Genul şi cultura EMO este un trend care adesea promovează hipersensibilitatea.

Emo sunt ceva uşor

de definit. Ca atare, depistarea rădăcinilor este dificilă. Numeroşi pretinşi "cunoscători" citează scena
D.C. hardcore/punk - şi mai specific formaţia Rites of Spring - ca fondatorii Emo, dar istoria arată că e
pripit a se pune formarea unui gen pe seama unei anumite formaţii.

O evaluare a scenelor muzicale de la sfârşitul anilor '80 şi începutul anilor '90 permite o determinare
mai bună a rădăcinilor şi influenţelor care stau la baza subculturii emo şi care continuă să o
influenţeze. Înainte de a înţelege de unde vine "emo" trebuie înţeles ce este astăzi. "Prefer să mă
gândesc la el (emo) ca un punk rock care e mai melodic şi introspectiv/depresiv decât hardcore, dar
totuşi cu tendinţele de energie primară şi furie" (DeRogatis 1).

Acest gen de muzică a creat o cultură cultura mai avansată şi de atunci a evoluat continuu, de la
începutul anilor '90. Majoritatea copiilor arată în felul următor: poartă ochelari cu ramă neagra, eşarfe
lungi de culori închise. Este foarte uşor să stereotipezi un puşti emo, deşi, ironic, nu poţi defini muzica
emo. Cel mai bun mod de a descrie muzica emo este prin arpegiile uşoare ale chitarelor cu vocalize
uşoare la care se dă drumul într-o orchestră de chitare distorsionate şi aduse după aceea din nou la
partea uşoară. Versurile emo sunt în general foarte poetice şi au o arie de la iubirea pierdută până la
credinţe religioase sau alte subiecte emoţionale. Totuşi, emo acoperă în zilele noastre o mare
varietate de formaţii, de la melodii uşoare ale celor de la "American Football" la melodii hard de la "At
the drive in".

Cum poate un gen atât de cuprinzător să fie legat de ceva? Problema este că ceea ce o persoană
defineşte drept muzică emo nu este neapărat în concordanţă cu definiţia următoarei, totul este supus
perspectivismului. Jason Gnewikow de la "The Promise Ring" a afirmat "Aş putea valida punctul că
suntem o formaţie emo dar aş putea trece şi pe partea cealaltă şi să îl invalidez. Totul depinde de
cine întreabă şi de percepţia sa despre asta" (DeRogatis 3).

Percepţia de faţadă provine de la formaţia "Sunny Day Real Estate", apărută în Seattle în 1992.
Sunny Day Real Estate (SDRE) a combinat rădăcinele hardcore cu vocalize melodice şi un sentiment
"răsărit". Lansarea în 1994 a albumului "Diary" avea să schimbe pentru totdeauna scena emo. "A
apărut de nicăieri şi a schimbat vieţile oamenilor" (Kurland 2) spunea Jeremy Gomez, basist al
formaţiei "Mineral" . "Cei mai mulţi oameni, când se gândesc la emo azi, se gândesc la formaţiile The
Get UP Kids, Mineral, şi altele că provin din Sunny Day Real Estate (SDRE)". Mulţi oameni au afirmat
că Sunny Day nu ar fi deloc emo şi susţin că emo ar fi provenit din genul D.C. hardcore/punk şi că
formaţia "Rites of Spring" a fost un grup hardcore melodic, dar ceea ce a diferenţiat-o a fost subiectul
cântecelor sale. În loc să cânte despre revoluţie şi mânie, Picciotto cântă despre iubirea pierdută şi
amintiri uitate. În timp ce Rites of Spring (ROS) a făcut mai melodic hardcore/punk, cu siguranţă nu au
fost primii şi nici nu au fost prima formaţie harcore/punk care să se fi concentrat pe versuri de acest
gen.
Tot curentul hardcore/punk mergea în această direcţie. Un articol publican în Rolling Stone în 1985 se
referă la trendul crescând: "Punkul primar a trecut. Au învăţat cum să cânte la instrumente, au
descoperit solourile de chitară melodică şi versurile cu un mesaj politic evident".

Formaţii ca "Husker Du" au jucat rol de pionierat în apariţia noilor ramuri din hardcore punk. În ultimii
doi ani, Husker Du a confundat punkul războinic şi liniile în principal de rock cu rapida evoluţie a
gunoiului, recombinat cu structuri de pop şi versuri cu sentimente speriate"

Grupul Rites of Spring ( ROS ) a scos un album şi un EP; au rezistat mai puţin de doi ani şi a dat 14
concerte. Liderul trupei Guy Picciotta a înfiinţat ulterior formaţia "Fugazi", care a preluat din ceea ce a
pornit Rites of Spring (ROS) şi a dus mai departe.

Totuşi, "Fugazi a moştenit Rites of Spring (ROS) doar parţial şi au continuat, deşi muzica lor nu a mai
fost atât de sentimentală. Acest lucru va cădea în sarcina viitoarelor formaţii care au adus curentul
emo la ce este astăzi".

Chiar dacă influenţa pe care "Fugazi" şi "Washinghton D.C." o exercită asupra emo a fost
substanţială, emo, aşa cum îl ştim azi nu a derivat numai din hardcore. Ceea ce este mai deranjant
este faptul că cei care încearcă să îi facă o istorie curentului emo lasă o mare lacună în istorie între
"D.C. Dischord sound", grup de la jumătatea şi finele anilor '80, şi Sunny Day Real Estate (SDRE),
formaţie de pe la jumătatea anilor '90.

Dar cum a ajuns emo acolo? O posibilă "căsătorie" între hardcore şi indie rock, iar grunge (gen
muzical) pe post de tatăl miresei, plătind pentru toată nunta. În timp ce formaţii ca "Rites of Spring" şi
"Hüsker Dü" explorau noi teritorii pe scena hardcore, o formaţie numită "Sonic Youth" transforma
scena indie/underground. "Sonic Youth a folosit în chip de momeală acordurile de chitară, dar a
combinat melodicitatea şi structura convenţională cu lungi pasaje de pauză, acorduri de chitară stranii
şi o atmosferă înfricoşătoare". Release-ul din 1987 al lui Sister va avea o mare influenţă asupra
albumului.

"Pe acest disc au folosit sunete calde şi plăcute, ca bază, şi din fiecare cântec curg sentimente.
Efectul este recomfortant şi primar, ca o mamă care îşi adoarme copilul. Apoi, dintr-o dată, ca în "(I
got a) catholic book", chitarele se dezlănţuie şi dau un alt sens noţiunii de pace, în sentimente de
frustrare distructivă. Versurile şi tempoul se unesc creând un abis de sentimente. Pacea se reduce,
chitarele nu se mai aud încet, pe măsură ce dispar sentimentele..." (Neumann 1)

Sonic Youth a continuat să redefinească cântecul în anii '80 un rock previzibil creând albume
progresive, scoţând după Sister capodopera Daydream Nation. Influenţa lor asupra muzicii rock este
aproape fără precedent, mai ales pentru o formaţie care nu a avut un hit în top 40. Totuşi,
recunoaşterea lor deplină nu avea să vină până la albumul Nirvana - Nevermind, care a avut mare
efect în comunitatea rock. O altă formaţie care a redefinit scena indie în acest timp a fost "The Pixies".
Grupul s-a format în 1986 când liderul Charles Thompson a pus un anunţ într-un ziar din Boston,
căutând "un basist pentru Husker Du şi Peter, Paul and Mary Band".
Odată ce a avut toţi membrii necesari, Charles a format trupa The Pixies şi a început să scrie cântece
şi să cânte prin zona Bostonului. Muzica lor este definită prin chitarele care pornesc şi se opresc sub
vocea lui Thompson, el trecând "De la o şoaptă la urlet". Cântecele celor de la The Pixies, scurte,
încărcate, extrem de dinamice şi subversive culturii pop-ului, s-a dovedit a fi un hotar în rockul
alternativ al anilor '90. Dar mai important, The Pixies a pus baza pentru exploziile alternative a
începutului anilor '90. The Pixies a fost una din primele formaţii indie care au spart topurile pop dând
şansă mai puţin cunoscutelor formaţii din acel timp să se afirme.

Odată cu trecerea din anii '80 în anii '90, tineretul american căuta o nouă direcţie în muzică. Copiii
erau obosiţi de toţi aşa zişii cântăreţi pop dornici să facă şi ei un ban. A fost o reîntoarcere la muzica
bună, afişarea de putere brută ca dovadă a sincerităţii şi adevărului, a artistului.

Generation X a vrut o muzică prin care să-şi exprime sentimentele. Au definit muzica anilor '90 cu un
metal/punk şi rap nervos, care le reflectau sentimentele, frustrările, disperarea, speranţele. Din nevoia
de emoţie, sentiment, muzica adevarată a devenit scena urii şi în final cea emo.

Formaţia din Seattle "SUP POP" a fost promotorul din spatele urii şi mediilor emo. "SUP POP a
înregistrat primul succes cu Soundgarden". Au început să cânte şi alte melodii asemănătoare în anii
'90 şi, în cele din urmă, au dat de o formaţie locală numită Nirvana. Scena din Seattle şi "SUP POP
sound" a conturat o explozie globală de blugi rupţi, tricouri cu lacrimi pe ele. La sfârşitul anilor '90,
Sub Pop a ajutat la crearea unei imagini despre Seattle ca fiind un centru al scenei muzicale contopite
şi la modă.

Nirvana a fost formaţia care a deschis lucrurile în Seattle. După primul lor album, "Bleach", pe Sub
Pop Records, Nirvana a efectuat un turneu european cu Sonic Youth. Sonic Youth a prezentat
Nirvana lui David Geffen, proprietarul DGC. Geffen a plătit Sub Pop şi a pus grupul Nirvana să
semneze un contract cu DGC. În 1991, Nirvana şi-a lansat albumul cel mai cunoscut, Nevermind.
"[Nevermind] a fost exprimarea perfectă a atitudinii muzicale punk, clasice, rock şi pop - combinaţie
care nu a mai fost folosită ori auzită până atunci" (Gulla 1)

"La începutul lui 1992, Nirvana a ajuns în vârful topurilor. Într-un an, formaţia a vândut zece milioane
de copii ale debutului lor" (Szatmáry 328). Nirvana a fost materializarea unei poveşti de succes venit
peste noapte, dând caselor de discuri şi formaţiilor de garaj de pretutindeni un vis pe care l-ar putea
găsi şi împlini ca următorul lor "mare lucru". "Peste tot, criticii de muzică au vorbit despre căutarea
"următoarei Nirvana". Case de discuri mari au căutat în tot Seattle-ul formaţii care încă nu
încheiaseră contracte cu nimeni" (Bertsch 1). Acum, industria muzicală a avut o ureche pentru
formaţiile "subterane" cărora li se oferea acum o platformă.

După ce a plecat de la Sub Pop, Nirvana a continuat să caute noi talente. A descoperit în Seattle o
formaţie "Sunny Day Real Estate"> şi, în 1994, a lansat primul lor album. "Pe "Seven" şi "In Circles",
primele două piese de pe albumul de debut, Diary, Real Estate practic a scos schiţele întregului gen
rock" (Cohen 1).
Cu acest album, "emo-ul a început să facă valuri în afara comunităţii hardcore" (Kurland 1) "Sunny
Day Real Estate a dat "startul" pentru frenezia emo cu Diary" (Cohen 1).

Vocea în falsetto puernic a lui Jeremy Egnik, cu vastele sale schimbări dinamice şi versuri eu
profunzime, a tipizat sunetul revoluţionar al lui "Sunny Day Real Estate". Influenţa lor asupra
comunităţii emo a fost imensă, dacă se are în vedere că nu au fost titraţi, dând doar un interviu şi
neavând vreun spectacol în California. În 1995, înaintea lansării celui de-al doilea album, "LP2",
Sunny Day Real Estate s-au despărţit, dar impactul avusese loc.

Genul emo-core fusese lansat şi mergea. Formaţii ca "Mineral", "Texas is the Reason" şi "Christie
Front Drive" au urmat genului "Sunny Day Real Estate", care a început să-şi planteze rădăcinile în
toată ţara. Astăzi, emo-ul a evoluat în diverse stiluri şi sunete care îşi lasă amprenta în felul lor asupra
genului. Din cauza diversităţii acestor artişti, nu ar fi surprinzător dacă multe alte genuri ar evolua din
imensul gen emo.

Muzica este ceva care nu se schimbă peste noapte, evoluează lent, dar dramatic. Muzica avansează,
deoarece artiştii împing limitele în mod constant, încercând să fie diferiţi, originali. Niciun muzician
autentic nu vrea să fie catalogat sau pus într-un sertar anume şi, de aceea, unele formaţii vor
stereotipul "emo". Faptul este că scena underground/indie evoluează chiar înăuntrul unor genuri
diferite, sub alte etichetări şi în alte subculturi.

Pentru a urmări această evoluţie, trebuie să ne uităm la scene şi genuri care au contribuit în general
la evoluţia emo-ului. În timp ce unele formaţii devin tot mai populare, alţi artişti mari sunt trecuţi cu
vederea. Este importantă axarea pe grupurile şi artiştii mai influenţi, pentru ajungerea la un consens
general.

Sunt mult prea multe formaţii care au influenţat genul emo, dar, uitându-se la artiştii principali ai unui
gen, oricine poate să aibă o perspectivă de ansamblu a stadiului în care se afla în genul respectiv la
un moment dat.

Rites of Spring şi Sunny Day Real Estate nu au dat startul genului emo. Ele au fost două din cele mai
influente formaţii în evoluţia genului emo.

Emo, sinteza mai multor genuri şi stiluri interpretative, a apărut la timpul şi în locul potrivit. Numeroase
formaţii au fost nevoite să conceapă punţi de legătură pentru ca artiştii "din subteran" să poată fi
auziţi.