Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Concepte. Definitii
a) Conceptul de instruire
Lat. instruire; fr. instruire; engl. training - studiu (a studia), invatare (a invata), pregatire prin
studiu, instruire in institutii de invatamant."
b) Conceptul de didactica
Gr. didaskc - didaskein - a invata; gr. didaktike - stiinta invatarii, didactica; gr. mathetica -stiinta
de a invata pe altii; lat. didactica - stiinta invatarii (predarii-invatarii), didactica; lat. ars disccndi stiinta (arta) invatarii (de a invata).
Obiectul didacticii este procesul de invatamant (procesul de predare-inva-tare). Teoria instruirii
sau didactica reprezinta stiinta, dar si arta (in sens de maiestrie didactica) conceperii, organizarii
si desfasurarii cu succes a procesului de invatamant sau al predarii-invatarii eficiente. Ele se mai
definesc si ca stiinta instructiei prin invatamant" sau stiinta educatiei prin instructie".
Didactica specialitatii (metodica) este ramura pedagogica interdisciplinara care reprezinta
aplicarea teoriei instruirii (didacticii) la predarea unei anumite discipline de invatamant, asa cum
ar fi: didactica predarii fizicii, didactica predarii chimiei, didactica predarii matematicii, didactica
predarii tehnologiei, didactica predarii educatiei etc.
Componentele teoriei instruirii (didacticii)
Teoria instruirii (Didactica) studiaza, intr-un ansamblu coerent, componentele procesului de
invatamant (predarii-invatarii) si anume: esenta procesului de invatamant (predarii-invatarii);
principiile (legitatile) didactice; mijloacele de invatamant; metodele didactice; formele de
activitate didactica (organizare a procesului de invatamant).
Procesul de invatamant
mentiona:
a) Teoria invatarii asociationiste. Potrivit legii asociatiei, ideile aparute impreuna au tendinta sa
se asocieze, prin contiguitate (simultaneitate) sau asociere de tipul S-R (stimul-reactie);
b) Teoria invatarii behavioriste (engl. behaviour - comportament). Este o teorie de tip asociationist. invatarea consta din raspunsuri repetate la stimulii externi (din afara) de tipul S-R. care
conduc la obtinerea unei experiente, al unui comportament. Este o invatare bazata pe incercare si
eroare (invatare prin reusita, prin succes). Poate fi o invatare bazata si pe repetate mecanica sau
pe repetare intentionata- bazata pe semnificatii instructiv-cognitive (comportament observat,
intentional). Are ca initiatori pe: Ed. Tolman, Ed. Thomdike, B.F. Skinnerelc.
c) Teoria invatarii conditionate. Este o teorie de tip asociationist care se bazeaza pe reflexele
conditionate (formate). Este o invatare dobandita prin repetare de tipul S-R (stimul-reactie), imbinandu-se stimuli concreti de ordinul I sau primul sistem de semnalizare, cu stimuli de ordinul
al Il-lea - abstracti, cum este cuvantul cu semnificatii abstracte (logice). La om predominanti sunt
stimulii si reactiile de ordinul al Il-lea. Are ca initiatori pe: I. P. Pavlov si continuatori pe Guthrie,
B. F. Skinner, Huli si altii.
d) Teoria invatarii prin perspicacitate (engl. - insight learning) sau teoria configuratiei (germ. sign gestalt). Este o invatare asociationista de tip S-R, bazata pe incercare-eroare, in care isi
poate spune cuvantul perspicacitatea si configuratia (semnificatia) intuitiv-cognitiva, sau intuitia
inteligenta" experimentala (invatarea" la maimute). Initiatori: W. Kohler, K. Koffka si altii.
e) Teoria invatarii pe baza actiunilor mentale. Ea sustine ca invatarea este rezultatul unor actiuni
(operatiuni) mentale, desfasurate la nivelul actiunilor senzorio-motorii (materiale), la nivelul
actiunilor verbale (de imbinare a reprezentarilor cu cuvantul) si ia nivelul actiunilor cognitive
formale si logice, care realizeaza intelegerea, abstractizarea si generalizarea informatiilor.
Aceasta teorie arc ca initiatori pe J. Piaget, A. Leontiev, T. Galperin si altii.
f) Teoria invatarii prin instruire. Acest tip de invatare se bazeaza pe modelul didactic al
profesorului, elevul receptand, intelegand, stocand si aplicand informatiile oferite de profesor;
este o invatare dirijata de tip traditional. Teoria trateaza elevul mai mult ca obiect al educatiei.
g) Teoriainvatarii prin descoperire (euristice). Elevul afla, intelege, generalizeaza si aplica in
mod independent, personal, informatiile. Este tipul de invatare cel mai eficient, asigurand
dezvoltarea unei personalitati si profesionalitati libere, independente si creatoare. Teoria trateaza
elevul ca subiect al educatiei.
h) Teoria invatarii cibernetice. Aceasta teorie considera procesul de invatamant ca un proces
cibernetic, in cadrul caruia actioneaza principiul feedbackului (conexiunii inverse), avand ca
aplicatii instruirea asistata de calculator.
I) Teoria matematica a invatarii. Teorema lui Bemouli sustine ca pentru o clasa intinsa de
fenomene de masa, frecventa corespunzatoare unui numar mare de cazuri converg, intr-un
anumit sens, catre o limita. Aceasta proprietate evidentieaza ca fenomenele, care individual se
produc la intamplare, pot da nastere, prin repetarea lor, la o stabilitate susceptibila de a fi
masurata matematic. Procesele pedagogice (deci de invatare), in majoritatea lor, aplicate unui
grup scolar sunt stochastice, modelul matematic stochastic fiind cel bazat pe teoria
probabilitatilor, construit si controlat prin metode statistice. Exemplu: orice raspuns bun al unui
elev este un fenomen aleator, profesorul neavand certitudinea ca va obtine un raspuns corect nici
macar din partea celui mai bun elev din clasa. Dar elevul foarte bun are o probabilitate mai mare
de a da un raspuns bun (exact), in timp ce elevul mai slab are o probabilitate mai mica. Aceasta
nu infirma caracterul aleator al raspunsurilor corccle date de elevi. Totalitatea raspunsurilor date
3
de elevii unei clase, intr-o ora didactica, reprezinta o variabila intamplatoare, iar dinamica
rezultatelor bune la invatatura un proces stochastic (contributii romanesti la teoria matematica a
invatarii au adus: Gh. Mihoc, M. Malita, M. Solomon ele; vezi si: G. Bower, in Teoriile invatarii,
E.D.P., Bucuresti, 1975).
j) Teorii ipotetice ale invatarii: a) teoria invatarii prin hipnoza; b) teoria invatarii prin transplant
de scoarta (gene) care trebuie supusa insa controlului national si international, datorita aspectului
deontologic al actiunii; c) teoriainvatarii prin imprimare de informatii pe scoarta cu ajutorul
mijloacelor electronice (calculatoarelor de instruire); aceasta este prevazuta a fi realizata cam
peste 800-l 000 de ani.
. Caracteristicile procesului de invatamant
4.. Are caracter bilateral, biunivoc si interactiv
a) Caracter bilateral. in procesul de invatamant actioneaza doi factori importanti care indeplinesc
cele doua laturi importante ale acestuia: profesorul -care realizeaza predarea si elevul (studentul)
- care realizeaza invatarea.
b) Caracter biunivoc. Cei doi factori actioneaza intr-un raport de reciprocitate de unu la unu,
ambii factori avand contributii in realizarea actului de invatare, dupa demersul de du-te-vino: .
c) Caracter interactiv. Cei doi factori participa la procesul de invatamant in interdependenta, se
conditioneaza reciproc, deci interactioneaza.
Caracterul interactiv implica si interactiuni intre cei ce invata, care prin dialog direct si discutii
(dezbateri) directe, coordonate suplu de catre profesor devin participanti activi si responsabili ai
propriei lor pregatiri, devin subiecti ai educatiei.
Desigur, profesorul este factorul dirijor al procesului de invatamant, adevar justificat de
pregatirea si experienta sa, de faptul ca este investit de catre societate cu acest rol. Aceasta cere
insa ca si elevul (studentul) sa fie considerat un partener activ si responsabil al procesului de
invatamant, cu care sa se coopereze, intr-un spirit de respect si ajutor reciproc. La elev se
finalizeaza toate eforturile predarii-invatarii, de aceea el trebuie considerat tot mai mult ca
subiect al educatiei.
4.. Caracterul de obiect si subiect ale elevului (studentului) in procesul de invatamant
Elevul, obiect al educatiei. Cand elevului i se ofera totul, selectat si prelucrat de profesor, el
participand doar la intelegerea, stocarea si aplicarea cunostintelor, dupa model, este tratat ca
obiect al educatiei. O astfel de ipostaza il antreneaza si-i dezvolta mai putin capacitatile, spiritul
de investigatie si creativitate.
Desigur, la inceputul dezvoltarii personalitatii lui, mai ales in clasele mici, cel mult pana la
gimnaziu, elevul poate fi tratat, intr-o masura mai mare, ca obiect al instructiei, dar nu in mod
exagerat.
Elevul, subiect al educatiei. Cand elevului i se ofera posibilitatea de a afla si singur cunostintele,
intelegandu-le, stocandu-le si aplicandu-le in cat mai mare masura, in mod independent,
personal, atunci este tratat ca subiect al instructiei, ca propriul sau educator. Elemente de tratare a
elevului ca subiect al instructiei trebuie sa apara de la clasele mici, dar trebuie sa creasca in
4
pondere in liceu si mai ales in invatamantul superior, deoarece numai pe aceasta baza se va
asigura pregatirea temeinica, se vor dezvolta capacitatile intelectuale si profesionale, spiritul de
investigatie si creativitate. Elevul trebuie obisnuit sa invete singur, in mod independent cu cartea.
Aceasta confirma ceea ce spunea Alvin Toffler in Socul viitorului" ca.
Analfabetul viitorului nu va mai fi nestiutorul de carte, ci cel care nu stie sa invete singur cu
cartea". Desigur, mijloacele de invatare s-au perfectionat, odata cu dezvoltarea informaticii, a
calculatoarelor, fapt de care va trebui sa se tina seama, putandu-se sustine, parafrazand pe A.
Toffler, ca analfabetul" viitorului va fi cel care nu stie sa lucreze si sa invete cu calculatorul,
prin Internet.
4.. Caracterul informativ si formativ al procesului de invatamant
a) Caracterul informativ. Teoria culturii materiale a sustinut ca important in invatare este
asimilarea unui cat mai mare volum de informatii. Desigur, informatiile sunt necesare, ele sunt
elemente cognitive care ne ajuta sa intelegem si sa fundamentam teoriile si actiunile (procesele
specializate) intr-un anumit domeniu. Creierul uman are, insa, limite de stocare. in conditiile
exploziei informationale nu se va putea stoca decat o parte a informatiilor. Este nevoie de o
selectie pentru a se retine ceea ce este mai valoros, mai important, mai fiabil, inlaturandu-se
stocarea elementelor secundare, descriptiviste si cu uzura morala mare.
b) Caracterul formativ. Teoria culturii formale a sustinut ca in invatare nu sunt atat de importante
informatiile, ci importante sunt aspectele formative ale invatarii, obiectivate in capacitati si
deprinderi intelectuale, profesionale, cetatenesti etc, deoarece acestea sunt componente ale
personalitatii mai fiabile (cu bataie lunga), capabile sa ne ajute sa ne adaptam la schimbari
(mutatii) si sa cream elemente noi cerute de progresul continuu. Desigur, aceasta este adevarat.
Dar, trebuie avut in vedere ca elementele formative s-au dezvoltat in stransa legatura cu
asimilarea informatiilor si ca transpunerea in practica a capacitatilor nu poate opera si nu are
eficienta decat prin vehicularea (aplicarea) de informatii. De aici concluzia: realizarea unui
echilibru intre caracterul informativ si formativ al invatarii, cu accentul in permanenta pe
caracterul formativ. in acest sens, este de luat in considerare si astazi aprecierea lui M.
Montaigne (pedagog francez din secolul al XVI-lea) care a spus: Este de preferat un cap bine
facut, in locul unuia bine umplut." Desigur, M. Montaigne nu spune ca nu trebuie sa stocam si
informatii, dar acorda o atentie sporita caracterului formativ al invatarii. Strategia invatarii
contemporane cere echilibru intre ce, cat si cum sa invete", folosind demersul: personalofaptico-logic", adica invatare independenta personala, strans legata de fapte, de actiuni practice,
de logica (ratiune, stiinta) si creativitate.
4.. Caracterul de act de cunoastere al procesului de invatamant
Aceasta inseamna ca procesul de invatamant nu este doar un act pedagogic de comunicare si
asimilare de cunostinte, ci este (trebuie sa fie) in acelasi timp si un act de cunoastere, adica de
investigatie si descoperire a adevarului, de formare, de elaborare a informatiilor, relativ
asemanator actului de dezvoltare a stiintelor, in virtutea unei asemenea caracteristici elevul
(studentul) nu va fi doar un receptor al actului de comunicare al profesorului, ci va fi cel care afla
singur adevarul, folosind analiza, sinteza, comparatia, abstractizarea, generalizarea si aplicarea
5
mod curent si frecvent, ca o necesitate vitala (de viata), de obicei, ca act reflex total. Si in aceasta
situatie, in care componentele actiunii (comportamentului) sunt automatizate", constientul
trebuie sa ramana o caracteristica a ansamblului activitatii si comportamentului.
Exemple de obisnuinte: spalatul pe maini inainte de masa; stingerea luminii ce nu mai foloseste
inainte de parasirea locului de activitate; oferirea locului in mijloacele de transport in comun
unor persoane in varsta, bolnave, cu copii in brate etc.
Este de luat in seama necesitatea de a nu admite repetarea unor actiuni gresite, caci ele devin
deprinderi si obisnuinte gresite, care se corecteaza sau se inlatura cu mare dificultate. Se
apreciaza ca este mai usor sa formezi o deprindere sau obisnuinta noua corecta, decat sa inlaturi
una gresita, uneori rezistenta la corectare (inlaturare) este foarte mare.
Dinamica procesului de invatamant
autoritarism educativ;
k) caracter sistemic al componentelor procesului de invatamant -interactiune intre obiective,
continuturi, strategii didactice, evaluare etc;
1) mediu scolar de calitate, caracterizat prin relatii interumane, sociale si de conducere
democratica, demne, civilizate, exigente normale, conditii favorabile de instructie si educatie etc;
m) mediu sociocultural extrascolar de calitate, caracterizat prin: relatii interumane si sociale
democratice, demne, civilizate, un grad inalt de cultura si implicare in cultura al cetatenilor,
editarea de carti, periodice etc. care sa poata fi procurate si sa satisfaca nevoile generale de
cunostere, cat si cele specifice pregatirii si perfectionarii profesionale, implicarea statului si a
societatii civile in dezvoltarea si perfectionarea continua a invatamantului ca domeniu de
prioritate nationala etc;
n) mediu ecologic, caracterizat prin puritatea elementelor naturale si prin valoarea
psihosocioeducativa a mediului psihosocial, evitandu-se atat poluarea naturii, cat si a mediului
psihosocial, evitarea factorului patologic s.a.
10