,
partide politice, firme influente, organizatii economice etc.) care pot solicita acest
gen de operatiuni defensive (replica la atacurile adversarilor, mascarea propriilor

esecuri etc.) sau ofensive (angajarea ntr-o dezinformare). n cea mai mare parte cele
doua tipuri de operatiuni se ntrepatund si se autoalimenteaza reciproc ntr-o banala
logica circulara.

Specialistii (expertii) - nivelul de elaborare strategica. Reprezinta planificarea

profesionista a secventelor tactice ale dezinformarii. n aceasta categorie gasim
specialisti n comunicare, n tehnicile de influentare sociala, sociologi, psihologi
sociali, analisti politici etc.

Controlorii - nivelul de legatura. Sunt alesi dintre persoanele ce stabilesc o

relationare eficienta ntre comanditari si agentii de influenta. Ei sunt "binevoitorii"
care sugereaza cine si n ce conditii ar fi dispus sa participe la dezinformare. Au ca
misiune racolarea subiectilor interesanti din perspectiva derularii operatiunilor de
dezinformare si de a comunica cu regularitate "efectele dezinformarii"

Agentii de influenta - nivelul de propagare penetranta, releele. Indivizi care se

bucura de prestigiu n grupul lor si care, datorita statusului de prestigiu, vor ajunge sa
propage mesajul cu eficienta sporita. Acestia sunt recrutati din rndul liderilor de
opinie, persoane cu prestigiu academic, stiintific, cultural. Tehnicile uzuale n
vederea racolarii lor sunt : santajul ("fiecare are ceva de ascuns") sau cumpararea
("fiecare are pretul lui") .

Dezinformatorul este cel care dezinformeaza receptorul (tinta), dar acesta poate sa fie diferit
de individul, structura, grupul, institutia care doreste dezinformarea. Tintele pot fi att grupuri
sau segmente ale societatii, ct si indivizi, dar ntotdeauna lideri, oameni ce pot influenta
decizional grupul n care se afla. Dezinformarea desfasurata prin mass-media are cele mai
eficiente rezultate la nivel social. Efectele dezinformarii depind, pe de o parte, de caracteristicile
tintelor (atitudine critica, personalitate, nivel intelectual, aspiratii etc.), iar pe de alta parte, de
posibilitatea sau imposibilitatea de verificare a informatiilor vehiculate.
Intoxicarea.
Forma de dezinformare, intoxicarea consta in suprasaturarea surselor cu informatie
falsa, in blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a
pregati opinia publica pentru o lovitura de proportii, fie pentru a discredita un mesaj corect
asteptat. Instrumentele sale de baza sunt zvonurile, barfele si comunicatele tendentioase.
Intoxicarea este operatia de "anesteziere" a publicului in scopul acceptarii unei diversiuni
majore sau pentru a-l face neincrezator, ostil in fata unui adevar care urmeaza a fi comunicat.
Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevarate razboaie
ale imaginii, din care iese invingator cel care a investit cel mai mult in propria sa imagine si care
a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat in acest sens il reprezinta
modurile in care au fost mediatizate de catre combatanti conflictele etnice si razboaiele din fosta
Iugoslavie. (Televiziunea sarba a produs un clip in care portretele lui Bill Clinton, Madeleine
Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria Criminali de
Razboi. La randul lor, aliatii au prezentat dramele refugiatilor albanezi, ca efect al epurarii etnice,
in paralel cu rememorarea atrocitatilor comise evreilor in lagarele de concentrare de la
Auschwitz.)

Minciuna
O specie mai putin tratata, de mesaj deliberat fals, este minciuna. Deoarece este un
concept cu puternice amprente morale si culturale, subiectul nu a interesat, pna acum ctiva ani,
dect pe filosofi, teologi, antropologi si pe psihologi (s-au facut studii cu precadere pe copii).
Este ciudat desi putem spune ca ntlnim minciuni pretutindeni, att n public, ct si n viata
privata, la orice nivel social si n toate socitatile trecute sau prezente.Un ziarist britanic spunea ca
anii '80 reprezinta decada minciunilor (Lott, 1990). n 1991, Bradlee afirma "am impresia ca n
ultimii ani minciunile au luat proportiile unei epidemii fata de care am devenit cu totii imuni". A
minti este pentru oameni un obicei care dureaza de milenii si nu o lamentabila inovatie de ultima
ora, iar dupa cum considera Ruskin (1905, p. 351-352) inducerea n eroare nu a fost considerata
ntotdeauna si oriunde un act condamnabil. La grecii antici sentimentul de admiratie pentru cei
care reuseau sa pacaleasca un strain era uzual.
Zvonul
Zvonul reprezinta o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista posibilitatea sa i se
verifice corectitudinea.
Zvonurile care sunt lansate n circulatie au o functie dubla :
-

functie explicativa

functie de atenuare a anumitor tensiuni emotionale.

Circulatia lor este dependenta de contextele societale, de trasaturile de personalitate ale

indivizilor si de nevoile psihosociologice ale indivizilor, grupurilor sau comunitatilor. Lucrarile
lui Allport si Postman (1965) au pus n evidenta trei legi de transmisie a zvonurilor:
-

legea saraciei (a nivelarii) - pe masura ce zvonul circula, el tinde sa fie tot mai
scurt, mai usor de nteles si de relatat.

legea accentuarii - anumite detalii se vor ntari, dobndind loc central n

semnificatia acestuia

legea asimilarii - informatia se conserva si se reorganizeaza n jurul unor

motive
centrale.
Asimilarea
se
poate
face
la tema
centrala,
prin condensare, anticipare sau prin stereotipuri verbale.

Kapferer (1987) a aratat ca circulatia zvonurilor se bazeaza pe trei conditii esentiale :

-

credibilitatea zvonului (poate si a sursei etc.)

aparenta de adevar (ca un zvon sa circule mai mult trebuie sa aiba totusi un
miez important de adevar)

dezirabilitatea continutului informational (daca zvonul este indezirabil, exista

posibilitatea blocarii lui)

Pentru public, zvonul evoca ceva misterios, aproape magic. Zvonurile cresc, zboara,
serpuiesc, mocnesc, circula. Circulatia zvonului apare ca un sistem de canalizare a fricii si a
incertitudinilor n fata unei situatii ambigue. Ea este corelata cu forma, cantitatea, calitatea si
credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu ct cea din urma este mai saraca, incompleta
sau putin credibila, cu att se intensifica propagarea zvonului. Din acest motiv n societatile
totalitare zvonurile au o mare raspndire (informatia oficiala este gestionata strict). Circulatia
zvonurilor se restrnge atunci cnd exista posibilitatea verificarii rapide a adevarului unei
informatii. "Zvonul nu este neaparat fals, n schimb este mereu neoficial. Paralel sau uneori n
opozitie cu informatia oficiala, zvonul o contesta, propunnd alte realitati. Asa se explica faptul
ca mediile de informare (n.a. mass media) nu l-au desfiintat". El va reprezenta un mijloc de
comunicare complementar, dar si o informatie paralela, asadar necontrolata.
Pentru profesionistii din media lipsa de control a zvonului evoca spectrul unei defectiuni
a fiabilitatii informatiei, defectiune ce trebuie eliminata. Pentru cetatean si pentru omul politic,
lipsa controlului denota lipsa cenzurii si accesul la o realitate obscura sau ascunsa.
n spatiul cultural romnesc trebuie amintita, ca aproape identificndu-se cu
zvonul, brfa. Aceasta are aceleasi motivatii psihologice (emotionale, afective, cognitive),
putnd fi perceputa ca un laborator de productie a zvonurilor.
Modurile de manipulare specifice televiziunii.
Micul ecran are o forta manipulatoare cu atat mai mare cu cat se bazeaza pe credibilitatea
conferita de imagine (ceea ce omul a vazut la televizor cu ochii lui este considerat a fi veridic).
Tipuri de manipulare televizata

Manipularea prin imagine

Manipularea prin filmare

Manipularea prin montaj

Manipularea prin comentariul din off

Manipularea prin paginatie

Manipularea prin omisiune

Manipularea prin zvonuri mediatice

Manipularea prin cenzura

Manipularea prin procedeul "a ascunde aratind"

Manipularea prin charisma

Manipularea prin jurnalisti

Manipularea prin mijloacele non-verbale de comunicare

Elementele specifice diferitelor tipuri de productii de televiziune
Manipularea opiniei publice intr-un talk-show, dezbatere, documentar, ancheta in scopul
partinirii uneia dintre partile implicate se poate face prin darea cuvantului in majoritatea timpului
reprezentantilor acelei parti, acordarea acestora a dreptului de a avea interventii mai lungi si intrun spatiu de prezentare mai larg, sublinierea actiunilor lor pozitive si minimalizarea faptelor
benefice ale partii adverse etc.
Exista trei elemente principale care concura la realizarea manipularii in cazul diverselor
productii de televiziune:
a)Moderatorul
b)Compozitia platoului
c)Scenariul (discutiei/emisiunii)
Moderatorul

Primul nivel la care poate incepe manipularea este cel al moderatorului. Interventiile
acestuia sunt vazute ca fiind constrangatoare, deoarece moderatorul impune subiectul/tematica
de discutie, da si ia cuvantul invitatilor, le acorda acestora o importanta diferita ce poate fi
observata prin elemente de comunicare non-verbala (tonalitate: ton respectuos, dispretuitor,
politicos, agasat etc). Studii facute de sociologi au demonstrat faptul ca, de multe ori,
moderatorul, auto-definindu-se drept purtatorul de cuvant al publicului, pune intrebari care sa-i
satisfaca doar propria curiozitate sau interesele sale, chestiunile ridicate nefiind interesante
pentru majoritatea telespectatorilor. Moralismul moderatorilor este in multe cazuri discutabil.
O alta strategie de manipulare care poate fi abordata de moderator este mimarea lipsei de
timp; el se foloseste de ceas pentru a lua cuvantul invitatilor sau pentru a-i intrerupe tocmai cand
se ajunge in miezul problemelor, astfel pierzandu-se esenta si chiar scopul dezbaterii.
Cu cat un moderatori sau un lider de opinie are o credibilitate mai mare si un statut social
mai ridicat (conturat de nivelul de salarizare, frecventa participarilor la talk-show-uri, numarul de
relatii cu VIP-uri etc), cu atat discrepanta dintre el si un invitat mai putin cunoscut, chiar daca
este expert intr-un domeniu, este mai mare.
Compozitia platoului
Al doilea nivel la care se poate realiza manipularea in cazul productiilor de televiziune compozitia platoului - este determinant pentru modul de abordare al problemelor. Exista indivizi
care nu sunt invitati de nimeni, precum si persoane care refuza orice invitatie. Modul in care este
alcatuit cercul de invitati influenteaza inconstient modul de perceptie al telespectatorilor, absenta
unuia sau a altuia dintre reprezentantii vreunei parti aflate la discutii avand o mare importanta in
constructia perceptiei privitorilor.
Manipularea prin mijloace non-verbale de comunicare
Comunicarea non-verbala este un proces complex care include omul, mesajul, starea
sufleteasca, miscarile trupului si cei cu care se intra in relatie. Informatiile legate de aceasta
comunicare foarte complexa au ajuns sa fie studiate si insusite de aproape toate persoanele
publice sau aflate in functii de conducere (fie manageri de intreprinderi, fie politicieni, vedete de
cinema sau de televiziune). Principalele instrumente ale manipularii in dialoguri si negocieri sunt
vocea, privirea, gesturile, pozitia corpului (postura), distanta si buzele.
Desi pare contradictoriu, vocea este un element principal al comunicarii non-verbale
deoarece poate fi modulata pe o scara foarte larga. Vocea se compune din 3 elemente esentiale,
care pot capata un nivel de variatie diferit in functie de modul in care la folosim:
-ritmul (ce poate alterna de la incet la rapid)
-volumul (care poate varia de la mic la mare)
-tonul (a carui gama oscileaza de la ascutit la grav).
Impactul pe care elementele comunicarii il au in cadrul unui dialog sau al unei dezbateri
este urmatorul: cuvintele au posibilitatea cea mai mare de control, insa au impact mai scazut fata
de celelalte elemente; tonul vocii are un impact mai mare in cadrul procesului de comunicare iar
posibilitatea de control este medie; simbolurile non-verbale au impactul cel mai mare in
desfasurarea comunicarii interpersonale dar si posibilitatile cele mai reduse de control.

Atat limbajul trupului cat si metalimbajul (cuvintele si expresiile care pot releva
adevaratele atitudini si ganduri ale unei persoane) pot trezi instinctul, intuitia, "al 7-lea simt",
presimtirea ca vorbitorul nu spune ceea ce gandeste. Metalimbajul permite indivizilor sa ii
manipuleze pe altii fara ca acestia sa-si dea seama. In conversatiile directe, efectul maxim al
cuvintelor nu depaseste 7%. Se spune ca noi auzim jumatate din ceea ce se spune, ascultam cu
atentie jumatate din ce am auzit si ne amintim jumatate din ce am ascultat
Exemple de manipulare prin mass media n modernitate si n contemporaneitate

Remodelarea gndirii n sistemele totalitare (Revolutia Franceza, regimurile comuniste,

regimul nazist) - cai de a controla mintile oamenilor:
o Controlul comunicatiilor umane - att a informatiilor primite din exterior, ct si a
intracomunicarii (situatii disonante cognitiv)
o

Manipularea mistica - crearea unei aure mistice n jurul grupului conducator,

cultul personalitatii

Cerinta de puritate - delimitarea stricta ntre pur si impur, ntre bine si rau

Cultul confesiunii - confesiunea purifica sufletul

stiinta sacra - aura de sacralitate n jurul dogmelor de baza ale ideologiei

totalitariste

Remodelarea limbajului - condensarea ntregii complexitati a problematicii umane

ntr-un nr redus de categorii, strict delimitate, curatate de nuante - limba de lemn

Doctrina mai presus de oameni - ideologia ca adevar absolut

Delimitarea sociala - mpartirea indivizilor in doua categorii distincte : cei al caror

drept de a exista este recunoscut si cei care nu au nici un drept

Remodelarea individului se realizeaza prin:

o

Remodelarea comportamentului

Restructurarea gndirii

Redefinirea structurii emotionale

Spalarea creierului
o

Dezghetarea - distrugerea totala a vechiului element de identitate - prin hipnoza,

confuzie etc.

Schimbarea - inocularea nouii identitati - ritualizare, dorinte de a fi asemanator

etc.

Renghetarea - fixarea noii personalitati

Programarea neuro-lingvistica - prin mesaje subliminale, manipulari subtile

Strategii de influenta cu grad mare de sofisticare ale mass-mediei

Exemple actuale de manipulare prin mass media n Romnia

Greva profesorilor din noiembrie 2005 - unele posturi TV si o anumita parte a presei
Semnarea acordului de amplasare de baze americane pe teritoriul RO

n loc de concluzii
Un amplu sondaj international realizat de Gallup in 1986 a relevar urmatoarele fapte:

doar 1 din 4 subiecti considera ca marile institutii de stiri (gen BBC sau NBC) sunt
credibile;

79% dintre indivizii intervievati cred ca presa este "cu adevarat profesionista" si ca
se preocupa sa-si faca cat mai bine treaba.
Un sondaj similar, realizat cu 3 ani mai tarziu (1989), a indicat anumite modificari in
perceptia publicului asupra modului in care televiziunea informeaza:

doar 54% dintre cei chestionati au mai spus ca reporterii prezinta informatiile in mod
obiectiv;

44% considerau ca presa este frecvent neobiectiva;

peste doua treimi dintre ei (68%) au declarat ca jurnalistii tind sa favorizeze intotdeauna
una dintre partile implicate intr-un conflict;

doar 33% erau de parere ca presa este independenta, majoritatea considerand ca ea este
influentata de persoanele sau grupurile politice puternice;

77% blamau mass-media ca le invadeaza intimitatea.

Bibliografie
Aries, Philippe & Duby, Georges (coord.), Istoria vietii private, Ed. Meridiane, Bucuresti,
1997.
Barnes, J.A., Sociologia minciunii, Editura Institutului European, Iasi, 1998.
Bourdieu, Pierre, Despre televiziune, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1998.
Ficeac, Bogdan, Tehnici de manipulare, Ed. Nemira, Bucuresti, 1997.
Haines, Rosemarie, Comunicarea televizuala, Editura Eficient, Bucuresti, 2000.
Joule, K.V. & Beauvois, J.L.,Mic tratat de manipulare, Editura Antet, Oradea, 1997.
Kapferer, Jean - Noel, Zvonurile, Editura Humanitas, Bucuresti, 1993.
Mige, Bernard, Societatea cucerita de comunicare, Ed. Polirom, Iasi, 2004
Moscovici, Serge, Psihologia sociala sau masina de fabricat zei, Ed. Polirom, Iasi, 1997.
Muchelli, Alex, Tehnici de manipulare, Ed. Polirom, Iasi, 2002.
Peretti, Andre de (coord.), Tehnici de comunicare, Ed. Polirom, Iasi, 2001
Roth, Andrei, Modernitate si modernizare sociala, Ed. Polirom, Iasi, 2002.
18. Zamfir, Catalin (coord.), Dictionar de Sociologie, Editura Babel, Bucuresti, 1998.
Resurse web
1. http://www.leadercommunications.com/modules.php?

name=Content&pa=showpage&pid=33 - legile manipularii

2.

http://www.stopcalomnia.ro/product.php/Formele_si_modurile_de_manipulare_prin_tel
eviziune_-_partea_5/14/

3.

http://www.aber.ac.uk/media/index.php - The media and Communications Studies Site

4.

Joshua Meyrowitz (1986) : No Sense of Place : The Impact of Electronic Media on

Social Behavior. Oxford: Oxford University Press